Genesis 46 Cross References - Romanian

1 Israel a plecat, cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba, şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac. 2 Dumnezeu a vorbit lui Israel, într'o vedenie noaptea, şi a zis:,,Iacove! Iacove!`` Israel a răspuns:,,Iată-mă!`` 3 Şi Dumnezeu a zis:,,Eu sînt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare. 4 Eu însumi Mă voi pogorî cu tine în Egipt, şi Eu însumi te voi scoate iarăş de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.`` 5 Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe cari le trimesese Faraon ca să -l ducă. 6 Şi-au luat şi turmele şi averile, pe cari le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s'a dus în Egipt, cu toată familia lui. 7 A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui, şi pe toată familia lui. 8 Iată numele fiilor lui Israel, cari au venit în Egipt. Iacov şi fiii lui. Întîiul născut al lui Iacov: Ruben. 9 Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. 10 -Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu dintr'o femeie Cananită. 11 -Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat, şi Merari. - 12 Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul. - 13 Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov şi Şimron. - 14 Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel. 15 Aceştia sînt fiii, pe cari i -a născut lui Iacov Lea în Padan-Aram, împreună cu fiică-sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi. 16 Fiii lui Gad: Ţifion, Haggi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areeli. - 17 Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria: Heber şi Malchiel. 18 Aceştia sînt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceştia i -a născut ea lui Iacov. În totul şaisprezece inşi. 19 Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif şi Beniamin. - 20 Lui Iosif i s'au născut, în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe cari i -a născut Asnat fata lui Poti-Fera, preotul lui On. - 21 Fiii lui Beniamin; Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard. 22 Aceştia sînt fiii Rahelei, pe cari i -a născut lui Iacov. În totul patrusprezece inşi. 23 Fiii lui Dan: Huşim. 24 Fiii lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem. 25 Aceştia sînt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; şi pe aceştia i -a născut ea lui Iacov. În totul, şapte inşi. 26 Sufletele cari au venit cu Iacov în Egipt şi cari ieşiseră din el, erau în totul şasezeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov. 27 Şi Iosif avea doi fii, cari i se născuseră în Egipt. -Toate sufletele din familia lui Iacov, cari au venit în Egipt, erau în număr de şaptezeci. 28 Iacov a trimes pe Iuda înainte la Iosif, ca să -i dea de ştire să -i iasă înainte în Gosen. 29 Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi -a pregătit carul şi s'a suit ca să se ducă în Gosen, în întîmpinarea tatălui său Israel. Cum l -a văzut, s'a aruncat pe gîtul lui, şi a plîns multă vreme pe gîtul lui. 30 Israel a zis lui Iosif:,,Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa, şi tu tot mai trăieşti.`` 31 Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său:,,Mă duc să înştiinţez pe Faraon, şi să -i spun:,Fraţii mei şi familia tatălui meu, cari erau în ţara Canaan, au venit la mine. 32 Oamenii aceştia sînt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii, şi tot ce este al lor.`` 33 Şi, cînd vă va chema Faraon şi vă va întreba:,,Cu ce vă îndeletniciţi?`` 34 voi să răspundeţi:,,Robii tăi au crescut vite, din tinereţa noastră pînă acum, atît noi cît şi părinţii noştri.` În felul acesta, veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sînt o urîciune pentru Egipteni.``

Genesis 4:4

4 Abel a adus şi el o jertfă de mîncare din oile întîi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;

Genesis 8:20

20 Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.

Genesis 12:8

8 De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi -a întins cortul, avînd Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului, şi a chemat Numele Domnului.

Genesis 21:14

14 A doua zi, Avraam s'a sculat de dimineaţă; a luat pîne şi un burduf cu apă, pe care l -a dat Agarei şi i l -a pus pe umăr; i -a dat şi copilul, şi i -a dat drumul. Ea a plecat, şi a rătăcit prin pustia Beer-Şeba.

Genesis 21:31

31 Iată de ce locul acela se numeşte Beer-Şeba; căci acolo şi-au jurat ei credinţă unul altuia.

Genesis 21:33

33 Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Şeba; şi a chemat acolo Numele Domnului, Dumnezeului celui vecinic.

Genesis 22:13

13 Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într'un tufiş; şi Avraam s'a dus de a luat berbecele, şi l -a adus ca ardere de tot în locul fiului său.

Genesis 26:22-25

22 Pe urmă s'a mutat de acolo, şi a săpat o altă fîntînă, pentru care nu s'au mai certat; şi a numit -o Rehobot;,,căci``, a zis el,,,Domnul ne -a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în ţară.`` 23 De acolo s'a suit la Beer-Şeba. 24 Domnul i S'a arătat chiar în noaptea aceea, şi i -a zis:,,Eu sînt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sînt cu tine; te voi binecuvînta, şi îţi voi înmulţi sămînţa, din pricina robului Meu Avraam.`` 25 Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului, şi şi -a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fîntînă.

Genesis 28:10

10 Iacov a plecat din Beer-Şeba, şi şi -a luat drumul spre Haran.

Genesis 28:13

13 Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea:,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.`` Pămîntul pe care eşti culcat, ţi -l voi da ţie şi seminţei tale.

Genesis 31:42

42 Dacă n'aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mîinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa mea şi osteneala mîinilor mele, şi ieri noapte a rostit judecata.``

Genesis 31:53

53 Dumnezeul lui Avraam şi al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.`` Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.

Genesis 33:20

20 Şi acolo, a ridicat un altar, pe care l -a numit El-Elohe-Israel (Domnul este Dumnezeul lui Israel).

Genesis 35:3

3 ca să ne sculăm, şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m'a ascultat în ziua necazului meu, şi care a fost cu mine în călătoria, pe care am făcut -o.``

Genesis 35:7

7 A zidit acolo un altar, şi a numit locul acela:,,El-Betel`` (Dumnezeul Betelului), căci acolo i se descoperise Dumnezeu, cînd fugea de fratele său.

1 Samuel 3:20

20 Tot Israelul, dela Dan pînă la Beer-Şeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel prooroc al Domnului.

Job 1:5

5 Şi, dupăce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula disdedimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei cîte o ardere de tot. Căci zicea Iov:,,Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.`` Aşa avea Iov obicei să facă.

Job 42:8

8 Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov, şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n'aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.``

Genesis 15:1

1 După aceste întîmplări, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Avram într'o vedenie, şi a zis:,,Avrame, nu te teme; Eu sînt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.``

Genesis 15:13

13 Şi Domnul a zis lui Avram:,,Să ştii hotărît că sămînţa ta va fi străină într'o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.

Genesis 22:1

1 După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, şi i -a zis:,,Avraame!``,,Iată-mă``, a răspuns el.

Genesis 22:11

11 Atunci Îngerul Domnului l -a strigat din ceruri, şi a zis:,,Avraame! Avraame!``,,Iată-mă!`` a răspuns el.

Genesis 31:11

11 Şi Îngerul lui Dumnezeu mi -a zis în vis:,,Iacove!``,,Iată-mă``, am răspuns eu.

Exodus 3:3-4

3 Moise a zis:,,Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată, şi pentru ce nu se mistuie rugul.`` 4 Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l -a chemat din mijlocul rugului, şi a zis:,,Moise! Moise!`` El a răspuns:,,Iată-mă!``

Numbers 12:6

6 Şi a zis:,,Ascultaţi bine ce vă spun! Cînd va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într'o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.

Numbers 24:4

4 Celce aude cuvintele lui Dumnezeu, Celce vede vedenia Celui Atotputernic, Celce cade cu faţa la pămînt, şi ai cărui ochi sînt deschişi:

1 Samuel 3:4

4 Atunci Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns:,,Iată-mă!``

1 Samuel 3:10

10 Domnul a venit, S'a înfăţişat şi l -a chemat ca şi în celelalte dăţi:,,Samuele, Samuele!`` Şi Samuel a răspuns:,,Vorbeşte, căci robul Tău ascultă``.

2 Chronicles 26:5

5 A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi în timpul cînd a căutat pe Domnul, Dumnezeu l -a făcut să propăşească.

Job 4:13

13 În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc,

Job 33:14-15

14 Dumnezeu vorbeşte însă, cînd într'un fel, cînd într'altul. dar omul nu ia seama. 15 El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc, cînd dorm în patul lor.

Daniel 2:19

19 După aceea i s'a descoperit lui Daniel taina într'o vedenie în timpul nopţii. Şi Daniel a binecuvîntat pe Dumnezeul cerurilor.

Acts 9:4

4 El a căzut la pămînt, şi a auzit un glas, care -i zicea:,,Saule, Saule, pentruce Mă prigoneşti?``

Acts 9:10

10 În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i -a zis într'o vedenie:,,Anania!``,,Iată-mă Doamne,`` a răspuns el.

Acts 10:3

3 Pela ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într'o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i -a zis:,,Cornelie!``

Acts 10:13

13 Şi un glas i -a zis:,,Petre, scoală-te, taie şi mănîncă.``

Acts 16:9

9 Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i -a făcut următoarea rugăminte:,,Treci în Macedonia, şi ajută-ne!``

Genesis 12:2

2 Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvînta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvîntare.

Genesis 13:15-16

15 căci toată ţara pe care o vezi, ţi -o da ţie şi seminţei tale în veac. 16 Îţi voi face sămînţa ca pulberea pămîntului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pămîntului, şi sămînţa ta va putea să fie numărată.

Genesis 18:18

18 Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvîntate toate neamurile pămîntului.

Genesis 22:17

17 te voi binecuvînta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va stăpîni cetăţile vrăjmaşilor ei.

Genesis 26:2-3

2 Domnul i S'a arătat, şi i -a zis:,,Nu te pogorî în Egipt! Rămîi în ţara în care îţi voi spune. 3 Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine, şi te voi binecuvînta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale, şi voi ţinea jurămîntul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam.``

Genesis 28:13-14

13 Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea:,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.`` Pămîntul pe care eşti culcat, ţi -l voi da ţie şi seminţei tale. 14 Sămînţa ta va fi ca pulberea pămîntului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la mează-noapte şi la mează-zi; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine şi în sămînţa ta.

Genesis 35:11

11 Dumnezeu i -a zis:,,Eu sînt Dumnezeul Cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine, şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.

Genesis 47:27

27 Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s'au înstărit, au crescut şi s'au înmulţit foarte mult.

Exodus 1:7-10

7 Fiii lui Israel s'au înmulţit, s'au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s'a umplut ţara de ei. 8 Peste Egipt s'a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif. 9 El a zis poporului său:,,Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decît noi. 10 Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întîmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.``

Deuteronomy 1:10

10 Domnul, Dumnezeul vostru, v'a înmulţit, şi azi sînteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului.

Deuteronomy 10:22

22 Părinţii tăi s'au pogorît în Egipt în număr de şaptezeci de inşi; acum Domnul, Dumnezeul tău, a făcut din tine o mulţime ca stelele cerului.``

Deuteronomy 26:5

5 Apoi să iei iarăş cuvîntul, şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău:,,Tatăl meu era un Arameu pribeag, gata să piară; s'a pogorît în Egipt cu puţini inşi, şi s'a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.

Isaiah 41:10

10 nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.

Isaiah 43:1-2

1 ,,Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te -a făcut, Iacove, şi Cel ce te -a întocmit, Israele!`` Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.`` 2 Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi rîurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.

Jeremiah 40:9

9 Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, le -a jurat, lor şi oamenilor lor, zicînd:,,Nu vă temeţi să slujiţi Haldeilor; rămîneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului, şi o veţi duce bine!

Acts 7:17

17 Se apropia vremea cînd trebuia să se împlinească făgăduinţa, pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut şi s'a înmulţit în Egipt,

Acts 27:24

24 şi mi -a zis:,Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi -a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.``

Genesis 15:14-16

14 Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi deacolo cu mari bogăţii. 15 Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrîneţă fericită. 16 În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi -a atins încă vîrful.``

Genesis 28:15

15 Iată, Eu sînt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, pînă nu voi împlini ce-ţi spun.``

Genesis 48:21

21 Israel a zis lui Iosif:,,Iată că în curînd am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi, şi vă va aduce înapoi în ţara părinţilor voştri.

Genesis 50:1

1 Iosif s'a aruncat pe faţa tatălui său, l -a plîns, şi l -a sărutat.

Genesis 50:5

5 Tatăl meu m'a pus să jur, zicînd:,,Iată, în curînd eu am să mor! Să mă îngropi în mormîntul, pe care mi l-am săpat în ţara Canaan.` Aş vrea dar să mă sui acolo, ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea mă voi întoarce.``

Genesis 50:13

13 L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care -l cumpărase Avraam dela Hetitul Efron, ca moşie de înmormîntare, şi care este faţă în faţă cu Mamre.

Genesis 50:24-25

24 Iosif a zis fraţilor săi:,,Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta, şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara, pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.`` 25 Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicînd:,,Cînd vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.``

Exodus 3:8

8 M'am pogorît ca să -l izbăvesc din mîna Egiptenilor, şi să -l scot din ţara aceasta şi să -l duc într -o ţară bună şi întinsă, într'o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe cari le locuiesc Cananiţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.

Genesis 31:17-18

17 Iacov s'a sculat, şi a pus pe copiii şi nevestele sale călări pe cămile. 18 Şi -a luat toată turma şi toate averile pe cari le avea: turma, pe care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său Isaac, în ţara Canaan.

Genesis 45:19

19 Ai poruncă să le spui:,,Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului cară pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru, şi veniţi.

Genesis 45:21

21 Fiii lui Israel au făcut aşa. Iosif le -a dat cară, după porunca lui Faraon; le -a dat şi merinde pentru drum.

Genesis 45:27

27 Cînd i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif, şi a văzut carele pe cari le trimesese Iosif ca să -l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s'a înviorat.

Exodus 10:24

24 Faraon a chemat pe Moise, şi a zis:,,Duceţi-vă, şi slujiţi Domnului! Să nu rămînă în ţară decît oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.``

Exodus 10:26

26 şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi, şi să nu rămînă o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru; iar pînă vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.``

Acts 7:15

15 Iacov s'a pogorît în Egipt, unde a murit el şi părinţii noştri.

Numbers 20:15

15 Părinţii noştri s'au pogorît în Egipt, şi am locuit acolo multă vreme. Dar Egiptenii ne-au chinuit, pe noi şi pe părinţii noştri.

Joshua 24:4

4 Lui Isaac i-am dat pe Iacov şi pe Esau: lui Esau i-am dat în stăpînire muntele Seir, iar Iacov şi fiii lui s'au pogorît în Egipt.

1 Samuel 12:8

8 Dupăce a venit Iacov în Egipt, părinţii voştri au strigat către Domnul, şi Domnul a trimes... pe Moise şi pe Aaron, cari au scos pe părinţii voştri din Egipt şi i-au adus să locuiască în locul acesta.

Psalms 105:23

23 Atunci Israel a venit în Egipt, şi Iacov a locuit în ţara lui Ham.

Isaiah 52:4

4 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,Odinioară poporul Meu s'a pogorît să locuiască pentru o vreme în Egipt; apoi Asirianul l -a asuprit fără temei.

