1 În al doilea an al domniei lui Nebucadneţar, Nebucadneţar a avut nişte visuri. Duhul îi era turburat, şi i -a perit somnul.
2 Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descîntători şi pe Haldei, ca să -i spună visurile. Ei au venit, şi s'au înfăţişat înaintea împăratului.
3 Împăratul le -a zis:,,Am visat un vis; duhul îmi este turburat, şi aş vrea să ştiu visul acela.``
4 Haldeii au răspuns împăratului în limba aramaică:,,Vecinic să trăieşti, împărate! Spune robilor tăi visul, şi-ţi vom arăta tîlcuirea lui!``
5 Împăratul a luat iarăş cuvîntul şi a zis Haldeilor:,,Mi -a scăpat din minte lucrul acela: dacă nu-mi veţi veţi face cunoscut visul şi tîlcuirea lui, veţi fi făcuţi bucăţi, şi casele voastre vor fi prefăcute într'un morman de murdării.
6 Dar dacă-mi veţi spune visul şi tîlcuirea lui, veţi primi dela mine daruri şi răsplătiri, şi mare cinste. Deaceea, spuneţi-mi visul şi tălmăcirea lui!``
7 Ei au răspuns a doua oară:,,Să spună împăratul robilor săi visul, şi i -l vom tălmăci!``
8 Împăratul a luat iarăş cuvîntul şi a zis:,,Văd, cu adevărat, că voiţi să cîştigaţi vreme, pentru că vedeţi că lucrul mi -a scăpat din minte.
9 Dacă deci nu-mi veţi spune visul, vă aşteaptă pe toţi aceeaş soartă, fiindcă vreţi să vă înţelegeţi ca să-mi spuneţi minciuni şi neadevăruri, pînă se vor schimba vremurile. De aceea, spuneţi-mi visul, ca să ştiu dacă sînteţi în stare să mi -l şi tîlcuiţi!``
10 Haldeii au răspuns împăratului:,,Nu este nimeni pe pămînt, care să poată spune ce cere împăratul; deaceea niciodată niciun împărat, oricît de mare şi puternic ar fi fost, n'a cerut aşa ceva dela niciun vrăjitor, cititor în stele sau Haldeu!
11 Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuinţă nu este printre muritori!``
12 La auzul acestor cuvinte, împăratul s'a mîniat, şi s'a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toţi înţelepţii Babilonului.
13 Hotărîrea ieşise, înţelepţii începuseră să fie omorîţi, şi căutau şi pe Daniel şi pe tovarăşii lui, ca să -i piardă.
14 Atunci Daniel a vorbit cu minte şi cu judecată lui Arioc, căpetenia străjerilor împăratului, care ieşise să omoare pe înţelepţii Babilonului.
15 A luat cuvîntul şi a zis lui Arioc, căpitanul împăratului:,,Pentruce a dat împăratul o poruncă atît de aspră?`` Arioc a spus lui Daniel cum stau lucrurile.
16 Şi Daniel s'a dus la împărat, şi l -a rugat să -i dea vreme ca să dea împăratului tîlcuirea.
17 Apoi Daniel s'a dus în casa lui, şi a spus despre lucrul acesta tovarăşilor săi Hanania, Mişael şi Azaria,
18 rugîndu -i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului.
19 După aceea i s'a descoperit lui Daniel taina într'o vedenie în timpul nopţii. Şi Daniel a binecuvîntat pe Dumnezeul cerurilor.
20 Daniel a luat cuvîntul şi a zis:,,Binecuvîntat să fie Numele lui Dumnezeu, din vecinicie în vecinicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea.
21 El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!
22 El descopere ce este adînc şi ascuns; El ştie ce este în întunerec şi la El locuieşte lumina....
23 Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!``.
24 După aceea, Daniel s'a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înţelepţii Babilonului; s'a dus, şi i -a vorbit aşa:,,Nu pierde pe înţelepţii Babilonului! Du-mă înaintea împăratului, şi voi da împăratului tîlcuirea!``
25 Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului, şi i -a vorbit aşa:,,Am găsit între prinşii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tîlcuirea!``
26 Împăratul a luat cuvîntul şi a zis lui Daniel, care se numea Beltşaţar:,,Eşti tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat şi tîlcuirea lui?``
27 Daniel a răspuns înaintea împăratului, şi a zis:,,Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sînt în stare s'o descopere împăratului.
28 Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întîmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe cari le-ai avut în patul tău.
29 În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gînduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri; şi Celce descopere tainele ţi -a făcut cunoscut ce se va întîmpla.
30 Însă dacă mi s'a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decît a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tîlcuirea ei, şi să afli ce-ţi doreşte inima să ştii.
31 Tu, împărate, te uitai, şi iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare, şi de o strălucire nemai pomenită. Stătea în picioare înaintea ta, şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare.
32 Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pîntecele şi coapsele îi erau de aramă;
33 fluierele picioarele, de fer; picioarele, parte de fer, şi parte de lut.
34 Tu te uitai la el, şi s'a deslipit o piatră, fără ajutorul vreunei mîni, a izbit picioarele de fer şi de lut ale chipului, şi le -a făcut bucăţi.
35 Atunci ferul, lutul, arama, argintul şi aurul s'au sfărîmat împreună şi s'au făcut ca pleava din arie vara; le -a luat vîntul, şi nici urmă nu s'a mai găsit din ele. Dar piatra, care sfărîmase chipul, s'a făcut un munte mare, şi a umplut tot pămîntul.
36 Iată visul. Acum îi vom spune şi tîlcuirea înaintea împăratului.
37 Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi -a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă.
38 El ţi -a dat în mîni, ori unde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele cîmpului şi păsările cerului, şi te -a făcut stăpîn peste toate acestea: tu eşti capul de aur!
39 După tine, se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decît a ta; apoi o a treia împărăţie, care va fi de aramă, şi care va stăpîni peste tot pămîntul.
40 Va fi o a patra împărăţie, tare ca ferul; după cum ferul sfărîmă şi rupe totul, şi ea va sfărîma şi va rupe totul, ca ferul care face totul bucăţi.
41 Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fer, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămînea în ea ceva din tăria ferului, tocmai aşa cum ai văzut ferul amestecat cu lutul.
42 Şi după cum degetele dela picioare erau parte de fer şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpîndă.
43 Dacă ai văzut ferul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum ferul nu se poate uni cu lutul.
44 Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece supt stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăş va dăinui vecinic.
45 Aceasta înseamnă piatra, pe care ai văzut -o deslipindu-se din munte, fără ajutorul vreunei mîni, şi care a sfărîmat ferul, arama, lutul, argintul şi aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întîmple după aceasta. Visul este adevărat, şi tîlcuirea lui este temeinică.``
46 Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pămînt şi s'a închinat înaintea lui Daniel, şi a poruncit să i se aducă jertfe de mîncare şi miresme.
47 Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis:,,Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!``
48 Apoi împăratul a înălţat pe Daniel, şi i -a dat daruri multe şi bogate; i -a dat stăpînire peste tot ţinutul Babilonului, şi l -a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului.
49 Daniel a rugat pe împărat să dea grija trebilor ţinutului Babilonului în mîna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.
Daniel 2 Cross References - Romanian
Genesis 40:5-8
5 Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, cari erau închişi în temniţă, au visat într'o noapte amîndoi cîte un vis, şi anume fiecare cîte un vis, care putea să capete o tălmăcire deosebită.
6 Iosif, cînd a venit dimineaţa la ei, s'a uitat la ei; şi i -a văzut trişti.
7 Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, cari erau cu el în temniţa stăpînului său, şi le -a zis:,,Pentruce aveţi o faţă aşa de posomorîtă azi?``
8 Ei i-au răspuns:,,Am visat un vis, şi nu este nimeni care să -l tălmăcească.`` Iosif le -a zis:,,Tălmăcirile sînt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.``
Genesis 41:1-36
1 După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lîngă rîu (Nil).
2 Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s'au suit din rîu, şi au început să pască prin mlaştini.
3 După ele s'au mai suit din rîu alte şapte vaci urîte la vedere şi slabe la trup, şi s'au aşezat lîngă ele pe marginea rîului.
4 Vacile urîte la vedere şi slabe la trup au mîncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s'a trezit.
5 A adormit din nou, şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grîu grase şi frumoase au crescut pe acelaş pai.
6 Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vîntul de răsărit.
7 Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s'a trezit. Iată visul.
8 Dimineaţa, Faraon s'a turburat, şi a trimes să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le -a istorisit visurile lui. Dar nimeni n'a putut să le tîlmăcească lui Faraon.
9 Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvîntul, şi a zis lui Faraon:,,Mi-aduc aminte astăzi de greşala mea.
10 Faraon se mîniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor.
11 Amîndoi am visat cîte un vis în aceeaş noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis, care a primit o tîlmăcire deosebită.
12 Era acolo cu noi un tînăr Evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visurile noastre, şi el ni le -a tîlmăcit, şi ne -a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.
13 Lucrurile s'au întîmplat întocmai după tîlmăcirea pe care ne -o dăduse el. Pe mine Faraon m'a pus iarăş în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l -a spînzurat.``
14 Faraon a trimes să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s'a ras, şi -a schimbat hainele, şi s'a dus la Faraon.
15 Faraon a zis lui Iosif:,,Am visat un vis. Nimeni nu l -a putut tîlmăci; şi am aflat că tu tîlmăceşti un vis, îndată dupăce l-ai auzit.``
16 Iosif a răspuns lui Faraon:,,Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!``
17 Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif:,,În visul meu, se făcea că stăteam pe malul rîului.
18 Şi deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s'au suit din rîu, şi au început să pască prin mlaştini.
19 După ele s'au suit alte şapte vaci, slabe, foarte urîte la chip, şi sfrijite: n'am mai văzut altele aşa de urîte în toată ţara Egiptului.
20 Vacile cele sfrijite şi slabe au mîncat pe cele şapte vaci dintîi, cari erau grase.
21 Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pîntecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urîtă ca mai înainte. Şi m'am deşteptat.
22 Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, cari creşteau pe acelaş pai.
23 Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vîntul de răsărit.
24 Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le -a putut tîlmăci.``
25 Iosif a zis lui Faraon:,,Ce a visat Faraon însemnează un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.
26 Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis.
27 Cele şapte vaci sfrijite şi urîte, cari se suiau după cele dintîi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vîntul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.
28 Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon, ce are să facă.
29 Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului.
30 După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara.
31 Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară.
32 Cît priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărît din partea lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu se va grăbi să -l aducă la îndeplinire.
33 Acum, Faraon să aleagă un om priceput şi înţelept, şi să -l pună în fruntea ţării Egiptului.
34 Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug.
35 Să se strîngă toate bucatele din aceşti ani buni cari au să vină; să se facă, la îndemîna lui Faraon, grămezi de grîu, provizii în cetăţi, şi să le păzească.
36 Bucatele acestea vor fi provizia ţării, pentru cei şapte ani de foamete, cari vor veni în ţara Egiptului, pentruca ţara să nu fie prăpădită de foamete.``
2 Chronicles 36:5-7
5 Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său.
6 Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s'a suit împotriva lui, şi l -a legat cu lanţuri de aramă ca să -l ducă la Babilon.
7 Nebucadneţar a dus la Babilon unelte din Casa Domnului, şi le -a pus în casa lui în Babilon.
Esther 6:1
1 În noaptea aceea, împăratul n'a putut să doarmă, şi a poruncit să -i aducă lîngă el cartea aducerilor aminte, Cronicile. Le-au citit înaintea împăratului,
Job 33:15-17
Jeremiah 25:1
1 Cuvîntul, care a fost spus lui Ieremia despre tot poporul lui Iuda, în al patrulea an al Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda-acesta era cel dintîi an al lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului-
Daniel 1:1-5
1 În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului, şi l -a împresurat.
2 Domnul a dat în mînile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi o parte din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebucadneţar a dus vasele în ţara Şinear, în casa dumnezeului său, le -a pus în casa vistieriei dumnezeului său.
3 Împăratul a dat poruncă lui Aşpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să -i aducă vreo cîţiva din copiii lui Israel de neam împărătesc şi de viţă boierească,
4 nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului, şi pe cari să -i înveţe scrierea şi limba Haldeilor.
5 Împăratul le -a rînduit pe fiecare zi o parte din bucatele dela masa lui şi din vinul de care bea el, vrînd să -i crească timp de trei ani, după cari aveau să fie în slujba împăratului.
Daniel 2:3
3 Împăratul le -a zis:,,Am visat un vis; duhul îmi este turburat, şi aş vrea să ştiu visul acela.``
Daniel 4:5
5 Am visat un vis, care m'a înspăimîntat; gîndurile de cari eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.
Daniel 6:18
18 Împăratul s'a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănînce, nu i s'a adus nicio ţiitoare, şi n'a putut să doarmă.
Genesis 41:8
8 Dimineaţa, Faraon s'a turburat, şi a trimes să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le -a istorisit visurile lui. Dar nimeni n'a putut să le tîlmăcească lui Faraon.
