Daniel 5 Cross References - Romanian

1 Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui, şi a băut vin înaintea lor. 2 Şi în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint, pe cari le luase tatăl său Nebucadneţar din Templul dela Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. 3 Au adus îndată vasele de aur, cari fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. 4 Au băut vin, şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fer, de lemn şi de piatră. 5 În clipa aceea, s'au arătat degetele unei mîni de om, şi au scris, în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mînă, care a scris. 6 Atunci împăratul a îngălbenit, şi gîndurile atît l-au tulburat că i s'au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s'au izbit unul de altul. 7 Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cetitorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvîntul şi a zis înţelepţilor Babilonului:,,Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi -o va tîlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gît, şi va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.`` 8 Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n'au putut nici să citească scrisoarea şi nici s'o tîlcuiască împăratului. 9 Din pricina aceasta împăratul Belşaţar s'a spăimîntat foarte tare, faţa i s'a îngălbenit şi mai marii lui au rămas încremeniţi. 10 Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvîntul şi a vorbit astfel:,,Să trăieşti vecinic, împărate! Să nu te turbure gîndurile tale, şi să nu ţi se îngălbenească faţa! 11 În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s'au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l -a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori, 12 şi anume, pentrucă s'a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tîlcuiască visele, să lămurească întrebările grele, şi să deslege lucrurile încîlcite. Să fie chemat dar Daniel, şi el îţi va da tîlcuirea!`` 13 Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvîntul, şi a zis lui Daniel:,,Tu eşti Daniel acela, unul din prinşii de război ai lui Iuda, pe cari i -a adus aici din Iuda, tatăl meu împăratul? 14 Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, şi că la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită. 15 Au adus înaintea mea pe înţelepţi şi pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuiască; dar n'au putut să tîlcuiască aceste cuvinte. 16 Am aflat că tu poţi să tîlcuieşti şi să deslegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gît, şi vei avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei!`` 17 Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului:,,Ţine-ţi darurile, şi dă altuia răsplătirile tale! Totuş voi citi împăratului scrierea, şi i -o voi tîlcui. 18 Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire; 19 şi din pricina mărimii pe care i -o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia, şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia, şi scobora pe cine voia. 20 Dar cînd i s'a îngîmfat inima şi i s'a împietrit duhul pînă la mîndrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui; 21 a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s'a făcut ca a fiarelor, şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănînce iarbă ca la boi, şi trupul i -a fost udat cu roua cerului, pînă cînd a recunoscut că Dumnezeul cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea. 22 Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcarcă ai ştiut toate aceste lucruri. 23 Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn şi de piatră, cari nici nu văd, nici n'aud, şi nici nu pricep nimic, şi n'ai slăvit pe Dumnezeul în mîna căruia este suflarea ta şi toate căile tale! 24 De aceea a trimes El acest cap de mînă, care a scris scrierea aceasta. 25 Iată însă scrierea care a fost scrisă:,,Numărat, numărat, cîntărit, şi împărţit!`` 26 Şi iată tîlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi -a numărat zilele domniei, şi i -a pus capăt. 27 Cîntărit, înseamnă că ai fost cîntărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! 28 Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!`` 29 Îndată, Belşatar a dat poruncă, şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gît, şi au dat de ştire că va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei. 30 Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorît. 31 Şi a pus mîna pe împărăţie Dariu, Medul, care era în vîrstă de şasezeci şi doi de ani.

Genesis 40:20

20 A treia zi, era ziua naşterii lui Faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi:

Esther 1:3

3 În al treilea an al domniei lui, a dat un ospăţ tuturor domnitorilor şi slujitorilor săi. Căpeteniile oştirii Perşilor şi Mezilor, mai marii şi capii ţinuturilor, s'au strîns înaintea lui.

Isaiah 21:4-5

4 Îmi bate inima cu putere, m'apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă. 5 Ei pun masa, straja veghează, şi ei mănîncă, beau... Dar deodată se aude strigînd:,,În picioare, voivozi! Ungeţi scutul!``

Isaiah 22:12

12 Şi totuş Domnul, Dumnezeul oştirilor, vă cheamă în ziua aceea să plîngeţi şi să vă bateţi în piept, să vă radeţi capul şi să vă încingeţi cu sac.

Isaiah 22:14

14 Domnul oştirilor mi -a descoperit, şi mi -a zis:,Nu, nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta pînă nu veţi muri, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.``

Jeremiah 51:39

39 Cînd vor fi încălziţi de vin, le voi da să bea, şi -i voi îmbăta, ca să se veselească, şi apoi să adoarmă somnul cel de veci, ca să nu se mai scoale, zice Domnul.``

Jeremiah 51:57

57 ,,Şi anume, voi îmbăta pe voivozii şi înţelepţii lui, pe cîrmuitorii, pe căpeteniile şi vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci, şi nu se vor mai trezi, zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oştirilor.``

Nahum 1:10

10 Căci vor fi ca nişte mănunchiuri de spini încîlciţi, şi tocmai cînd vor fi beţi de vinul lor, vor fi mistuiţi de foc, ca o mirişte de tot uscată.

Mark 6:21-22

21 Totuş a venit o zi cu bun prilej, cînd Irod îşi prăznuia ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oastei şi fruntaşilor Galileii. 22 Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat, şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei:,,Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.``

2 Samuel 9:7

7 David i -a zis:,,Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pămînturile tatălui tău Saul, şi vei mînca totdeauna la masa mea``.

2 Kings 8:25-27

25 În al doisprezecelea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda. 26 Ahazia avea douăzeci şi doi de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit un an la Ierusalim. Mamă-sa se chema Atalia, fata lui Omri, împăratul lui Israel. 27 El a umblat în calea casei lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci era ginerele casei lui Ahab.

2 Kings 24:13

13 A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului; şi a sfărîmat toate vasele de aur pe cari le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul.

2 Kings 25:15

15 Căpetenia străjerilor a mai luat şi tigăile pentru cărbuni şi lighenele, tot ce era de aur şi tot ce era de argint.

2 Chronicles 11:20

20 După ea, a luat pe Maaca, fata lui Absalom. Ea i -a născut pe Abia, pe Atai, pe Ziza şi pe Şelomit.

2 Chronicles 15:16

16 Împăratul Asa n'a lăsat nici chiar pe mamă-sa Maaca să mai fie împărăteasă, pentrucă făcuse un idol Astartei. Asa i -a dărîmat idolul, pe care l -a făcut praf, şi l -a ars lîngă pîrîul Chedron.

2 Chronicles 36:10

10 În anul următor, împăratul Nebucadneţar l -a dus la Babilon împreună cu uneltele scumpe ale Casei Domnului. Şi a pus împărat peste Iuda şi peste Ierusalim pe Zedechia, fratele lui Ioiachin.

2 Chronicles 36:18

18 Nebucadneţar a dus la Babilon toate uneltele din Casa Domnului, mari şi mici, vistieriile Casei Domnului, şi vistieriile împăratului şi ale căpeteniilor lui.

Ezra 1:7-11

7 Împăratul Cir a dat înapoi uneltele Casei Domnului, pe cari le luase Nebucadneţar din Ierusalim şi le pusese în casa dumnezeului său. 8 Cir, împăratul Perşilor, le -a scos prin Mitredat, vistiernicul, care le -a dat lui Şeşbaţar (Zorobabel), voevodul lui Iuda. 9 Iată-le numărul: treizeci de lighene de aur, o mie de lighene de argint, douăzeci şi nouă de cuţite, 10 treizeci de potire de aur, patrusute zece potire de argint de mîna a doua, şi o mie de alte unelte. 11 Toate lucrurile de aur şi de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Şeşbaţar a adus tot din Babilon la Ierusalim, împreună cu cei ce s'au întors din robie.

Jeremiah 27:7

7 Toate neamurile vor fi supuse lui, fiului său, şi fiului fiului său, pînă va veni şi vremea ţării lui, şi o vor supune neamuri puternice şi împăraţi mari.

Jeremiah 27:16-22

16 Am vorbit şi preoţilor şi întregului popor şi le-am spus:,Aşa vorbeşte Domnul:,N-ascultaţi de cuvintele proorocilor voştri, cari vă proorocesc şi zic:,Iată că uneltele Casei Domnului vor fi aduse în curînd din Babilon!` Căci ei vă proorocesc minciuni. 17 Nu -i ascultaţi; supuneţi-vă împăratului Babilonului, şi veţi trăi. Pentruce să ajungă cetatea aceasta o dărîmătură? 18 Dacă sînt ei prooroci şi dacă este cu ei Cuvîntul Domnului, să mijlocească la Domnul oştirilor, pentruca uneltele cari au mai rămas în Casa Domnului, în casa împăratului lui Iuda, şi în Ierusalim, să nu se ducă în Babilon. 19 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor cu privire la stîlpi, la marea de aramă, la temelii şi la toate celelalte unelte cari au mai rămas în cetatea aceasta, 20 şi cari n'au fost ridicate de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, cînd a luat robi din Ierusalim în Babilon pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi pe toţi mai marii lui Iuda şi Ierusalimului; 21 aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, despre uneltele, cari au mai rămas în Casa Domnului, în casa împăratului lui Iuda, şi în Ierusalim: 22 ,Ele vor fi duse în Babilon, şi vor rămînea acolo pînă în ziua, cînd le voi căuta Eu-zice Domnul-cînd le voi ridica iarăş şi le voi aduce înapoi în locul acesta.``

Jeremiah 52:19

19 Căpetenia străjerilor a mai luat şi lighenele, tămîietoarele, potirele, cenuşarele, sfeşnicele, ceştile şi paharele, tot ce era de aur şi ce era de argint.

Daniel 1:2

2 Domnul a dat în mînile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi o parte din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebucadneţar a dus vasele în ţara Şinear, în casa dumnezeului său, le -a pus în casa vistieriei dumnezeului său.