Genesis 29:1-30

1 Iacov a pornit la drum, şi s'a dus în ţara celor ce locuiesc la Răsărit. 2 S'a uitat înainte, şi iată că pe cîmp era o fîntînă; şi lîngă ea erau trei turme de oi, cari se odihneau; căci la fîntîna aceasta obicinuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fîntînii era mare. 3 Toate turmele se strîngeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fîntînii, adăpau turmele, şi apoi puneau piatra iarăş la loc pe gura fîntînii. 4 Iacov a zis păstorilor:,,Fraţilor, de unde sînteţi?``,,Din Haran,`` au răspuns ei. 5 El le -a zis:,,Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?``,,Îl cunoaştem,`` i-au răspuns ei. 6 El le -a zis:,,Este sănătos?``,,Sănătos``, au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile. 7 El a zis:,,Iată, soarele este încă sus, şi -i prea devreme ca să strîngeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăş.`` 8 Ei au răspuns:,,Nu putem, pînă nu se vor strînge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fîntînii, şi vom adăpa oile.`` 9 Pe cînd le vorbea el încă, vine Rahela cu oile tatălui său; căci ea le păzea. 10 Cînd a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s'a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fîntînii, şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale. 11 Apoi Iacov a sărutat pe Rahela, şi a început să plîngă tare. 12 Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecii. Şi ea a dat fuga de a spus tatălui său. 13 Cum a auzit Laban de Iacov, fiul sorei sale, i -a alergat înainte, l -a îmbrăţişat, l -a sărutat, şi l -a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întîmplate. 14 Şi Laban i -a zis:,,Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele, şi carne din carnea mea!`` Iacov a stat la Laban o lună. 15 Apoi Laban a zis lui Iacov:,,Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?`` 16 Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, şi cea mai mică Rahela. 17 Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură şi mîndră la faţă. 18 Iacov iubea pe Rahela, şi a zis:,,Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.`` 19 Şi Laban a răspuns:,,Mai bine să ţi -o dau ţie, decît s'o dau altuia. Rămîi la mine!`` 20 Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s'au părut ca vreo cîteva zile, pentrucă o iubea. 21 În urmă Iacov a zis lui Laban:,,Dă-mi nevasta, căci mi s -a împlinit sorocul, ca să intru la ea.`` 22 Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ. 23 Seara, a luat pe fiică-sa Lea, şi a adus -o la Iacov, care s -a culcat cu ea. 24 Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa. 25 A doua zi dimineaţă, iată că era Lea. Atunci Iacov a zis lui Laban:,,Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m'ai înşelat?`` 26 Laban a răspuns:,,În locul acesta nu -i obicei să se dea cea mai tînără înaintea celei mai mari. 27 Isprăveşte săptămîna cu aceasta, şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba, pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.`` 28 Iacov a făcut aşa, şi a isprăvit săptămîna cu Lea; apoi Laban i -a dat de nevastă pe fiică-sa Rahela. 29 Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela, pe roaba sa Bilha. 30 Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decît pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.

Genesis 29:32

32 Lea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i -a pus numele Ruben (Vedeţi fiu);,,căci``, a zis ea,,,Domnul a văzut mîhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.``

Genesis 35:22-23

22 Pe cînd locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s'a dus şi s'a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat. 23 Fiii Leii: Ruben, întîiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, şi Zabulon. -

Genesis 49:1-33

1 Iacov a chemat pe fiii săi, şi a zis:,,Strîngeţi-vă, şi vă voi vesti ce vi se va întîmpla în vremile cari vor veni. 2 ,,Strîngeţi-vă, şi ascultaţi, fii ai lui Iacov! Ascultaţi pe tatăl vostru Israel! 3 Ruben, tu, întîiul meu născut, Puterea mea şi pîrga tăriei mele, Întîiul în vrednicie, şi întîiul în putere, 4 Năvalnic ca apele, -tu nu vei mai avea întîietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, Mi-ai spurcat patul, suindu-te în el. 5 Simeon şi Levi sînt fraţi; Săbiile lor sînt nişte unelte de sîlnicie. 6 Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mînia lor, au ucis oameni, Şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. 7 Blestemată să fie mînia lor, pentrucă a fost prea turbată, Şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov, Şi -i voi risipi în Israel. 8 Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; Mîna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina pînă la pămînt înaintea ta. 9 Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors dela măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: cine -l va scula? 10 Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, Pînă va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele. 11 El îşi leagă măgarul de viţă, Şi de cel mai bun butuc de viţă mînzul măgăriţei lui; Îşi spală haina în vin, Şi mantaua în sîngele strugurilor. 12 Are ochii roşi de vin, Şi dinţii albi de lapte. 13 Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, Lîngă limanul corăbiilor, Şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon. 14 Isahar este un măgar osos, Care se culcă în grajduri. 15 Vede că locul unde se odihneşte este plăcut, Şi că ţinutul lui este măreţ; Îşi pleacă umărul subt povară, Şi se supune birului. 16 Dan va judeca pe poporul său, Ca una din seminţiile lui Israel. 17 Dan va fi un şarpe pe drum, O năpîrcă pe cărare, Muşcînd călcîiele calului, Făcînd să cadă călăreţul pe spate. 18 În ajutorul Tău, nădăjduiesc, Doamne! 19 Peste Gad vor da iuruş cete înarmate, Dar şi el va da iuruş peste ele şi le va urmări. 20 Aşer dă o hrană minunată; El va da bucate alese împăraţilor. 21 Neftali este o cerboaică slobodă: Rosteşte cuvinte frumoase. 22 Iosif este vlăstarul unui pom roditor, Vlăstarul unui pom roditor sădit lîngă un izvor; Ramurile lui se înalţă deasupra zidului. 23 Arcaşii l-au aţîţat, au aruncat săgeţi, Şi l-au urmărit cu ura lor. 24 Dar arcul lui a rămas tare, Şi mînile lui au fost întărite De mînile Puternicului lui Iacov: Şi a ajuns astfel păstorul, stînca lui Israel. 25 Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; Aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvînta Cu binecuvîntările cerurilor de sus, Cu binecuvîntările apelor de jos, Cu binecuvîntările ţîţelor şi ale pîntecelui mamei. 26 Binecuvîntările tatălui tău Întrec binecuvîntările părinţilor mei, şi se înalţă Pînă în creştetul dealurilor vecinice: Ele să vină peste capul lui Iosif, Peste creştetul capului domnului fraţilor săi! 27 Beniamin este un lup care sfăşie; Dimineaţa, mănîncă prada, Iar seara, împarte prada răpită.`` 28 Aceştia sînt toţi ceice alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sînt lucrurile, pe cari li le -a spus tatăl lor, cînd i -a binecuvîntat. I -a binecuvîntat, pe fiecare cu o binecuvîntare deosebită. 29 Apoi le -a dat porunca următoare:,,Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul Hetitului Efron, 30 în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul, pe care l -a cumpărat Avraam de la Hetitul Efron, ca moşie de înmormîntare. 31 Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui; şi acolo am îngropat eu pe Lea. 32 Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate dela fiii lui Het.`` 33 Cînd a insprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi -a tras picioarele în pat, şi -a dat duhul, şi a fost adăugat la poporul său.

Exodus 1:1-5

1 Iată numele fiilor lui Israel, intraţi în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare cu familia lui: 2 Ruben, Simeon, Levi, Iuda, 3 Isahar, Zabulon, Beniamin, 4 Dan, Neftali, Gad şi Aşer. 5 Sufletele ieşite din coapsele lui Iacov erau şaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt.

Exodus 6:14-18

14 Iată căpeteniile familiilor lor. Fiii lui Ruben, întîiul născut al lui Israel: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. Acestea sînt familiile lui Ruben. 15 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu născut dintr'o femeie Cananită. Acestea sînt familiile lui Simeon. 16 Iată numele fiilor lui Levi, după spiţa neamului lor: Gherşon, Chehat şi Merari. Anii vieţii lui Levi au fost o sută treizeci şi şapte de ani. 17 Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei, şi familiile lor. - 18 Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel. Anii vieţii lui Chehat au fost o sutătreizeci şi trei de ani. -

Numbers 1:5

5 Iată numele bărbaţilor cari vor fi împreună cu voi. Pentru Ruben: Eliţur, fiul lui Şedeur;

Numbers 1:20-21

20 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Ruben, întîiul născut al lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd pe cap numele tuturor bărbaţilor, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 21 bărbaţii din seminţia lui Ruben ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi şase de mii cinci sute.

Numbers 2:10-13

10 La miazăzi, tabăra lui Ruben, cu steagul ei, şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur, 11 cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi şase de mii cinci sute de bărbaţi, ieşiţi la numărătoare. 12 Lîngă el să tăbărască seminţia lui Simeon şi mai marele fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai, 13 cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi nouă de mii trei sute de oameni, ieşiţi la numărătoare;

Numbers 26:4-11

4 ,,Să se facă numărătoarea, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, cum poruncise lui Moise şi copiilor lui Israel Domnul, cînd au ieşit din ţara Egiptului.`` 5 Ruben, întîiul născut al lui Israel. Fiii lui Ruben au fost: Enoh, din care se coboară familia Enohiţilor; Palu, din care se coboară familia Paluiţilor; 6 Heţron, din care se coboară familia Heţroniţilor; Carmi, din care se pogoară familia Carmiţilor. 7 Acestea sînt familiile Rubeniţilor: cei ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi trei de mii şapte sute treizeci. - 8 Fiii lui Palu au fost: Eliab. 9 Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan şi Abiram. Datan acesta şi Abiram acesta au fost din ceice erau chemaţi la adunare, şi cari s'au răsculat împotriva lui Moise şi Aaron, în adunarea lui Core, cînd cu răscoala lor împotriva Domnului. 10 Pămîntul şi -a deschis gura, şi i -a înghiţit împreună cu Core, cînd au murit ceice se adunaseră, şi cînd a mistuit focul pe cei două sute cinci zeci de oameni: ei au slujit poporului ca pildă. 11 Fiii lui Core, n'au murit.

Deuteronomy 33:6

6 Trăiască Ruben şi să nu moară, Şi bărbaţii lui să fie mulţi la număr!`

1 Chronicles 2:1-55

1 Iată fiii lui Israel: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, 2 Dan, Iosif, Beniamin, Neftali, Gad şi Aşer. 3 Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela; aceşti trei i s'au născut din fata lui Şua, Cananita. Er, întîiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului, care l -a omorît. 4 Tamar, nora lui Iuda, i -a născut pe Pereţ şi Zerah. Toţi fiii lui Iuda au fost cinci. 5 Fiii lui Pereţ: Heţron şi Hamul. 6 Fiii lui Zerah: Zimri, Etan, Heman, Calcol şi Dara. De toţi: cinci. 7 -Fiii lui Carmi au fost: Acar, care a turburat pe Israel cînd a săvîrşit o fărădelege cu privire la lucrurile cari trebuiau nimicite cu desăvîrşire. - 8 Fiul lui Etan: Azaria. 9 Fiii cari s'au născut lui Heţron au fost Ierahmeel, Ram şi Chelubai (Caleb). 10 Ram a născut pe Aminadab. Aminadab a născut pe Nahşon, domnul fiilor lui Iuda. 11 Nahşon a născut pe Salma. Salma a născut pe Boaz. 12 Boaz a născut pe Obed. Obed a născut pe Isai. 13 Isai a născut pe Eliab, întîiul lui născut, pe Abinadab, al doilea, pe Şimea, al treilea, 14 pe Netaneel, al patrulea, pe Radai, al cincilea, 15 pe Oţem, al şaselea, pe David, al şaptelea. 16 Surorile lor erau: Ţeruia şi Abigail. Fiii Ţeruiei au fost: Abişai, Ioab şi Asael, trei. 17 Abigail a născut pe Amasa; tatăl lui Amasa a fost Ieter, Ismaelitul. 18 Caleb, fiul lui Heţron, a avut copii cu nevastă-sa Azuba, şi cu Ieriot. Iată fiii pe cari i -a avut cu Azuba: Ieşer, Şobab şi Ardon. 19 Azuba a murit; şi Caleb a luat pe Efrat, care i -a născut pe Hur. 20 Hur a născut pe Uri, şi Uri a născut pe Beţaleel. - 21 În urmă, Heţron a intrat la fiica lui Machir, tatăl lui Galaad, şi avea şasezeci de ani cînd a luat -o; ea i -a născut pe Segub. 22 Segub a născut pe Iair, care a avut douăzeci şi trei de cetăţi în ţara Galaadului. 23 Gheşuriţii şi Sirienii le-au luat tîrgurile lui Iair cu Chenatul şi cetăţile cari ţineau de el: şasezeci de cetăţi. Toţi aceştia erau fiii lui Machir, tatăl lui Galaad. 24 După moartea lui Heţron la Caleb-Efrata, Abia, nevasta lui Heţron, i -a născut pe Aşhur, tatăl lui Tecoa. 25 Fiii lui Ierahmeel, întîiul născut al lui Heţron, au fost: Ram, întîiul născut, Buna, Oren şi Oţem, născuţi din Ahia. 26 Ierahmeel a avut o altă nevastă, numită Atara, care a fost mama lui Onam. - 27 Fiii lui Ram, întîiul născut al lui Ierahmeel, au fost: Maaţ, Iamin şi Echer. - 28 Fiii lui Onam au fost: Şamai şi Iada. Fiii lui Şamai: Nadab şi Abişur. 29 Numele nevestei lui Abişur era Abihail, şi ea i -a născut pe Ahban şi Molid. 30 Fiii lui Nadab: Seled şi Apaim. Seled a murit fără fii. 31 Fiul lui Apaim: Işei. Fiul lui Işei: Şeşan. Fiul lui Şeşan: Ahlai. 32 Fiii lui Iada, fratele lui Şamai: Ieter şi Ionatan. Ieter a murit fără fii. 33 Fiii lui Ionatan: Pelet şi Zaza, -Aceştia sînt fiii lui Ierahmeel. - 34 Şeşan n'a avut fii, dar a avut fete. Şeşan avea un rob Egiptean numit Iarha. 35 Şi Şeşan a dat pe fiică-sa de nevastă robului său Iarha; ea i -a născut pe Atai. 36 Atai a născut pe Natan; Natan a născut pe Zabad; 37 Zabad a născut pe Eflal; Eflal a născut pe Obed; 38 Obed a născut pe Iehu; Iehu a născut pe Azaria; 39 Azaria a născut pe Haleţ; Haleţ a născut pe Elasa. 40 Elasa a născut pe Sismai; Sismai a născut pe Şalum; 41 Şalum a născut pe Iecamia; Iecamia a născut pe Elişama. 42 Fiii lui Caleb, fratele lui Ierahmeel: Meşa, întîiul său născut, care a fost tatăl lui Zif, şi fiii lui Mareşa, tatăl lui Hebron. 43 Fiii lui Hebron: Core, Tapuah, Rechem şi Şema. 44 Şema a născut pe Raham, tatăl lui Iorcheam. Rechem a născut pe Şamai. 45 Fiul lui Şamai: Maon; şi Maon, tatăl lui Bet-Ţur. 46 Efa, ţiitoarea lui Caleb, a născut pe Haran, Moţa şi Gazez. Haran a născut pe Gazez. 47 Fiii lui Iahdai: Reghem, Iotam, Gheşan, Pelet, Efa şi Şaaf. 48 Maaca, ţiitoarea lui Caleb, a născut pe Şeber şi Tirhana. 49 Ea a mai născut pe Şaaf, tatăl lui Madmana, şi pe Şeva, tatăl lui Macbena şi tatăl lui Ghibea. Fata lui Caleb era Acsa. 50 Aceştia au fost fiii lui Caleb: Şobal, fiul lui Hur, întîiul născut al Efratei, şi tatăl lui Chiriat-Iearim; 51 Salma, tatăl lui Betleem; Haref, tatăl lui Bet-Gader. 52 Fiii lui Şobal, tatăl lui Chiriat-Iearim, au fost: Haroe, Haţi-Hamenuhot. 53 Familiile lui Chiriat-Iearim au fost: Ietriţii, Putiţii, Şumatiţii şi Mişraiţii; din aceste familii au ieşit Ţoreatiţii şi Eştaoliţii. 54 Fiii lui Salma: Betleem şi Netofatiţii, Atrot-Bet-Ioab, Haţi-Hamanahti, Ţoreiţii; 55 şi familiile cărturarilor cari locuiau la Iaebeţ, Tireatiţii, Şimeatiţii şi Sucatiţii. Aceştia sînt Cheniţii, ieşiţi din Hamat, tatăl casei lui Recab.

