Deuteronomy 27:4 Cross References - Romanian

4 Dupăce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele Ebal pietrele acestea, pe cari vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var.

Deuteronomy 11:29-30

29 Şi cînd Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara pe care o vei lua în stăpînire, să rosteşti binecuvîntarea pe muntele Garizim, şi blestemul pe muntele Ebal. 30 Munţii aceştia sînt dincolo de Iordan, înapoia drumului care merge spre apus, în ţara Cananiţilor cari locuiesc în cîmpie, faţă în faţă cu Ghilgal, lîngă stejarii More.

Joshua 8:30-33

30 Atunci Iosua a zidit un altar Domnului, Dumnezeului lui Israel, pe muntele Ebal, 31 cum poruncise copiilor lui Israel Moise, robul Domnului, şi cum este scris în cartea legii lui Moise: era un altar de pietre necioplite, peste cari nu trecuse ferul. Pe altarul acesta au adus Domnului arderi de tot, şi jertfe de mulţămiri. 32 Şi acolo Iosua a scris pe pietre o copie a legii pe care o scrisese Moise înaintea copiilor lui Israel. 33 Tot Israelul, bătrînii, mai marii oastei şi judecătorii lui, stăteau de amîndouă părţile chivotului, înaintea preoţilor, din neamul Leviţilor, cari duceau chivotul legămîntului Domnului; erau de faţă atît străinii cît şi copiii lui Israel, jumătate în dreptul muntelui Garizim, şi jumătate în dreptul muntelui Ebal, după porunca pe care o dăduse mai înainte Moise, robul Domnului, ca să binecuvinteze pe poporul lui Israel.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.