Exodus 7:11
11 Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor.
Deuteronomy 18:10-12
10 Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor,
11 de descîntător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi.
12 Căci oricine face aceste lucruri este o urîciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta.
Isaiah 8:19
19 Dacă vi se zice însă:,,Întrebaţi pe ceice cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, cari şoptesc şi bolborosesc,`` răspundeţi:,,Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?
Isaiah 19:3
3 Duhul Egiptenilor va pieri din ei, şi le voi nimici sfatul; atunci vor întreba pe idoli şi pe vrăjitori, pe ceice cheamă morţii şi pe ghicitori.
Isaiah 47:12-13
12 Vino dar cu descîntecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţă; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.
13 Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, cari pîndesc stelele, cari vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întîmple!
Daniel 1:20
20 În toate lucrurile cari cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre cari îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decît toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, cari erau în toată împărăţia lui.
Daniel 2:10
10 Haldeii au răspuns împăratului:,,Nu este nimeni pe pămînt, care să poată spune ce cere împăratul; deaceea niciodată niciun împărat, oricît de mare şi puternic ar fi fost, n'a cerut aşa ceva dela niciun vrăjitor, cititor în stele sau Haldeu!
Daniel 4:6
6 Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului, ca să-mi tîlcuiască visul.
Daniel 5:7
7 Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cetitorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvîntul şi a zis înţelepţilor Babilonului:,,Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi -o va tîlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gît, şi va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.``
Genesis 40:8
8 Ei i-au răspuns:,,Am visat un vis, şi nu este nimeni care să -l tălmăcească.`` Iosif le -a zis:,,Tălmăcirile sînt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.``
Genesis 41:15
15 Faraon a zis lui Iosif:,,Am visat un vis. Nimeni nu l -a putut tîlmăci; şi am aflat că tu tîlmăceşti un vis, îndată dupăce l-ai auzit.``
Daniel 2:1
1 În al doilea an al domniei lui Nebucadneţar, Nebucadneţar a avut nişte visuri. Duhul îi era turburat, şi i -a perit somnul.
Genesis 31:47
47 Laban a numit -o Iegar-Sahaduta (Movila mărturiei), şi Iacov a numit -o Galed (Movila mărturiei).
1 Samuel 10:24
24 Samuel a zis întregului popor:,,Vedeţi pe cel pe care l -a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el``. Şi tot poporul a strigat:,,Trăiască împăratul``!``
1 Kings 1:25
25 Căci el s'a pogorît astăzi, a tăiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a poftit pe toţii fiii împăratului, pe căpeteniile oştirii, şi pe preotul Abiatar. Şi ei mănîncă şi beau înaintea lui, şi zic:,Trăiască împăratul Adonia!`
1 Kings 1:31
31 Bat-Şeba s'a plecat cu faţa la pămînt, şi s'a închinat înaintea împăratului. Şi a zis:,,Trăiască pe vecie domnul meu, împăratul David``!
Ezra 4:7
7 Şi pe vremea lui Artaxerxe, Bişlam, Mitredat, Tabeel, şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, au scris lui Artaxerxe, împăratul Perşilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi tălmăcită în limba aramaică.
Nehemiah 2:3
3 şi am răspuns împăratului:,,Trăiască împăratul în veac! Cum să n'am faţa tristă, cînd cetatea în care sînt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sînt arse de foc?``
Isaiah 36:11
11 Eliachim, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache:,,Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid.``
Isaiah 44:25
25 Eu zădărnicesc semnele proorocilor mincinoşi, şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi, şi le prefac ştiinţa în nebunie.
Daniel 3:9
9 Ei au luat cuvîntul şi au zis împăratului Nebucadneţar:,,Să trăieşti vecinic împărate!
Daniel 4:7
7 Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tîlcui.
Daniel 4:19
19 Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi gîndurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvîntul, şi a zis:,,Beltşaţare, să nu te turbure visul şi tîlcuirea!``. Şi Beltşaţar a răspuns:,,Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tîlcuirea lui pentru protivnicii tăi!
Daniel 5:8
8 Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n'au putut nici să citească scrisoarea şi nici s'o tîlcuiască împăratului.
Daniel 5:10
10 Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvîntul şi a vorbit astfel:,,Să trăieşti vecinic, împărate! Să nu te turbure gîndurile tale, şi să nu ţi se îngălbenească faţa!
Daniel 6:6
6 Apoi aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s'au dus cu mare zarvă la împărat, şi i-au vorbit aşa:,,Să trăieşti vecinic, împărate Dariu!``
Daniel 6:21
21 Şi Daniel a zis împăratului:,,Vecinic să trăieşti, împărate!
Matthew 21:9
9 Noroadele cari mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau:,,Osana Fiul lui David! Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!``
Mark 11:9-10
Deuteronomy 13:16
16 Să strîngi toată prada în mijlocul pieţei, şi să arzi de tot cu foc cetatea şi toată prada ei, înaintea Domnului, Dumnezeului tău: să rămînă pentru totdeauna un morman de dărîmături, şi nici o dată să nu fie zidită din nou.
Joshua 6:26
26 Atunci a jurat Iosua, şi a zis:,,Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întîiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tînăr fiu al lui îi va aşeza porţile!``
1 Samuel 15:33
33 Samuel a zis:,,După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.`` Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăţi înaintea Domnului, la Ghilgal.
2 Kings 10:27
27 Au sfărîmat stîlpul lui Baal, au dărîmat şi templul lui Baal, şi l-au prefăcut într'o hazna de gunoi, care a rămas în picioare pînă în ziua de azi.
Ezra 6:11
11 Şi iată porunca pe care o dau cu privire la oricine va călca porunca aceasta: să se scoată din casa lui o bîrnă, s'o ridice ca să fie spînzurat pe ea, şi casa să i se prefacă într'o grămadă de gunoi.
Psalms 50:22
22 Luaţi seama dar, voi cari uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfăşii, şi să nu fie nimeni să vă scape.
Psalms 58:7
7 Să se risipească întocmai ca nişte ape cari se scurg! Săgeţile, pe cari le-aruncă ei, să fie nişte săgeţi tocite!
Daniel 2:12
12 La auzul acestor cuvinte, împăratul s'a mîniat, şi s'a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toţi înţelepţii Babilonului.
Daniel 3:29
29 Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într'un morman de murdării, pentrucă... nu este niciun alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El.``
Numbers 22:7
7 Bătrînii lui Moab şi bătrînii lui Madian au plecat, avînd cu ei daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam, şi i-au spus cuvintele lui Balac.
Numbers 22:17
17 căci îţi voi da multă cinste, şi voi face tot ce-mi vei spune; numai vino, te rog, şi blastămă-mi poporul acesta!``
Numbers 22:37
37 Balac a zis lui Balaam:,,N'am trimes eu oare la tine să te cheme? Pentru ce n'ai venit la mine? Cum, nu pot eu oare să-ţi dau cinste?``
Numbers 24:11
11 Fugi acum, şi du-te acasă! Spusesem că-ţi voi da cinste, dar Domnul te -a împedecat s'o primeşti.``
Daniel 2:48
48 Apoi împăratul a înălţat pe Daniel, şi i -a dat daruri multe şi bogate; i -a dat stăpînire peste tot ţinutul Babilonului, şi l -a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului.
Daniel 5:16-17
16 Am aflat că tu poţi să tîlcuieşti şi să deslegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gît, şi vei avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei!``
17 Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului:,,Ţine-ţi darurile, şi dă altuia răsplătirile tale! Totuş voi citi împăratului scrierea, şi i -o voi tîlcui.
Daniel 5:29
29 Îndată, Belşatar a dat poruncă, şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gît, şi au dat de ştire că va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.
Ecclesiastes 10:4
4 Cînd izbucneşte împotriva ta mînia celuice stăpîneşte, nu-ţi părăsi locul, căci sîngele rece te păzeşte de mari păcate.
Daniel 2:4
4 Haldeii au răspuns împăratului în limba aramaică:,,Vecinic să trăieşti, împărate! Spune robilor tăi visul, şi-ţi vom arăta tîlcuirea lui!``
Daniel 2:9
9 Dacă deci nu-mi veţi spune visul, vă aşteaptă pe toţi aceeaş soartă, fiindcă vreţi să vă înţelegeţi ca să-mi spuneţi minciuni şi neadevăruri, pînă se vor schimba vremurile. De aceea, spuneţi-mi visul, ca să ştiu dacă sînteţi în stare să mi -l şi tîlcuiţi!``
Ephesians 5:16
16 Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele.
Colossians 4:5
5 Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea.
1 Kings 22:6
6 Împăratul lui Israel a strîns pe prooroci, în număr de aproape patru sute, şi le -a zis:,,Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad, sau să mă las?`` Şi ei au răspuns:,,Suie-te, şi Domnul îl va da în mînile împăratului.``
1 Kings 22:22
22 Domnul i -a zis:,Cum?`,Voi ieşi`, a răspuns el,,şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui.` Domnul a zis: Îl vei amăgi, şi-ţi vei ajunge ţinta; ieşi, şi fă aşa!``
Esther 4:11
11 ,,Toţi slujitorii împăratului şi poporul din ţinuturile împăratului ştiu că este o lege care pedepseşte cu moartea pe oricine, fie bărbat fie femeie, care intră la împărat, în curtea dinlăuntru, fără să fie chemat. Numai acele scapă cu viaţă, căruia îi întinde împăratul toiagul lui împărătesc de aur. Şi eu n'am fost chemată la împărat de treizeci de zile.``
Proverbs 12:19
19 Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decît o clipă. -
Isaiah 41:23
23 Spuneţi-ne ce se va întîmpla mai tîrziu, ca să ştim că sînteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii.
Ezekiel 13:6
6 Vedeniile lor sînt înşelătoare, şi proorociile lor mincinoase. Ei zic:,Aşa vorbeşte Domnul!` măcar că Domnul nu i -a trimes; şi fac pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvîntul lor.
Ezekiel 13:17
17 Iar tu, fiul omului, întoarce-ţi privirile împotriva fiicelor poporului tău, cari proorocesc după gustul inimii lor, şi prooroceşte împotriva lor!
Ezekiel 13:19
19 Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu, pentru cîţiva pumni de orz şi cîteva bucăţi de pîne, ucizînd nişte suflete, cari n'ar trebui să moară, şi făcînd să trăiască nişte suflete cari n'ar trebui să trăiască, înşelînd astfel pe poporul Meu care ascultă minciunile voastre.
Daniel 2:21
21 El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!
Daniel 3:15
15 Acum fiţi gata, şi în clipa cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pămînt, şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mîna mea?``
Daniel 5:28
28 Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!``
Daniel 5:31
31 Şi a pus mîna pe împărăţie Dariu, Medul, care era în vîrstă de şasezeci şi doi de ani.
Daniel 7:25
25 El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp... de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme.
2 Corinthians 2:17
17 Căci noi nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.
Daniel 2:27
27 Daniel a răspuns înaintea împăratului, şi a zis:,,Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sînt în stare s'o descopere împăratului.
Genesis 41:39
39 Şi Faraon a zis lui Iosif:,,Fiindcă Dumnezeu ţi -a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atît de priceput şi atît de înţelept ca tine.
Exodus 8:19
19 Şi vrăjitorii au zis lui Faraon:,,Aici este degetul lui Dumnezeu!`` Dar inima lui Faraon s'a împietrit, şi n'a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
Exodus 29:45
45 Eu voi locui în mijlocul copiilor lui Israel, şi voi fi Dumnezeul lor.
Numbers 35:34
34 Să nu pîngăriţi deci ţara în care veţi merge să locuiţi, şi în mijlocul căreia voi locui şi Eu, căci Eu sînt Domnul, care locuieşte în mijlocul copiilor lui Israel.``
1 Kings 8:27
27 Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pămînt? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cît mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit -o eu!
2 Chronicles 6:18
18 Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pămînt? Iată că cerurile, şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu cît mai puţin această casă, pe care am zidit -o eu!
Psalms 68:18
18 Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lîngă Domnul Dumnezeu.
Psalms 113:5-6
Psalms 132:14
14 ,,Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit.
Isaiah 8:18
18 Iată, eu şi copiii pe cari mi i -a dat Domnul, sîntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor, care locuieşte pe muntele Sionului.
Isaiah 57:15
15 Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este vecinică şi al cărui Nume este sfînt.,Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sînt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.
Isaiah 66:1-2
1 ,,Aşa vorbeşte Domnul:,Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pămîntul este aşternutul picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi, şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă?
2 Toate aceste lucruri, doar mîna Mea le -a făcut, şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa`, -zice Domnul. -,Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mîhnit, spre cel ce se teme de cuvîntul Meu.
Daniel 2:27-28
27 Daniel a răspuns înaintea împăratului, şi a zis:,,Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sînt în stare s'o descopere împăratului.
28 Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întîmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe cari le-ai avut în patul tău.