Daniel 5:4

4 Au băut vin, şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fer, de lemn şi de piatră.

Daniel 5:11

11 În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s'au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l -a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori,

Daniel 5:13

13 Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvîntul, şi a zis lui Daniel:,,Tu eşti Daniel acela, unul din prinşii de război ai lui Iuda, pe cari i -a adus aici din Iuda, tatăl meu împăratul?

Daniel 5:18

18 Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire;

Daniel 5:23

23 Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn şi de piatră, cari nici nu văd, nici n'aud, şi nici nu pricep nimic, şi n'ai slăvit pe Dumnezeul în mîna căruia este suflarea ta şi toate căile tale!

Judges 16:23-24

23 Şi domnitorii Filistenilor s'au strîns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se veselească. Ei ziceau:,,Dumnezeul nostru a dat în mînile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.`` 24 Şi cînd l -a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicînd:,,Dumnezeul nostru a dat în mînile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustiia ţara, şi ne înmulţea morţii.``

Psalms 115:4-8

4 Idolii lor sînt argint şi aur, făcuţi de mîni omeneşti. 5 Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, 6 au urechi, dar n'aud, au nas, dar nu miroase, 7 au mîni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gîtlejul lor. 8 Ca ei sînt cei ce -i fac; toţi cei ce se încred în ei.

Psalms 135:15-18

15 Idolii neamurilor sînt argint şi aur, lucrare făcută de mînile oamenilor. 16 Au gură, şi nu vorbesc, au ochi, şi nu văd, 17 au urechi, şi totuş n'aud, da, n'au suflare în gură. 18 Ca ei sînt cei ce -i fac, toţi cei ce se încred în ei.

Isaiah 40:19-20

19 Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur, şi -i toarnă lănţişoare de argint. 20 Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine.

Isaiah 42:8

8 Eu sînt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n'o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor.``

Isaiah 42:17

17 Vor da înapoi, vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în idoli ciopliţi şi zic idolilor turnaţi:,Voi sînteţi dumnezeii noştri!`

Isaiah 46:6-7

6 Ei varsă aurul din pungă, şi cîntăresc argintul în cumpănă; tocmesc un arginatar să facă un dumnezeu din ele, şi se închină şi îngenunche înaintea lui. 7 Îl poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămîne, şi nu se mişcă din locul lui. Apoi strigă la el, dar nu răspunde, nici nu -i scapă din nevoie.

Jeremiah 10:4-9

4 îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. 5 Dumnezeii aceştia sînt ca o sperietoare de păsări într'un ogor de castraveţi1 (Sau: ca un stîlp tras la strung), şi nu vorbesc; sînt duşi de alţii, pentrucă nu pot să meargă.``,,Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă niciun rău, şi nu sînt în stare să facă niciun bine.`` 6 ,,Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare eşti Tu, şi mare este Numele Tău prin puterea Ta. 7 Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ţie se cuvine teama; căci între toţi înţelepţii neamurilor şi în toate împărăţiile lor, niciunul nu este ca Tine. 8 Toţi laolaltă, sînt proşti şi fără minte, ştiinţa idolilor nu este decît deşertăciune, e lemn! 9 Ei aduc din Tarsis foiţe de argint şi aur din Ufaz; meşterul şi mîna argintarului le pun în lucru; hainele acestor dumnezei sînt de materii văpsite în albastru şi în purpură, toate sînt lucrate de meşteri iscusiţi. -

Daniel 3:1-18

1 Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip de aur, înalt de şase zeci de coţi şi lat de şase coţi. L -a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului. 2 Împăratul Nebucadneţar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori şi pe cîrmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători, şi pe toate căpeteniile ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului, pe care -l înălţase împăratul Nebucadneţar. 3 Atunci dregătorii, îngrijitorii şi cîrmuitorii, judecătorii cei mari, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii, şi toate căpeteniile ţinuturilor, s'au strîns la sfinţirea chipului pe care -l înălţase împăratul Nebucadneţar. S'au aşezat înaintea chipului pe care -l înălţase Nebucadneţar. 4 Iar un crainic a strigat cu glas tare:,,Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile! 5 În clipa cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului, şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pămînt, şi să vă închinaţi chipului de aur, pe care l -a înălţat împăratul Nebucadneţar. 6 Oricine nu se va arunca cu faţa la pămînt şi nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.`` - 7 De aceea, în clipa cînd au auzit toate popoarele sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, şi a tot felul de instrumente de muzică, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile s'au aruncat cu faţa la pămînt şi s'au închinat chipului de aur pe care -l înălţase împăratul Nebucadneţar. 8 Cu prilejul acesta, şi în aceeaş vreme, cîţiva Haldei s'au apropiat şi au pîrît pe Iudei. 9 Ei au luat cuvîntul şi au zis împăratului Nebucadneţar:,,Să trăieşti vecinic împărate! 10 Ai dat o poruncă, după care toţi cei ce vor auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, vor trebui să se arunce cu faţa la pămînt, şi să se închine chipului de aur; 11 şi după care, oricine nu se va arunca cu faţa la pămînt, şi nu se va închina, va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins. 12 Dar, sînt nişte Iudei, cărora le-ai dat în grijă trebile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni cari nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi, şi nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat tu!`` 13 Atunci Nebucadneţar, mîniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului. 14 Nebucadneţar a luat cuvîntul, şi le -a zis:,,Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei, şi nu vă închinaţi chipului de aur, pe care l-am înălţat? 15 Acum fiţi gata, şi în clipa cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pămînt, şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mîna mea?`` 16 Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar:,,Noi n'avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. 17 Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mîna ta, împărate. 18 Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!``

Daniel 4:37

37 Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sînt adevărate, toate căile Lui sînt drepte, şi El poate să smerească pe ceice umblă cu mîndrie!``

Hosea 2:8-13

8 N'a cunoscut că Eu îi dădeam grîul, mustul şi untdelemnul, şi au închinat slujbei lui Baal argintul şi aurul cel mult pe care i -l dădeam. 9 Deaceea Îmi voi lua iarăş înapoi grîul la vremea lui, şi mustul la vremea lui, şi îmi voi ridica iarăş dela ea lîna şi inul pe cari i le dădusem ca să -i acopere goliciunea. 10 Şi acum îi voi descoperi ruşinea înaintea ibovnicilor ei, şi niciunul n'o va scoate din mîna Mea. 11 Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei, şi toate praznicile ei. 12 Îi voi pustii şi viile şi smochinii, despre cari zicea:,Aceasta este plata pe care mi-au dat -o ibovnicii mei!` Le voi preface într'o pădure, şi le vor mînca fiarele cîmpului. 13 O voi pedepsi pentru zilele cînd tămîia Baalilor, cînd se gătea cu veriga de nas, cu salba ei, şi alerga după ibovnicii ei, uitînd de Mine, zice Domnul.``

Habakkuk 2:19

19 Vai de celce zice lemnului:,,Scoală-te``, şi unei pietre mute:,,Trezeşte-te``! Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s'o însufleţească.

Acts 17:29

29 Astfel dar, fiindcă sîntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.

Acts 19:24-28

24 Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei, şi aducea lucrătorilor săi nu puţin cîştig cu ele. 25 I -a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaş meserie, şi le -a zis:,,Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atîrnă de meseria aceasta; 26 şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod, şi zice că zeii făcuţi de mîni nu sînt dumnezei. 27 Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marei zeiţe Diana este socotit ca o nimica, şi chiar măreţia aceleia, care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea, este nimicită.`` 28 Cuvintele acestea i-au umplut de mînie, şi au început să strige:,,Mare este Diana Efesenilor!``

Revelation 9:20-21

20 Ceilalţi oameni, cari n'au fost ucişi de aceste urgii, nu s'au pocăit de faptele mînilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21 Şi nu s'au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.

Job 20:5

5 biruinţa celor răi a fost scurtă, şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?

Psalms 78:30-31

30 Dar n'apucaseră să-şi stîmpere bine pofta, mîncarea le era încă în gură, 31 cînd s'a stîrnit mînia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborît pe tinerii lui Israel.

Proverbs 29:1

1 Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac. -

Daniel 4:31

31 Nu se sfîrşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s'a pogorît din cer şi a zis:,,Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s'a luat împărăţia!

Daniel 4:33

33 Chiar în clipa aceea, s'a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mîncat iarbă ca boii, trupul i -a fost udat de roua cerului, pînă i -a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghiarele păsărilor.``

Daniel 5:8

8 Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n'au putut nici să citească scrisoarea şi nici s'o tîlcuiască împăratului.

Daniel 5:15

15 Au adus înaintea mea pe înţelepţi şi pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuiască; dar n'au putut să tîlcuiască aceste cuvinte.

Daniel 5:24-28

24 De aceea a trimes El acest cap de mînă, care a scris scrierea aceasta. 25 Iată însă scrierea care a fost scrisă:,,Numărat, numărat, cîntărit, şi împărţit!`` 26 Şi iată tîlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi -a numărat zilele domniei, şi i -a pus capăt. 27 Cîntărit, înseamnă că ai fost cîntărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! 28 Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!``

Luke 12:19-20

19 şi voi zice sufletului meu:,Suflete, ai multe bunătăţi strînse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănîncă, bea şi veseleşte-te!` 20 Dar Dumnezeu i -a zis:,Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe cari le-ai pregătit, ale cui vor fi?`

Colossians 2:14

14 A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l -a nimicit, pironindu -l pe cruce.

1 Thessalonians 5:2-3

2 Pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. 3 Cînd vor zice:,,Pace şi linişte!`` atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.

