Proverbs 5:15-23

Romanian(i) 15 Bea apă din fîntîna ta, şi din izvoarele puţului tău. 16 Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă rîurile pe pieţele de obşte? 17 Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lîngă tine. 18 Izvorul tău să fie binecuvîntat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. 19 Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! 20 Şi pentruce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute? 21 Căci căile omului sînt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui. 22 Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui. 23 El va muri din lipsă de înfrînare, se va poticni din prea multa lui nebunie.