Psalms 67

Romanian(i) 1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe instrumente cu coarde. Un psalm. O cîntare.) Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvinteze, să facă să lumineze peste noi Faţa Lui, - 2 ca să se cunoască pe pămînt calea Ta, şi printre toate neamurile mîntuirea Ta! 3 Te laudă, popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă. 4 Se bucură neamurile şi se veselesc; căci Tu judeci popoarele cu nepărtinire, şi povăţuieşti neamurile pe pămînt. - 5 Te laudă, popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă. 6 Pămîntul îşi dă roadele; Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne binecuvintează, 7 Dumnezeu ne binecuvintează, şi toate marginile pămîntului se tem de El.