Revelation 20:12-15

12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. 13 Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. 14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. 15 Oricine n'a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

Job 15:20-27

20 ,Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de cari are parte cel nelegiuit. 21 Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui. 22 El nu trage nădejde să scape de întunerec, vede sabia care -l ameninţă; 23 aleargă încoace şi încolo să caute pîne, ştie că -l aşteaptă ziua întunerecului. 24 Necazul şi neliniştea îl înspăimîntă, şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă. 25 Căci a ridicat mîna împotriva lui Dumnezeu, s'a împotrivit Celui Atot Puternic, 26 şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui. 27 Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osînză,

Job 20:19-27

19 căci a asuprit pe săraci, şi i -a lăsat să piară, a dărîmat case şi nu le -a zidit la loc. 20 Lăcomia lui n'a cunoscut margini; dar nu va scăpa ce are mai scump. 21 Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bună starea lui nu va ţinea. 22 În mijlocul belşugului va fi în nevoie; mîna tuturor ticăloşilor se va ridica asupra lui. 23 Şi iată, ca să -i umple pîntecele, Dumnezeu va trimete peste el focul mîniei Lui, şi -l va sătura cu o ploaie de săgeţi. 24 Dacă va scăpa de armele de fer, îl va străpunge arcul de aramă. 25 Îşi smulge din trup săgeata, care schinteie la ieşirea din fierea lui, şi îl apucă spaimele morţii. 26 Toate nenorocirile sînt păstrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu -l va aprinde omul, 27 Cerurile îi vor desveli fărădelegea, şi pămîntul se va ridica împotriva lui.

Psalms 69:23

23 Să li se întunece ochii, şi să nu mai vadă, şi clatină-le mereu coapsele!

Psalms 73:18-20

18 Da, Tu -i pui în locuri alunecoase, şi -i arunci în prăpăd. 19 Cum sînt nimiciţi într'o clipă! Sînt perduţi, prăpădiţi printr'un sfîrşit năpraznic. 20 Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!

Isaiah 5:27

27 Niciunul nu este obosit, niciunul nu şovăieşte de oboseală, niciunul nu dormitează, nici nu doarme; niciunuia nu i se descinge brîul dela mijloc, nici nu i se rupe cureaua dela încălţăminte.

Isaiah 13:7-8

7 De aceea toate mînile slăbesc, şi orice inimă omenească se topeşte. 8 Ei sînt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile; se zvîrcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sînt roşi ca focul.

Isaiah 21:2-4

2 O vedenie grozavă mi s'a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. -,,Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor, -zice Domnul.`` 3 De aceea mi s'a umplut inima de nelinişte, m'apucă durerile, ca durerile unei femei cînd naşte. Zvîrcolirile nu mă lasă s'aud, tremurul mă împedecă să văd. 4 Îmi bate inima cu putere, m'apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă.

Isaiah 35:3

3 ,,Întăriţi mînile slăbănogite, şi întăriţi genunchii cari se clatină.

Ezekiel 7:17

17 Mînile tuturor au slăbit, şi genunchii tuturor se topesc ca apa.

Ezekiel 21:7

7 Şi dacă te vor întreba:,,Pentru ce gemi?`` să răspunzi:,,Pentru că vine o veste``... Cînd va veni, toate inimile se vor înspăimînta, toate mînile vor slăbi, toate sufletele se vor mîhni, şi toţi genunchii se vor topi ca apa!... Iată că vine, a sosit, -zice Domnul, Dumnezeu!``

Daniel 2:1

1 În al doilea an al domniei lui Nebucadneţar, Nebucadneţar a avut nişte visuri. Duhul îi era turburat, şi i -a perit somnul.

Daniel 3:19

19 La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s'a umplut de mînie, şi şi -a schimbat faţa, întorcîndu-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvîntul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul, de cum se cădea să -l încălzească.

Daniel 4:5

5 Am visat un vis, care m'a înspăimîntat; gîndurile de cari eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.

Daniel 4:19

19 Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi gîndurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvîntul, şi a zis:,,Beltşaţare, să nu te turbure visul şi tîlcuirea!``. Şi Beltşaţar a răspuns:,,Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tîlcuirea lui pentru protivnicii tăi!

Daniel 5:9-10

9 Din pricina aceasta împăratul Belşaţar s'a spăimîntat foarte tare, faţa i s'a îngălbenit şi mai marii lui au rămas încremeniţi. 10 Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvîntul şi a vorbit astfel:,,Să trăieşti vecinic, împărate! Să nu te turbure gîndurile tale, şi să nu ţi se îngălbenească faţa!

Daniel 7:28

28 Aici s'au sfîrşit cuvintele. Pe mine, Daniel, m'au turburat nespus de mult gîndurile mele, şi mi s'a schimbat coloarea feţii; dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea.

Nahum 2:10

10 Este jăfuită, pustiită, şi stoarsă de tot! Inima îi e mîhnită, îi tremură genunchii, toate coapsele sufăr, şi toate feţele au îngălbenit.

Hebrews 12:12

12 Întăriţi-vă dar mînile obosite şi genunchii slăbănogiţi;

Genesis 41:8

8 Dimineaţa, Faraon s'a turburat, şi a trimes să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le -a istorisit visurile lui. Dar nimeni n'a putut să le tîlmăcească lui Faraon.

Genesis 41:42-44

42 Faraon şi -a scos inelul din deget, şi l -a pus în degetul lui Iosif; l -a îmbrăcat cu haine de in subţire, şi i -a pus un lanţ de aur la gît. 43 L -a suit în carul care venea după al lui, şi strigau înaintea lui:,,În genunchi!`` Astfel i -a dat Faraon stăpînire peste toată ţara Egiptului. 44 Şi a mai zis lui Iosif:,,Eu sînt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mîna nici piciorul în toată ţara Egiptului.``

Numbers 22:7

7 Bătrînii lui Moab şi bătrînii lui Madian au plecat, avînd cu ei daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam, şi i-au spus cuvintele lui Balac.

Numbers 22:17

17 căci îţi voi da multă cinste, şi voi face tot ce-mi vei spune; numai vino, te rog, şi blastămă-mi poporul acesta!``

Numbers 24:11

11 Fugi acum, şi du-te acasă! Spusesem că-ţi voi da cinste, dar Domnul te -a împedecat s'o primeşti.``

1 Samuel 17:25

25 Fiecarea zicea:,,Aţi văzut pe omul acesta înaintînd? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă -l va omorî cineva, împăratul îl va umplea de bogăţii, îi va da de nevastă pe fiică-sa, şi va scuti de dări casa tatălui său în Israel.``

Esther 3:1

1 După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul. L -a ridicat în cinste, şi a pus scaunul lui mai pe sus de scaunele tuturor căpeteniilor cari erau lîngă el.

Esther 10:2-3

2 Toate faptele privitoare la puterea şi isprăvile lui, şi amănuntele despre mărimea la care a ridicat împăratul pe Mardoheu, nu sînt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor Mezilor şi Perşilor? 3 Căci Iudeul Mardoheu era cel dintîi după împăratul Ahaşveroş. El era cu vază între Iudei şi iubit de mulţimea fraţilor săi, căci a căutat binele poporului său şi a vorbit pentru fericirea întregului său neam

Proverbs 1:9

9 Căci ele sînt o cunună plăcută pe capul tău, şi un lanţ de aur la gîtul tău. 10 Ce frumoşi îţi sînt obrajii în mijlocul lănţişoarelor dela gît, şi ce frumos îţi este gîtul în mijlocul şirurilor de mărgăritare!

Isaiah 44:25-26

25 Eu zădărnicesc semnele proorocilor mincinoşi, şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi, şi le prefac ştiinţa în nebunie. 26 Dar întăresc cuvîntul robului Meu, şi împlinesc ce proorocesc trimeşii Mei; Eu zic despre Ierusalim:,Va fi locuit,` şi despre cetăţile lui Iuda:,Vor fi zidite iarăş, şi le voi ridica dărîmăturile.`

Isaiah 47:13

13 Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, cari pîndesc stelele, cari vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întîmple!

Ezekiel 16:11

11 Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mînă, şi o salbă la gît;

Daniel 2:2

2 Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descîntători şi pe Haldei, ca să -i spună visurile. Ei au venit, şi s'au înfăţişat înaintea împăratului.

Daniel 2:6

6 Dar dacă-mi veţi spune visul şi tîlcuirea lui, veţi primi dela mine daruri şi răsplătiri, şi mare cinste. Deaceea, spuneţi-mi visul şi tălmăcirea lui!``

Daniel 2:48

48 Apoi împăratul a înălţat pe Daniel, şi i -a dat daruri multe şi bogate; i -a dat stăpînire peste tot ţinutul Babilonului, şi l -a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului.

Daniel 4:6-7

6 Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului, ca să-mi tîlcuiască visul. 7 Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tîlcui.

Daniel 4:14

14 El a strigat cu putere şi a vorbit aşa:,,Tăiaţi copacul, şi rupeţi ramurile; scuturaţi -i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de supt el, şi păsările din ramurile lui!

Daniel 5:16

16 Am aflat că tu poţi să tîlcuieşti şi să deslegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gît, şi vei avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei!``

Daniel 5:29

29 Îndată, Belşatar a dat poruncă, şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gît, şi au dat de ştire că va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.

Daniel 6:2-3

2 a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nici o pagubă. 3 Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gîndea să -l pună peste toată împărăţia.

Isaiah 47:9

9 Şi totuş aceste două lucruri ţi se vor întîmpla deodată, în aceeaş zi: şi perderea copiilor şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descîntece.

Isaiah 47:12-15

12 Vino dar cu descîntecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţă; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. 13 Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, cari pîndesc stelele, cari vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întîmple! 14 Iată -i, au ajuns ca miriştea, pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc, la care stă. 15 Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să -i întrebi. Şi cei cu cari ai făcut negoţ din tinereţa ta se vor risipi fiecare într'o parte: şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.``

Daniel 2:27

27 Daniel a răspuns înaintea împăratului, şi a zis:,,Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sînt în stare s'o descopere împăratului.

Daniel 4:7

7 Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tîlcui.

