Ezekiel 1:1 Cross References - Romanian

1 În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe cînd eram între prinşii de război dela rîul Chebar, s'au deschis cerurile, şi am avut vedenii dumnezeieşti.

Genesis 15:1

1 După aceste întîmplări, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Avram într'o vedenie, şi a zis:,,Avrame, nu te teme; Eu sînt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.``

Genesis 46:2

2 Dumnezeu a vorbit lui Israel, într'o vedenie noaptea, şi a zis:,,Iacove! Iacove!`` Israel a răspuns:,,Iată-mă!``

Exodus 24:10

10 Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; subt picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui.

Numbers 4:3

3 dela vîrsta de treizeci de ani în sus, pînă la vîrsta de cincizeci de ani, pe toţi cei destoinici să facă vreo slujbă la cortul întîlnirii.

Numbers 12:6

6 Şi a zis:,,Ascultaţi bine ce vă spun! Cînd va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într'o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.

Ecclesiastes 9:1-2

1 Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, sînt în mîna lui Dumnezeu, atît dragostea cît şi ura. Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor. 2 Tuturor li se întîmplă toate deopotrivă: aceeaş soartă are cel neprihănit şi cel rău, cel bun şi curat ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă, ca şi cel ce n'aduce jertfă; cel bun ca şi cel păcătos, cel ce jură ca şi cel ce se teme să jure!

Isaiah 1:1

1 Proorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.

Jeremiah 24:5-7

5 ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel:,Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi Eu, ca să le dau îndurare, pe prinşii de război ai lui Iuda, pe cari i-am trimes din locul acesta în ţara Haldeilor; 6 Îi voi privi cu un ochi binevoitor, şi -i voi aduce înapoi în ţara aceasta: îi voi aşeza şi nu -i voi mai nimici, îi voi sădi şi nu -i voi mai smulge. 7 Le voi da o inimă ca să înţeleagă că Eu sînt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor.

Ezekiel 1:3

3 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lîngă rîul Chebar; şi acolo a venit mîna Domnului peste el.

Ezekiel 3:15

15 Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război cari locuiau la rîul Chebar, în locul unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile.

Ezekiel 3:23

23 M'am sculat, şi m'am dus în vale; şi iată că slava Domnului s'a arătat acolo, aşa cum o văzusem la rîul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pămînt.

Ezekiel 8:3

3 El a întins ceva ca o mînă, şi m'a apucat de zulufii capului. Duhul m'a răpit între pămînt şi cer şi m'a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la uşa porţii dela curtea din lăuntru, care caută spre meazănoapte, unde era locul idolului geloziei, care stîrnea gelozia Domnului.

Ezekiel 10:15

15 Şi heruvimii s'au ridicat. Erau făpturile vii pe cari le văzusem lîngă rîul Chebar.

Ezekiel 10:20

20 Erau făpturile vii, pe cari le văzusem supt Dumnezeul lui Israel lîngă rîul Chebar, şi am băgat de seamă că erau heruvimi.

Ezekiel 10:22

22 Dar feţele lor erau ca cele pe cari le văzusem la rîul Chebar, cu aceeaş înfăţişare: erau tot ei. Fiecare mergea drept înainte.

Ezekiel 11:24

24 Pe mine însă m'a răpit Duhul şi m'a dus iarăş, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldea, la prinşii de război. Şi astfel vedenia, pe care o avusesem, a pierit de la mine.

Ezekiel 40:2

2 M'a dus acolo, în nişte vedenii dumnezeieşti, şi m'a aşezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită.

Ezekiel 43:3

3 Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem cînd venisem să nimicesc cetatea; şi vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem, lîngă rîul Chebar. Şi am căzut cu faţa la pămînt.

Daniel 8:1-2

1 În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte. 2 Cînd am avut vedenia aceasta, mi s'a părut că eram la capitala Susa, în ţinutul Elam; şi în timpul vedeniei mele, mă aflam lîngă rîul Ulai.

Hosea 12:10

10 Eu am vorbit proorocilor, am dat o mulţime de vedenii, şi am spus pilde prin prooroci.

Joel 2:28

28 După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrînii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii.

Matthew 3:16

16 De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s'au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel şi venind peste El.

Matthew 17:9

9 Pe cînd se coborau din munte, Isus le -a dat porunca următoare:,,Să nu spuneţi nimărui de vedenia aceasta, pînă va învia Fiul omului din morţi.``

Mark 1:10

10 Şi îndată, cînd ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorîndu-Se peste El ca un porumbel.

Luke 3:21

21 După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe cînd Se ruga, s'a deschis cerul,

Luke 3:23

23 Isus avea aproape treizeci de ani, cînd a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli,

John 1:51

51 Apoi i -a zis:,,Adevărat, adevărat vă spun, că, deacum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorîndu-se peste Fiul omului.``

Acts 7:56

56 şi a zis:,,Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu.``

Acts 9:10-12

10 În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i -a zis într'o vedenie:,,Anania!``,,Iată-mă Doamne,`` a răspuns el. 11 Şi Domnul i -a zis:,,Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă,Dreaptă,` şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; 12 şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrînd la el, şi punîndu-şi mînile peste el, ca să-şi capete iarăş vederea.``

Acts 10:3

3 Pela ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într'o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i -a zis:,,Cornelie!``

Acts 10:11

11 A văzut cerul deschis, şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborîndu-se şi slobozindu-se în jos pe pămînt.

2 Corinthians 12:1

1 E nevoe să mă laud, măcarcă nu este de folos. Voi veni totuş la vedeniile şi descoperirile Domnului.

Revelation 4:1

1 După aceste lucruri, m'am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintîi, pe care -l auzisem ca sunetul unei trîmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi -a zis:,,Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întîmple după aceste lucruri!``

Revelation 19:11

11 Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s'a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă,,Cel credincios`` şi,,Cel adevărat``, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.