Romanian(i)
1 E nevoe să mă laud, măcarcă nu este de folos. Voi veni totuş la vedeniile şi descoperirile Domnului.
2 Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit pînă în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).
3 Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie),
4 a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, cari nu se pot spune, şi pe cari nu -i este îngăduit unui om să le rostească.
5 Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar întrucît mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decît cu slăbiciunile mele.
6 Chiar dacă aş vrea să mă laud, n'aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n'aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decît ce vede în mine, sau ce aude dela mine.
7 Şi ca să nu mă umflu de mîndrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi -a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împedece să mă îngîmf.
8 De trei ori am rugat pe Domnul să mi -l ia.
9 Şi El mi -a zis:,,Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvîrşită.`` Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Hristos să rămînă în mine.