Job 18:11-14

11 De jur împrejur îl apucă spaima, şi -l urmăreşte pas cu pas. 12 Foamea îi mănîncă puterile, nenorocirea este alături de el. 13 Mădularele îi sînt mistuite unul după altul, mădularele îi sînt mîncate de întîiul născut al morţii. 14 Este smuls din cortul lui unde se credea la adăpost, şi este tîrît spre împăratul spaimelor.

Psalms 18:14

14 A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i -a pus pe fugă.

Psalms 48:6

6 I -a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere.

Isaiah 13:6-8

6 Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic!

Jeremiah 6:24

24 La vuietul apropierii lor, mîinile ni se slăbesc, ne apucă groaza, ca durerea unei femei care naşte.``

Jeremiah 30:6

6 Întrebaţi şi vedeţi dacă nu cumva naşte vreun bărbat! Pentru ce văd pe toţi bărbaţii cu mîinile pe coapse, ca o femeie la facere? Pentru ce s'au îngălbenit toate feţele?

Daniel 5:6

6 Atunci împăratul a îngălbenit, şi gîndurile atît l-au tulburat că i s'au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s'au izbit unul de altul.

Daniel 10:8

8 Eu am rămas singur, şi am văzut această mare vedenie. Puterile m'au lăsat, coloarea mi s'a schimbat, faţa mi s'a sluţit, şi am pierdut orice vlagă.

Matthew 2:3

3 Cînd a auzit împăratul Irod acest lucru, s'a turburat mult; şi tot Ierusalimul s'a turburat împreună cu el.

Revelation 6:15

15 Împăraţii pămîntului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s'au ascuns în peşteri şi în stîncile munţilor.

Genesis 35:17-18

17 şi în timpul durerilor naşterii, moaşa i -a zis:,,Nu te teme, căci mai ai un fiu!`` 18 Şi pe cînd îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i -a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele): dar tatăl său l -a numit Beniamin (Fiul dreptei).

1 Samuel 4:20-22

20 Cînd trăgea să moară, femeile cari erau lîngă ea i-au zis:,,Nu te teme, căci ai născut un fiu!`` Dar ea n'a răspuns şi n'a luat seama la ce i se spunea. 21 A pus copilului numele I-Cabod! (Nu mai e slavă), zicînd:,,S'a dus slava din Israel!`` Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu, şi din pricina socrului şi bărbatului ei. 22 Ea a zis:,,S'a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat.``

1 Kings 1:31

31 Bat-Şeba s'a plecat cu faţa la pămînt, şi s'a închinat înaintea împăratului. Şi a zis:,,Trăiască pe vecie domnul meu, împăratul David``!

Job 13:4

4 Căci voi sînteţi nişte făuritori de minciuni, sînteţi cu toţii nişte doftori de nimic.

Job 21:34

34 Pentruce dar îmi daţi mîngîieri deşerte? Ce mai rămîne din răspunsurile voastre decît viclenie?``

Daniel 2:4

4 Haldeii au răspuns împăratului în limba aramaică:,,Vecinic să trăieşti, împărate! Spune robilor tăi visul, şi-ţi vom arăta tîlcuirea lui!``

Daniel 3:9

9 Ei au luat cuvîntul şi au zis împăratului Nebucadneţar:,,Să trăieşti vecinic împărate!

Daniel 6:6

6 Apoi aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s'au dus cu mare zarvă la împărat, şi i-au vorbit aşa:,,Să trăieşti vecinic, împărate Dariu!``

Daniel 6:21

21 Şi Daniel a zis împăratului:,,Vecinic să trăieşti, împărate!

Genesis 41:11-15

11 Amîndoi am visat cîte un vis în aceeaş noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis, care a primit o tîlmăcire deosebită. 12 Era acolo cu noi un tînăr Evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visurile noastre, şi el ni le -a tîlmăcit, şi ne -a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia. 13 Lucrurile s'au întîmplat întocmai după tîlmăcirea pe care ne -o dăduse el. Pe mine Faraon m'a pus iarăş în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l -a spînzurat.`` 14 Faraon a trimes să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s'a ras, şi -a schimbat hainele, şi s'a dus la Faraon. 15 Faraon a zis lui Iosif:,,Am visat un vis. Nimeni nu l -a putut tîlmăci; şi am aflat că tu tîlmăceşti un vis, îndată dupăce l-ai auzit.``

2 Samuel 14:17

17 Roaba ta a zis:,Cuvîntul domnului meu împăratul să-mi dea odihnă. Căci domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele şi răul. Şi Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine.``

Daniel 2:11

11 Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuinţă nu este printre muritori!``

Daniel 2:47-48

47 Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis:,,Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!`` 48 Apoi împăratul a înălţat pe Daniel, şi i -a dat daruri multe şi bogate; i -a dat stăpînire peste tot ţinutul Babilonului, şi l -a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului.

Daniel 4:8-9

8 La urmă de tot, s'a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul, şi am zis: 9 -,,Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi, şi că pentru tine nici o taină nu este grea; deci tîlcuieşte-mi vedeniile, pe cari le-am avut în vis.

Daniel 4:18

18 Iată visul pe care l-am visat, eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tîlcuieşte -l, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi -l tîlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi.``

Daniel 5:14

14 Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, şi că la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită.

Acts 12:22

22 Norodul a strigat:,,Glas de Dumnezeu, nu de om!``

Acts 14:11

11 La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul, şi au zis în limba licaoneană:,,Zeii s'au pogorît la noi în chip omenesc.``

Acts 16:16

16 Pe cînd ne duceam la locul de rugăciune, ne -a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire (Greceşte: Un duh al lui Piton.). Prin ghicire, ea aducea mult cîştig stăpînilor ei.

Revelation 3:9

9 Iată că îţi dau din ceice sînt în sinagoga Satanei, cari zic că sînt Iudei şi nu sînt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.

1 Kings 10:1-3

1 Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului, şi avenit să -l încerce prin întrebări grele. 2 A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare, şi cu cămile cari aduceau mirodenii, aur foarte mult, şi pietre scumpe. S'a dus la Solomon şi i -a spus tot ce avea pe inimă. 3 Solomon i -a răspuns la toate întrebările, şi n'a fost nimic, pe care împăratul să nu fi ştiut să i -l lămurească.

2 Chronicles 9:1-2

1 Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, şi a venit la Ierusalim ca să -l încerce prin întrebări grele. Ea avea un alai foarte mare, şi cămile încărcate cu mirodenii, aur mult de tot şi pietre scumpe. S'a dus la Solomon, şi i -a spus tot ce avea pe inimă. 2 Solomon i -a răspuns la toate întrebările, şi n'a fost nimic pe care să nu fi ştiut Solomon să i -l lămurească.

Psalms 16:3

3 Sfinţii, cari sînt în ţară, oamenii evlavioşi, sînt toată plăcerea mea.

Proverbs 12:26

26 Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună, dar calea celor răi îi duce în rătăcire. -

Proverbs 17:27

27 Cine îşi înfrînează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. -

Daniel 1:7

7 Căpetenia famenilor dregători le -a pus însă alte nume, şi anume: lui Daniel i -a pus numele Beltşaţar, lui Hanania Şadrac, lui Mişael Meşac, şi lui Azaria Abed-Nego.

Daniel 4:8

8 La urmă de tot, s'a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul, şi am zis:

Daniel 6:3

3 Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gîndea să -l pună peste toată împărăţia.

Colossians 1:29

29 Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.

Ezra 4:1

1 Vrăjmaşii lui Iuda şi Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel.

Ezra 6:16

16 Copiii lui Israel, preoţii şi Leviţii, şi ceilalţi fii ai robiei, au făcut cu bucurie sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu.

Ezra 6:19-20

19 Fiii robiei au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întîi. 20 Preoţii şi Leviţii se curăţiseră cu toţii, aşa că toţi erau curaţi; au jertfit Paştele pentru toţi fiii robiei, pentru fraţii lor preoţii, şi pentru ei înşişi.

Ezra 10:7

7 S'a dat de veste în Iuda şi la Ierusalim că toţi fiii robiei trebuie să se adune la Ierusalim,

Ezra 10:16

16 pe care au primit -o fiii robiei. Au ales pe preotul Ezra, şi capi de familii după casele lor părinteşti, toţi numiţi pe nume, şi au stătut în ziua întîi a lunii a zecea să cerceteze lucrul acesta.

Daniel 1:21

21 Aşa a dus -o Daniel pînă în anul dintîi al împăratului Cir.

Daniel 2:25

25 Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului, şi i -a vorbit aşa:,,Am găsit între prinşii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tîlcuirea!``

Daniel 5:2

2 Şi în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint, pe cari le luase tatăl său Nebucadneţar din Templul dela Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.

Daniel 6:13

13 Ei au luat din nou cuvîntul şi au zis împăratului:,,Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris -o, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!``

Daniel 8:1

1 În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte.

Daniel 8:27

27 Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m'am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia.

John 7:1

1 După aceea, Isus străbătea Galilea; nu voia să stea în Iudea, pentrucă Iudeii căutau să -L omoare.

John 7:3

3 Fraţii Lui I-au zis:,,Pleacă de aici, şi du-Te în Iudea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările, pe cari le faci.

Daniel 5:11-12

11 În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s'au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l -a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori, 12 şi anume, pentrucă s'a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tîlcuiască visele, să lămurească întrebările grele, şi să deslege lucrurile încîlcite. Să fie chemat dar Daniel, şi el îţi va da tîlcuirea!``

Isaiah 29:10-12

10 Ci pentrucă Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v'a închis ochii, proorocilor, şi v'a acoperit capetele, văzătorilor. 11 De aceea toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citească, şi -i zici;,Ia citeşte!` El răspunde:,Nu pot, căci este pecetluită!` 12 Sau dacă dai cartea unuia care nu ştie să citească şi -i zici:,Ia citeşte!` El răspunde:,Nu ştiu să citesc.``

Isaiah 47:12

12 Vino dar cu descîntecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţă; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.