Daniel 5:11
11 În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s'au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l -a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori,
Joel 3:21
21 Le voi răzbuna sîngele pe care nu l-am răzbunat încă, dar Domnul va locui în Sion
Matthew 19:26
26 Isus S'a uitat ţintă la ei, şi le -a zis:,,La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sînt cu putinţă.``
John 1:1-3
John 1:14
14 Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -
John 14:17
17 şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu -l poate primi, pentrucă nu -L vede şi nu -L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămîne cu voi, şi va fi în voi.
John 14:23
23 Drept răspuns, Isus i -a zis:,,Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvîntul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.
2 Corinthians 6:16
16 Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi sîntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu:,,Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.``
Revelation 21:3
3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea:,,Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
Job 5:2
2 Nebunul piere ucis de mînia lui, prostul moare ucis de aprinderea lui.
Psalms 76:10
10 Omul Te laudă chiar şi în mînia lui, cînd Te îmbraci cu toată urgia Ta.
Proverbs 16:14
14 Mînia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s'o potolească. -
Proverbs 19:12
12 Mînia împăratului este ca răcnetul unui leu, şi bunăvoinţa lui este ca roua pe iarbă. -
Proverbs 20:2
2 Frica pe care o însuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuieşte împotriva sa însuş. -
Proverbs 27:3-4
Proverbs 29:22
22 Un om mînios stîrneşte certuri, şi un înfuriat face multe păcate. -
Daniel 2:5
5 Împăratul a luat iarăş cuvîntul şi a zis Haldeilor:,,Mi -a scăpat din minte lucrul acela: dacă nu-mi veţi veţi face cunoscut visul şi tîlcuirea lui, veţi fi făcuţi bucăţi, şi casele voastre vor fi prefăcute într'un morman de murdării.
Daniel 3:13
13 Atunci Nebucadneţar, mîniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului.
Daniel 3:19
19 La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s'a umplut de mînie, şi şi -a schimbat faţa, întorcîndu-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvîntul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul, de cum se cădea să -l încălzească.
Matthew 2:16
16 Atunci Irod, cînd a văzut că fusese înşelat de magi, s'a mîniat foarte tare, şi a trimes să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, dela doi ani în jos, cari erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai dela magi.
Matthew 5:22
22 Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său:,Prostule!` va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine -i va zice:,Nebunule`, va cădea supt pedeapsa focului gheenei.
Esther 3:12-15
12 Logofeţii împăratului au fost chemaţi în a treisprezecea zi a lunii întîi, şi au scris în totul cum a poruncit Haman, mai marilor oştirii, dregătorilor fiecărui ţinut şi căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ţinut după scrierea lui şi fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele împăratului Ahaşveroş, şi au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului.
13 Scrisorile au fost trimese prin alergători în toate ţinuturile împăratului, ca să nimicească, să omoare şi să peardă pe toţi Iudeii, tineri şi bătrîni, prunci şi femei, şi anume într'o singură zi, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, şi să li se prade averile.
14 Aceste scrisori cuprindeau porunca împăratului care trebuia vestită în fiecare ţinut, şi îndemnau pe toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea.
15 Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită şi în capitala Susa. Şi pe cînd împăratul şi Haman stăteau şi beau, cetatea Susa era îngrozită.
Psalms 94:20
20 Te vor pune cei răi să şezi pe scaunul lor de domnie, ei cari pregătesc nenorocirea la adăpostul legii?
Proverbs 28:15-17
15 Ca un leu care răcneşte şi ca un urs flămînd, aşa este cel rău care stăpîneşte peste un popor sărac. -
16 Un voivod fără pricepere îşi înmulţeşte faptele de asuprire, dar cel ce urăşte lăcomia îşi lungeşte zilele. -
17 Un om al cărui cuget este încărcat cu sîngele altuia, fuge pînă la groapă: nimeni să nu -l oprească. -
Isaiah 10:1
1 Vai de cei ce rostesc hotărîri nelegiuite, şi de cei ce scriu porunci nedrepte,
Daniel 1:19-20
19 Împăratul a stat de vorbă cu ei: dar între toţi tinerii aceia, nu s'a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. De aceea ei au fost primiţi în slujba împăratului.
20 În toate lucrurile cari cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre cari îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decît toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, cari erau în toată împărăţia lui.
Daniel 6:9-15
9 În urma celor de mai sus, împăratul Dariu a scris porunca şi oprirea.
10 Cînd a aflat Daniel că s'a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte.
11 Atunci oamenii aceştia au dat năvală în casă, şi au găsit pe Daniel rugîndu-se şi chemînd pe Dumnezeul lui.
12 Apoi s'au înfăţişat înaintea împăratului, şi i-au zis cu privire la oprirea împărătească:,,N'ai scris tu o oprire, care spune că oricine va înălţa, timp de trei zeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?,,Împăratul a răspuns:,,Lucrul acesta este adevărat, după legea Mezilor şi Perşilor, care nu se poate schimba!``
13 Ei au luat din nou cuvîntul şi au zis împăratului:,,Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris -o, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!``
14 Împăratul s'a mîhnit foarte mult cînd a auzit lucrul acesta; s'a gîndit cum ar putea să scape pe Daniel; şi pînă la asfinţitul soarelui s'a trudit să -l scape.
15 Dar oamenii aceia au stăruit de împărat, şi i-au zis:,,Să ştii, împărate, că, după legea Mezilor şi Perşilor, orice oprire sau orice poruncă, întărită de împărat, nu se poate schimba!``
Genesis 37:36
36 Madianiţii l-au vîndut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor.
2 Samuel 20:16-22
16 Atunci o femeie înţeleaptă a început să strige din cetate:,,Ascultaţi, ascultaţi! Spuneţi, vă rog, lui Ioab:,Apropie-te pînă aici, căci vreau să-ţi vorbesc!``
17 El s'a apropiat de ea, şi femeia a zis:,,Tu eşti Ioab?`` El a răspuns:,,Eu sînt.`` Şi ea i -a zis:,,Ascultă vorbele roabei tale.`` El i -a răspuns:,,Ascult.``
18 Şi ea a zis:,,Odinioară era obiceiul să se spună:,Să întrebăm în Abel!` Şi totul se isprăvea astfel.
19 Eu sînt una din cetăţile liniştite şi credincioase din Israel; şi tu cauţi să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentruce ai nimici tu moştenirea Domnului?``
20 Ioab a răspuns:,,Departe, departe de mine gîndul să nimicesc sau să dărîm!
21 Nu este aşa! Dar un om din muntele Efraim, numit Şeba, fiul lui Bicri, a ridicat mîna împotriva împăratului David; daţi -l încoace numai pe el, şi mă voi depărta de cetate.`` Femeia a zis lui Ioab:,,Iată, capul lui îţi va fi aruncat peste zid.``
22 Şi femeia s'a dus şi a înduplecat pe tot poporul cu înţelepciunea ei; au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi l-au aruncat lui Ioab. Ioab a sunat din trîmbiţă; s'au împrăştiat de lîngă cetate, şi fiecare s'a dus în cortul lui. Şi Ioab s'a întors la Ierusalim, la împărat.
Ecclesiastes 9:13-18
13 Am mai văzut următoarea înţelepciune supt soare, şi mi s'a părut mare.
14 Era o mică cetate, cu puţini oameni în ea; şi a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat -o, şi a ridicat mari întărituri împotriva ei.
15 În ea se afla un om sărac dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gîndise la omul acela sărac.
16 Atunci am zis:,,Mai bună este înţelepciunea de cît tăria!`` Totuş înţelepciunea săracului este dispreţuită, şi nimeni nu -l ascultă.
17 Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sînt mai de preţ decît strigătele unuia care stăpîneşte între nebuni.
18 Înţelepciunea este mai de preţ de cît sculele de război; dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.
Jeremiah 39:9
9 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi la Babilon, pe aceia din popor cari rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră lui, şi pe rămăşiţa poporului.
Jeremiah 52:12
12 În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, -a venit la Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, care era în slujba împăratului Babilonului.
Jeremiah 52:14
14 Toată ostea Haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărîmat de asemenea toate zidurile dimprejurul Ierusalimului.
Daniel 2:24
24 După aceea, Daniel s'a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înţelepţii Babilonului; s'a dus, şi i -a vorbit aşa:,,Nu pierde pe înţelepţii Babilonului! Du-mă înaintea împăratului, şi voi da împăratului tîlcuirea!``
Daniel 1:18-19
Daniel 2:9-11
9 Dacă deci nu-mi veţi spune visul, vă aşteaptă pe toţi aceeaş soartă, fiindcă vreţi să vă înţelegeţi ca să-mi spuneţi minciuni şi neadevăruri, pînă se vor schimba vremurile. De aceea, spuneţi-mi visul, ca să ştiu dacă sînteţi în stare să mi -l şi tîlcuiţi!``
10 Haldeii au răspuns împăratului:,,Nu este nimeni pe pămînt, care să poată spune ce cere împăratul; deaceea niciodată niciun împărat, oricît de mare şi puternic ar fi fost, n'a cerut aşa ceva dela niciun vrăjitor, cititor în stele sau Haldeu!
11 Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuinţă nu este printre muritori!``
Daniel 1:6-7
Daniel 1:11
11 Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredinţase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria:
Daniel 3:12
12 Dar, sînt nişte Iudei, cărora le-ai dat în grijă trebile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni cari nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi, şi nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat tu!``
Genesis 18:28
28 Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?`` Şi Domnul a zis:,,N'o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.``
1 Samuel 17:37
37 David a mai zis:,,Domnul, care m'a izbăvit din ghiara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mîna acestui Filistean.`` Şi Saul a zis lui David:,,Du-te, şi Domnul să fie cu tine!``
Esther 4:15-17
15 Estera a trimes să spună lui Mardoheu:
16 ,,Du-te, strînge pe toţi Iudeii cari se află în Susa, şi postiţi pentru mine, fără să mîncaţi nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să per, voi peri.``
17 Mardoheu a plecat, şi a făcut tot ce -i poruncise Estera.
Psalms 50:15
15 Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!
Psalms 91:15
15 Cînd Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strîmtorare, îl voi izbăvi şi -l voi proslăvi.
Proverbs 3:5-6
Isaiah 37:4
4 Poate că Domnul Dumnezeul tău, a auzit cuvintele lui Rabşache, pe pe care l -a trimes împăratul Asiriei, stăpînul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu, şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe cari le -a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru rămăşiţa care a mai rămas.``
Jeremiah 33:3
3 ,Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe cari nu le cunoşti.
Daniel 3:17
Matthew 18:12
12 Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită?
Matthew 18:19
19 Vă mai spun iarăş, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.
Acts 4:24-31
24 Cînd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis:,,Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele!
25 Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău:,Pentruce se întărîtă neamurile, şi pentruce cugetă noroadele lucruri deşerte?
26 Împăraţii pămîntului s'au răsculat, şi domnitorii s'au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.`
27 În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s'au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
28 ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău.
29 Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala,
30 şi întinde-Ţi mîna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfînt, Isus.``
31 După ce s'au rugat ei, s'a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s'au umplut de Duhul Sfînt, şi vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Acts 12:4
4 După ce l -a prins, şi l -a băgat în temniţă, l -a pus supt paza a patru cete de cîte patru ostaşi, cu gînd ca după Paşte să -l scoată înaintea norodului.
Romans 15:30
30 Vă îndemn dar, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos, şi pentru dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine, în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine,
2 Timothy 4:17-18
17 Însă Domnul a stat lîngă mine, şi m'a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s'o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.
18 Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mîntui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
2 Peter 2:9
9 însemnează că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
Numbers 12:6
6 Şi a zis:,,Ascultaţi bine ce vă spun! Cînd va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într'o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.
2 Kings 6:8-12
8 Împăratul Siriei era în război cu Israel. Şi, într'un sfat pe care l -a ţinut cu slujitorii săi, a zis:,,Tabăra mea va fi în cutare loc.``
9 Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel:,,Fereşte-te să treci pe lîngă locul acela, căci acolo sînt ascunşi Sirienii.``
10 Şi împăratul lui Israel a trimes nişte oameni să stea la pîndă spre locul pe care i -l spusese şi despre care îl înştiinţase omul lui Dumnezeu. Aceasta s'a întîmplat nu odată, nici de două ori.
11 Împăratului Siriei i s'a turburat inima. A chemat pe slujitorii săi, şi le -a zis:,,Nu voiţi să-mi spuneţi care din noi este pentru împăratul lui Israel?``
12 Unul din slujitorii săi a răspuns:,,Nimeni, împărate, domnul meu; dar proorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe cari le rosteşti în odaia ta de culcare.``
Job 4:13
13 În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc,
Job 33:15-16
Psalms 25:14
14 Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legămîntul făcut cu El le dă învăţătură.
Daniel 1:17
17 Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri, şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele.
Daniel 2:22
22 El descopere ce este adînc şi ascuns; El ştie ce este în întunerec şi la El locuieşte lumina....
Daniel 2:27-29
27 Daniel a răspuns înaintea împăratului, şi a zis:,,Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sînt în stare s'o descopere împăratului.
28 Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întîmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe cari le-ai avut în patul tău.
