Numbers 18:3-8

Romanian(i) 3 Ei să păzească ce le vei porunci tu şi cele privitoare la tot cortul; dar să nu se apropie nici de uneltele sfîntului locaş, nici de altar, ca să nu muriţi, şi ei şi voi. 4 Ei să se alipească de tine, şi să păzească tot ce priveşte cortul întîlnirii pentru toată slujba cortului. Niciun străin să nu se apropie de voi. 5 Să păziţi cele privitoare la sfîntul locaş şi altar, ca să nu mai fie mînie împotriva copiilor lui Israel. 6 Iată că am luat pe fraţii voştri Leviţii, din mijlocul copiilor lui Israel, ca unii cari sunt daţi Domnului: ei vă sînt încredinţaţi vouă în dar, ca să facă slujba cortului întîlnirii. 7 Tu, şi fiii tăi, împreună cu tine, să păziţi slujbele preoţiei voastre în tot ce priveşte altarul şi tot ce este dincolo de perdeaua din lăuntru: aceasta este slujba pe care o veţi face. Vă dau în dar slujba preoţiei. Străinul care se va apropia, va fi omorît.`` 8 Domnul a zis lui Aaron:,,Iată, din toate lucrurile pe cari Mi le închină copiii lui Israel, îţi dau pe cele cari Îmi sînt aduse prin ridicare; ţi le dau, ţie şi fiilor tăi, ca drept al ungerii, printr'o lege vecinică.