Daniel 2:3-11

3 Împăratul le -a zis:,,Am visat un vis; duhul îmi este turburat, şi aş vrea să ştiu visul acela.`` 4 Haldeii au răspuns împăratului în limba aramaică:,,Vecinic să trăieşti, împărate! Spune robilor tăi visul, şi-ţi vom arăta tîlcuirea lui!`` 5 Împăratul a luat iarăş cuvîntul şi a zis Haldeilor:,,Mi -a scăpat din minte lucrul acela: dacă nu-mi veţi veţi face cunoscut visul şi tîlcuirea lui, veţi fi făcuţi bucăţi, şi casele voastre vor fi prefăcute într'un morman de murdării. 6 Dar dacă-mi veţi spune visul şi tîlcuirea lui, veţi primi dela mine daruri şi răsplătiri, şi mare cinste. Deaceea, spuneţi-mi visul şi tălmăcirea lui!`` 7 Ei au răspuns a doua oară:,,Să spună împăratul robilor săi visul, şi i -l vom tălmăci!`` 8 Împăratul a luat iarăş cuvîntul şi a zis:,,Văd, cu adevărat, că voiţi să cîştigaţi vreme, pentru că vedeţi că lucrul mi -a scăpat din minte. 9 Dacă deci nu-mi veţi spune visul, vă aşteaptă pe toţi aceeaş soartă, fiindcă vreţi să vă înţelegeţi ca să-mi spuneţi minciuni şi neadevăruri, pînă se vor schimba vremurile. De aceea, spuneţi-mi visul, ca să ştiu dacă sînteţi în stare să mi -l şi tîlcuiţi!`` 10 Haldeii au răspuns împăratului:,,Nu este nimeni pe pămînt, care să poată spune ce cere împăratul; deaceea niciodată niciun împărat, oricît de mare şi puternic ar fi fost, n'a cerut aşa ceva dela niciun vrăjitor, cititor în stele sau Haldeu! 11 Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuinţă nu este printre muritori!``

Daniel 5:7-8

7 Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cetitorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvîntul şi a zis înţelepţilor Babilonului:,,Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi -o va tîlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gît, şi va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.`` 8 Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n'au putut nici să citească scrisoarea şi nici s'o tîlcuiască împăratului.

Genesis 40:8

8 Ei i-au răspuns:,,Am visat un vis, şi nu este nimeni care să -l tălmăcească.`` Iosif le -a zis:,,Tălmăcirile sînt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.``

Daniel 5:7

7 Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cetitorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvîntul şi a zis înţelepţilor Babilonului:,,Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi -o va tîlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gît, şi va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.``

Acts 8:18

18 Cînd a văzut Simon că Duhul Sfînt era dat prin punerea mînilor apostolilor, le -a dat bani,

Genesis 14:23

23 şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să un zici:,Am îmbogăţit pe Avram.` Nimic pentru mine!

2 Kings 3:13

13 Elisei a zis împăratului lui Israel:,,Ce am eu a face cu tine? Du-te la proorocii tatălui tău şi la proorocii mamei tale.`` Şi împăratul lui Israel i -a zis:,,Nu! căci Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să -i dea în mînile Moabului!``

2 Kings 5:16

16 Elisei a răspuns:,,Viu este Domnul, al cărui slujitor sînt, că nu voi primi.`` Naaman a stăruit de el să primească, dar el n'a vrut.

2 Kings 5:26

26 Dar Elisei i -a zis:,,Oare n'a fost duhul meu cu tine, cînd a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe?

Psalms 119:46

46 Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor, şi nu-mi va roşi obrazul.

Acts 8:20

20 Dar Petru i -a zis:,,Banii tăi să piară împreună cu tine, pentrucă ai crezut că darul lui Dumnezeu s'ar putea căpăta cu bani!

Deuteronomy 32:8

8 Cînd Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor, Cînd a despărţit pe copiii oamenilor, A pus hotare popoarelor, După numărul copiilor lui Israel,

Psalms 7:17

17 Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui, şi voi cînta Numele Domnului, Numele Celui Prea Înalt.

Psalms 9:2

2 Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cînta Numele tău, Dumnezeule Prea Înalte,

Psalms 47:2

2 Căci Domnul, Cel Prea Înalt, este înfricoşat: El este Împărat mare peste tot pămîntul.

Psalms 92:8

8 Dar Tu, Doamne, eşti înalţat în veci de veci!

Lamentations 3:35

35 cînd se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Prea Înalt,

Lamentations 3:38

38 Nu iese din gura Celui Prea Înalt răul şi binele?

Daniel 2:37-38

37 Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi -a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. 38 El ţi -a dat în mîni, ori unde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele cîmpului şi păsările cerului, şi te -a făcut stăpîn peste toate acestea: tu eşti capul de aur!

Daniel 4:2

2 Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile, pe cari le -a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt faţă de mine.

Daniel 4:17

17 Hotărîrea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!``

Daniel 4:22-25

22 eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s'a înălţat pînă la ceruri, şi a cărui stăpînire se întinde pînă la marginile pămîntului. 23 Împăratul a văzut pe un străjer sfînt pogorîndu-se şi zicînd:,,Tăiaţi copacul, şi nimiciţi -l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi -l în pămînt, şi legaţi -l cu lanţuri de fer şi de aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să stea la un loc cu fiarele cîmpului, pînă vor trece şapte vremuri peste el``. 24 Iată tîlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărîrea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meu împăratul. 25 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, şi îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.

Daniel 4:32

32 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele cîmpului; îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremi, pînă vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!`` -

Daniel 6:22

22 Dumnezeul meu a trimes pe îngerul Său şi a închis gura leilor, cari nu mi-au făcut niciun rău, pentrucă am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n'am făcut nimic rău!``

Acts 7:48

48 Dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mîni omeneşti, cum zice proorocul:

Acts 26:13

13 Pela amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.

Acts 26:19

19 De aceea, împărate Agripa, n'am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.

Proverbs 16:14

14 Mînia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s'o potolească. -

Jeremiah 25:9-14

9 iată, voi trimete să aducă toate popoarele dela miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimete la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvîrşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărîmături vecinice. 10 Voi face să înceteze între ei strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cîntecele mirelui şi cîntecele miresei, uruitul morii şi lumina lămpii. 11 Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani. 12 Dar cînd se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara Haldeilor, şi o voi preface în nişte dărîmături vecinice. 13 Voi aduce peste ţara aceea toate lucrurile pe cari le-am vestit despre ea, tot ce este scris în cartea aceasta, tot ce a proorocit Ieremia despre toate neamurile. 14 Căci neamuri puternice şi împăraţi mari le vor supune şi pe ele, şi le voi răsplăti după faptele şi lucrarea mînilor lor.``

Jeremiah 27:5-7

5 ,Eu am făcut pămîntul, pe oameni, şi dobitoacele cari sînt pe pămînt, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pămîntul cui Îmi place. 6 Acum dau toate aceste ţări în mîinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele cîmpului ca să -i fie supuse. 7 Toate neamurile vor fi supuse lui, fiului său, şi fiului fiului său, pînă va veni şi vremea ţării lui, şi o vor supune neamuri puternice şi împăraţi mari.

Daniel 2:12-13

12 La auzul acestor cuvinte, împăratul s'a mîniat, şi s'a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toţi înţelepţii Babilonului. 13 Hotărîrea ieşise, înţelepţii începuseră să fie omorîţi, şi căutau şi pe Daniel şi pe tovarăşii lui, ca să -i piardă.

Daniel 3:4

4 Iar un crainic a strigat cu glas tare:,,Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile!

Daniel 3:6

6 Oricine nu se va arunca cu faţa la pămînt şi nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.`` -

Daniel 3:20-21

20 Apoi a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, şi să -i arunce în cuptorul aprins. 21 Oamenii aceştia au fost legaţi cu ismenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor, şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins.

Daniel 3:29

29 Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într'un morman de murdării, pentrucă... nu este niciun alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El.``

Daniel 4:22

22 eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s'a înălţat pînă la ceruri, şi a cărui stăpînire se întinde pînă la marginile pămîntului.

Habakkuk 2:5

5 Ca şi cel beat şi semeţ, cel mîndru nu stă liniştit; ci îşi lărgeşte gura ca locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea aşa că pe toate neamurile vrea să le strîngă la el, şi toate popoarele le trage la el.

John 19:11

11 ,,N'ai avea nicio putere asupra Mea``, i -a răspuns Isus,,,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mînile tale, are un mai mare păcat.``

Romans 13:1

1 Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sînt, au fost rînduite de Dumnezeu.

Exodus 9:17

17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu, şi dacă nu -l laşi să plece,

Exodus 18:11

11 Cunosc acum că Domnul este mai mare decît toţi dumnezeii; căci în lucrul în care s'au purtat cu trufie, El a fost mai pesus de ei.``

1 Samuel 6:6

6 Pentruce să vă împietriţi inima, cum şi-au împietrit inima Egiptenii şi Faraon? Nu i -a pedepsit El şi n'au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece?

2 Kings 17:14

14 Dar ei n'au ascultat, şi-au înţăpenit grumazul, ca şi părinţii lor, cari nu crezuseră în Domnul, Dumnezeul lor.

2 Chronicles 36:13

13 S'a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care -l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi -a înţepenit grumazul şi şi -a învîrtoşat inima, pînă acolo încît nu s'a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Job 40:11-12

11 Varsă-ţi valurile mîniei tale, şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! 12 Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi,

Proverbs 16:5

5 Orice inimă trufaşă este o scîrbă înaintea Domnului; hotărît, ea nu va rămînea nepedepsită. -

Proverbs 16:18

18 Mîndria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii. -

Isaiah 14:12-17

12 Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pămînt, tu, biruitorul neamurilor! 13 Tu ziceai în inima ta:,Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; 14 mă voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.` 15 Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adîncimile mormîntului! 16 Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic:,Acesta este omul care făcea să se cutremure pămîntul, şi zguduia împărăţiile, 17 care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?`

Isaiah 47:1

1 ,,Pogoară-te şi şezi în ţărînă, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pămînt, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor; căci nu te vor mai numi supţirică şi plăcută.