29 În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gînduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri; şi Celce descopere tainele ţi -a făcut cunoscut ce se va întîmpla.
Daniel 4:9
9 -,,Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi, şi că pentru tine nici o taină nu este grea; deci tîlcuieşte-mi vedeniile, pe cari le-am avut în vis.
Daniel 7:7
7 După aceea m'am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fer, mînca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne.
Amos 3:7
7 Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci.
Matthew 2:12-13
12 În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s'au întors în ţara lor pe un alt drum.
13 După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, şi -i zice:,,Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt, şi rămîi acolo pînă îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să -L omoare.``
1 Corinthians 2:9-10
9 Dar, după cum este scris:,,Lucruri, pe cari ochiul nu le -a văzut, urechea nu le -a auzit, şi la inima omului nu s'au suit, aşa sînt lucrurile, pe cari le -a pregătit Dumnezeu pentru cei ce -L iubesc.``
10 Nouă însă Dumnezeu ni le -a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu.
Genesis 14:20
20 Binecuvîntat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mînile tale!`` Şi Avram i -a dat zeciuială din toate.
1 Kings 8:56
56 ,,Binecuvîntat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe cari le rostise prin robul Său Moise, niciunul n'a rămas neîmplinit.
1 Chronicles 29:10-12
10 David a binecuvîntat pe Domnul în faţa întregei adunări. El a zis:,,Binecuvîntat să fii Tu din veac în veac, Doamne, Dumnezeul părintelui nostru Israel!
11 A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, vecinicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pămînt este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpîn mai pesus de orice!
12 Dela Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpîneşti peste tot, în mîna Ta este tăria şi puterea, şi mîna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.
1 Chronicles 29:20
20 David a zis întregei adunări:,,Binecuvîntaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru.`` Şi toată adunarea a binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. Ei s'au plecat şi s'au închinat înaintea Domnului şi înaintea împăratului.
2 Chronicles 20:21
21 Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cîntăreţi cari, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergînd înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau:,,Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!``
Job 12:13
13 La Dumnezeu este înţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea ale Lui sînt.
Job 12:16-22
16 El are puterea şi înţelepciunea; El stăpîneşte pe celce se rătăceşte sau rătăceşte pe alţii.
17 El ia robi pe sfetnici, şi turbură mintea judecătorilor.
18 El desleagă legătura împăraţilor, şi le pune o frînghie în jurul coapselor.
19 El ia robi pe preoţi; El răstoarnă pe cei puternici
20 El taie vorba celor meşteri la vorbă; El ia mintea celor bătrîni.
21 El varsă dispreţul asupra celor mari; El desleagă brîul celor tari.
22 El descopere ce este ascuns în întunerec, El aduce la lumină umbra morţii.
Psalms 41:13
13 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecinicie în vecinicie! Amin! Amin!
Psalms 50:23
23 Cine aduce mulţămiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mîntuirea lui Dumnezeu.
Psalms 62:11
11 Odată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că,,Puterea este a lui Dumnezu.``
Psalms 72:18-19
Psalms 103:1-2
Psalms 113:2
2 Fie Numele Domnului binecuvîntat, deacum şi pînă în veac!
Psalms 115:18
18 ci noi, noi vom binecuvînta pe Domnul, deacum şi pînă în veac. Lăudaţi pe Domnul!
Psalms 145:1-2
Psalms 147:5
5 Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.
Proverbs 8:14
14 Dela mine vine sfatul şi izbînda, eu sînt priceperea, a mea este puterea.
Jeremiah 32:19
19 Tu eşti mare la sfat şi puternic la faptă, Tu ai ochii deschişi asupra tuturor căilor copiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui.
Daniel 2:21-23
21 El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!
22 El descopere ce este adînc şi ascuns; El ştie ce este în întunerec şi la El locuieşte lumina....
23 Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!``.
Matthew 6:13
13 şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
Jude 1:24
24 Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,
Revelation 5:12
12 Ei ziceau cu glas tare:,,Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!``
Exodus 31:3
3 Lam umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări,
Exodus 31:6
6 Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sînt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit:
1 Samuel 2:7-8
7 Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă
8 El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să -i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă; Căci ai Domnului sînt stîlpii... pămîntului, Şi pe ei a aşezat El lumea.
1 Kings 3:8-12
8 Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.
9 Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!``
10 Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.
11 Şi Dumnezeu a zis:,,Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate,
12 voi face după cuvîntul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n'a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.
1 Kings 3:28
28 Tot Israelul a auzit de hotărîrea pe care o rostise împăratul. Şi s'au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuindu -l în judecăţile lui.
1 Kings 4:29
29 Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere, şi cunoştinţe multe ca nisipul de pe ţărmul mării.
1 Kings 10:24
24 Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.
1 Chronicles 22:12
12 Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere, şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea legii Domnului, Dumnezeului tău!
1 Chronicles 29:30
30 împreună cu toată domnia şi toate isprăvile lui, precum şi ce s'a petrecut pe vremea lui, fie în Israel, fie în toate împărăţiile celorlalte ţări
2 Chronicles 1:10-12
10 Dă-mi dar înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atît de mare?``
11 Dumnezeu a zis lui Solomon:,,Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti,
12 Înţelepciunea şi priceperea îţi sînt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n'a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta, şi cum nici nu va mai avea după tine.``
13 Atunci împăratul a vorbit cu înţelepţii cari cunoşteau obiceiurile vremii. Căci aşa se puneau la cale treburile împăratului: înaintea tuturor celor ce cunoşteau legile şi dreptul.
Job 12:18
18 El desleagă legătura împăraţilor, şi le pune o frînghie în jurul coapselor.
Job 34:24-29
24 El zdrobeşte pe cei mari fără cercetare, şi pune pe alţii în locul lor.
25 Căci El cunoaşte faptele lor: noaptea îi răstoarnă, sînt zdrobiţi.
26 Îi loveşte ca pe nişte nelegiuiţi, în faţa tuturor.
27 Abătîndu-se dela El, şi părăsindtoate căile Lui,
28 ei au făcut să se înalţe la Dumnezeu strigătul săracului. I-au îndreptat luarea aminte la strigătul celui nenorocit.
29 Dacă dă El pace, cine poate s'o turbure? Dacă Îşi ascunde El Faţa, cine poate să -L vadă? La fel se poartă fie cu un popor, fie cu un om,
Psalms 31:14-15
Psalms 75:5-7
Psalms 113:7-8
Proverbs 2:6-7
Proverbs 8:15-16
Ecclesiastes 3:1-8
1 Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de supt ceruri îşi are ceasul lui.
2 Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.
3 Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărîmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;
4 plînsul îşi are vremea lui, şi rîsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;
5 aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strîngerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;
6 căutarea îşi are vremea ei, şi perderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;
7 ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;
8 iubitul îşi are vremea lui, şi urîtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.
Jeremiah 27:5-7
5 ,Eu am făcut pămîntul, pe oameni, şi dobitoacele cari sînt pe pămînt, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pămîntul cui Îmi place.
6 Acum dau toate aceste ţări în mîinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele cîmpului ca să -i fie supuse.
7 Toate neamurile vor fi supuse lui, fiului său, şi fiului fiului său, pînă va veni şi vremea ţării lui, şi o vor supune neamuri puternice şi împăraţi mari.
Daniel 4:17
17 Hotărîrea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!``
Daniel 4:32
32 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele cîmpului; îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremi, pînă vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!`` -
Daniel 11:6
6 După cîţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului dela miază zi va veni ca nevastă la împăratul dela miază noapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nici o putere, şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine pept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s'a legat cu ea.
Luke 1:51-52
Luke 21:15
15 căci vă voi da o gură şi o înţelepciune, căreia nu -i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi protivnicii voştri.
Acts 13:21-22
21 Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le -a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin;
22 apoi l -a înlăturat, şi le -a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel:,,Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.``
1 Corinthians 1:30
30 Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,
James 1:5
5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s'o ceară dela Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.
James 1:17
17 orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
James 3:15-17
15 Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pămîntească, firească (Greceşte: sufletească.), drăcească.
16 Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.
17 Înţelepciunea care vine de sus, este, întîi, curată, apoi pacinică, blîndă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.
Revelation 19:16
16 Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta:,,Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.``
Genesis 37:5-9
5 Iosif a visat un vis, şi l -a istorisit fraţilor săi, cari l-au urît şi mai mult.
6 El le -a zis:,,Ia ascultaţi ce vis am visat!
7 Noi eram la legatul snopilor în mijlocul cîmpului; şi iată că snopul meu s'a ridicat şi a stătut în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.``
8 Fraţii lui i-au zis:,,Doar n'ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n'ai să ne cîrmuieşti tu pe noi?`` Şi l-au urît şi mai mult, din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui.
9 Iosif a mai visat un alt vis, şi l -a istorisit fraţilor săi. El a zis:,,Am mai visat un vis! Soarele, luna, şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pămînt înaintea mea.``
Genesis 41:16
16 Iosif a răspuns lui Faraon:,,Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!``
Genesis 41:25-28
25 Iosif a zis lui Faraon:,,Ce a visat Faraon însemnează un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.
26 Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis.
27 Cele şapte vaci sfrijite şi urîte, cari se suiau după cele dintîi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vîntul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.
28 Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon, ce are să facă.
Job 12:22
22 El descopere ce este ascuns în întunerec, El aduce la lumină umbra morţii.
Job 26:6
6 înaintea Lui locuinţa morţilor este goală, adîncul n'are acoperiş.
Psalms 36:9
9 Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.
Psalms 104:2
2 Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
Psalms 139:11-12
Isaiah 41:22
22 ,,Să le arate, şi să ne spună ce are să se întîmple; cari sînt proorociile pe cari le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele, şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul.
Isaiah 41:26
26 Cine a vestit lucrul acesta dela început, ca să -l ştim, şi cu mult înainte, ca să zicem:,Are dreptate?` Nimeni nu l -a vestit, nimeni nu l -a proorocit, şi nimeni n'a auzit cuvintele voastre.
Isaiah 42:9
9 ,,Iată că cele dintîi lucruri s'au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întîmple.
Isaiah 45:7
7 Eu întocmesc lumina, şi fac întunerecul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
Jeremiah 23:24
24 Poate cineva să stea într'un loc ascuns fără să -l văd Eu? zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile şi pămîntul? zice Domnul.
Daniel 2:11
11 Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuinţă nu este printre muritori!``
Daniel 5:14
14 Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, şi că la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită.
Matthew 13:13
13 De aceea le vorbesc în pilde, pentrucă ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.
Luke 12:2-3
John 1:9
9 Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
John 8:12
12 Isus le -a vorbit din nou, şi a zis:,,Eu sînt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii.``
John 12:45-46
John 21:17
17 A treia oară i -a zis Isus:,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?`` Petru s'a întristat că -i zisese a treia oară:,,Mă iubeşti?`` Şi I -a răspuns:,,Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.`` Isus i -a zis:,,Paşte oile Mele!
Romans 16:25-26
25 Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos, -potrivit cu descoperirea tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri,
26 dar a fost arătată acum prin scrierile proorocilor, şi, prin porunca Dumnezeului celui vecinic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă, -
1 Corinthians 2:9-11
9 Dar, după cum este scris:,,Lucruri, pe cari ochiul nu le -a văzut, urechea nu le -a auzit, şi la inima omului nu s'au suit, aşa sînt lucrurile, pe cari le -a pregătit Dumnezeu pentru cei ce -L iubesc.``
10 Nouă însă Dumnezeu ni le -a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu.
11 În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.
1 Corinthians 4:5
5 De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, pînă va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întunerec, şi va descoperi gîndurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda dela Dumnezeu.
Ephesians 3:5
5 care n'a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos, prin Duhul.
1 Timothy 6:16
16 singurul care are nemurirea, care locuieşte într'o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L -a văzut, nici nu -L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea vecinică! Amin.
Hebrews 4:13
13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.
1 John 1:5
5 Vestea, pe care am auzit -o dela El şi pe care v'o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întunerec.
Genesis 18:17
17 Atunci Domnul a zis:,,Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?...
Genesis 32:9-11
9 Iacov a zis:,,Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu Doamne, care mi-ai zis:,,Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere, şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!
10 Eu sînt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care ai arătat -o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere.
11 Izbăveşte-mă, Te rog, din mîna fratelui meu, din mîna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.
Exodus 3:15
15 Dumnezeu a mai zis lui Moise:,,Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel:,Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m'a trimes la voi. Acesta este Numele Meu pentru vecinicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.
1 Kings 8:57
57 Domnul, Dumnezeul nostru, să fie cu noi, cum a fost cu părinţii noştri; să nu ne părăsească şi să nu ne lase,
1 Kings 18:36
36 În clipa cînd se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s'a apropiat şi a zis:,,Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sînt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.
1 Chronicles 29:10
10 David a binecuvîntat pe Domnul în faţa întregei adunări. El a zis:,,Binecuvîntat să fii Tu din veac în veac, Doamne, Dumnezeul părintelui nostru Israel!
1 Chronicles 29:13
13 Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm, şi prea mărim Numele Tău cel slăvit.