1 Chronicles 8:1-40

1 Beniamin a născut pe Bela, întîiul lui născut, pe Aşbel, al doilea, Ahrah, al treilea, 2 Noha, al patrulea, şi Rafa, al cincilea. 3 Fiii lui Bela au fost: Adar, Ghera, Abihud, 4 Abişua, Naaman, Ahoah, 5 Ghera. Şefufan şi Huram. 6 Iată fiii lui Ehud, cari erau capi de familie între locuitorii din Gheba, şi cari i-au strămutat la Manahat: 7 Naaman, Ahia şi Ghera. Ghera, care i -a strămutat, a născut pe Uza şi pe Ahihud. 8 Şaharaim a avut copii în ţara Moabului, dupăce a îndepărtat pe nevestele sale: Huşim şi Baara. 9 Cu nevastă-sa Hodeş a avut pe: Iobab, Ţibia, Meşa, Malcam, 10 Ieuţ, Şochia şi Mirma. Aceştia sînt fiii săi, capii de familie. 11 Cu Huşim a avut pe: Abitub şi Elpaal. 12 Fiii lui Elpaal: Eber, Mişeam, şi Şemer, care a zidit Ono, Lod şi satele lui. 13 Beria şi Şema, cari erau capi de familie între locuitorii Aialonului, au pus pe fugă pe locuitorii din Gat. 14 Ahio, Şaşac, Ieremot, 15 Zebadia, Arad, Eder, 16 Micael, Işfa şi Ioha erau fiii lui Beria. - 17 Zebadia, Meşulam, Hizchi, Eber, 18 Işmerai, Izlia şi Iobab erau fiii lui Elpaal. - 19 Iachim, Zicri, Zabdi, 20 Elienai, Ţiltai, Eliel, 21 Adaia, Beraia şi Şimrat erau fiii lui Şimei. 22 Işpan, Eber, Eliel, 23 Abdon, Zicri, Hanan, 24 Hanania, Elam, Antotia, 25 Ifdeia şi Penuel erau fiii lui Şaşac. - 26 Şamşerai, Şeharia, Atalia, 27 Iaareşia, Elia şi Zicri erau fiii lui Ieroham. - 28 Aceştia sînt capi de familie, capi după neamurile lor. Ei locuiau la Ierusalim. 29 Tatăl lui Gabaon locuia la Gabaon, şi numele nevestei lui era Maaca. 30 Abdon era fiul său întîi născut, apoi Ţur, Chis, Baal, Nadab, 31 Ghedor, Ahio, şi Zecher. 32 Miclot a născut pe Şimea. Şi ei locuiau tot la Ierusalim lîngă fraţii lor, împreună cu fraţii lor. - 33 Ner a născut pe Chis; Chis a născut pe Saul; Saul a născut pe Ionatan, pe Malchi-Şua, pe Abinadab şi pe Eşbaal. 34 Fiul lui Ionatan: Merib-Baal. Merib-Baal a născut pe Mica. 35 Fiii lui Mica: Piton, Melec, Taerea şi Ahaz. 36 Ahaz a născut pe Iehoada; Iehoada a născut pe Alemet, Azmavet şi Zimri; Zimri a născut pe Moţa; 37 Moţa a născut pe Binea. Fiul acestuia a fost Rafa; Eleasa a fost fiul acestuia; Aţel a fost fiul acestuia; 38 Aţel a avut şase fii, ale căror nume iată-le: Azricam, Bocru, Ismael, Şearia, Obadia şi Hanan. Toţi aceştia erau fiii lui Aţel. - 39 Fiii fratelui său Eşec: Ulam, întîiul lui născut, Ieus, al doilea, şi Elifelet, al treilea. 40 Fiii lui Ulam au fost oameni viteji, cari trăgeau cu arcul şi au avut mulţi fii şi nepoţi, o sută cinci zeci. Toţi aceştia sînt fiii lui Beniamin.

Genesis 28:1

1 Isaac a chemat pe Iacov, l -a binecuvîntat, şi i -a dat porunca aceasta:,,Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.

Genesis 29:33

33 A rămas iarăş însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis:,,Domnul a auzit că nu eram iubită, şi mi -a dat şi pe acesta.`` De aceea, i -a pus numele Simeon (Ascultare).

Genesis 34:25

25 A treia zi, pe cînd sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s'au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii.

Genesis 34:30

30 Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi:,,Voi m'aţi nenorocit, făcîndu-mă urît locuitorilor ţării, Cananiţilor şi Feresiţilor. N'am supt porunca mea decît un mic număr de oameni; ei se vor strînge împotriva mea, mă vor bate, şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.``

Genesis 49:5-7

5 Simeon şi Levi sînt fraţi; Săbiile lor sînt nişte unelte de sîlnicie. 6 Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mînia lor, au ucis oameni, Şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. 7 Blestemată să fie mînia lor, pentrucă a fost prea turbată, Şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov, Şi -i voi risipi în Israel.

Exodus 6:15

15 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu născut dintr'o femeie Cananită. Acestea sînt familiile lui Simeon.

Numbers 1:6

6 pentru Simeon: Şelumiel, fiul lui Ţurişadai;

Numbers 1:22-23

22 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Simeon, după familiile lor, după casele părinţilor lor; le-au făcut numărătoarea, numărînd pe cap numele tuturor bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, toţi cei în stare să poarte armele: 23 bărbaţii din seminţia lui Simeon ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi nouă de mii trei sute.

Numbers 26:12-13

12 Fiii lui Simeon, după familiile lor: din Nemuel se pogoară familia Nemueliţilor; din Iamin, familia Iaminiţilor; din Iachin, familia Iachiniţilor; 13 din Zerah, familia Zerahiţilor; din Saul, familia Sauliţilor.

1 Chronicles 2:1

1 Iată fiii lui Israel: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon,

1 Chronicles 4:24-43

24 Fiii lui Simeon: Nemuel, Iamin, Iarib, Zerah, Saul. 25 Fiul lui Saul: Şalum, Mibsam, fiul său; Mişma, fiul său. 26 Fiii lui Mişma: Hamuel, fiul său. Zacur, fiul său; Şimei, fiul său. 27 Şimei a avut şasesprezece fii şi şase fiice. Fraţii săi n'au avut mulţi fii. Şi toate familiile lor nu s'au înmulţit atît cît fiii lui Iuda. 28 Ei locuiau la Beer-Şeba, la Molada, la Haţar-Şual, 29 la Bilha, la Eţem, la Tolad, 30 La Betuel, la Horma, la Ţiclag, 31 la Bet-Marcabot, la Haţar-Susim, la Bet-Birei şi la Şaaraim. Acestea au fost cetăţile lor pînă la domnia lui David, 32 şi satele lor. Ei mai aveau şi Etam, Ain, Rimon, Tochen şi Aşan, cinci cetăţi; 33 şi toate satele din împrejurimile acestor cetăţi, pînă la Baal. Iată locuinţele lor şi spiţa neamului lor. 34 Meşobab; Iamlec; Ioşa, fiul lui Amaţia; 35 Ioel; Iehu, fiul lui Ioşibia, fiul lui Seraia, fiul lui Asiel; 36 Elioenai; Iaacoba; Ieşohaia; Asaia; Adiel; Iesimiel; Benaia; 37 Ziza, fiul lui Şifei, fiul lui Alon, fiul lui Iedaia, fiul lui Şimri, fiul lui Şemaia. 38 Aceştia, numiţi pe nume, erau domni în familiile lor, şi casele lor părinteşti au crescut mult. 39 Ei s'au dus înspre Ghedor pînă la răsăritul văii, să caute păşune pentru turmele lor. 40 Au găsit păşune grase şi bune, şi o ţară întinsă, liniştită şi pacinică, fiindcă ceice o locuiau mai înainte se pogorau din Ham. 41 Oamenii aceştia, scrişi pe nume, au venit pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda; au sfărîmat corturile lor şi pe Maoniţi, cari se aflau acolo, i-au nimicit cu desăvîrşire pînă în ziua de azi, şi s'au aşezat în locul lor, căci acolo erau păşune pentru turmele lor. 42 Şi dintre fiii lui Simeon s'au dus la muntele Seir, în număr de cinci sute de oameni. Aveau în frunte pe Pelatia, Nearia, Refaia şi Uziel, fiii lui Işei. 43 Au bătut rămăşiţa de Amaleciţi care scăpase cu viaţă şi s'au aşezat acolo pînă în ziua de azi.

Genesis 29:34

34 Iar a rămas însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis:,,De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.`` De aceea i -a pus numele Levi (Alipire).

Exodus 6:16

16 Iată numele fiilor lui Levi, după spiţa neamului lor: Gherşon, Chehat şi Merari. Anii vieţii lui Levi au fost o sută treizeci şi şapte de ani.

Numbers 3:17-22

17 Iată cari sînt fiii lui Levi, după numele lor: Gherşon, Chehat şi Merari. - 18 Iată numele fiilor lui Gherşon, după familiile lor: Libni şi Şimei. 19 Iată fiii lui Chehat, după familiile lor: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel; 20 şi fiii lui Merari, după familiile lor: Mahli şi Muşi. Acestea sînt familiile lui Levi, după casele părinţilor lor. 21 Din Gherşon se pogoară familia lui Libni şi familia lui Şimei, alcătuind familiile Gherşoniţilor. 22 Cei ieşiţi la numărătoare, cînd au numărat pe toţi bărbaţii dela vîrsta de o lună în sus, au fost şapte mii cinci sute.

Numbers 4:1-49

1 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis: 2 ,,Numără pe fiii lui Chehat dintre copiii lui Levi, după familiile lor, după casele părinţilor lor, 3 dela vîrsta de treizeci de ani în sus, pînă la vîrsta de cincizeci de ani, pe toţi cei destoinici să facă vreo slujbă la cortul întîlnirii. 4 Iată slujbele fiilor lui Chehat, în cortul întîlnirii: ele privesc Locul prea sfînt. 5 La pornirea taberii, Aaron şi fiii lui să vină să dea jos perdeaua dinlăuntru, şi să acopere cu ea chivotul mărturiei; 6 să pună deasupra ei o învelitoare de piele de viţel de mare, şi să întindă pe deasupra un covor făcut în întregime din materie albastră; apoi să pună drugii chivotului. 7 Să întindă un covor albastru peste masa pînilor pentru punerea înainte, şi deasupra să pună străchinile, căţuile, ceştile şi potirele pentru jertfele de băutură; deasupra să fie şi pînea care se pune necurmat înaintea Domnului; 8 peste toate aceste lucruri să întindă un covor cărmiziu, şi să -l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să pună drugii mesei. 9 Să ia un covor albastru, şi să acopere sfeşnicul, candelele lui, mucările lui, cenuşarele lui şi toate vasele lui pentru untdelemn, cari se întrebuinţează pentru slujba lui; 10 să -l pună cu toate uneltele lui într'o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să -l pună pe targă. 11 Peste altarul de aur să întindă un covor albastru, şi să -l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să -i pună drugii. 12 Să ia apoi toate uneltele întrebuinţate pentru slujbă în sfîntul locaş, şi să le pună într'un covor albastru, şi să le acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să le pună pe targă. 13 Să ia cenuşa din altar, şi să întindă peste altar un covor de purpură; 14 să pună deasupra toate uneltele pentru slujba lui, tigăile pentru cărbuni, furculiţele, lopeţile, ligheanele, toate uneltele altarului, şi deasupra să întindă o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să -i pună drugii. 15 Dupăce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit sfîntul locaş şi toate uneltele sfîntului locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberii, ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sînt lucrurile pe cari au să le ducă fiii lui Chehat din cortul întîlnirii. 16 Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă subt privigherea lui untdelemnul pentru sfeşnic, tămîia mirositoare, darul de pîne de toate zilele şi untdelemnul pentru ungere; să aibă în grija lui tot cortul şi tot ce cuprinde el, sfîntul locaş şi uneltele lui.`` 17 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis: 18 ,,Să nu cumva să puneţi neamul familiilor Chehatiţilor în primejdie să fie nimicit din mijlocul Leviţilor. 19 Iată ce să faceţi pentru ei, ca să trăiască şi să nu moară cînd se vor apropia de Locul prea sfînt: Aaron şi fiii lui să vină, şi să pună pe fiecare din ei la slujba şi sarcina lui. 20 Să nu intre ei să învelească lucrurile sfinte, ca să nu moară.`` 21 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 22 ,,Numără şi pe fiii lui Gherşon, după casele părinţilor lor, după familiile lor; 23 şi anume, să faci numărătoarea, începînd dela vîrsta de treizeci de ani în sus pînă la vîrsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sînt în stare să împlinească vreo slujbă în cortul întîlnirii. 24 Iată slujbele familiilor Gherşoniţilor, slujba pe care vor trebui s'o facă şi ce vor trebui să ducă. 25 Să ducă covoarele cortului şi cortul întîlnirii, învelitoarea lui şi învelitoarea de piele de viţel de mare, care se pune deasupra, perdeaua de la uşa cortului întîlnirii; 26 pînzele curţii şi perdeaua dela uşa porţii curţii, dejur împrejurul cortului şi altarului, funiile lor şi toate uneltele cari ţin de ele. Şi ei să facă toată slujba privitoare la aceste lucruri. 27 În slujbele lor, fiii Gherşoniţilor să fie subt poruncile lui Aaron şi fiilor lui, pentru tot ce vor duce şi pentru toată slujba pe care vor trebui s'o facă; în grija lor să daţi tot ce au de dus. 28 Acestea sînt slujbele familiilor fiilor Gherşoniţilor în cortul întîlnirii, şi ce au ei de păzit subt cîrmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron. 29 Să faci numărătoarea fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor; 30 şi anume, să faci numărătoarea, începînd dela vîrsta de treizeci de ani în sus pînă la vîrsta de cinci zeci de ani, a tuturor celor ce sînt în stare să facă vreo slujbă în cortul întîlnirii. 31 Iată ce este dat în grija lor şi ce au ei de dus, pentru toate slujbele din cortul întîlnirii: scîndurile cortului, drugii lui, stîlpii lui, picioarele lui; 32 stîlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor, funiile lor, toate uneltele cari ţin de ei şi tot ce este rînduit pentru slujba lor. Să spuneţi pe nume lucrurile cari sînt date în grija lor şi pe cari le au ei de purtat. 33 Acestea sînt slujbele familiilor fiilor lui Merari, toate slujbele pe cari au să le facă ei în cortul întîlnirii, subt cîrmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.`` 34 Moise, Aaron şi mai marii adunării au făcut numărătoarea fiilor Chehatiţilor, după familiile lor şi după casele părinţilor lor, 35 şi anume a tuturor acelora cari, dela vîrsta de treizeci de ani în sus, pînă la vîrsta de cincizeci de ani, erau în stare să facă vreo slujbă în cortul întîlnirii. 36 Cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, au fost două mii şapte sute cinci zeci. 37 Aceştia sînt cei ieşiţi la numărătoare din familiile Chehatiţilor, toţi cei ce făceau vreo slujbă în cortul întîlnirii; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea, după porunca Domnului dată prin Moise. 38 Fiii lui Gherşon ieşiţi la numărătoare, după familiile lor şi după casele părinţilor lor, 39 dela vîrsta de treizeci de ani în sus pînă la vîrsta de cincizeci de ani, şi anume toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă în cortul întîlnirii, 40 cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, după casele părinţilor lor, au fost două mii şase sute treizeci. 41 Aceştia sînt cei ieşiţi la numărătoare din familiile fiilor lui Gherşon, toţi cei ce făceau vreo slujbă în cortul întîlnirii; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului. 42 Cei ieşiţi la numărătoare dintre familiile fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor, 43 dela vîrsta de treizeci de ani în sus pînă la vîrsta de cincizeci de ani, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă în cortul întîlnirii, 44 cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, au fost trei mii două sute. 45 Aceştia sînt cei ieşiţi la numărătoare din familiile fiilor lui Merari; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului dată prin Moise. 46 Toţi aceia dintre Leviţi a căror numărătoare au făcut -o Moise, Aaron şi mai marii lui Israel, după familiile lor şi după casele părinţilor lor, 47 dela vîrsta de treizeci de ani în sus pînă la vîrsta de cinci zeci de ani, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă şi să ducă cortul întîlnirii, 48 toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost opt mii cincisute optzeci. 49 Le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului dată prin Moise, arătînd fiecăruia slujba pe care trebuia s'o facă şi ce trebuia să ducă; le-au făcut numărătoarea după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul.