Jeremiah 13:18

18 Spune împăratului şi împărătesei:,Şedeţi pe pămînt! Căci v'a căzut de pe cap cununa împărărtească ce vă slujea ca podoabă.``

Jeremiah 19:15

15 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel:,,Iată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile cari ţin de ea, toate nenorocirile pe cari i le-am vestit mai dinainte, pentrucă şi-au înţepenit gîtul ca să n'asculte cuvintele Mele.``

Jeremiah 48:18

18 ,,Pogoară-te din locaşul slavei, şezi jos pe pămîntul uscat, locuitoare, fiica Dibonului! Căci pustiitorul Moabului se suie împotriva ta, şi-ţi nimiceşte cetăţuile.

Ezekiel 30:6

6 Aşa vorbeşte Domnul:,Sprijinitorii Egiptului vor cădea, şi mîndria tăriei lui se va prăbuşi! Din Migdol pînă la Siene vor cădea loviţi de sabie, zice Domnul Dumnezeu.`

Daniel 4:30-33

30 împăratul a luat cuvîntul, şi a zis:,,Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?`` 31 Nu se sfîrşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s'a pogorît din cer şi a zis:,,Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s'a luat împărăţia! 32 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele cîmpului; îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremi, pînă vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!`` - 33 Chiar în clipa aceea, s'a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mîncat iarbă ca boii, trupul i -a fost udat de roua cerului, pînă i -a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghiarele păsărilor.``

Luke 1:51-52

51 El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gîndurile, pe cari le aveau cei mîndri în inima lor. 52 A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi.

Luke 18:14

14 Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s'a pogorît acasă socotit neprihănit decît celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.``

Hebrews 3:13

13 Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se zice:,,Astăzi,`` pentruca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.

Exodus 9:14-16

14 Fiindcă, de data aceasta, am să trimet toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pămîntul. 15 Dacă Mi-aş fi întins mîna, şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pămînt. 16 Dar te-am lăsat să rămîi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.

Job 30:3-7

3 Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii. 4 Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau. 5 Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi. 6 Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci. 7 Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

Psalms 83:17-18

17 Să fie ruşinaţi şi îngroziţi pe vecie, să le roşească obrazul de ruşine şi să piară! 18 Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe tot pămîntul;

Ezekiel 17:24

24 Şi toţi copacii de pe cîmp vor şti că Eu, Domnul, am pogorît copacul care se înălţa şi am înălţat copacul care era plecat; că Eu am uscat copacul cel verde şi am înverzit copacul cel uscat. Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi face.

Daniel 4:25

25 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, şi îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.

Daniel 4:35

35 Toţi locuitorii pămîntului sînt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pămîntului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să -I zică:,, Ce faci?``

Exodus 10:3

3 Moise şi Aaron s'au dus la Faraon, şi i-au zis:,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor:,Pînă cînd ai de gînd să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

2 Chronicles 33:23

23 Şi nu s'a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său Manase, căci Amon s'a făcut din ce în ce mai vinovat.

2 Chronicles 36:12

12 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său; şi nu s'a smerit înaintea proorocului Ieremia, care -i vorbea din partea Domnului.

Isaiah 26:10

10 Dacă ierţi pe cel rău, el totuş nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea, şi nu caută la măreţia Domnului.

Matthew 14:4

4 pentrucă Ioan îi zicea:,,Nu-ţi este îngăduit s'o ai de nevastă.``

Matthew 21:32

32 Fiindcă Ioan a venit la voi umblînd în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut: şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v'aţi căit în urmă ca să -l credeţi.

Luke 12:47

47 Robul acela, care a ştiut voia stăpînului său, şi nu s'a pregătit deloc, şi n'a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri.

John 13:17

17 Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.

Acts 4:8-13

8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfînt, le -a zis:,,Mai mari ai norodului şi bătrîni ai lui Israel! 9 Fiindcă sîntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi sîntem întrebaţi cum a fost vindecat, 10 s'o ştiţi toţi, şi s'o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L -a înviat din morţi. 11 El este,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.` 12 În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.`` 13 Cînd au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s'au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rînd; şi au priceput că fuseseră cu Isus.

Acts 5:29-33

29 Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis:,,Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decît de oameni! 30 Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorît, atîrnîndu -L pe lemn. 31 Pe acest Isus, Dumnezeu L -a înălţat cu puterea Lui, şi L -a făcut Domn şi Mîntuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. 32 Noi sîntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfînt, pe care L -a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.`` 33 Cînd au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s-au sfătuit să -i omoare.

James 4:6

6 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura:,,Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar dă har celor smeriţi.``

James 4:17

17 Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvîrşeşte un păcat!

1 Peter 5:5-6

5 Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrîni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci, Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriţi le dă har." 6 Smeriţi-vă dar supt mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.

Genesis 2:7

7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i -a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s'a făcut astfel un suflet viu.

Genesis 14:19

19 Melhisedec a binecuvîntat pe Avram, şi a zis:,,Binecuvîntat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului.

Judges 16:23

23 Şi domnitorii Filistenilor s'au strîns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se veselească. Ei ziceau:,,Dumnezeul nostru a dat în mînile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.``

1 Samuel 5:1-9

1 Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu, şi l-au dus din Eben-Ezer la Asdod 2 După ce au pus mîna pe chivotul lui Dumnezeu, Filistenii l-au dus în casa lui Dagon (Zeul peşte) şi l-au aşezat lîngă Dagon. 3 A doua zi, Asdodenii, cari se sculaseră dis de dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pămînt, înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon, şi l-au pus înapoi la locul lui. 4 Şi a doua zi, sculîndu-se disdedimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pămînt, înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon şi cele două mîni ale lui erau tăiate pe prag, şi nu -i rămăsese decît trunchiul. 5 De aceea, pînă în ziua de azi, preoţii lui Dagon şi toţi ceice intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag. 6 Mîna Domnului a apăsat asupra celor din Asdod, şi i -a pustiit; i -a lovit cu bube... la şezut, atît în Asdod cît şi în ţinutul lui. 7 Cînd au văzut că aşa stau lucrurile, oamenii din Asdod au zis:,,Chivotul Dumnezeului lui Israel să nu rămînă la noi, căci mîna Lui apasă asupra noastră şi asupra lui Dagon, dumnezeul nostru.`` 8 Şi au trimes şi au adunat la ei pe toţi domnitorii Filistenilor, şi au zis:,,Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel?`` Domnitorii au răspuns:,,Să se ducă la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel.`` Şi au adus acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.`` 9 Dar după ce a fost dus acolo, mîna Domnului a apăsat asupra cetăţii, şi a fost o mare groază; a lovit... pe oamenii cetăţii dela mic pînă la mare, şi au avut o spuzenie de bube la şezut.

2 Kings 14:10

10 Ai bătut pe Edomiţi, şi a început să ţi se înalţe inima. Bucură-te mai bine de slava ta, şi stai acasă. Pentruce să stîrneşti un rău, care ar aduce căderea ta şi a lui Iuda?``

Job 12:10

10 El ţine în mînă sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc.

Job 31:4

4 N'a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi -a numărat El toţi paşii mei?

Job 34:14-15

14 Dacă nu s'ar gîndi decît la El, dacă Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea, 15 tot ce este carne ar pieri deodată, şi omul s'ar întoarce în ţărînă.

Psalms 104:29

29 Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.

Psalms 115:16

16 Cerurile sînt ale Domnului, dar pămîntul l -a dat fiilor oamenilor.

Psalms 135:15-17

15 Idolii neamurilor sînt argint şi aur, lucrare făcută de mînile oamenilor. 16 Au gură, şi nu vorbesc, au ochi, şi nu văd, 17 au urechi, şi totuş n'aud, da, n'au suflare în gură.

Psalms 139:3

3 Ştii cînd umblu şi cînd mă culc, şi cunoşti toate căile mele.

Psalms 146:4

4 Suflarea lor trece, se întorc în pămînt, şi în aceeaş zi le pier şi planurile lor.

Proverbs 20:24

24 Domnu îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa? -

Isaiah 2:12

12 Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mîndru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat:

Isaiah 33:10

10 ,,Acum Mă voi scula, -zice Domnul, -acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.

Isaiah 37:19

19 şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mînile omului, de lemn şi de piatră. De aceea i-au nimicit.

Isaiah 37:23

23 Pe cine ai batjocorit şi ai ocărît tu? Împotriva cui ţi-ai ridicat glasul, şi ţi-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfîntului lui Israel;

Isaiah 42:5

5 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le -a întins, care a întins pămîntul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce -l locuiesc, şi suflet celor ce merg pe el.

Jeremiah 10:23

23 ,,Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, cînd umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă.

Jeremiah 50:29

29 Chemaţi împotriva Babilonului pe arcaşi, voi toţi cari încordaţi arcul! Tăbărîţi în jurul lui, ca nimeni să nu scape, răsplătiţi -i după faptele lui, faceţi -i întocmai cum a făcut şi el! Căci s'a semeţit împotriva Domnului, împotriva Sfîntului lui Israel!``

Ezekiel 28:2

2 ,,Fiul omului, spune voivodului Tirului:,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,Pentrucă ţi s'a îngîmfat inima şi ai zis:,Eu sînt Dumnezeu, şi şed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor`, măcar că nu eşti decît om şi nu eşti Dumnezeu, măcar că îţi dai ifose ca şi cînd ai fi Dumnezeu.

Ezekiel 28:5

5 prin marea ta înţelepciune şi prin negoţul tău ţi-ai mărit bogăţiile, şi prin bogăţiile tale inima ţi s'a îngîmfat foarte mult.