2 Chronicles 20:6
6 Şi a zis:,,Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpîneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n'ai Tu în mînă tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi?
Psalms 50:14
14 Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţămiri, şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt.
Psalms 103:1-4
1 Binecuvintează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvinteze Numele Lui cel sfînt!
2 Binecuvintează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!
3 El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate boalele tale;
4 El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare;
Proverbs 21:22
22 Înţeleptul cucereşte cetatea vitejilor, şi doboară puterea în care se încredeau. -
Proverbs 24:5
5 Un om înţelept este plin de putere, şi cel priceput îşi oţeleşte vlaga.
Ecclesiastes 7:19
19 Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare de cît zece viteji, cari sînt într'o cetate.
Ecclesiastes 9:16
16 Atunci am zis:,,Mai bună este înţelepciunea de cît tăria!`` Totuş înţelepciunea săracului este dispreţuită, şi nimeni nu -l ascultă.
Ecclesiastes 9:18
18 Înţelepciunea este mai de preţ de cît sculele de război; dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.
Isaiah 12:1
1 În ziua aceea vei zice:,,Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mînia Ta s'a potolit şi m'ai mîngîiat!``
Daniel 2:18
18 rugîndu -i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului.
Daniel 2:20-21
Daniel 2:29-30
29 În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gînduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri; şi Celce descopere tainele ţi -a făcut cunoscut ce se va întîmpla.
30 Însă dacă mi s'a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decît a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tîlcuirea ei, şi să afli ce-ţi doreşte inima să ştii.
Matthew 11:25
25 În vremea aceea, Isus a luat cuvîntul şi a zis:,,Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pămîntului, pentrucă ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.
Luke 10:21
21 În ceasul acela, Isus S'a bucurat în Duhul Sfînt, şi a zis:,,Tată, Doamne al cerului şi al pămîntului; Te laud pentrucă ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.``
John 11:41
41 Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis:,,Tată, Îţi mulţămesc că M'ai ascultat.
John 15:15
15 Nu vă mai numesc robi, pentrucă robul nu ştie ce face stăpînul său; ci v'am numit prieteni, pentrucă v'am făcut cunoscut tot ce am auzit dela Tatăl Meu.
Revelation 1:1
1 Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -
Revelation 5:5
5 Şi unul din bătrîni mi -a zis:,,Nu plînge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.
Daniel 2:12-14
12 La auzul acestor cuvinte, împăratul s'a mîniat, şi s'a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toţi înţelepţii Babilonului.
13 Hotărîrea ieşise, înţelepţii începuseră să fie omorîţi, şi căutau şi pe Daniel şi pe tovarăşii lui, ca să -i piardă.
14 Atunci Daniel a vorbit cu minte şi cu judecată lui Arioc, căpetenia străjerilor împăratului, care ieşise să omoare pe înţelepţii Babilonului.
Acts 27:24
24 şi mi -a zis:,Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi -a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.``
Nehemiah 7:6
6 Iată pe cei din ţară cari s'au întors din robie, din aceia pe cari îi luase robi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi cari s'au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui.
Proverbs 24:11
11 Izbăveşte pe cei tîrîţi la moarte, şi scapă pe ceice sînt aproape să fie junghiaţi. -
Ecclesiastes 9:10
10 Tot ce găseşte mîna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!
Daniel 1:6
6 Printre ei erau, dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria.
Daniel 5:13
13 Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvîntul, şi a zis lui Daniel:,,Tu eşti Daniel acela, unul din prinşii de război ai lui Iuda, pe cari i -a adus aici din Iuda, tatăl meu împăratul?
Daniel 6:13
13 Ei au luat din nou cuvîntul şi au zis împăratului:,,Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris -o, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!``
1 Corinthians 1:27-28
27 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.
28 Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile cari nu sînt, ca să nimicească pe cele ce sînt;
1 Samuel 17:33
33 Saul a zis lui David:,,Nu poţi să te duci să te baţi cu Filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţa lui.``
Daniel 1:7
7 Căpetenia famenilor dregători le -a pus însă alte nume, şi anume: lui Daniel i -a pus numele Beltşaţar, lui Hanania Şadrac, lui Mişael Meşac, şi lui Azaria Abed-Nego.
Daniel 2:3-7
3 Împăratul le -a zis:,,Am visat un vis; duhul îmi este turburat, şi aş vrea să ştiu visul acela.``
4 Haldeii au răspuns împăratului în limba aramaică:,,Vecinic să trăieşti, împărate! Spune robilor tăi visul, şi-ţi vom arăta tîlcuirea lui!``
5 Împăratul a luat iarăş cuvîntul şi a zis Haldeilor:,,Mi -a scăpat din minte lucrul acela: dacă nu-mi veţi veţi face cunoscut visul şi tîlcuirea lui, veţi fi făcuţi bucăţi, şi casele voastre vor fi prefăcute într'un morman de murdării.
6 Dar dacă-mi veţi spune visul şi tîlcuirea lui, veţi primi dela mine daruri şi răsplătiri, şi mare cinste. Deaceea, spuneţi-mi visul şi tălmăcirea lui!``
7 Ei au răspuns a doua oară:,,Să spună împăratul robilor săi visul, şi i -l vom tălmăci!``
Daniel 4:8
8 La urmă de tot, s'a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul, şi am zis:
Daniel 4:18-19
18 Iată visul pe care l-am visat, eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tîlcuieşte -l, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi -l tîlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi.``
19 Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi gîndurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvîntul, şi a zis:,,Beltşaţare, să nu te turbure visul şi tîlcuirea!``. Şi Beltşaţar a răspuns:,,Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tîlcuirea lui pentru protivnicii tăi!
Daniel 5:12
12 şi anume, pentrucă s'a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tîlcuiască visele, să lămurească întrebările grele, şi să deslege lucrurile încîlcite. Să fie chemat dar Daniel, şi el îţi va da tîlcuirea!``
Daniel 5:16
16 Am aflat că tu poţi să tîlcuieşti şi să deslegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gît, şi vei avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei!``
Job 5:12-13
Isaiah 47:12-14
12 Vino dar cu descîntecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţă; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.
13 Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, cari pîndesc stelele, cari vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întîmple!
14 Iată -i, au ajuns ca miriştea, pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc, la care stă.
Daniel 2:2
2 Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descîntători şi pe Haldei, ca să -i spună visurile. Ei au venit, şi s'au înfăţişat înaintea împăratului.
Daniel 5:7-8
7 Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cetitorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvîntul şi a zis înţelepţilor Babilonului:,,Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi -o va tîlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gît, şi va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.``
8 Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n'au putut nici să citească scrisoarea şi nici s'o tîlcuiască împăratului.
Genesis 49:1
1 Iacov a chemat pe fiii săi, şi a zis:,,Strîngeţi-vă, şi vă voi vesti ce vi se va întîmpla în vremile cari vor veni.
Numbers 24:14
14 Şi acum iată că mă duc la poporul meu. Vino, şi-ţi voi vesti ce va face poporul acesta poporului tău în vremile cari vor urma.``
Deuteronomy 4:30
30 Şi după ce ţi se vor întîmpla toate aceste lucruri în strîmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi vei asculta glasul Lui;
Deuteronomy 31:19
19 Acum, scrieţi-vă cîntarea aceasta. Învaţă pe copiii din Israel s'o cînte, pune-le -o în gură, şi cîntarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel.
Psalms 115:3
3 Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.
Isaiah 2:2
2 Se va întîmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el.
Isaiah 41:22-23
22 ,,Să le arate, şi să ne spună ce are să se întîmple; cari sînt proorociile pe cari le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele, şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul.
23 Spuneţi-ne ce se va întîmpla mai tîrziu, ca să ştim că sînteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii.
Jeremiah 30:24
24 Mînia aprinsă a Domnului nu se va potoli, pînă ce va împlini şi va înfăptui gîndurile inimii Lui. Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremilor.``
Jeremiah 48:47
47 Dar în vremile de apoi, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Moabului, zice Domnul.`` Aceasta este judecata asupra Moabului.
Ezekiel 38:8
8 După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strînşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel cari multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.
Ezekiel 38:16
16 Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor, care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, cînd voi fi sfinţit în tine supt ochii lor, Gog!``
Daniel 2:47
47 Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis:,,Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!``
Daniel 10:14
14 Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întîmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.``
Hosea 3:5
5 După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce, şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă.
Amos 4:13
13 Căci iată că El a întocmit munţii, a făcut vîntul, şi spune omului pînă şi gîndurile lui. El preface zorile în întunerec, şi umblă pe înălţimile pămîntului: Domnul, Dumnezeul oştirilor, este Numele Lui.
Micah 4:1-2
1 În vremile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el.
2 Neamurile se vor duce cu grămada la el, şi vor zice:,,Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuvîntul Domnului.
Matthew 6:9
9 Iată dar cum trebuie să vă rugaţi:,,Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
2 Timothy 3:1
1 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.
Hebrews 1:1
1 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,
2 Peter 3:3
3 Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor,
Ezekiel 38:10
10 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,,În ziua aceea, multe gînduri îţi vor veni în minte, şi vei urzi planuri rele.
Daniel 2:28
28 Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întîmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe cari le-ai avut în patul tău.
Isaiah 43:3-4
Isaiah 45:4
4 Din dragoste pentru robul Meu Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bună voinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti.
Daniel 2:17-18
Daniel 2:49
49 Daniel a rugat pe împărat să dea grija trebilor ţinutului Babilonului în mîna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.
Matthew 24:22
22 Şi dacă zilele acelea n'ar fi fost scurtate, nimeni n'ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.
Mark 13:20
20 Şi dacă n'ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n'ar scăpa; dar le -a scurtat din pricina celor aleşi.
Acts 3:12
12 Petru, cînd a văzut lucrul acesta, a luat cuvîntul, şi a zis norodului:,,Bărbaţi Israeliţi, pentruce vă miraţi de lucrul acesta? Dece vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?
Romans 8:28
28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.
1 Corinthians 3:21-23
1 Corinthians 15:8-12
8 După ei toţi, ca unei stîrpituri, mi s'a arătat şi mie.
9 Căci eu sînt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sînt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
10 Prin harul lui Dumnezeu sînt ce sînt. Şi harul Lui faţă de mine n'a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decît toţi: totuş nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
11 Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut.
12 Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?
2 Corinthians 4:15
15 Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentruca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţămirile spre slava lui Dumnezeu.
Isaiah 13:11
11 Voi pedepsi-zice Domnul-lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mîndria celor trufaşi, şi voi doborî semeţia celor asupritori.
Isaiah 25:3-5
3 De aceea Te slăvesc popoarele puternice, şi cetăţile neamurilor puternice se tem de Tine.
4 Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.
5 Cum domoleşti căldura într'un pămînt arzător, aşa ai domolit zarva străinilor; cum este înăduşită căldura de umbra unui nor, aşa au fost înăduşite cîntările de biruinţă ale asupritorilor.``
Ezekiel 28:7
7 iată că voi aduce împotriva ta nişte străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, cari vor scoate sabia împotriva înţelepciunii tale strălucitoare, şi-ţi vor pîngări frumuseţa.
Daniel 7:3-17
3 Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta.
4 Cea dintîi semăna cu un leu, şi avea aripi de vultur. M'am uitat la ea, pînă în clipa cînd i s'au smuls aripile; şi, sculîndu-se de pe pămînt, a stat drept în picioare ca un om, şi i s'a dat o inimă de om.
5 Şi, iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într'o rînă; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s'a zis:,,Scoală-te, şi mănîncă multă carne!``
6 După aceea m'am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s'a dat stăpînire.
7 După aceea m'am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fer, mînca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne.
8 M'am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintîi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură..., care vorbea cu trufie.
9 Mă uitam la aceste lucruri, pînă cînd s'au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrînit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lînă curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roatele Lui ca un foc aprins.
10 Un rîu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S'a ţinut judecata şi s'au deschis cărţile.
11 Eu mă uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie, pe cari le rostea cornul acela: m'am uitat pînă cînd fiara a fost ucisă, şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars.
12 Şi celelalte fiare au fost desbrăcate de puterea lor, dar li s'a îngăduit o lungire a vieţii pînă la o vreme şi un ceas anumit.
13 M'am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrînit de zile şi a fost adus înaintea Lui.
14 I S'a dat stăpînire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să -i slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpînirea Lui este o stăpînire vecinică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.
15 Eu, Daniel m'am turburat cu duhul, şi vedeniile din capul meu m'au înspăimîntat.
16 M'am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo, şi l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi -a vorbit şi mi le -a tîlcuit astfel:
17 ,,Aceste patru fiare mari, sînt patru împăraţi, cari se vor ridica pe pămînt.