Numbers 8:1-26

1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 2 ,,Vorbeşte lui Aaron, şi spune -i: Cînd vei aşeza candelele în sfeşnic, cele şapte candele vor trebui să lumineze în partea dinainte a sfeşnicului.`` 3 Aaron a făcut aşa; a aşezat candelele în partea dinainte a sfeşnicului, cum poruncise lui Moise Domnul. 4 Sfeşnicul era de aur bătut; atît piciorul cît şi florile lui, erau de aur bătut. Moise făcuse sfeşnicul după chipul, pe care i -l arătase Domnul. 5 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 6 ,,Ia pe Leviţi din mijlocul copiilor lui Israel, şi curăţeşte -i. 7 Iată cum să -i curăţeşti: Stropeşte -i cu apă ispăşitoare; să lase să treacă briciul peste tot trupul lor, să-şi spele hainele, şi să se curăţească. 8 Să ia apoi un viţel, cu darul de mîncare obicinuit, făcut din floare de făină, frămîntată cu untdelemn; şi să mai iei un alt viţel pentru jertfa de ispăşire. 9 Să apropii pe Leviţi înaintea cortului întîlnirii, şi să strîngi toată adunarea copiilor lui Israel. 10 Să apropii pe Leviţi înaintea Domnului; şi copiii lui Israel să-şi pună mînile pe Leviţi. 11 Aaron să legene pe Leviţi într'o parte şi într'alta înaintea Domnului, ca un dar legănat din partea copiilor lui Israel; şi să fie închinaţi astfel în slujba Domnului. 12 Leviţii să-şi pună mînile pe capul viţeilor, şi să aduci unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, ca să faci ispăşire pentru Leviţi. 13 Să pui pe Leviţi în picioare înaintea lui Aaron şi înaintea fiilor lui, şi să -i legeni într'o parte şi într'alta, ca un dar legănat Domnului. 14 Aşa să desparţi pe Leviţi din mijlocul copiilor lui Israel; şi Leviţii vor fi ai Mei. 15 După aceea, Leviţii să vină să facă slujba în cortul întîlnirii. Astfel să -i curăţeşti şi să -i legeni într'o parte şi într'alta, ca un dar legănat. 16 Căci ei Îmi sînt daţi cu totul din mijlocul copiilor lui Israel: Eu i-am luat pentru Mine în locul întîilor născuţi, din toţi întîii născuţi ai copiilor lui Israel. 17 Căci orice întîi născut al copiilor lui Israel este al Meu, atît din oameni cît şi din dobitoace; Mie Mi i-am închinat în ziua cînd am lovit pe toţi întîii născuţi în ţara Egiptului. 18 Şi Eu am luat pe Leviţi în locul tuturor întîilor născuţi ai copiilor lui Israel. 19 Am dat pe Leviţi în totul lui Aaron şi fiilor lui, din mijlocul copiilor lui Israel, ca să facă slujbă pentru copiii lui Israel în cortul întîlnirii, să facă ispăşire pentru copiii lui Israel, şi astfel copiii lui Israel să nu fie loviţi cu nici o urgie, cînd se vor apropia de sfîntul locaş.`` 20 Moise, Aaron şi toată adunarea copiilor lui Israel, au făcut cu Leviţii tot ce poruncise lui Moise Domnul despre Leviţi; aşa au făcut copiii lui Israel cu ei. 21 Leviţii s'au curăţit, şi şi-au spălat hainele. Aaron i -a legănat într'o parte şi într'alta, ca un dar legănat înaintea Domnului, şi a făcut ispăşire pentru ei, ca să -i curăţească. 22 După aceea, Leviţii au venit să-şi facă slujba în cortul întîlnirii, în faţa lui Aaron şi a fiilor lui. Întocmai cum poruncise lui Moise Domnul cu privire la Leviţi, aşa s'a făcut cu ei. 23 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 24 ,,Iată legea privitoare la Leviţi. Dela vîrsta de douăzeci şi cinci de ani în sus, orice Levit va intra în slujba cortului întîlnirii ca să îndeplinească o slujbă acolo. 25 Dela vîrsta de cincizeci de ani încolo, să iasă din slujbă, şi să nu mai slujească. 26 Va putea să ajute pe fraţii lui în cortul întîlnirii, să păzească ce le este dat în grijă; dar să nu mai facă slujbă. Aşa să faci cu Leviţii în ce priveşte slujbele lor.``

Numbers 26:57-58

57 Iată Leviţii a căror numărătoare s'a făcut după familiile lor: din Gherşon se pogoară familia Gherşoniţilor; din Chehat, familia Chehatiţilor; din Merari, familia Merariţilor. - 58 Iată familiile lui Levi: familia Libniţilor, familia Hebroniţilor, familia Mahliţilor, familia Muşiţilor, familia Coriţilor. Chehat a născut pe Amram.

Deuteronomy 33:8-11

8 Despre Levi a zis:,Tumim şi urim au fost încredinţaţi bărbatului sfînt, Pe care l-ai ispitit la Masa, Şi cu care Te-ai certat la apele Meriba.` 9 Levi a zis despre tatăl său şi despre mama sa:,Nu i-am văzut!` Şi despre fraţii lui:,Nu vă cunosc!` Iar de copii n'a vrut să mai ştie.`` Căci ei păzesc Cuvîntul Tău, Şi ţin legămîntul Tău; 10 Ei învaţă pe Iacov poruncile Tale, Şi pe Israel legea Ta; Ei pun tămîie subt nările Tale, Şi ardere de tot pe altarul Tău. 11 Binecuvintează tăria lui, Doamne! Primeşte lucrarea mînilor lui! Frînge şalele protivnicilor lui, Şi vrăjmaşii lui să nu se mai scoale!``

1 Chronicles 2:11

11 Nahşon a născut pe Salma. Salma a născut pe Boaz.

1 Chronicles 2:16

16 Surorile lor erau: Ţeruia şi Abigail. Fiii Ţeruiei au fost: Abişai, Ioab şi Asael, trei.

1 Chronicles 6:1-3

1 Fiii lui Levi: Gherşom, Chehat şi Merari. 2 Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel. 3 Fiii lui Amram: Aaron şi Moise, şi Maria. Fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.

1 Chronicles 6:16

16 Fiii lui Levi: Gherşom, Chehat şi Merari. -

1 Chronicles 22:1-19

1 Şi David a zis:,,Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu, şi aici să fie altarul arderilor de tot pentru Israel.`` 2 David a strîns pe străinii din ţara lui Israel, şi a însărcinat pe cioplitorii de piatră să pregătească pietre cioplite pentru zidirea Casei lui Dumnezeu. 3 A pregătit şi fer din belşug pentru cuiele dela aripile uşilor şi pentru scoabe, aramă atît de multă încît nu puteau s'o numere, 4 şi lemne de cedru fără număr, căci Sidonienii şi Tirienii aduseseră lui David lemne de cedru din belşug. 5 David zicea:,,Fiul meu Solomon este tînăr şi plăpînd, şi casa care va fi zidită Domnului trebuie să fie de mare faimă şi slavă în toate ţările; de aceea vreau să -i pregătesc cele de trebuinţă pentru zidirea ei.`` Şi David a făcut mari pregătiri înainte de moarte. 6 David a chemat pe fiul său Solomon, şi i -a poruncit să zidească o casă Domnului, Dumnezeul lui Israel. 7 David a zis lui Solomon:,,Fiul meu, aveam de gînd să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu. 8 Dar cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:,Tu ai vărsat mult sînge, şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sînge pe pămînt. 9 Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei, şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu -l din mîna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon (Pace), şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui. 10 El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu, şi Eu îi voi fi Tată; şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.` 11 Acum, fiule, Domnul să fie cu tine, ca să propăşeşti şi să zideşti Casa Domnului, Dumnezeului tău, cum a spus El despre tine! 12 Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere, şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea legii Domnului, Dumnezeului tău! 13 Atunci vei propăşi, dacă vei căuta să împlineşti legile şi poruncile pe cari le -a dat lui Moise Domnul pentru Israel. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme şi nu te spăimînta. 14 Iată, prin străduinţele mele, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint, şi o mulţime de aramă şi de fer, care nu se poate cîntări, căci este foarte mult; am pregătit deasemenea lemne şi pietre, şi vei mai adăuga şi tu. 15 Tu ai la tine un mare număr de lucrători, cioplitori de piatră, şi tîmplari, şi oameni îndemînatici în tot felul de lucrări. 16 Aurul, argintul, arama şi ferul sînt fără număr. Scoală-te dar şi lucrează, şi Domnul să fie cu tine.`` 17 David a poruncit tuturor căpeteniilor lui Israel să vină în ajutor fiului său Solomon, zicînd: 18 ,,Domnul, Dumnezeul vostru, nu este oare cu voi, şi nu v'a dat El odihnă de toate părţile? Căci a dat în mînile mele pe locuitorii ţării, şi ţara este supusă înaintea Domnului şi înaintea poporului Său. 19 Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul, Dumnezeul vostru; sculaţi-vă, şi zidiţi sfîntul locaş al Domnului Dumnezeu, ca să aduceţi chivotul legămîntului Domnului şi uneltele închinate lui Dumnezeu în casa care va fi zidită Numelui Domnului.``

Genesis 29:35

35 A rămas iarăş însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis:,,De data aceasta, voi lăuda pe Domnul.`` Deaceea i -a pus numele Iuda (Lăudat fie Domnul). Şi a încetat să mai nască.

Genesis 38:1-3

1 În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi, şi a tras la un om din Adulam, numit Hira. 2 Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Cananit, numit Şua; a luat -o de nevastă, şi s'a culcat cu ea. 3 Ea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, pe care l -a numit Er.

Genesis 38:7

7 Er, întîiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l -a omorît.

Genesis 38:10

10 Ce făcea el n'a plăcut Domnului, care l -a omorît şi pe el.

Genesis 38:24-30

24 Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda:,,Tamar, noru-ta, a curvit, şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.`` Şi Iuda a zis:,,Scoateţi -o afară ca să fie arsă.`` 25 După ce au scos -o afară, ea a trimes să spună socrului său:,,Dela omul acela, ale cui sînt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, al cui este inelul acesta, lanţurile acestea, şi toiagul acesta.`` 26 Iuda le -a cunoscut, şi a zis:,,Ea este mai puţin vinovată decît mine, fiindcă n'am dat -o de nevastă fiului meu Şela.`` Şi nu s'a mai împreunat cu ea deatunci. 27 Cînd i -a venit vremea să nască, iată că în pîntecele ei erau doi gemeni. 28 Şi în timpul naşterii, unul a scos mîna înainte; moaşa i -a apucat mîna, şi a legat -o cu un fir roş, zicînd:,,Acesta a ieşit cel dintîi.`` 29 Dar el a tras mîna înapoi, şi a ieşit frate-său. Atunci moaşa a zis:,,Ce spărtură ai făcut!`` De aceea i -a pus numele Pereţ (Spărtură). 30 În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roş la mînă; de aceea i-au pus numele Zerah (Cărămiziu). Iosif în Egipt.

Genesis 49:8-12

8 Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; Mîna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina pînă la pămînt înaintea ta. 9 Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors dela măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: cine -l va scula? 10 Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, Pînă va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele. 11 El îşi leagă măgarul de viţă, Şi de cel mai bun butuc de viţă mînzul măgăriţei lui; Îşi spală haina în vin, Şi mantaua în sîngele strugurilor. 12 Are ochii roşi de vin, Şi dinţii albi de lapte.

Numbers 1:7

7 pentru Iuda: Nahşon, fiul lui Aminadab;

Numbers 1:26-27

26 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Iuda, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 27 bărbaţii din seminţia lui Iuda ieşiţi la numărătoare, au fost şaptezeci şi patru de mii şase sute.

Numbers 26:19-21

19 Fiii lui Iuda: Er şi Onan; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. 20 Iată fiii lui Iuda, după familiile lor: din Şela se pogoară familia Şelaniţilor; din Pereţ, familia Pereţiţilor; din Zerah, familia Zerahiţilor. 21 Fiii lui Pereţ au fost: Heţron, din care se pogoară familia Heţroniţilor; Hamul, din care se pogoară familia Hamuliţilor.

Deuteronomy 33:7

7 Iată ce a zis despre Iuda:,Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda, Şi adu -l la poporul lui. Puternice să -i fie mînile, Şi să -i fii în ajutor împotriva vrăjmaşilor lui!`

Judges 1:2

2 Domnul a răspuns:,,Iuda să se suie; iată că am dat ţara în mînile lui.`

1 Chronicles 2:3-5

3 Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela; aceşti trei i s'au născut din fata lui Şua, Cananita. Er, întîiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului, care l -a omorît. 4 Tamar, nora lui Iuda, i -a născut pe Pereţ şi Zerah. Toţi fiii lui Iuda au fost cinci. 5 Fiii lui Pereţ: Heţron şi Hamul.