Ezekiel 28:17

17 Ţi s'a îngîmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pămînt, te dau privelişte împăraţilor.

Ezekiel 31:10

10 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,Pentrucă avea o tulpină aşa de înaltă, pentrucă îşi înălţa vîrful pînă la nori şi inima i se mîndrea cu înălţimea lui,

Daniel 5:2-4

2 Şi în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint, pe cari le luase tatăl său Nebucadneţar din Templul dela Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. 3 Au adus îndată vasele de aur, cari fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. 4 Au băut vin, şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fer, de lemn şi de piatră.

Habakkuk 2:4

4 Iată, i s'a îngîmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.

Habakkuk 2:18-19

18 La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care -l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l -a făcut să-şi pună încrederea în el, pe cînd el făureşte numai nişte idoli muţi? 19 Vai de celce zice lemnului:,,Scoală-te``, şi unei pietre mute:,,Trezeşte-te``! Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s'o însufleţească.

Acts 17:25

25 El nu este slujit de mîni omeneşti, ca şi cînd ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.

Acts 17:28-29

28 Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri:,Sîntem din neamul lui...` 29 Astfel dar, fiindcă sîntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.

Romans 1:21-23

21 fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s'au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s'a întunecat. 22 S'au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit; 23 şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într'o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare.

1 Corinthians 8:4

4 Deci, cît despre mîncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decît un singur Dumnezeu.

1 Timothy 3:6

6 Să nu fie întors la Dumnezeu de curînd, ca nu cumva să se îngîmfe şi să cadă în osînda diavolului.

Hebrews 4:13

13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.

Revelation 13:5-6

5 I s'a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s'a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. 6 Ea şi -a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să -I hulească Numele, cortul şi pe ceice locuiesc în cer.

Daniel 5:5

5 În clipa aceea, s'au arătat degetele unei mîni de om, şi au scris, în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mînă, care a scris.

Job 14:14

14 Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Isaiah 13:1-14

1 Proorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoţ. 2 Ridicaţi un steag pe un munte gol, înălţaţi glasul spre ei, faceţi semne cu mîna, ca să vină la porţile asupritorilor! 3 ,,Am dat poruncă sfintei Mele oştiri-zice Domnul-am chemat pe vitejii Mei la judecata mîniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.`` 4 Un vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărăţii, de neamuri adunate. Domnul oştirilor Îşi cercetează oastea care va da lupta. 5 Ei vin dintr'o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mîniei Lui vor nimici tot pămîntul. 6 Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! 7 De aceea toate mînile slăbesc, şi orice inimă omenească se topeşte. 8 Ei sînt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile; se zvîrcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sînt roşi ca focul. 9 Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mînie şi urgie aprinsă, care va preface tot pămîntul în pustiu, şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. 10 Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina. 11 Voi pedepsi-zice Domnul-lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mîndria celor trufaşi, şi voi doborî semeţia celor asupritori. 12 Voi face pe oameni mai rari decît aurul curat, şi mai scumpi decît aurul din Ofir. 13 Pentru aceasta voi clătina cerurile, şi pămîntul se va zgudui din temelia lui, de mînia Domnului oştirilor, în ziua mîniei Lui aprinse. 14 Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui.

Isaiah 21:1-10

1 Proorocie asupra pustiei mării. Cum înaintează vijelia dela miazăzi, aşa vine el din pustie, din ţara înfricoşată. 2 O vedenie grozavă mi s'a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. -,,Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor, -zice Domnul.`` 3 De aceea mi s'a umplut inima de nelinişte, m'apucă durerile, ca durerile unei femei cînd naşte. Zvîrcolirile nu mă lasă s'aud, tremurul mă împedecă să văd. 4 Îmi bate inima cu putere, m'apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă. 5 Ei pun masa, straja veghează, şi ei mănîncă, beau... Dar deodată se aude strigînd:,,În picioare, voivozi! Ungeţi scutul!`` 6 Căci aşa mi -a vorbit Domnul:,,Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.`` - 7 El a văzut călărime, călăreţi doi cîte doi, călăreţi pe măgari, călăreţi pe cămile; şi asculta cu luare aminte, cu cea mai mare băgare de seamă. 8 Apoi a strigat, ca un leu:,,Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază, şi stam de strajă în toate nopţile. 9 Şi iată că a venit călărime şi călăreţi doi cîte doi.`` Apoi a luat iarăş cuvîntul, şi a zis:,,A căzut, a căzut Babilonul, şi toate icoanele dumnezeilor lui sînt sfărîmate la pămînt!`` 10 O, poporul meu, care ai fost stropşit ca boabele de grîu din aria mea, ce am auzit dela Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, aceea vă vestesc.

Isaiah 47:1-15

1 ,,Pogoară-te şi şezi în ţărînă, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pămînt, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor; căci nu te vor mai numi supţirică şi plăcută. 2 Ia pietrele de moară, şi macină făină; scoate-ţi măhrama, ridică-ţi poala rochiei, descopere-ţi picioarele, treci rîurile! 3 Goliciunea ţi se va descoperi, şi ţi se va vedea ruşinea. Îmi voi răzbuna, şi nu voi cruţa pe nimeni.`` - 4 ,,Răscumpărătorul nostru se cheamă Domnul oştirilor, Sfîntul lui Israel.`` - 5 ,,Şezi într'un colţ, şi taci, fata Haldeilor! căci nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor. 6 Mă mîniasem pe poporul Meu, Îmi pîngărisem moştenirea, şi -i dădusem în mînile tale: dar tu n'ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrînului. 7 Tu ziceai:,În veci voi fi împărăteasă!` şi nu te-ai gîndit, nici n'ai visat că lucrul acesta are să se sfîrşească. 8 Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta:,Eu, şi numai eu, nu voi fi niciodată văduvă, şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!` 9 Şi totuş aceste două lucruri ţi se vor întîmpla deodată, în aceeaş zi: şi perderea copiilor şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descîntece. 10 Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai:,Nimeni nu mă vede!` Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta:,Eu şi numai eu.` 11 De aceea nenorocirea va veni peste tine, fără să -i vezi zorile; urgia va cădea peste tine, fără s'o poţi împăca; şi deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate.

Jeremiah 25:11-12

11 Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani. 12 Dar cînd se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara Haldeilor, şi o voi preface în nişte dărîmături vecinice.