Habakkuk 1:7
7 El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuş îi iese dreptul şi mărirea lui.
Matthew 4:8
8 Diavolul L -a dus apoi pe un munte foarte înalt, I -a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I -a zis:
Luke 4:5
5 Diavolul L -a suit pe un munte înalt, i -a arătat într'o clipă, toate împărăţiile pămîntului,
Isaiah 14:4
4 atunci vei cînta cîntarea aceasta asupra împăratului Babilonului, şi vei zice:,,Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat,
Jeremiah 51:7
7 Babilonul era în mîna Domnului un potir de aur, care îmbăta tot pămîntul; Neamurile au băut din vinul lui; deaceea au fost neamurile ca într'o nebunie.
Daniel 2:37-39
37 Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi -a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă.
38 El ţi -a dat în mîni, ori unde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele cîmpului şi păsările cerului, şi te -a făcut stăpîn peste toate acestea: tu eşti capul de aur!
39 După tine, se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decît a ta; apoi o a treia împărăţie, care va fi de aramă, şi care va stăpîni peste tot pămîntul.
Daniel 4:22
22 eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s'a înălţat pînă la ceruri, şi a cărui stăpînire se întinde pînă la marginile pămîntului.
Daniel 4:30
30 împăratul a luat cuvîntul, şi a zis:,,Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?``
Daniel 7:4-6
4 Cea dintîi semăna cu un leu, şi avea aripi de vultur. M'am uitat la ea, pînă în clipa cînd i s'au smuls aripile; şi, sculîndu-se de pe pămînt, a stat drept în picioare ca un om, şi i s'a dat o inimă de om.
5 Şi, iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într'o rînă; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s'a zis:,,Scoală-te, şi mănîncă multă carne!``
6 După aceea m'am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s'a dat stăpînire.
Daniel 8:3-8
3 Am ridicat ochii, m'am uitat, şi iată că într'un rîu stătea un berbece, şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă.
4 Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nici o fiară nu putea să -i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine -i cădea în mînă; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic.
5 Pe cînd mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap dela apus, şi a cutreierat toată faţa pămîntului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi.
6 A venit pînă la berbecele care avea coarne, şi pe care -l văzusem stînd în rîu, şi s'a repezit asupra lui cu toată puterea lui.
7 L-am văzut cum s'a apropiat de berbece, s'a arunct încruntat asupra lui, a izbit pe berbece, şi i -a frînt amîndouă coarnele, fără ca berbecele să i se fi putut împotrivi; l -a trîntit la pămînt, şi l -a călcat în picioare, şi nimeni n -a scăpat pe berbece din mîna lui.
8 Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar cînd a fost puternic de tot i s'a frînt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vînturi ale cerurilor.
Daniel 11:2-20
2 Acum, îţi voi face cunoscut adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de al patrulea va strînge mai multă bogăţie decît toţi ceilalţi; şi cînd se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva împărăţiei Greciei.
3 Dar se va ridica un împărat viteaz, care va stăpîni cu o mare putere, şi va face ce va voi.
4 Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărîma împărăţia lui, şi va fi împărţită în cele patru vînturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui, şi nici nu va fi tot atît de puternică pe cît era supt el, căci va fi făcută bucăţele, şi va trece la alţii afară de aceştia.
5 Împăratul dela miază zi va ajunge tare. Dar unul din mai marii lui va fi şi mai tare decît el, şi va domni întemeind o mare împărăţie.
6 După cîţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului dela miază zi va veni ca nevastă la împăratul dela miază noapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nici o putere, şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine pept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s'a legat cu ea.
7 În vremea aceea însă se va ridica în locul ei un lăstar din aceeaş rădăcină cu ea, şi va veni împotriva oştirii Siriei, da, va intra în cetăţuia împăratului dela miază noapte, va face ce va voi cu ea, şi va fi biruitor.
8 Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu prinşii de război, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint şi de aur. Apoi va lăsa cîţiva ani în pace pe împăratul dela miază noapte.
9 Acesta va porni împotriva împărăţiei împăratului dela miază zi, dar se va întoarce iarăş în ţara sa.
10 Totuş, fiii săi vor începe iarăş războiul, şi vor strînge o mare mulţime de oşti, care va înainta, se va revărsa ca un rîu, care iese din matcă, şi -l vor împinge iarăş înapoi pînă la cetăţuie.
11 Împăratul dela miază-zi, mîniat de aceasta, va ieşi şi se va lupta cu împăratul dela miază-noapte; va ridica o mare oştire, dar oştile împăratului dela miază-noapte vor fi date în mînile lui şi nimicite.
12 Atunci inima împăratului se va îngîmfa, va doborî zece mii, dar tot nu va birui.
13 Căci împăratul dela miază-noapte se va întoarce şi va strînge o oştire mai mare de cît cea dintîi; şi după cîtăva vreme, după cîţiva ani, va porni în fruntea unei mari oştiri bine înarmate.
14 În vremea aceea, se vor ridica mulţi împotriva împăratului dela miază-zi, şi o ceată de derbedei din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească vedenia; dar vor cădea.
15 Împăratul dela miază-noapte va înainta, va ridica întărituri, şi va pune mîna pe cetăţile întărite. Oştile dela miază-zi, nici chiar floarea oamenilor împăratului, nu vor putea să ţină piept, nu vor avea putere să se împotrivească.
16 Cel ce va merge împotriva lui va face ce va voi, şi nimeni nu i se va împotrivi; el se va opri în ţara minunată, nimicind cu desăvîrşire tot ce -i va cădea în mînă.
17 Îşi va pune de gînd să ia în stăpînire toată împărăţia lui, şi, făcîndu-se că are gînduri curate cu el, îi va da pe fiică-sa de nevastă, cu gînd să -l piardă; dar lucrul acesta nu se va întîmpla, şi nu -i va izbîndi.
18 Apoi îşi va întoarce privirile înspre ostroave, şi va lua pe multe din ele; dar o căpetenie va pune capăt ruşinii pe care voia el să i -o aducă, şi o va întoarce asupra lui.
19 Apoi se va îndrepta spre cetăţuile ţării lui; dar se va poticni, va cădea, şi nu -l vor mai găsi.
20 Cel ce -i va lua locul, va aduce un asupritor, în cea mai frumoasă parte a împărăţiei; dar în cîteva zile va fi zdrobit, şi anume nu prin mînie, nici prin război.
Revelation 17:4
4 Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mînă un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
Daniel 2:40-43
40 Va fi o a patra împărăţie, tare ca ferul; după cum ferul sfărîmă şi rupe totul, şi ea va sfărîma şi va rupe totul, ca ferul care face totul bucăţi.
41 Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fer, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămînea în ea ceva din tăria ferului, tocmai aşa cum ai văzut ferul amestecat cu lutul.
42 Şi după cum degetele dela picioare erau parte de fer şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpîndă.
43 Dacă ai văzut ferul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum ferul nu se poate uni cu lutul.
Daniel 7:7-8
7 După aceea m'am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fer, mînca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne.
8 M'am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintîi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură..., care vorbea cu trufie.
Daniel 7:19-26
19 În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra, care se deosebea de toate celelalte, şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fer şi ghiare de aramă, mînca, sfărîma şi călca în picioare ce rămînea;
20 şi asupra celor zece coarne pe cari le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise, şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, şi avea o înfăţişare mai mare decît celelalte coarne.
21 Am văzut deasemenea cum cornul acesta a făcut război sfinţilor, şi i -a biruit,
22 pînă cînd a veni Cel Îmbătrînit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Prea Înalt, şi a venit vremea, cînd sfinţii au luat în stăpînire împărăţia.
23 El mi -a vorbit aşa:,,Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîşia tot pămîntul, îl va călca în picioare şi -l va zdrobi.
24 Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi.
25 El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp... de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme.
26 Apoi va veni judecata, şi i se va lua stăpînirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna.
Psalms 2:8-12
8 Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pămîntului în stăpînire!
9 Tu le vei zdrobi cu un toiag de fer, şi le vei sfărîma ca pe vasul unui olar.`
10 Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pămîntului!
11 Slujiţi Domnului cu frică, şi bucuraţi-vă, tremurînd.
12 Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mînie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mînia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi cîţi se încred în El!
Psalms 110:5-6
Psalms 118:22
22 Piatra, pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.
Psalms 149:6-9
6 Laudele lui Dumnezeul să fie în gura lor, şi sabia cu două tăişuri în mîna lor,
7 ca să facă răzbunare asupra neamurilor, şi să pedepsească popoarele;
8 să lege pe împăraţii lor cu lanţuri, şi pe mai marii lor cu obezi de fer,
9 ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă! Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Lui. Lăudaţi pe Domnul!
Isaiah 28:16
16 deaceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,,Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă.
Isaiah 60:12
12 Căci neamul şi împărăţia cari nu-ţi vor sluji, vor pieri, şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite.
Daniel 2:44-45
44 Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece supt stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăş va dăinui vecinic.
45 Aceasta înseamnă piatra, pe care ai văzut -o deslipindu-se din munte, fără ajutorul vreunei mîni, şi care a sfărîmat ferul, arama, lutul, argintul şi aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întîmple după aceasta. Visul este adevărat, şi tîlcuirea lui este temeinică.``
Daniel 7:13-14
13 M'am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrînit de zile şi a fost adus înaintea Lui.
14 I S'a dat stăpînire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să -i slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpînirea Lui este o stăpînire vecinică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.
Daniel 7:27
27 Dar domnia, stăpînirea şi puterea tuturor împărăţiilor cari sînt pretutindeni supt ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie vecinică, şi toate puterile Îi vor sluji şi -L vor asculta!
Daniel 8:25
25 Din pricina propăşirii lui şi izbîndirii vicleniilor lui, inima i se va îngîmfa, va pierde pe mulţi oameni cari trăiau liniştiţi, şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mîni omeneşti.
Zechariah 4:6
6 Atunci el a luat din nou cuvîntul, şi mi -a zis:,,Acesta este cuvîntul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: ...Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, -zice Domnul oştirilor! -
Zechariah 12:3
3 În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pămîntului se vor strînge împotriva lui.
Matthew 16:18
18 Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
John 1:13
13 născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Acts 4:11
11 El este,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.`
2 Corinthians 5:1
1 Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pămîntească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer dela Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mînă ci este vecinică.
Hebrews 9:24
24 Căci Hristos n'a intrat într'un locaş de închinare făcut de mînă omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
1 Peter 2:7
7 Cinstea aceasta este dar pentru voi cari aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului";
Revelation 11:15
15 Îngerul, al şaptelea a sunat din trîmbiţă. Şi în cer s'au auzit glasuri puternice, cari ziceau:,,Împărăţia lumii a trecut în mînile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.``
Revelation 17:14
14 Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentrucă El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, cari sînt cu El, de asemenea îi vor birui.
Revelation 19:11-21
11 Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s'a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă,,Cel credincios`` şi,,Cel adevărat``, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
12 Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu -l ştie, decît numai El singur.
13 Era îmbrăcat cu o haină muiată în sînge. Numele Lui este:,,Cuvîntul lui Dumnezeu.``
14 Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in supţire, alb şi curat.
15 Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cîrmui cu un toiag de fer. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mîniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
16 Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta:,,Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.``
17 Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, cari sburau prin mijlocul cerului:,,Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
18 ca să mîncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!``
19 Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.
20 Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amîndoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.
21 Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s'au săturat din carnea lor.
Job 6:17
17 vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui, şi li se usucă albia.
Psalms 1:4-5
Psalms 22:27
27 Toate marginile pămîntului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.
Psalms 37:10
10 Încă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi.
Psalms 37:36
36 Dar cînd am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.
Psalms 46:9
9 El a pus capăt războaielor pînă la marginea pămîntului; El a sfărîmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carăle de război. -
Psalms 66:4
4 Tot pămîntul se închină înaintea Ta, şi cîntă în cinstea Ta, cîntă Numele Tău. -
Psalms 67:1-2
Psalms 72:16-19
16 Va fi belşug de grîu în ţară, pînă în vîrful munţilor, şi spicele lor se vor clătina ca şi copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pămîntului.
17 Numele lui va dăinui pe vecie: cît soarele îi va ţinea numele. Cu el se vor binecuvînta unii pe alţii, şi toate neamurile îl vor numi fericit.
Psalms 80:9-10
Psalms 86:9
9 Toate neamurile, pe cari le-ai făcut, vor veni să se închine înaintea Ta, Doamne, şi să dea slavă Numelui Tău.
Psalms 103:16
16 Cînd trece un vînt peste ea, nu mai este, şi locul pe care -l cuprindea, n'o mai cunoaşte.
Isaiah 2:2-3
2 Se va întîmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el.
3 Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice:,,Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.`` Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvîntul Domnului.
Isaiah 11:9
9 Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfînt; căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele cari -l acopăr.
Isaiah 17:13-14
13 Neamurile mugesc cum mugesc apele mari... Dar cînd le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi la suflarea vîntului, ca ţărîna luată de vîrtej.
14 Îndeseară, vine o prăpădenie neaşteptată, şi pînă dimineaţa, nu mai sînt! Iată partea celor ce ne jupoaie, şi soarta celor ce ne jăfuiesc.