1 Chronicles 3:1-4:1

1 Iată fiii lui David, cari i s'au născut la Hebron: Întîiul născut, Amnon, cu Ahinoam din Izreel; al doilea, Daniel, cu Abigail din Carmel;

1 Chronicles 4:1-1

1 Fiii lui Iuda: Pereţ, Heţron, Carmi, Hur şi Şobal.

1 Chronicles 4:21

21 Fiii lui Şela, fiul lui Iuda: Er, tatăl lui Leca, Laeda, tatăl lui Mareşa, şi familiile casei unde se lucrează pînza, din casa lui Aşbea,

1 Chronicles 5:2

2 Iuda a fost în adevăr puternic printre fraţii săi, şi din el a ieşit un domnitor; dar dreptul de întîi născut este al lui Iosif.

Psalms 78:68

68 ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care -l iubeşte.

Matthew 1:1-3

1 Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. 2 Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; 3 Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;

Hebrews 7:14

14 Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n'a zis nimic cu privire la preoţie.

Revelation 5:5

5 Şi unul din bătrîni mi -a zis:,,Nu plînge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.

Genesis 30:14-18

14 Ruben a ieşit odată afară, pe vremea seceratului grîului, şi a găsit mandragore pe cîmp. Le -a adus mamei sale Lea. Atunci Rahela a zis Leii:,,Dă-mi, te rog, din mandragorele fiului tău.`` 15 Ea i -a răspuns:,,Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul, de vrei să iei şi mandragorele fiului meu?`` Şi Rahela a zis:,,Ei bine! poate să se culce cu tine în noaptea aceasta, pentru mandragorele fiului tău.`` 16 Seara, pe cînd se întorcea Iacov dela cîmp, Lea i -a ieşit înainte, şi a zis:,,La mine ai să vii, căci te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu.`` Şi în noaptea aceea s'a culcat cu ea. 17 Dumnezeu a ascultat pe Lea, care a rămas însărcinată, şi a născut lui Iacov al cincilea fiu. 18 Lea a zis:,,M'a răsplătit Dumnezeu, pentrucă am dat bărbatului meu pe roaba mea.`` De aceea i -a pus numele Isahar (Răsplătire).

Genesis 35:23

23 Fiii Leii: Ruben, întîiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, şi Zabulon. -

Genesis 49:14-15

14 Isahar este un măgar osos, Care se culcă în grajduri. 15 Vede că locul unde se odihneşte este plăcut, Şi că ţinutul lui este măreţ; Îşi pleacă umărul subt povară, Şi se supune birului.

Numbers 1:8

8 pentru Isahar: Netaneel, fiul lui Ţuar;

Numbers 1:28-30

28 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Isahar, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 29 bărbaţii din seminţia lui Isahar, ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi patru de mii patru sute. 30 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Zabulon, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:

Numbers 26:23-25

23 Fiii lui Isahar, după familiile lor: din Tola se pogoară familia Tolaiţilor; din Puva, familia Puviţilor; 24 din Iaşub, familia Iaşubiţilor; din Şimron, familia Şimroniţilor. 25 Acestea sînt familiile lui Isahar, după numărătoarea lor: şasezeci şi patru de mii trei sute.

Deuteronomy 33:18

18 Despre Zabulon a zis:,,Bucură-te, Zabuloane, de alergările tale, Şi tu, Isahar, de corturile tale!

1 Chronicles 7:1-5

1 Fiii lui Isahar: Tola, Pua, Iaşub şi Şimron, patru. 2 Fiii lui Tola: Uzi, Refaia, Ieriel, Iahmai, Ibsam şi Samuel, căpeteniile caselor părinţilor lor, anume ai lui Tola, oameni viteji în neamul lor; pe vremea lui David numărul lor era de douăzeci şi două de mii şase sute. 3 Fiul lui Uzi: Izrahia. Fiii lui Izrahia: Micael, Obadia, Ioel, Işia, de toţi cinci căpetenii; 4 aveau cu ei, după neamurile lor, după casele părinţilor lor, treizeci şi şase de mii de oameni, ostaşi înarmaţi pentru război, căci aveau multe neveste şi fii. 5 Fraţii lor, după toate familiile lui Isahar, oameni viteji erau de toţi optzeci şi şapte de mii, scrişi în spiţele de neam.

1 Chronicles 12:32

32 Din fiii lui Isahar, cari se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii, şi toţi fraţii lor erau puşi supt porunca lor.

Genesis 30:19-20

19 Lea a rămas iarăş însărcinată, şi a născut un al şaselea fiu lui Iacov. 20 Lea a zis:,,Frumos dar mi -a dat Dumnezeu! De data aceasta, bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii.`` Deaceea i -a pus numele Zabulon (Locuinţă).

Genesis 49:13

13 Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, Lîngă limanul corăbiilor, Şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon.

Numbers 1:9

9 pentru Zabulon: Eliab, fiul lui Helon;

Numbers 1:30-31

30 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Zabulon, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 31 bărbaţii din seminţia lui Zabulon ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi şapte de mii patru sute.

Numbers 26:26-27

26 Fiii lui Zabulon, după familiile lor: din Sered se pogoară familia Serediţilor; din Elon, familia Eloniţilor; din Iahleel, familia Iahleeliţilor. 27 Acestea sînt familiile Zabuloniţilor, după numărătoarea lor: şasezeci de mii cinci sute.

Deuteronomy 33:18-19

18 Despre Zabulon a zis:,,Bucură-te, Zabuloane, de alergările tale, Şi tu, Isahar, de corturile tale! 19 Ei vor chema popoarele pe munte; Acolo, vor aduce jertfe de dreptate, Căci vor suge bogăţia mării, Şi comorile ascunse în nisip.``

Genesis 25:20

20 Isaac era în vîrstă de patruzeci de ani, cînd a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram, şi sora lui Laban, Arameul.

Genesis 29:32-35

32 Lea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i -a pus numele Ruben (Vedeţi fiu);,,căci``, a zis ea,,,Domnul a văzut mîhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.`` 33 A rămas iarăş însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis:,,Domnul a auzit că nu eram iubită, şi mi -a dat şi pe acesta.`` De aceea, i -a pus numele Simeon (Ascultare). 34 Iar a rămas însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis:,,De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.`` De aceea i -a pus numele Levi (Alipire). 35 A rămas iarăş însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis:,,De data aceasta, voi lăuda pe Domnul.`` Deaceea i -a pus numele Iuda (Lăudat fie Domnul). Şi a încetat să mai nască.

Genesis 30:17-21

17 Dumnezeu a ascultat pe Lea, care a rămas însărcinată, şi a născut lui Iacov al cincilea fiu. 18 Lea a zis:,,M'a răsplătit Dumnezeu, pentrucă am dat bărbatului meu pe roaba mea.`` De aceea i -a pus numele Isahar (Răsplătire). 19 Lea a rămas iarăş însărcinată, şi a născut un al şaselea fiu lui Iacov. 20 Lea a zis:,,Frumos dar mi -a dat Dumnezeu! De data aceasta, bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii.`` Deaceea i -a pus numele Zabulon (Locuinţă). 21 În urmă, a născut o fată, căreia i -a pus numele Dina (Judecată).

Genesis 34:1-31

1 Dina, fata pe care o născuse lui Iacov Lea, a ieşit să vadă pe fetele ţării. 2 Ea a fost zărită de Sihem, fiul Hevitului Hamor, domnitorul ţării. El a pus mîna pe ea, s'a culcat cu ea şi a necinstit -o. 3 S'a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata, şi a căutat s'o liniştească. 4 După aceea Sihem a zis tatălui său Hamor:,,Ia-mi de nevastă pe fata aceasta!`` 5 Iacov a aflat că -i necinstise pe fiică-sa Dina; şi fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune, Iacov a tăcut pînă la întoarcerea lor. 6 Hamor, tatăl lui Sihem, s'a dus la Iacov ca să -i vorbească. 7 Dar cînd s'au întors fiii lui Iacov dela păşune, şi au auzit lucrul acesta, s'au supărat şi s'au mîniat foarte tare; pentrucă Sihem săvîrşise o mişelie în Israel, culcîndu-se cu fata lui Iacov: aşa ceva n'ar fi trebuit să se facă niciodată. 8 Hamor le -a vorbit astfel:,,Fiul meu Sihem s'a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, daţi -i -o de nevastă, 9 şi încuscriţi-vă cu noi; voi daţi-ne fetele voastre, şi luaţi pentru voi pe ale noastre. 10 Locuiţi cu noi; ţara vă stă înainte, rămîneţi în ea, faceţi negoţ şi cumpăraţi pămînturi în ea.`` 11 Sihem a zis tatălui şi fraţilor Dinei:,,Să capăt trecere înaintea voastră, şi vă voi da ce-mi veţi cere. 12 Cereţi-mi o zestre cît de mare şi cît de multe daruri, şi voi da tot ce-mi veţi zice; numai daţi-mi fata de nevastă.`` 13 Fiii lui Iacov au răspuns, şi au vorbit cu vicleşug lui Sihem şi tatălui său Hamor, pentrucă Sihem necinstise pe sora lor Dina. 14 Ei i-au zis:,,Este un lucru pe care nu -l putem face să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi. 15 Nu ne vom învoi la aşa ceva decît dacă vă faceţi şi voi ca noi, şi dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur. 16 Atunci vă vom da pe fetele noastre, şi vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi, şi vom face împreună un singur norod. 17 Dar dacă nu voiţi să ne ascultaţi şi să vă tăiaţi împrejur, ne vom lua fata şi vom pleca.`` 18 Cuvintele lor au plăcut lui Hamor şi lui Sihem, fiul lui Hamor. 19 Tînărul n'a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov, şi era cel mai bine văzut în casa tatălui său. 20 Hamor şi fiul lui Sihem s'au dus la poarta cetăţii, şi au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor: 21 ,,Oamenii aceştia au gînduri de pace faţă de noi; să rămînă dar în ţară, şi să facă negoţ; ţara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor, şi le vom da de neveste pe fetele noastre. 22 Dar oamenii aceştia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decît dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum şi ei înşişi sînt tăiaţi împrejur. 23 Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor, vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămînă la noi.`` 24 Toţi ceice treceau pe poarta cetăţii, au ascultat pe Hamor şi pe fiul său Sihem; şi toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi ceice treceau pe poarta cetăţii. 25 A treia zi, pe cînd sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s'au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii. 26 Au trecut de asemenea prin ascuţişul săbiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem, şi au ieşit afară. 27 Fiii lui Iacov s'au aruncat asupra celor morţi, şi au jăfuit cetatea, pentrucă necinstiseră pe sora lor. 28 Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe cîmp; 29 le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele, şi tot ce se găsea în case. 30 Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi:,,Voi m'aţi nenorocit, făcîndu-mă urît locuitorilor ţării, Cananiţilor şi Feresiţilor. N'am supt porunca mea decît un mic număr de oameni; ei se vor strînge împotriva mea, mă vor bate, şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.`` 31 Ei au răspuns:,,Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?``

Genesis 49:3-15

3 Ruben, tu, întîiul meu născut, Puterea mea şi pîrga tăriei mele, Întîiul în vrednicie, şi întîiul în putere, 4 Năvalnic ca apele, -tu nu vei mai avea întîietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, Mi-ai spurcat patul, suindu-te în el. 5 Simeon şi Levi sînt fraţi; Săbiile lor sînt nişte unelte de sîlnicie. 6 Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mînia lor, au ucis oameni, Şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. 7 Blestemată să fie mînia lor, pentrucă a fost prea turbată, Şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov, Şi -i voi risipi în Israel. 8 Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; Mîna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina pînă la pămînt înaintea ta. 9 Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors dela măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: cine -l va scula? 10 Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, Pînă va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele. 11 El îşi leagă măgarul de viţă, Şi de cel mai bun butuc de viţă mînzul măgăriţei lui; Îşi spală haina în vin, Şi mantaua în sîngele strugurilor. 12 Are ochii roşi de vin, Şi dinţii albi de lapte. 13 Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, Lîngă limanul corăbiilor, Şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon.

Exodus 1:2-3

2 Ruben, Simeon, Levi, Iuda, 3 Isahar, Zabulon, Beniamin,

Numbers 1:1-54

1 Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai, în cortul întîlnirii, în cea dintîi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis: 2 ,,Faceţi numărătoarea întregei adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd pe cap numele tuturor bărbaţilor, 3 dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei din Israel cari sînt în stare să poarte armele; să le faceţi numărătoarea după cetele lor, tu şi Aaron. 4 Să fie cu voi cîte un bărbat de fiecare seminţie, căpetenie a casei părinţilor săi. 5 Iată numele bărbaţilor cari vor fi împreună cu voi. Pentru Ruben: Eliţur, fiul lui Şedeur; 6 pentru Simeon: Şelumiel, fiul lui Ţurişadai; 7 pentru Iuda: Nahşon, fiul lui Aminadab; 8 pentru Isahar: Netaneel, fiul lui Ţuar; 9 pentru Zabulon: Eliab, fiul lui Helon; 10 pentru fiii lui Iosif, -pentru Efraim: Elişama, fiul lui Amihud; pentru Manase: Gamliel, fiul lui Pedahţur; 11 pentru Beniamin: Abidan, fiul lui Ghideoni; 12 pentru Dan: Ahiezer, fiul lui Amişadai; 13 pentru Aşer: Paguiel, fiul lui Ocran; 14 pentru Gad: Eliasaf, fiul lui Deuel; 15 pentru Neftali: Ahira, fiul lui Enan. 16 Aceştia sînt cei ce au fost aleşi de adunare, mai marii seminţiilor părinţilor lor, căpeteniile miilor lui Israel. 17 Moise şi Aaron au luat pe bărbaţii aceştia cari fuseseră chemaţi pe nume, 18 şi au strîns toată adunarea, în cea dintîi zi a lunii a doua. I-au trecut în cărţile cari cuprindeau spiţa neamului, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd pe cap numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus. 19 Moise a făcut numărătoarea în pustia Sinai, cum îi poruncise Domnul. 20 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Ruben, întîiul născut al lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd pe cap numele tuturor bărbaţilor, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 21 bărbaţii din seminţia lui Ruben ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi şase de mii cinci sute. 22 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Simeon, după familiile lor, după casele părinţilor lor; le-au făcut numărătoarea, numărînd pe cap numele tuturor bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, toţi cei în stare să poarte armele: 23 bărbaţii din seminţia lui Simeon ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi nouă de mii trei sute. 24 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Gad, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 25 bărbaţii din seminţia lui Gad ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci. 26 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Iuda, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 27 bărbaţii din seminţia lui Iuda ieşiţi la numărătoare, au fost şaptezeci şi patru de mii şase sute. 28 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Isahar, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 29 bărbaţii din seminţia lui Isahar, ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi patru de mii patru sute. 30 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Zabulon, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 31 bărbaţii din seminţia lui Zabulon ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi şapte de mii patru sute. 32 Au trecut în cărţile neamului dintre fiii lui Iosif, pe fiii lui Efraim, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 33 bărbaţii din seminţia lui Efraim ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci de mii cinci sute. 34 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Manase, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 35 bărbaţii din seminţia lui Manase ieşiţi la numărătoare, au fost treizeci şi două de mii două sute. 36 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Beniamin, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 37 bărbaţii din seminţia lui Beniamin ieşiţi la numărătoare, au fost treizeci şi cinci de mii patru sute. 38 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Dan, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 39 bărbaţii din seminţia lui Dan ieşiţi la numărătoare, au fost şasezeci şi două de mii şapte sute. 40 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Aşer, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 41 bărbaţii din seminţia lui Aşer, ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi una de mii cinci sute. 42 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Neftali, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 43 bărbaţii din seminţia lui Neftali ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi trei de mii patru sute. 44 Aceştia sînt aceia a căror numărătoare a fost făcută de Moise şi Aaron, şi de cei doisprezece bărbaţi, mai mari ai lui Israel; era cîte un bărbat pentru fiecare din casele părinţilor lor. 45 Toţi aceia dintre copiii lui Israel ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, toţi aceia din Israel cari erau în stare să poarte armele, 46 toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost şase sute trei mii cincisute cinci zeci. 47 Leviţii, după seminţia părinţilor lor, n'au intrat în numărătoarea aceasta. 48 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 49 ,,Să nu faci numărătoarea seminţiei lui Levi, şi să nu -i numeri capetele în mijlocul celorlalţi copii ai lui Israel. 50 Dă în grija Leviţilor cortul întîlnirii, toate uneltele lui şi tot ce ţine de el. Ei vor duce cortul şi toate uneltele lui, vor face slujba în el, şi vor tăbărî în jurul cortului. 51 Cînd va porni cortul, Leviţii să -l desfacă; şi cînd se va opri cortul, Leviţii să -l întindă; iar străinul care se va apropia de el, să fie pedepsit cu moartea. 52 Copiii lui Israel să tăbărască fiecare în tabăra lui, fiecare lîngă steagul lui, după cetele lor. 53 Dar Leviţii să tăbărască în jurul cortului întîlnirii, pentru ca să nu izbucnească mînia Mea împotriva adunării copiilor lui Israel; şi Leviţii să aibă paza cortului întîlnirii.`` 54 Copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe cari le dăduse lui Moise Domnul; aşa au făcut.