Jeremiah 50:1-46

1 ,,Iată cuvîntul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra ţării Haldeilor, prin proorocul Ieremia: 2 ,Daţi de ştire printre neamuri, daţi de veste şi înălţaţi un steag! Vestiţi, n'ascundeţi nimic! Spuneţi:,Babilonul este luat! Bel este acoperit de ruşine, Merodac este zdrobit! Idolii lui sînt acoperiţi de ruşine, idolii lui sînt sfărîmaţi! 3 Căci împotriva lui se suie un neam dela mează-noapte, care -i va preface ţara într'o pustie, şi nu va mai fi locuită: atît oamenii cît şi dobitoacele fug şi se duc.`` 4 ,,În zilele acelea, în vremile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel şi copiii lui Iuda se vor întoarce împreună; vor merge plîngînd şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor. 5 Vor întreba de drumul Sionului, îşi vor întoarce privirile spre el, şi vor zice:,Veniţi să ne alipim de Domnul, printr'un legămînt vecinic care să nu fie uitat niciodată!`` 6 ,,Poporul Meu era o turmă de oi pierdute; păstorii lor îi rătăceau, îi făceau să cutreiere munţii; treceau de pe munţi pe dealuri, uitîndu-şi staulul. 7 Toţi cei ce -i găseau îi mîncau, şi vrăjmaşii lor ziceau:,Noi nu sîntem vinovaţi, fiindcă au păcătuit împotriva Domnului, Locaşul neprihănirii, împotriva Domnului, Nădejdea părinţilor lor.` 8 ,Fugiţi din Babilon, ieşiţi din ţara Haldeilor, şi mergeţi ca nişte ţapi în fruntea turmii! 9 Căci iată că voi ridica şi voi aduce împotriva Babilonului o mulţime de neamuri mari din ţara dela miazănoapte; se vor înşirui în şiruri de bătaie împotriva lui, şi vor pune stăpînire pe el; săgeţile lui sînt ca ale unui războinic iscusit, care nu se întoarce cu mînile goale. 10 Astfel va fi dată pradă jafului, Haldea, şi toţi ceice o vor jăfui se vor sătura de jaf, zice Domnul.`` 11 ,,Căci voi v'aţi bucurat şi v'aţi veselit, cînd Mi-aţi jăfuit moştenirea Mea! Da, săreaţi ca o juncană în iarbă, nechiezaţi ca nişte armăsari focoşi!`` 12 ,,Mama voastră este acoperită de ruşine, cea care v'a născut roşeşte de ruşine; iată, ea este coada neamurilor, este un pustiu, un pămînt uscat şi fără apă! 13 Din pricina mîniei Domnului nu va mai fi locuită, şi va fi o pustietate. Toţi ceice vor trece pe lîngă Babilon, se vor mira şi vor fluiera pentru toate rănile lui. 14 Înşiruiţi-vă de bătaie împrejurul Babilonului, voi toţi, arcaşii! Trageţi împotriva lui, nu faceţi economie de săgeţi! Căci a păcătuit împotriva Domnului. 15 Scoateţi din toate părţile un strigăt de război împotriva lui! El întinde mînile; temeliile i se prăbuşesc; zidurile i se surpă. Căci este răzbunarea Domnului. Răzbunaţi-vă pe el! Faceţi -i cum a făcut şi el! 16 Nimiciţi cu desăvîrşire din Babilon pe celce samănă, şi pe cel ce mînuieşte secerea la vremea secerişului! Înaintea săbiei nimicitorului, fiecare să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă spre ţara lui. 17 Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit -o leii; împăratul Asiriei a mîncat -o cel dintîi; şi acesta din urmă i -a zdrobit oasele, acest Nebucadneţar, împăratul Babilonului.`` 18 ,,De aceea aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel:,Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi ţara lui, cum am pedepsit pe împăratul Asiriei. 19 Voi aduce înapoi pe Israel în păşunea lui; va paşte pe Carmel şi pe Basan, şi îşi va potoli foamea pe muntele lui Efraim şi în Galaad. 20 În zilele acelea, în vremea aceea, -zice Domnul-se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa.`` 21 ,,Suie-te împotriva ţării de două ori răzvrătită, împotriva locuitorilor ei, şi pedepseşte -i! Urmăreşte, măcelăreşte, nimiceşte -i! -zice Domnul-şi împlineşte în totul poruncile Mele! 22 Strigăte de război răsună în ţară, şi prăpădul este mare. 23 Cum s'a rupt şi s'a sfărîmat ciocanul întregului pămînt! Babilonul este nimicit în mijlocul neamurilor! 24 Ţi-am întins o cursă, şi ai fost prins, Babilonule, fără să te aştepţi.``,,Ai fost ajuns, apucat, pentrucă ai luptat împotriva Domnului. 25 Domnul Şi -a deschis casa de arme, şi a scos din ea armele mîniei Lui; căci aceasta este o lucrare a Domnului, Dumnezeul oştirilor, în ţara Haldeilor.`` 26 ,,Pătrundeţi din toate părţile în Babilon, deschideţi -i grînarele, faceţi-le nişte mormane ca nişte grămezi de snopi, şi nimiciţi-le. Nimic să nu mai rămînă din el! 27 Ucideţi -i toţi taurii şi junghiaţi -i! Vai de ei! Căci le -a venit ziua, vremea pedepsirii lor! 28 Ascultaţi strigătele fugarilor, ale celorce scapă din ţara Babilonului, ca să vestească în Sion răzbunarea Domnului, Dumnezeului nostru, răzbunarea pentru Templul Său! 29 Chemaţi împotriva Babilonului pe arcaşi, voi toţi cari încordaţi arcul! Tăbărîţi în jurul lui, ca nimeni să nu scape, răsplătiţi -i după faptele lui, faceţi -i întocmai cum a făcut şi el! Căci s'a semeţit împotriva Domnului, împotriva Sfîntului lui Israel!`` 30 ,,De aceea, tinerii lui vor cădea pe uliţe, şi toţi oamenii lui de război vor pieri în ziua aceea, zice Domnul.`` 31 ,,Iată, am necaz pe tine, îngîmfatule! zice Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci ţi -a sosit ziua, vremea pedepsirii tale! 32 Îngîmfatul acela se va poticni şi va cădea, şi nimeni nu -l va ridica, voi pune foc cetăţilor lui, şi -i va mistui toate împrejurimile.`` 33 ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:,Copiii lui Israel şi copiii lui Iuda sînt apăsaţi împreună; toţi cei ce i-au dus robi îi opresc şi nu vor să le dea drumul. 34 Dar puternic este Răzbunătorul lor, El, al cărui Nume este Domnul oştirilor. El le va apăra pricina, ca să dea odihnă ţării, şi să facă pe locuitorii Babilonului să tremure.` 35 Sabia împotriva Haldeilor! -zice Domnul, -împotriva locuitorilor Babilonului, împotriva căpeteniilor şi înţelepţilor lui! 36 Sabia împotriva proorocilor minciunii, ca să ajungă ca nişte oameni fără minte! Sabia împotriva vitejilor lui, ca să rămînă încremeniţi! 37 Sabia împotriva cailor şi carălor lui, împotriva oamenilor de tot felul cari sînt în mijlocul lui, ca să ajungă ca femeile! Sabia împotriva vistieriilor lui, ca să fie jăfuite! 38 Seceta peste apele lui, ca să sece! Căci este o ţară de idoli, şi au înebunit cu idolii lor. 39 Deaceea fiarele pustiei se vor aşeza acolo împreună cu şacalii, şi struţii vor locui acolo; nu va mai fi locuit niciodată, ci vecinic va rămînea nelocuit. 40 Ca şi Sodoma şi Gomora şi cetăţile vecine, pe cari le -a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, aşa nu va mai fi locuit nici el, şi nimeni nu se va mai aşeza acolo. - 41 Iată, vine un popor dela miazănoapte, şi un neam mare şi nişte împăraţi puternici se ridică dela marginile pămîntului. 42 Poartă arc şi suliţă, sînt necruţători şi fără milă; glasul le mugeşte ca marea; sînt călări pe cai, ca un om gata de luptă, împotriva ta, fiica Babilonului! 43 Împăratul Babilonului aude vestea, mîinile i se slăbesc, şi îl apucă groaza, ca durerea pe o femeie care naşte... 44 Iată, vrăjmaşul se suie ca un leu, depe malurile îngîmfate ale Iordanului împotriva locuinţei tale tari; deodată îi voi izgoni de acolo, şi voi pune peste ei pe acela, pe care l-am ales. Căci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Şi care căpetenie Îmi va sta împotrivă?`` 45 Deaceea, ascultaţi hotărîrea pe care a luat -o Domnul împotriva Babilonului, şi planurile pe cari le -a făcut El împotriva ţării Haldeilor!,,Cu adevărat, îi vor tîrî ca pe nişte oi slabe, cu adevărat, le vor pustii locuinţa. 46 De strigătul luării Babilonului se cutremură pămîntul, şi se aude un strigăt de durere printre neamuri.``

Daniel 9:2

2 în anul dintîi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărîmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre cari vorbise Domnul către proorocul Ieremia.

Acts 15:18

18 zice Domnul, care face aceste lucruri, şi căruia Îi sînt cunoscute din vecinicie.`

Job 31:6

6 să mă cîntărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, şi-mi va vedea neprihănirea!

Psalms 62:9

9 Da, o nimica sînt fiii omului! Minciună sînt fiii oamenilor! Puşi în cumpănă toţi la olaltă, ar fi mai uşori decît o suflare

Jeremiah 6:30

30 ,,De aceea se vor numi argint lepădat, căci Domnul i -a lepădat.``

Ezekiel 22:18-20

18 ,,Fiul omului, casa lui Israel a ajuns pentru Mine ca nişte sgură; toţi sînt aramă, cositor, fer, plumb, în cuptorul de topit; au ajuns nişte sgură de argint. 19 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,,Pentru că toţi aţi ajuns nişte sgură, iată că vă voi strînge în mijlocul Ierusalimului. 20 Cum se strînge argintul, arama, ferul, plumbul şi cositorul, în cuptorul de topit şi se suflă în foc ca să se topească, aşa vă voi strînge şi Eu în mînia şi urgia Mea, vă voi pune acolo şi vă voi topi.

Matthew 22:11-12

11 Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. 12 ,Prietene,` i -a zis el,,cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?` Omul acela a amuţit.

1 Corinthians 3:13

13 lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.

Isaiah 13:17

17 Iată, aţîţ împotriva lor pe Mezi, cari nu se uită la argint, şi nu poftesc aurul.

Isaiah 21:2

2 O vedenie grozavă mi s'a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. -,,Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor, -zice Domnul.``

Isaiah 45:1-2

1 ,,Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir, pe care -l ţine de mînă, ca să doboare neamurile înaintea lui, şi să deslege brîul împăraţilor, să -i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă: 2 ,Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărîma uşile de aramă, şi voi rupe zăvoarele de fer.

Daniel 5:31

31 Şi a pus mîna pe împărăţie Dariu, Medul, care era în vîrstă de şasezeci şi doi de ani.

Daniel 6:28

28 Daniel a dus -o bine supt domnia lui Dariu şi supt domnia lui Cir, Persanul.

Daniel 8:3-4

3 Am ridicat ochii, m'am uitat, şi iată că într'un rîu stătea un berbece, şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă. 4 Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nici o fiară nu putea să -i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine -i cădea în mînă; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic.

Daniel 8:20

20 Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sînt împăraţii Mezilor şi Perşilor.

Daniel 9:1

1 În anul dintîi al lui Dariu, fiul lui Ahaşveros, din neamul Mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia Haldeilor,

Isaiah 21:4-9

4 Îmi bate inima cu putere, m'apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă. 5 Ei pun masa, straja veghează, şi ei mănîncă, beau... Dar deodată se aude strigînd:,,În picioare, voivozi! Ungeţi scutul!`` 6 Căci aşa mi -a vorbit Domnul:,,Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.`` - 7 El a văzut călărime, călăreţi doi cîte doi, călăreţi pe măgari, călăreţi pe cămile; şi asculta cu luare aminte, cu cea mai mare băgare de seamă. 8 Apoi a strigat, ca un leu:,,Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază, şi stam de strajă în toate nopţile. 9 Şi iată că a venit călărime şi călăreţi doi cîte doi.`` Apoi a luat iarăş cuvîntul, şi a zis:,,A căzut, a căzut Babilonul, şi toate icoanele dumnezeilor lui sînt sfărîmate la pămînt!``

Jeremiah 51:11

11 ,,Ascuţiţi săgeţile, prindeţi scuturile! Domnul a aţîţat duhul împăraţilor Mediei, pentru că vrea să nimicească Babilonul; căci aceasta este răzbunarea Domnului, răzbunarea pentru Templul Său.

Jeremiah 51:31

31 Se întîlnesc alergătorii, se încrucişează solii, ca să vestească împăratului Babilonului, că cetatea lui este luată din toate părţile,

Daniel 5:1-2

1 Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui, şi a băut vin înaintea lor. 2 Şi în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint, pe cari le luase tatăl său Nebucadneţar din Templul dela Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.

Daniel 6:1

1 Dariu a găsit cu cale să pună peste împărăţie o sută două zeci de dregători, cari trebuiau să fie răspîndiţi în toată împărăţia;

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.