Isaiah 41:15-16
Hosea 13:3
3 De aceea, vor fi ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vînt din arie, ca fumul, care iese din horn.
Micah 4:13
13 Scoală-te, fiica Sionului, şi treeră! Căci îţi fac un corn de fer şi o copită de aramă, ca să sfărîmi multe popoare, şi să închini Domnului prada lor, să închini Domnului întregului pămînt averile lor!
Zechariah 14:8-9
1 Corinthians 15:25
25 Căci trebuie ca El să împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale.
Revelation 12:8
8 dar n'au putut birui; şi locul lor nu li s'a mai găsit în cer.
Revelation 20:2-3
2 El a pus mîna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l -a legat pentru o mie de ani.
3 L -a aruncat în Adînc, l -a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, pînă se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie deslegat pentru puţină vreme.
Revelation 20:11
11 Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Celce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s'a mai găsit loc pentru ele.
Daniel 2:23-24
23 Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!``.
24 După aceea, Daniel s'a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înţelepţii Babilonului; s'a dus, şi i -a vorbit aşa:,,Nu pierde pe înţelepţii Babilonului! Du-mă înaintea împăratului, şi voi da împăratului tîlcuirea!``
1 Kings 4:24
24 Stăpînea peste toată ţara de dincoace de Rîu, dela Tifsah pînă la Gaza, peste toţi împărăţii de dincoace de Rîu. Şi avea pace pretutindeni de jur împrejur.
2 Chronicles 36:23
23 ,,Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor:,,Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi -a dat toate împărăţiile pămîntului, şi mi -a poruncit să -I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el, şi să plece!`
Ezra 1:2
2 Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor:,,Domnul, Dumnezeul cerurilor mi -a dat toate împărăţiile pămîntului, şi mi -a poruncit să -I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda.
Ezra 7:12
12 ,,Artaxerxe, împăratul împăraţilor, către Ezra, preotul şi cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, şi aşa mai departe:
Proverbs 8:15
15 Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voivozii porunci drepte.
Isaiah 10:8
8 Căci el zice:,Nu sînt voivozii mei tot atîţia împăraţi?`
Isaiah 47:5
5 ,,Şezi într'un colţ, şi taci, fata Haldeilor! căci nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor.
Jeremiah 28:14
14 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel:,Pun un jug de fer pe grumazul tuturor acestor neamuri, ca să fie subjugate de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi -i vor sluji, şi -i dau chiar şi fiarele cîmpului!``
Ezekiel 26:7
7 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,,Iată că aduc dela miazănoapte împotriva Tirului pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului, împăratul tuturor împăraţilor, cu cai, cară, călăreţi, şi cu o mare mulţime de popoare.
Daniel 4:3
3 Cît de mari sînt semnele Lui şi cît de puternice sînt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie vecinică, şi stăpînirea Lui dăinuieşte din neam în neam!
Daniel 4:25
25 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, şi îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.
Daniel 4:34
34 După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi -a venit iarăş mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpînire este vecinică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.
Daniel 5:18
18 Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire;
Hosea 8:10
10 Chiar dacă ei dau daruri neamurilor, tot îi voi apăsa, ca să înceteze pentru puţină vreme să mai ungă vreun împărat şi domni.
John 19:11
11 ,,N'ai avea nicio putere asupra Mea``, i -a răspuns Isus,,,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mînile tale, are un mai mare păcat.``
Revelation 1:5
5 şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pămîntului! A Lui, care ne iubeşte, care ne -a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său,
Revelation 4:11
11 ,,Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!``
Psalms 50:10-11
Daniel 4:21-22
21 copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atît de multe şi în care era hrană pentru toţi, supt care se adăposteau fiarele cîmpului, şi în ramurile căruia îşi făceau-cuibul păsările cerului,
22 eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s'a înălţat pînă la ceruri, şi a cărui stăpînire se întinde pînă la marginile pămîntului.
Isaiah 44:28-45:5
28 Eu zic despre Cir:,El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim:,Să fie zidit iarăş!` Şi despre Templu:,Să i se pună temeliile!``
Daniel 2:32
32 Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pîntecele şi coapsele îi erau de aramă;
Daniel 5:28-31
28 Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!``
29 Îndată, Belşatar a dat poruncă, şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gît, şi au dat de ştire că va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.
30 Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorît.
31 Şi a pus mîna pe împărăţie Dariu, Medul, care era în vîrstă de şasezeci şi doi de ani.
Daniel 7:5-7
5 Şi, iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într'o rînă; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s'a zis:,,Scoală-te, şi mănîncă multă carne!``
6 După aceea m'am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s'a dat stăpînire.
7 După aceea m'am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fer, mînca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne.
Daniel 7:23
23 El mi -a vorbit aşa:,,Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîşia tot pămîntul, îl va călca în picioare şi -l va zdrobi.
Daniel 8:3-14
3 Am ridicat ochii, m'am uitat, şi iată că într'un rîu stătea un berbece, şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă.
4 Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nici o fiară nu putea să -i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine -i cădea în mînă; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic.
5 Pe cînd mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap dela apus, şi a cutreierat toată faţa pămîntului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi.
6 A venit pînă la berbecele care avea coarne, şi pe care -l văzusem stînd în rîu, şi s'a repezit asupra lui cu toată puterea lui.
7 L-am văzut cum s'a apropiat de berbece, s'a arunct încruntat asupra lui, a izbit pe berbece, şi i -a frînt amîndouă coarnele, fără ca berbecele să i se fi putut împotrivi; l -a trîntit la pămînt, şi l -a călcat în picioare, şi nimeni n -a scăpat pe berbece din mîna lui.
8 Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar cînd a fost puternic de tot i s'a frînt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vînturi ale cerurilor.
9 Dintr'unul din ele a crescut un corn mic, care s'a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit, şi spre ţara cea minunată.
10 S'a înălţat pînă la oştirea cerurilor, a doborît la pămînt o parte din oştirea aceasta şi din stele, şi le -a călcat în picioare.
11 S'a înălţat pînă la căpetenia oştirii, i -a smuls jertfa necurmată, şi i -a surpat locul locaşului său celui sfînt.
12 Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvîrşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pămînt, şi a izbutit în ce a început.
13 Am auzit pe un sfînt vorbind; şi un alt sfînt a întrebat pe celce vorbea:,,În cîtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urîciunea pustiirii? Pînă cînd va fi călcat în picioare sfîntul Locaş şi oştirea?``
14 Şi el mi -a zis:,,Pînă vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfîntul Locaş va fi curăţit!``
Daniel 8:20
20 Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sînt împăraţii Mezilor şi Perşilor.
Daniel 10:20
20 El mi -a zis:,,Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi cînd voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!
Zechariah 6:3
3 la al treilea car cai albi, şi la al patrulea car cai bălţaţi şi roşi.
Zechariah 6:6
6 Caii cei negri, înhămaţi la unul din cară, s'au îndreptat spre ţara dela miază-noapte, şi cei albi au mers după ei; cei bălţaţi s'au îndreptat spre ţara de miază-zi.
Jeremiah 15:12
12 Poate ferul să frîngă ferul dela miazănoapte şi arama?
Daniel 2:33
33 fluierele picioarele, de fer; picioarele, parte de fer, şi parte de lut.
Daniel 8:24
24 El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuş; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor.
Daniel 9:26
26 După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfîntul Locaş, şi sfîrşitul lui va fi ca printr'un potop; este hotărît că războiul va ţinea pînă la sfîrşit şi împreună cu el şi pustiirile.
Daniel 11:36-45
36 Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi pînă va trece mînia, căci ce este hotărît se va împlini.
37 Nu va ţinea seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvînt, nu va ţinea seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai pe sus de toţi.
38 În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu -l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ.
39 Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi, şi le va împărţi moşii ca răsplată.
40 La vremea sfîrşitului, împăratul dela miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul dela miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu cară şi călăreţi..., şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un rîu şi le va îneca.
41 Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul, şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mîna lui.
42 Îşi va întinde mîna peste felurite ţări, şi nici ţara Egiptului nu va scăpa.
43 Ci se va face stăpîn pe vistieriile de aur şi de argint, şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi Etiopienii vor veni în alai după el.
44 Dar nişte zvonuri, venite dela răsărit şi dela miazănoapte, îl vor înspăimînta, şi atunci va porni cu o mare mînie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvîrşire pe mulţi.
45 Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfînt. Apoi îşi va ajunge sfîrşitul, şi nimeni nu -i va fi într'ajutor.
Amos 1:3
3 Aşa vorbeşte Domnul:,,Pentru trei nelegiuiri ale Damascului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fer.
John 11:48
48 Dacă -L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.``
Daniel 2:33-35
33 fluierele picioarele, de fer; picioarele, parte de fer, şi parte de lut.
34 Tu te uitai la el, şi s'a deslipit o piatră, fără ajutorul vreunei mîni, a izbit picioarele de fer şi de lut ale chipului, şi le -a făcut bucăţi.
35 Atunci ferul, lutul, arama, argintul şi aurul s'au sfărîmat împreună şi s'au făcut ca pleava din arie vara; le -a luat vîntul, şi nici urmă nu s'a mai găsit din ele. Dar piatra, care sfărîmase chipul, s'a făcut un munte mare, şi a umplut tot pămîntul.
Daniel 7:24
24 Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi.
Revelation 12:3
3 În cer s'a mai arătat un alt semn: iată, s'a văzut un mare balaur roş, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete.
Revelation 13:1
1 Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.
Revelation 17:12
12 Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, sînt zece împăraţi, cari n'au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.
Genesis 49:10
10 Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, Pînă va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele.
Psalms 2:6-12
Psalms 21:8-9
Psalms 72:1-20
1 (Un psalm al lui Solomon.) Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului, şi dă dreptatea Ta fiului împăratului!
2 Şi el va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire.
3 Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale.
4 El va face dreptate nenorociţilor poporului, va scăpa pe copiii săracului, şi va zdrobi pe asupritor.
5 Aşa că se vor teme de Tine, cît va fi soarele, şi cît se va arăta luna, din neam în neam;
6 va fi ca o ploaie, care cade pe un pămînt cosit, ca o ploaie repede, care udă cîmpia.
7 În zilele lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace pînă nu va mai fi lună.
8 El va stăpîni dela o mare la alta, şi dela Rîu pînă la marginile pămîntului.
9 Locuitorii pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea lui, şi vrăjmaşii vor linge ţărîna.
10 Împăraţii Tarsisului şi ai ostroavelor vor plăti biruri, împăraţii Sebei şi Sabei vor aduce daruri.
11 Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji.
12 Căci el va izbăvi pe săracul care strigă, şi pe nenorocitul, care n'are ajutor.
13 Va avea milă de cel nenorocit şi de cel lipsit, şi va scăpa viaţa săracilor;
14 îi va izbăvi de apăsare şi de silă, şi sîngele lor va fi scump înaintea lui.
15 Ei vor trăi, şi -i vor da aur din Seba; se vor ruga neîncetat pentru el, şi -l vor binecuvînta în fiecare zi.
16 Va fi belşug de grîu în ţară, pînă în vîrful munţilor, şi spicele lor se vor clătina ca şi copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pămîntului.
17 Numele lui va dăinui pe vecie: cît soarele îi va ţinea numele. Cu el se vor binecuvînta unii pe alţii, şi toate neamurile îl vor numi fericit.
18 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni!
19 Binecuvîntat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pămîntul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!
20 Sfîrşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai.
Psalms 89:3-4
Psalms 89:19-36
19 Atunci ai vorbit într'o vedenie prea iubitului Tău, şi ai zis:,,Am dat ajutorul Meu unui viteaz, am ridicat din mijlocul poporului un tînăr;
20 am găsit pe robul Meu David, şi l-am uns cu untdelemnul Meu cel sfînt.
21 Mîna Mea îl va sprijini, şi braţul Meu îl va întări.
22 Vrăjmaşul nu -l va prinde, şi cel rău nu -l va apăsa;
23 ci voi zdrobi dinaintea lui pe protivnicii lui, şi voi lovi pe cei ce -l urăsc.
24 Credincioşia şi bunătatea Mea vor fi cu el, şi tăria lui se va înălţa prin Numele Meu.
25 Voi da în mîna lui marea, şi în dreapta lui rîurile.
26 El Îmi va zice:,,Tu eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi Stînca mîntuirii mele!``
27 Iar Eu îl voi face întîiul născut, cel mai înalt dintre împăraţii pămîntului.
28 Îi voi păstra totdeauna bunătatea Mea, şi legămîntul Meu îi va fi neclintit.
29 Îi voi face vecinică sămînţa, şi scaunul lui de domnie ca zilele cerurilor.
30 Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea, şi nu vor umbla după poruncile Mele,
31 dacă vor călca orînduirile Mele, şi nu vor păzi poruncile Mele,
32 atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua, şi nelegiuirile cu lovituri;
33 dar nu-Mi voi îndepărta deloc bunătatea dela ei, şi nu-Mi voi face credincioşia de minciună;
34 nu-Mi voi călca legămîntul, şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele mele.