Numbers 10:1-36

1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 2 ,,Fă-ţi două trîmbiţe de argint; să le faci de argint bătut. Ele să-ţi slujească pentru chemarea adunării şi pentru pornirea taberilor. 3 Cînd se va suna cu ele, toată adunarea să se strîngă la tine, la uşa cortului întîlnirii. 4 Cînd se va suna numai cu o trîmbiţă, să se strîngă la tine căpeteniile, mai marii peste miile lui Israel. 5 Cînd veţi suna cu vîlvă, să pornească ceice tăbărăsc la răsărit; 6 cînd veţi suna a doua oară cu vîlvă, să pornească ceice tăbărăsc la miază-zi: pentru plecarea lor, să se sune cu vîlvă. 7 Cînd va fi vorba de strîngerea adunării, să sunaţi, dar să nu sunaţi cu vîlvă. 8 Din trîmbiţe să sune fiii lui Aaron, preoţii. Aceasta să fie o lege vecinică pentru voi şi pentru urmaşii voştri. 9 Cînd veţi merge la război, în ţara voastră, împotriva vrăjmaşului care va lupta împotriva voastră, să sunaţi cu vîlvă din trîmbiţe, şi Domnul, Dumnezeul vostru, Îşi va aduce aminte de voi, şi veţi fi izbăviţi de vrăjmaşii voştri. 10 În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre, şi la lunile noi ale voastre, să sunaţi din trîmbiţe, cînd vă veţi aduce arderile de tot şi jertfele de mulţămire; şi ele vor face ca Dumnezeul vostru să-Şi aducă aminte de voi. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.`` 11 În ziua a douăsprezecea a lunii a doua a anului al doilea, s'a ridicat norul de pe cortul întîlnirii. 12 Şi copiii lui Israel au pornit din pustia Sinai după taberile lor. Norul s'a oprit în pustia Paran. 13 Această întîie plecare au făcut -o după porunca Domnului dată prin Moise. 14 Întăi a pornit steagul taberii fiilor lui Iuda, împreună cu oştirile lui. Peste oştirea lui Iuda era mai mare Nahşon, fiul lui Aminadab; 15 peste oştirea seminţiei fiilor lui Isahar era Netaneel, fiul lui Ţuar; 16 peste oştirea seminţiei fiilor lui Zabulon, era Eliab, fiul lui Helon. 17 Cînd a fost desfăcut cortul, au pornit întăi fiii lui Gherşon şi fiii lui Merari, ducînd cortul. 18 Apoi a pornit steagul taberii lui Ruben, împreună cu oştirile lui. Peste oştirea lui Ruben era mai mare Eliţur, fiul lui Şedeur; 19 peste oştirea seminţiei fiilor lui Simeon, era Şelumiel, fiul lui Ţurişadai; 20 peste oştirea seminţiei fiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Deuel. 21 Apoi au pornit Chehatiţii, ducînd sfîntul locaş; pănă la venirea lor ceilalţi întinseseră cortul. 22 Apoi a pornit steagul taberii fiilor lui Efraim, împreună cu oştirile lui. Peste oştirea lui Efraim era mai mare Elişama, fiul lui Amihud; 23 peste oştirea seminţiei fiilor lui Manase era Gamliel, fiul lui Pedahţur; 24 peste oştirea seminţiei fiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghideoni. 25 Apoi a pornit steagul taberii fiilor lui Dan, împreună cu oştirile lui: ei erau coada tuturor taberilor. Peste oştirea lui Dan era mai mare Ahiezer, fiul lui Amişadai; 26 peste oştirea seminţiei fiilor lui Aşer era Paguiel, fiul lui Ocran; 27 peste oştirea seminţiei fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan. 28 Acesta a fost şirul în care au pornit copiii lui Israel, după oştirile lor; aşa au plecat. 29 Moise a zis lui Hobab, fiul lui Reuel, Madianitul, socrul lui Moise:,,Noi plecăm spre locul despre care Domnul a zis:,Eu vi -l voi da.` Vino cu noi, şi îţi vom face bine, căci Domnul a făgăduit că va face bine lui Israel.`` 30 Hobab i -a răspuns:,,Nu pot să merg; ci mă voi duce în ţara mea şi în locul meu de naştere.`` 31 Şi Moise a zis:,,Nu ne părăsi, te rog; fiindcă tu cunoşti locurile unde putem să tăbărîm în pustie; deci tu să ne fii călăuză. 32 Şi dacă vii cu noi, te vom face să te bucuri de binele, pe care ni -l va face Domnul.`` 33 Ei au plecat dela muntele Domnului, şi au mers trei zile; chivotul legămîntului Domnului a pornit înaintea lor, şi a făcut un drum de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă. 34 Norul Domnului era deasupra lor în timpul zilei, cînd porneau din tabără. 35 Cînd pornea chivotul, Moise zicea:,,Scoală-Te, Doamne, ca să se împrăştie vrăjmaşii Tăi, şi să fugă dinaintea Feţei Tale cei ce Te urăsc!`` 36 Iar cînd îl aşezau, zicea:,,Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel!``

Numbers 26:1-65

1 În urma acestei urgii, Domnul a zis lui Moise şi lui Eleazar, fiul preotului Aaron: 2 ,,Faceţi numărătoarea întregei adunări a copiilor lui Israel, dela vîsta de douăzeci de ani în sus, după casele părinţilor lor, a tuturor celor din Israel cari sînt în stare să poarte armele.`` 3 Moise şi preotul Eleazar le-au vorbit în cîmpia Moabului, lîngă Iordan, în faţa Ierihonului. Şi au zis: 4 ,,Să se facă numărătoarea, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, cum poruncise lui Moise şi copiilor lui Israel Domnul, cînd au ieşit din ţara Egiptului.`` 5 Ruben, întîiul născut al lui Israel. Fiii lui Ruben au fost: Enoh, din care se coboară familia Enohiţilor; Palu, din care se coboară familia Paluiţilor; 6 Heţron, din care se coboară familia Heţroniţilor; Carmi, din care se pogoară familia Carmiţilor. 7 Acestea sînt familiile Rubeniţilor: cei ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi trei de mii şapte sute treizeci. - 8 Fiii lui Palu au fost: Eliab. 9 Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan şi Abiram. Datan acesta şi Abiram acesta au fost din ceice erau chemaţi la adunare, şi cari s'au răsculat împotriva lui Moise şi Aaron, în adunarea lui Core, cînd cu răscoala lor împotriva Domnului. 10 Pămîntul şi -a deschis gura, şi i -a înghiţit împreună cu Core, cînd au murit ceice se adunaseră, şi cînd a mistuit focul pe cei două sute cinci zeci de oameni: ei au slujit poporului ca pildă. 11 Fiii lui Core, n'au murit. 12 Fiii lui Simeon, după familiile lor: din Nemuel se pogoară familia Nemueliţilor; din Iamin, familia Iaminiţilor; din Iachin, familia Iachiniţilor; 13 din Zerah, familia Zerahiţilor; din Saul, familia Sauliţilor. 14 Acestea sînt familiile Simeoniţilor: douăzeci şi două de mii două sute. 15 Fiii lui Gad, după familiile lor: din Ţefon se pogoară familia Ţefoniţilor; din Haghi, familia Haghiţilor; din Şuni, familia Şuniţilor; 16 din Ozni, familia Ozniţilor; din Eri, familia Eriţilor; 17 din Arod, familia Arodiţilor; din Areli, familia Areliţilor. 18 Acestea sînt familiile fiilor lui Gad, după cei ieşiţi la numărătoare: patruzeci de mii cinci sute. 19 Fiii lui Iuda: Er şi Onan; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. 20 Iată fiii lui Iuda, după familiile lor: din Şela se pogoară familia Şelaniţilor; din Pereţ, familia Pereţiţilor; din Zerah, familia Zerahiţilor. 21 Fiii lui Pereţ au fost: Heţron, din care se pogoară familia Heţroniţilor; Hamul, din care se pogoară familia Hamuliţilor. 22 Acestea sînt familiile lui Iuda, după numărătoarea lor: şaptezeci şi şase de mii cinci sute. 23 Fiii lui Isahar, după familiile lor: din Tola se pogoară familia Tolaiţilor; din Puva, familia Puviţilor; 24 din Iaşub, familia Iaşubiţilor; din Şimron, familia Şimroniţilor. 25 Acestea sînt familiile lui Isahar, după numărătoarea lor: şasezeci şi patru de mii trei sute. 26 Fiii lui Zabulon, după familiile lor: din Sered se pogoară familia Serediţilor; din Elon, familia Eloniţilor; din Iahleel, familia Iahleeliţilor. 27 Acestea sînt familiile Zabuloniţilor, după numărătoarea lor: şasezeci de mii cinci sute. 28 Fiii lui Iosif, după familiile lor: Manase şi Efraim. 29 Fiii lui Manase: din Machir se pogoară familia Machiriţilor. -Machir a născut pe Galaad. Din Galaad se pogoară familia Galaadiţilor. 30 Iată fiii lui Galaad: Iezer, din care se pogoară familia Iezeriţilor; Helec, familia Helechiţilor; 31 Asriel, familia Asrieliţilor; Sihem, familia Sihemiţilor; 32 Şemida, familia Şemidaiţilor; Hefer, familia Heferiţilor. 33 Ţelofhad, fiul lui Hefer, n'a avut fii, dar a avut fete. Iată numele fetelor lui Ţelofhad: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa. 34 Acestea sînt familiile lui Manase, după numărătoarea lor: cincizeci şi două de mii şapte sute. 35 Iată fiii lui Efraim, după familiile lor: din Şutelah se pogoară familia Şutelahiţilor; din Becher, familia Becheriţilor; din Tahan, familia Tahaniţilor. 36 Iată fiii lui Şutelah: din Eran se pogoară familia Eraniţilor. 37 Acestea sînt familiile fiilor lui Efraim, după numărătoarea lor: treizeci şi două de mii cinci sute. Aceştia sînt fiii lui Iosif, după familiile lor. 38 Fiii lui Beniamin, după familiile lor: din Bela se pogoară familia Belaiţilor; din Aşbel, familia Aşbeliţilor; din Ahiram, familia Ahiramiţilor; 39 din Şufam, familia Şufamiţilor; din Hufam, familia Hufamiţilor. - 40 Fiii lui Bela au fost: Ard şi Naaman. Din Ard se pogoară familia Ardiţilor; din Naaman, familia Naamaniţilor. 41 Aceştia sînt fiii lui Beniamin, după familiile lor şi după numărătoarea lor: patruzeci şi cinci de mii şase sute. 42 Iată fiii lui Dan, după familiile lor: din Şuham se pogoară familia Şuhamiţilor. Acestea sînt familiile lui Dan, după familiile lor. 43 Toate familiile Şuhamiţilor, după numărătoarea lor: şasezeci şi patru de mii patru sute. 44 Fiii lui Aşer, după familiile lor: din Imna se pogoară familia Imniţilor; din Işvi, familia Işviţilor; din Beria, familia Beriiţilor. - 45 Din fiii lui Beria se pogoară: din Heber, familia Heberiţilor; din Malchiel, familia Malchieliţilor. 46 Numele fetei lui Aşer era Serah. 47 Acestea sînt familiile fiilor lui Aşer, după numărătoarea lor: cinci zeci şi trei de mii patru sute. 48 Fiii lui Neftali, după familiile lor: din Iahţeel se pogoară familia Iahţeeliţilor; din Guni, familia Guniţilor; 49 din Ieţer, familia Ieţeriţilor; din Şilem, familia Şilemiţilor. 50 Acestea sînt familiile lui Neftali, după familiile lor şi după numărătoarea lor: patruzeci şi cinci de mii patru sute. 51 Aceştia sînt cei ieşiţi la numărătoare dintre copiii lui Israel: şase sute una de mii şapte sute treizeci. 52 Domnul a vorbit lui Moise, şi i -a zis: 53 ,,Ţara să se împartă între ei, ca să fie moştenirea lor, după numărul numelor. 54 Celor ce sînt în număr mai mare să le dai o parte mai mare, şi celor ce sînt în număr mai mic să le dai o parte mai mică; să se dea fiecăruia partea lui după cei ieşiţi la numărătoare. 55 Dar împărţirea ţării să se facă prin sorţi; s'o ia în stăpînire după numele seminţiilor părinţilor lor. 56 Ţara să fie împărţită prin sorţi între cei ce sînt în mare număr şi între cei ce sînt în mic număr. 57 Iată Leviţii a căror numărătoare s'a făcut după familiile lor: din Gherşon se pogoară familia Gherşoniţilor; din Chehat, familia Chehatiţilor; din Merari, familia Merariţilor. - 58 Iată familiile lui Levi: familia Libniţilor, familia Hebroniţilor, familia Mahliţilor, familia Muşiţilor, familia Coriţilor. Chehat a născut pe Amram. 59 Numele nevestei lui Amram era Iochebed, fata lui Levi, care i s'a născut lui Levi, în Egipt; ea a născut lui Amram: pe Aaron, pe Moise, şi pe Maria, sora lor. 60 Lui Aaron i s'au născut: Nadab şi Abihu, Eleazar şi Itamar. 61 Nadab şi Abihu au murit, cînd au adus înaintea Domnului foc străin. 62 Cei ieşiţi la numărătoare, toţi bărbaţii dela vîrsta de o lună în sus, au fost de douăzeci şi trei de mii. Ei n'au fost cuprinşi în numărătoarea copiilor lui Israel, pentrucă nu li s'a dat moştenire în mijlocul copiilor lui Israel. 63 Aceştia sînt aceia dintre copiii lui Israel a căror numărătoare au făcut -o Moise şi preotul Eleazar în cîmpia Moabului, lîngă Iordan, în faţa Ierihonului. 64 Între ei, nu era niciunul din copiii lui Israel a căror numărătoare o făcuse Moise şi preotul Aaron în pustia Sinai. 65 Căci Domnul zisese:,,Vor muri în pustie, şi nu va rămînea niciunul din ei, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.``

Genesis 30:11

11 ,,Cu noroc!`` a zis Lea. De aceea i -a pus numele Gad (Noroc).

Genesis 35:26

26 Fiii Zilpei, roaba Leii: Gad şi Aşer. Aceştia sînt fiii lui Iacov, cari i s'au născut în Padan-Aram.

Genesis 49:19

19 Peste Gad vor da iuruş cete înarmate, Dar şi el va da iuruş peste ele şi le va urmări.

Numbers 1:11

11 pentru Beniamin: Abidan, fiul lui Ghideoni;

Numbers 1:24-25

24 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Gad, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 25 bărbaţii din seminţia lui Gad ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci.

Numbers 26:15-17

15 Fiii lui Gad, după familiile lor: din Ţefon se pogoară familia Ţefoniţilor; din Haghi, familia Haghiţilor; din Şuni, familia Şuniţilor; 16 din Ozni, familia Ozniţilor; din Eri, familia Eriţilor; 17 din Arod, familia Arodiţilor; din Areli, familia Areliţilor.

Deuteronomy 33:20-21

20 Despre Gad a zis:,,Binecuvîntat să fie cine lărgeşte pe Gad: Gad se odihneşte ca un leu, şi sfîşie la braţe şi capete. 21 El a ales cea dintîi parte a ţării, Căci acolo stă ascunsă moştenirea legiuitorului; El a mers cu fruntaşii poporului, A adus la îndeplinire dreptatea Domnului, Şi poruncile Lui faţă de Israel.``

1 Chronicles 2:2

2 Dan, Iosif, Beniamin, Neftali, Gad şi Aşer.

1 Chronicles 5:11-16

11 Fiii lui Gad locuiau în faţa lor, în ţara Basanului, pînă la Salca. 12 Ioel, cel dintîi, Şafam, al doilea, Iaenai, şi Şafat, în Basan. 13 Fraţii lor, după casele părinţilor lor: Micael, Meşulam, Şeba, Iorai, Iaecan, Zia şi Eber, şapte. 14 Iată fiii lui Abihail, fiul lui Huri, fiul lui Iaroah, fiul lui Galaad, fiul lui Micael, fiul lui Ieşişai, fiul lui Iahdo, fiul lui Buz; 15 Ahi, fiul lui Abdiel, fiul lui Guni, era căpetenia caselor părinţilor lor. 16 Ei locuiau în Galaad, în Basan, şi în cetăţile lor, şi în toate împrejurimile Saronului pînă la marginile lor.

Genesis 30:13

13 ,,Ce fericită sînt!`` a zis Lea;,,căci femeile mă vor numi fericită.` De aceea i -a pus numele Aşer (Fericit).

Genesis 49:20

20 Aşer dă o hrană minunată; El va da bucate alese împăraţilor.

Numbers 1:13

13 pentru Aşer: Paguiel, fiul lui Ocran;

Numbers 1:40-41

40 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Aşer, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 41 bărbaţii din seminţia lui Aşer, ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi una de mii cinci sute.

Numbers 26:44-46

44 Fiii lui Aşer, după familiile lor: din Imna se pogoară familia Imniţilor; din Işvi, familia Işviţilor; din Beria, familia Beriiţilor. - 45 Din fiii lui Beria se pogoară: din Heber, familia Heberiţilor; din Malchiel, familia Malchieliţilor. 46 Numele fetei lui Aşer era Serah.

Deuteronomy 33:24

24 Despre Aşer a zis:,,Binecuvîntat să fie Aşer între copiii lui Israel! Plăcut să fie fraţilor lui, Şi să-şi moaie piciorul în untdelemn!

1 Chronicles 7:30-40

30 Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi, şi Beria; şi Serah, sora lor. 31 Fiii lui Beria: Eber şi Malchiel. 32 Malchiel a fost tatăl lui Birzavit. Şi Eber a născut pe Iaflet, pe Şomer şi pe Hotam, şi pe sora lor Şua. - 33 Fiii lui Iaflet: Pasac, Bimhal, şi Aşvat. Aceştia sînt fiii lui Iaflet. - 34 Fiii lui Şamer: Ahi, Rohega, Huba şi Aram. - 35 Fiii lui Helem, fratele său: Ţofah, Imna, Şeleş şi Amal. 36 Fiii lui Ţofah: Suah, Harnefer, Şual, Beri, Imra, 37 Beţer, Hod, Şama, Şilşa, Itran şi Beera. 38 Fiii lui Ieter: Iefune, Pispa şi Ara. - 39 Fiii lui Ula: Arah, Haniel şi Riţia. - 40 Toţi aceştia erau fiii lui Aşer, căpeteniile caselor părinţilor lor, oameni aleşi şi viteji, căpeteniile domnilor, scrişi în număr de douăzeci şi şase de mii de oameni, în stare să poarte armele şi să meargă la război.

Genesis 29:24

24 Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.

Genesis 30:9-13

9 Cînd a văzut Lea că nu mai naşte, a luat pe roaba sa Zilpa, şi a dat -o lui Iacov de nevastă. 10 Zilpa, roaba Leii, a născut lui Iacov un fiu. 11 ,,Cu noroc!`` a zis Lea. De aceea i -a pus numele Gad (Noroc). 12 Zilpa, roaba Leii, a născut un al doilea fiu lui Iacov. 13 ,,Ce fericită sînt!`` a zis Lea;,,căci femeile mă vor numi fericită.` De aceea i -a pus numele Aşer (Fericit).

Exodus 1:4

4 Dan, Neftali, Gad şi Aşer.

Genesis 29:18

18 Iacov iubea pe Rahela, şi a zis:,,Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.``

Genesis 30:24

24 Şi i -a pus numele Iosif (Adaos), zicînd:,,Domnul să-mi mai adauge un fiu!``

Genesis 35:16-18

16 Apoi au plecat din Betel; şi mai era o depărtare bunicică pînă la Efrata, cînd Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea; 17 şi în timpul durerilor naşterii, moaşa i -a zis:,,Nu te teme, căci mai ai un fiu!`` 18 Şi pe cînd îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i -a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele): dar tatăl său l -a numit Beniamin (Fiul dreptei).

Genesis 35:24

24 Fiii Rahelii: Iosif şi Beniamin.

Genesis 37:1-36

1 Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său. 2 Iată istoria lui Iacov. Iosif, la vîrsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele. 3 Israel iubea pe Iosif mai mult decît pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentrucă îl născuse la bătrîneţă; şi i -a făcut o haină pestriţă. 4 Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decît pe ei toţi, şi au început să -l urască. Nu puteau să -i spună nicio vorbă prietenească. 5 Iosif a visat un vis, şi l -a istorisit fraţilor săi, cari l-au urît şi mai mult. 6 El le -a zis:,,Ia ascultaţi ce vis am visat! 7 Noi eram la legatul snopilor în mijlocul cîmpului; şi iată că snopul meu s'a ridicat şi a stătut în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.`` 8 Fraţii lui i-au zis:,,Doar n'ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n'ai să ne cîrmuieşti tu pe noi?`` Şi l-au urît şi mai mult, din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui. 9 Iosif a mai visat un alt vis, şi l -a istorisit fraţilor săi. El a zis:,,Am mai visat un vis! Soarele, luna, şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pămînt înaintea mea.`` 10 L -a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l -a mustrat, şi i -a zis:,,Ce înseamnă visul acesta, pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi, să ne aruncăm cu faţa la pămînt înaintea ta?`` 11 Fraţii săi au început să -l pismuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea. 12 Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor. 13 Israel a zis lui Iosif:,,Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimet la ei.``,,Iată-mă, sînt gata,`` a răspuns el. 14 Israel i -a zis:,,Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sînt sănătoşi, şi dacă oile sînt bine; şi adu-mi veşti.`` L -a trimes astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem. 15 Pe cînd rătăcea pe cîmp, l -a întîlnit un om. Omul acela l -a întrebat:,,Ce cauţi?`` 16 ,,Caut pe fraţii mei,`` a răspuns Iosif;,,spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?`` 17 Şi omul acela a zis:,,Au plecat de aici; căci i-am auzit spunînd:,,Haidem la Dotan.`` Iosif s'a dus după fraţii săi, şi i -a găsit la Dotan. 18 Ei l-au zărit de departe, şi pînă să se apropie de ei, s'au sfătuit să -l omoare.`` 19 Ei au zis unul către altul:,,Iată că vine făuritorul de visuri! 20 Veniţi acum, să -l omorîm şi să -l aruncăm într'una din aceste gropi; vom spune că l -a mîncat o fiară sălbatică, şi vom vedea ce se va alege de visurile lui.`` 21 Ruben a auzit lucrul acesta, şi l -a scos din mînile lor. El a zis:,,Să nu -i luăm viaţa!`` 22 Ruben le -a zis:,,Să nu vărsaţi sînge; ci mai bine aruncaţi -l în groapa aceasta care este în pustie, şi nu puneţi mîna pe el.`` Căci avea de gînd să -l scape din mînile lor, şi să -l aducă înapoi la tatăl său. 23 Cînd a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au desbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el. 24 L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. 25 ,,Apoi au şezut să mănînce. Ridicîndu-şi ochii, au văzut o ceată de Ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămîie, cu leac alinător şi smirnă, pe cari le duceau în Egipt. 26 Atunci Iuda a zis fraţilor săi:,,Ce vom cîştiga să ucidem pe fratele nostru şi să -i ascundem sîngele? 27 Veniţi mai bine să -l vindem Ismaeliţilor, şi să nu punem mîna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.`` Şi fraţii lui l-au ascultat. 28 La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă, şi l-au vîndut cu douăzeci de sicli de argint Ismaeliţilor, cari l-au dus în Egipt. 29 Ruben s'a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi -a rupt hainele, 30 s'a întors la fraţii săi, şi a zis:,,Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?`` 31 Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi junghiind un ţap, i-au muiat haina în sînge. 32 Au trimes tatălui lor haina cea pestriţă, punînd să -i spună:,,Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.`` 33 Iacov a cunoscut -o, şi a zis:,,Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l -a mîncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!`` 34 Şi şi -a rupt hainele, şi -a pus un sac pe coapse, şi a jălit multă vreme pe fiul său. 35 Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să -l mîngîie; dar el nu voia să primească nici o mîngîiere, ci zicea:,,Plîngînd mă voi pogorî la fiul meu în locuinţa morţilor.`` Şi plîngea astfel pe fiul său. 36 Madianiţii l-au vîndut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor.

Genesis 39:1-40:23

1 Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un Egiptean, l -a cumpărat dela Ismaeliţii cari -l aduseseră acolo. 2 Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpînului său, Egipteanul. 3 Stăpînul lui a văzut că Domnul era cu el, şi că Domnul făcea să -i meargă bine ori dece se apuca. 4 Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpînului său, care l -a luat în slujba lui, l -a pus mai mare peste casa lui, şi i -a încredinţat tot ce avea. 5 De îndată ce Potifar l -a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvîntat casa Egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvîntarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la cîmp. 6 Egipteanul a lăsat pe mînile lui Iosif tot ce avea, şi n'avea altă grijă decît să mănînce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură, şi plăcut la chip. 7 După cîtăva vreme, s'a întîmplat că nevasta stăpînului său a pus ochii pe Iosif, şi a zis:,,Culcă-te cu mine!`` 8 El n'a voit, şi a zis nevestei stăpînului său:,,Vezi că stăpînul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, şi mi -a dat pe mînă tot ce are. 9 El nu este mai mare decît mine în casa aceasta, şi nu mi -a oprit nimic, afară de tine, pentrucă eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atît de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?`` 10 Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n'a voit să se culce şi să se împreune cu ea. 11 Într'o zi, cînd intrase în casă, ca să-şi facă lucrul, şi cînd nu era acolo nici unul din oamenii casei, 12 ea l -a apucat de haină, zicînd:,,Culcă-te cu mine!`` El i -a lăsat haina în mînă, şi a fugit afară din casă. 13 Cînd a văzut ea că -i lăsase haina în mînă, şi fugise afară, 14 a chemat oamenii din casă, şi le -a zis:,,Vedeţi, ne -a adus un Evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare. 15 Şi, cînd a văzut că ridic glasul şi strig, şi -a lăsat haina lîngă mine şi a fugit afară.`` 16 Şi a pus haina lui Iosif lîngă ea pînă s'a întors acasă stăpînul lui. 17 Atunci i -a vorbit astfel:,,Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine. 18 Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi -a lăsat haina lîngă mine, şi a fugit afară.`` 19 După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care -i zicea:,,Iată ce mi -a făcut robul tău,`` stăpînul lui Iosif s'a mîniat foarte tare. 20 A luat pe Iosif, şi l -a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă. 21 Domnul a fost cu Iosif, şi Şi -a întins bunătatea peste el. L -a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei. 22 Şi mai marele temniţei a pus subt privegherea lui pe toţi întemniţaţii cari erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decît prin el. 23 Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mînă, pentrucă Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbîndă în tot ce făcea.

Genesis 40:1-23

1 După cîtăva vreme, s'a întîmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpînul lor, împăratul Egiptului. 2 Faraon s'a mîniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor. 3 Şi i -a pus subt pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif. 4 Căpetenia străjerilor i -a pus subt privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lîngă ei; şi au stat mai multă vreme în temniţă. 5 Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, cari erau închişi în temniţă, au visat într'o noapte amîndoi cîte un vis, şi anume fiecare cîte un vis, care putea să capete o tălmăcire deosebită. 6 Iosif, cînd a venit dimineaţa la ei, s'a uitat la ei; şi i -a văzut trişti. 7 Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, cari erau cu el în temniţa stăpînului său, şi le -a zis:,,Pentruce aveţi o faţă aşa de posomorîtă azi?`` 8 Ei i-au răspuns:,,Am visat un vis, şi nu este nimeni care să -l tălmăcească.`` Iosif le -a zis:,,Tălmăcirile sînt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.`` 9 Mai marele paharnicilor şi -a istorisit lui Iosif visul, şi i -a zis:,,În visul meu, se făcea că înaintea mea era o viţă. 10 Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Cînd a început să dea lăstari, i s'a deschis floarea, şi ciorchinele au făcut struguri copţi. 11 Paharul lui Faraon era în mîna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui Faraon, şi am pus paharul în mîna lui Faraon.`` 12 Iosif i -a zis:,,Iată tîlmăcirea visului. Cele trei mlădiţe sînt trei zile. 13 Peste trei zile Faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăş în slujba ta, şi vei pune iarăş paharul în mîna lui Faraon, cum obicinuiai mai înainte, cînd erai paharnicul lui. 14 Dar adu-ţi aminte şi de mine, cînd vei fi fericit, şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon, şi scoate-mă din casa aceasta. 15 Căci am fost luat cu sila din ţara Evreilor, şi chiar aici n'am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.`` 16 Mai marele pitarilor, văzînd că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis:,,Iată, şi în visul meu, se făcea că port trei coşuri cu pîne albă pe capul meu. 17 În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru Faraon: prăjituri coapte în cuptor; şi păsările mîncau din coşul care era deasupra de tot pe capul meu.`` 18 Iosif a răspuns, şi a zis:,,Iată -i tîlmăcirea. Cele trei coşuri sînt trei zile. 19 Peste trei zile, Faraon îţi va lua capul, te va spînzura de un lemn, şi carnea ţi -o vor mînca păsările.`` 20 A treia zi, era ziua naşterii lui Faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi: 21 pe mai marele paharnicilor l -a pus iarăş în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mîna lui Faraon; 22 iar pe mai marele pitarilor l -a spînzurat, după tîlmăcirea pe care le -o dăduse Iosif. 23 Mai marele paharnicilor nu s'a mai gîndit însă la Iosif. L -a uitat.