35 Am jurat odată pe sfinţenia Mea: să mint Eu oare lui David?
36 Sămînţa lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele;
Psalms 110:1-4
1 (Un psalm al lui David.) Domnul a zis Domnului meu:,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.`` -
2 Domnul va întinde din Sion toiagul de cîrmuire al puterii Tale, zicînd:,,Stăpîneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!``
3 Poporul Tău este plin de înflăcărare, cînd Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sînul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua.
4 Domnul a jurat, şi nu -I va părea rău:,,Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.`` -
Psalms 145:13
13 Împărăţia Ta este o împărăţie vecinică, şi stăpînirea Ta rămîne în picioare în toate veacurile.
Isaiah 9:6-7
6 Căci un Copil ni s'a născut, un Fiu ni s'a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi:,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.
7 El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi'n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.
Ezekiel 37:25
25 Vor locui iarăş în ţara, pe care am dat -o robului Meu Iacov, şi pe care au locuit -o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea, ei, copiii lor, şi copiii copiilor lor, pe vecie, şi Robul Meu David va fi voivodul lor în veci.
Daniel 2:34
34 Tu te uitai la el, şi s'a deslipit o piatră, fără ajutorul vreunei mîni, a izbit picioarele de fer şi de lut ale chipului, şi le -a făcut bucăţi.
Daniel 2:37
37 Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi -a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă.
Daniel 6:26
26 Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte vecinic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpînirea Lui nu va avea sfîrşit.
Micah 4:7
7 Din cei şchiopi voi face o rămăşiţă, din cei ce erau risipiţi, un neam puternic; şi Domnul va împărăţi peste ei, pe muntele Sionului, de acum şi pînă'n veac!
Matthew 3:2-3
Matthew 28:18
18 Isus S'a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le -a zis:,,Toată puterea Mi -a fost dată în cer şi pe pămînt.
Luke 1:32-33
John 12:34
34 Norodul I -a răspuns:,,Noi am auzit din Lege că Hristosul rămîne în veac; cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al omului?``
1 Corinthians 15:24-25
Ephesians 1:20-22
20 pe care a desfăşurat -o în Hristos, prin faptul că L -a înviat din morţi, şi L -a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti,
21 mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.
22 El I -a pus totul supt picioare, şi L -a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,
Revelation 2:27
27 Le va cîrmui cu un toiag de fer, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere dela Tatăl Meu.
Revelation 19:15-20
15 Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cîrmui cu un toiag de fer. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mîniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
16 Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta:,,Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.``
17 Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, cari sburau prin mijlocul cerului:,,Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
18 ca să mîncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!``
19 Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.
20 Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amîndoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.
Genesis 41:28
28 Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon, ce are să facă.
Genesis 41:32
32 Cît priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărît din partea lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu se va grăbi să -l aducă la îndeplinire.
Deuteronomy 10:17
17 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri;
2 Samuel 7:22
22 Ce mare eşti Tu, Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca Tine, şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.
1 Chronicles 16:25
25 Căci Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă, El este de temut mai pesus de toţi dumnezeii;
Nehemiah 4:14
14 M'am uitat, şi sculîndu-mă, am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor:,,Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat, şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre, şi pentru casele voastre!``
Nehemiah 9:32
32 Şi acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic şi înfricoşat, Tu care Îţi ţii legămîntul Tău de îndurare, nu privi ca puţin lucru toate suferinţele prin cari am trecut noi, împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri, proorocii noştri, părinţii noştri şi tot poporul Tău, din vremea împăraţilor Asiriei pînă în ziua de azi.
Job 36:26
26 Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu -L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l -a pătruns.
Psalms 48:1
1 (O cîntare. Un psalm al fiilor lui Core.) Mare este Domnul şi lăudat de toţi, în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfînt.
Psalms 96:4
4 Căci omul este mare şi foarte vrednic de laudă. El este mai de temut decît toţi dumnezeii.
Psalms 135:5
5 Ştiu că Domnul este mare, şi că Domnul nostru este mai pe sus de toţi dumnezeii.
Psalms 145:3
3 Mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă, şi mărimea Lui este nepătrunsă.
Jeremiah 32:18-19
18 Tu dai îndurare pînă la al miilea neam de oameni, şi pedepseşti nelegiuirea părinţilor în sînul copiilor lor după ei. Tu eşti Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oştirilor!
19 Tu eşti mare la sfat şi puternic la faptă, Tu ai ochii deschişi asupra tuturor căilor copiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui.
Daniel 2:44
44 Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece supt stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăş va dăinui vecinic.
Malachi 1:11
11 Căci dela răsăritul soarelui pînă la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri, şi pretutindeni se arde tămîie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mîncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oştirilor.
Matthew 21:24
24 Drept răspuns, Isus le -a zis:,,Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.
Matthew 24:35
35 Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Luke 17:20
20 Fariseii au întrebat pe Isus cînd va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le -a zis:,,Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.
2 Corinthians 10:4-5
Revelation 1:19
19 Scrie dar lucrurile, pe cari le-ai văzut, lucrurile cari sînt şi cele cari au să fie după ele.
Revelation 4:1
1 După aceste lucruri, m'am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintîi, pe care -l auzisem ca sunetul unei trîmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi -a zis:,,Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întîmple după aceste lucruri!``
Revelation 19:17
17 Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, cari sburau prin mijlocul cerului:,,Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
Leviticus 26:31
31 Vă voi lăsa cetăţile pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte, şi nu voi mai mirosi mirosul plăcut al tămîii voastre.
Ezra 6:10
10 ca să aducă jertfe de bun miros Dumnezeului cerurilor, şi să se roage pentru viaţa împăratului şi a fiilor lui.
Luke 17:16
16 S'a aruncat cu faţa la pămînt la picioarele lui Isus, şi I -a mulţămit. Era Samaritean.
Acts 10:25
25 Cînd era să intre Petru, Corneliu, care -i ieşise înainte, s'a aruncat la picioarele lui, şi i s'a închinat.
Acts 14:13
13 Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor, şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.
Acts 28:6
6 Oamenii aceia se aşteptau să -l vadă umflîndu-se sau căzînd deodată mort; dar, dupăce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întîmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.
Revelation 11:16
16 Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni, cari stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s'au aruncat cu feţele la pămînt, şi s'au închinat lui Dumnezeu,
Revelation 19:10
10 Şi m'am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui Dar el mi -a zis:,,Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sînt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, cari păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei.``)
Revelation 22:8
8 Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m'am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui.
Joshua 22:22
22 ,,Domnul Dumnezeu, Cel atot puternic, Domnul Dumnezeu, Cel atot puternic, ştie, şi Israel însuş să ştie lucrul acesta! Dacă din răsvrătire şi păcătuire împotriva Domnului am făcut lucrul acesta, să nu ne vină în ajutor Domnul în ziua aceasta!
Job 12:19
19 El ia robi pe preoţi; El răstoarnă pe cei puternici
Psalms 2:10-11
Psalms 72:11
11 Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji.
Psalms 82:1
1 (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor.
Psalms 136:2
2 Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
Daniel 2:19
19 După aceea i s'a descoperit lui Daniel taina într'o vedenie în timpul nopţii. Şi Daniel a binecuvîntat pe Dumnezeul cerurilor.
Daniel 4:8-9
8 La urmă de tot, s'a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul, şi am zis:
9 -,,Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi, şi că pentru tine nici o taină nu este grea; deci tîlcuieşte-mi vedeniile, pe cari le-am avut în vis.
Daniel 11:36
36 Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi pînă va trece mînia, căci ce este hotărît se va împlini.
1 Timothy 6:15
15 care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpînitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,
Genesis 41:39-43
39 Şi Faraon a zis lui Iosif:,,Fiindcă Dumnezeu ţi -a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atît de priceput şi atît de înţelept ca tine.
40 Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai pe sus de tine.``
41 Faraon a zis lui Iosif:,,Uite, îţi dau stăpînire peste toată ţara Egiptului.``
42 Faraon şi -a scos inelul din deget, şi l -a pus în degetul lui Iosif; l -a îmbrăcat cu haine de in subţire, şi i -a pus un lanţ de aur la gît.
43 L -a suit în carul care venea după al lui, şi strigau înaintea lui:,,În genunchi!`` Astfel i -a dat Faraon stăpînire peste toată ţara Egiptului.
Numbers 22:16-17
1 Samuel 17:25
25 Fiecarea zicea:,,Aţi văzut pe omul acesta înaintînd? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă -l va omorî cineva, împăratul îl va umplea de bogăţii, îi va da de nevastă pe fiică-sa, şi va scuti de dări casa tatălui său în Israel.``
1 Samuel 25:2
2 În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi şi o mie de capre, şi se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui.
2 Samuel 19:32
32 Barzilai era foarte bătrîn, în vîrstă de optzeci de ani. El îngrijise de împărat în timpul şederii lui la Mahanaim, căci era un om foarte bogat.
2 Kings 5:1
1 Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpînului său şi mare vază; căci prin el izbăvise Domnul pe Sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros.
Job 1:3
3 Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe, şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului.
Jeremiah 5:5
5 Mă voi duce deci la cei mari, şi le voi vorbi; căci ei cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!`,Dar toţi au sfărîmat jugul, şi au rupt legăturile.
Daniel 2:6
6 Dar dacă-mi veţi spune visul şi tîlcuirea lui, veţi primi dela mine daruri şi răsplătiri, şi mare cinste. Deaceea, spuneţi-mi visul şi tălmăcirea lui!``
Daniel 3:1
1 Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip de aur, înalt de şase zeci de coţi şi lat de şase coţi. L -a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului.
Daniel 3:30
30 După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.
Daniel 6:1-2
Esther 2:19
19 A doua oară, cînd s'au strîns fetele, Mardoheu şedea la poarta împăratuluui.
Esther 2:21
21 În acelaş timp, pe cînd Mardoheu stătea la poarta împăratului, Bigtan şi Tereş, doi fameni ai împăratului, păzitorii pragului, s'au lăsat biruiţi de o supărare şi au vrut să întindă mîna împotriva împăratului Ahaşveroş.
Esther 3:2
2 Toţi slujitorii împăratului, cari stăteau la poarta împăratului, plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina.
Proverbs 28:12
12 Cînd biruiesc cei neprihăniţi, este o mare slavă, dar cînd se înalţă cei răi, fiecare se ascunde. -
Jeremiah 39:3
3 Atunci au înaintat toate căpeteniile împăratului Babilonului, şi au cuprins poarta dela mijloc. Erau: Nergal-Şareţer, Samgar-Nebu, Sarsechim, căpetenia famenilor dregători, Nergal-Şareţer, căpetenia magilor, şi toate celelalte căpetenii ale împăratului Babilonului.
Daniel 2:17
17 Apoi Daniel s'a dus în casa lui, şi a spus despre lucrul acesta tovarăşilor săi Hanania, Mişael şi Azaria,
Daniel 3:12-30
12 Dar, sînt nişte Iudei, cărora le-ai dat în grijă trebile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni cari nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi, şi nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat tu!``
13 Atunci Nebucadneţar, mîniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului.
14 Nebucadneţar a luat cuvîntul, şi le -a zis:,,Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei, şi nu vă închinaţi chipului de aur, pe care l-am înălţat?
15 Acum fiţi gata, şi în clipa cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pămînt, şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mîna mea?``
16 Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar:,,Noi n'avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus.
17 Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mîna ta, împărate.
18 Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!``
19 La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s'a umplut de mînie, şi şi -a schimbat faţa, întorcîndu-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvîntul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul, de cum se cădea să -l încălzească.
20 Apoi a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, şi să -i arunce în cuptorul aprins.
21 Oamenii aceştia au fost legaţi cu ismenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor, şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins.
22 Fiindcă porunca împăratului era aspră şi cuptorul era neobicinuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii, cari aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego.
23 Dar aceşti trei oameni: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins.
24 Atunci împăratul Nebucadneţar s'a înspăimîntat, şi s'a sculat repede. A luat cuvîntul, şi a zis sfetnicilor săi:,,N'am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?`` Ei au răspuns împăratului:,,Negreşit, împărate!``
25 El a luat iarăş cuvîntul şi a zis:,,Ei bine, eu văd patru oameni umblînd slobozi în mijlocul focului, şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!``
26 Apoi Nebucadneţar s'a apropiat de gura cuptorului aprins, şi, luînd cuvîntul, a zis:,,Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Prea Înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!`` Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului.
27 Dregătorii, îngrijitorii, cîrmuitorii, şi sfetnicii împăratului s'au strîns şi au văzut că focul n'avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pîrliseră, hainele le rămăseseră neschimbate, şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.
28 Nebucadneţar a luat cuvîntul, şi a zis:,,Binecuvîntat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi cari s'au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor de cît să slujească şi să se închine altui dumnezeu de cît Dumnezeului lor!
29 Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într'un morman de murdării, pentrucă... nu este niciun alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El.``
30 După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.
Amos 5:15
15 Urîţi răul şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii; şi poate că Domnul, Dumnezeul oştirilor, va avea milă de rămăşiţele lui Iosif.