Genesis 44:27

27 Robul tău, tatăl nostru, ne -a zis:,,Voi ştiţi că nevastă-mea mi -a născut doi fii.

Genesis 47:1-31

1 Iosif s'a dus să înştiinţeze pe Faraon, şi i -a spus:,,Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii, şi cu tot avutul lor; şi sînt în ţinutul Gosen.`` 2 A luat pe cinci din fraţii lui, şi i -a adus înaintea lui Faraon. 3 Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif:,,Cu ce vă îndeletniciţi?`` Ei au răspuns lui Faraon:,,Robii tăi sînt păstori, cum erau şi părinţii noştri.`` 4 Şi au mai zis lui Faraon:,,Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentrucă nu mai este păşune pentru oile robilor tăi, şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.`` 5 Faraon a zis lui Iosif:,,Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine. 6 Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşează pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune -i în fruntea turmelor mele.`` 7 Iosif a adus pe tatăl său Iacov, şi l -a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a binecuvîntat pe Faraon. 8 Faraon a întrebat pe Iacov:,,Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?`` 9 Iacov a răspuns lui Faraon:,,Zilele anilor călătoriei mele sînt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele, şi n'au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.`` 10 Iacov a binecuvîntat iarăş pe Faraon, şi a plecat dinaintea lui Faraon. 11 Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi, şi le -a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise Faraon. 12 Iosif a hrănit cu pîne pe tatăl său, pe fraţii săi, şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor. 13 Nu mai era pîne în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tînjeau, din pricina foametei. 14 Iosif a strîns tot argintul, care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, în schimbul grîului, pe care -l cumpărau oamenii, şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon. 15 Cînd s'a sfîrşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi Egiptenii au venit la Iosif, şi au zis:,,Dă-ne pîne! Pentruce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.`` 16 Iosif a zis:,,Daţi vitele voastre, şi vă voi da pîne în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.`` 17 Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le -a dat pîne în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi, şi în schimbul măgarilor. Le -a dat astfel pîne în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor. 18 Dupăce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor, şi i-au zis:,,Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s'a sfîrşit, şi turmele de vite au trecut în stăpînirea domnului nostru; nu mai rămîn înaintea domnului nostru de cît trupurile şi pămînturile noastre. 19 Pentruce să murim subt ochii tăi, noi şi pămînturile noastre? Cumpără-ne împreună cu pămînturile noastre în schimbul pînii, şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pămînturile noastre. Dă-ne sămînţă să sămănăm, ca să trăim şi să nu murim, şi să nu ne rămînă pămînturile pustii.`` 20 Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pămînturile Egiptului; căci Egiptenii şi-au vîndut fiecare ogorul, pentrucă îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpînirea lui Faraon. 21 Cît despre popor, l -a mutat în cetăţi, dela o margine hotarelor Egiptului pînă la cealaltă. 22 Numai pămînturile preoţilor nu le -a cumpărat, pentrucă era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoţilor, cari trăiau din venitul pe care li -l dădea Faraon: de aceea ei nu şi-au vîndut pămînturile. 23 Iosif a zis poporului:,,V'am cumpărat azi cu pămînturile voastre, pentru Faraon; iată, vă dau sămînţă, ca să puteţi sămăna pămîntul. 24 La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui Faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămînea vouă, ca să sămănaţi ogoarele, şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sînt în casele voastre.`` 25 Ei au zis:,,Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, şi vom fi robi ai lui Faraon.`` 26 Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare pînă în ziua de azi, şi după care, a cincea parte din venitu pămînturilor Egiptului este a lui Faraon; numai pămînturile preoţilor nu sînt ale lui Faraon. 27 Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s'au înstărit, au crescut şi s'au înmulţit foarte mult. 28 Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani. 29 Cînd s'a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif, şi i -a zis:,,Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mîna subt coapsa mea, şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt. 30 Ci cînd mă voi culca lîngă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt, şi să mă îngropi în mormîntul lor.`` Iosif a răspuns:,,Voi face după cuvîntul tău.`` 31 Iacov a zis:,,Jură-mi.`` Şi Iosif i -a jurat. Apoi Israel s'a plecat cu faţa pe căpătîiul patului.

Genesis 49:22-27

22 Iosif este vlăstarul unui pom roditor, Vlăstarul unui pom roditor sădit lîngă un izvor; Ramurile lui se înalţă deasupra zidului. 23 Arcaşii l-au aţîţat, au aruncat săgeţi, Şi l-au urmărit cu ura lor. 24 Dar arcul lui a rămas tare, Şi mînile lui au fost întărite De mînile Puternicului lui Iacov: Şi a ajuns astfel păstorul, stînca lui Israel. 25 Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; Aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvînta Cu binecuvîntările cerurilor de sus, Cu binecuvîntările apelor de jos, Cu binecuvîntările ţîţelor şi ale pîntecelui mamei. 26 Binecuvîntările tatălui tău Întrec binecuvîntările părinţilor mei, şi se înalţă Pînă în creştetul dealurilor vecinice: Ele să vină peste capul lui Iosif, Peste creştetul capului domnului fraţilor săi! 27 Beniamin este un lup care sfăşie; Dimineaţa, mănîncă prada, Iar seara, împarte prada răpită.``

Genesis 50:1-14

1 Iosif s'a aruncat pe faţa tatălui său, l -a plîns, şi l -a sărutat. 2 A poruncit doftorilor, cari erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doftorii au îmbălsămat pe Israel. 3 Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi Egiptenii l-au plîns şaptezeci de zile. 4 Dupăce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui Faraon, şi le -a zis:,,Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui Faraon, ce vă spun eu. 5 Tatăl meu m'a pus să jur, zicînd:,,Iată, în curînd eu am să mor! Să mă îngropi în mormîntul, pe care mi l-am săpat în ţara Canaan.` Aş vrea dar să mă sui acolo, ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea mă voi întoarce.`` 6 Faraon a răspuns:,,Suie-te, şi îngroapă pe tatăl tău, după jurămîntul pe care te -a pus să -l faci.`` 7 Iosif s'a suit, ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s'au suit toţi slujitorii lui Faraon, bătrînii casei lui, toţi bătrînii ţării Egiptului, 8 toată casa lui Iosif, fraţii săi, şi casa tatălui său; n'au lăsat în ţinutul Gosen decît pruncii, oile şi boii. 9 Împreună cu Iosif mai erau cară şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte mare. 10 Cînd au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plîngere mare şi jalnică; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet de şapte zile. 11 Locuitorii ţării, Cananiţii, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad, şi au zis:,,Iată un mare bocet printre Egipteni!`` De aceea s'a dat acestei arii numele Abel-Miţraim (Jalea Egiptenilor); ea este dincolo de Iordan. 12 Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor. 13 L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care -l cumpărase Avraam dela Hetitul Efron, ca moşie de înmormîntare, şi care este faţă în faţă cu Mamre. 14 Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s'a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său.

Exodus 1:3

3 Isahar, Zabulon, Beniamin,

Exodus 1:5

5 Sufletele ieşite din coapsele lui Iacov erau şaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt.

Numbers 1:36-37

36 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Beniamin, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 37 bărbaţii din seminţia lui Beniamin ieşiţi la numărătoare, au fost treizeci şi cinci de mii patru sute.

Numbers 26:38-41

38 Fiii lui Beniamin, după familiile lor: din Bela se pogoară familia Belaiţilor; din Aşbel, familia Aşbeliţilor; din Ahiram, familia Ahiramiţilor; 39 din Şufam, familia Şufamiţilor; din Hufam, familia Hufamiţilor. - 40 Fiii lui Bela au fost: Ard şi Naaman. Din Ard se pogoară familia Ardiţilor; din Naaman, familia Naamaniţilor. 41 Aceştia sînt fiii lui Beniamin, după familiile lor şi după numărătoarea lor: patruzeci şi cinci de mii şase sute.

Deuteronomy 33:12-17

12 Despre Beniamin a zis:,,El este prea iubitul Domnului, El va locui la adăpost lîngă Dînsul. Domnul îl va ocroti totdeauna, Şi se va odihni între umerii Lui.`` 13 Despre Iosif a zis:,,Ţara lui va primi dela Domnul, ca semn de binecuvîntare, Cel mai bun dar al cerului, roua, Cele mai bune ape cari sînt jos, 14 Cele mai bune roade ale soarelui, Cele mai bune roade ale fiecărei luni, 15 Cele mai bune roduri din munţii cei vechi, Cele mai bune roade de pe dealurile cele vecinice, 16 Cele mai bune roade ale pămîntului şi din tot ce cuprinde el. Bunăvoinţa Celui ce S'a arătat în rug Să vină peste capul lui Iosif, Pe creştetul capului domnului fraţilor lui! 17 El are frumuseţa întîiului născut al taurului; Coarnele lui sînt cum sînt coarnele bivolului; Cu ele va împunge pe toate popoarele, Pînă la marginile pămîntului: Ele sînt zecile de mii ale lui Efraim, Ele sînt miile lui Manase.``

Genesis 41:45

45 Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine), şi i -a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului.

Genesis 41:50-52

50 Înaintea anilor de foamete, i s'au născut lui Iosif doi fii, pe care i -a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. 51 Iosif a pus întîiului născut numele Manase (Uitare);,,căci``, a zis el,,,Dumnezeu m'a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.`` 52 Şi celui de al doilea i -a pus numele Efraim (Rodire);,,căci``, a zis el,,,Dumnezeu m'a făcut roditor în ţara întristării mele.``

Genesis 48:4-5

4 El mi -a zis:,,Te voi face să creşti, te voi înmulţi, şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s'o stăpînească pentru totdeauna. 5 Acum, cei doi fii, cari ţi s'au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.

Genesis 48:13-14

13 Apoi Iosif i -a luat pe amîndoi, pe Efraim cu mîna dreaptă, la stînga lui Israel, şi pe Manase cu mîna stîngă, la dreapta lui Israel, şi i -a adus aproape de el. 14 Israel şi -a întins mîna dreaptă şi a pus -o pe capul lui Efraim, care era cel mai tînăr, iar mîna stîngă a pus -o pe capul lui Manase; înadins şi -a încrucişat mînile astfel, căci Manase era cel dintîi născut.

Genesis 48:20

20 El i -a binecuvîntat în ziua aceea, şi a zis:,,Numele tău îl vor întrebuinţa Israeliţii cînd vor binecuvînta, zicînd:,Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S'a purtat cu Efraim şi cu Manase!`` Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.

Numbers 1:32-35

32 Au trecut în cărţile neamului dintre fiii lui Iosif, pe fiii lui Efraim, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 33 bărbaţii din seminţia lui Efraim ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci de mii cinci sute. 34 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Manase, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 35 bărbaţii din seminţia lui Manase ieşiţi la numărătoare, au fost treizeci şi două de mii două sute.

Numbers 26:28-37

28 Fiii lui Iosif, după familiile lor: Manase şi Efraim. 29 Fiii lui Manase: din Machir se pogoară familia Machiriţilor. -Machir a născut pe Galaad. Din Galaad se pogoară familia Galaadiţilor. 30 Iată fiii lui Galaad: Iezer, din care se pogoară familia Iezeriţilor; Helec, familia Helechiţilor; 31 Asriel, familia Asrieliţilor; Sihem, familia Sihemiţilor; 32 Şemida, familia Şemidaiţilor; Hefer, familia Heferiţilor. 33 Ţelofhad, fiul lui Hefer, n'a avut fii, dar a avut fete. Iată numele fetelor lui Ţelofhad: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa. 34 Acestea sînt familiile lui Manase, după numărătoarea lor: cincizeci şi două de mii şapte sute. 35 Iată fiii lui Efraim, după familiile lor: din Şutelah se pogoară familia Şutelahiţilor; din Becher, familia Becheriţilor; din Tahan, familia Tahaniţilor. 36 Iată fiii lui Şutelah: din Eran se pogoară familia Eraniţilor. 37 Acestea sînt familiile fiilor lui Efraim, după numărătoarea lor: treizeci şi două de mii cinci sute. Aceştia sînt fiii lui Iosif, după familiile lor.

1 Chronicles 5:23-26

23 Fiii jumătăţii seminţiei lui Manase locuiau în ţară, dela Basan pînă la Baal-Hermon şi Senir, şi pe muntele Hermon; erau mulţi la număr. 24 Iată căpeteniile caselor părinţilor lor: Efer, Işei, Eliel, Azriel, Ieremia, Hodavia şi Iahdiel, oameni viteji, oameni vestiţi, căpeteniile caselor părinţilor lor. 25 Dar au păcătuit împotriva Dumnezeului părinţilor lor, şi au curvit după dumnezeii popoarelor ţării, pe cari Dumnezeu le nimicise dinaintea lor. 26 Dumnezeul lui Israel a aţîţat duhul lui Pul, împăratul Asiriei, şi duhul lui Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei; şi Tilgat-Pilneser a luat robi pe Rubeniţi, Gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase şi i -a dus la Halah, la Habor, la Hara şi la rîul Gozan, unde au rămas pînă în ziua de azi.

1 Chronicles 7:14-29

14 Fiii lui Manase: Asriel, pe care l -a născut ţiitoarea sa siriacă; ea a născut pe Machir, tatăl lui Galaad. 15 Machir a luat de nevastă pe sora lui Hupim şi Şupim. Numele sorei lui era Maaca. Numele celui de al doilea fiu era Ţelofhad; şi Ţelofhad a avut fete. 16 Maaca, nevasta lui Machir, a născut un fiu, şi i -a pus numele Pereş; numele fratelui său era Şereş, şi fiii săi erau Ulam şi Rechem. 17 Fiul lui Ulam: Bedan. Aceştia sînt fiii lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase. 18 Soru-sa Homalechet a născut pe Işhod, pe Abiezer şi pe Mahla. 19 Fiii lui Şemida erau: Ahian, Sihem, Lichi şi Aniam. 20 Fiii lui Efraim: Şutelah; Bered, fiul său; Tahat, fiul său; Eleada, fiul său; Tahat, fiul său: 21 Zabad, fiul său; Şutelah, fiul său; Ezer şi Elead. Oamenii din Gat, născuţi în ţară, i-au omorît, pentrucă se pogorîseră să le ia turmele. 22 Efraim, tatăl lor, s'a jălit multă vreme, şi fraţii săi au venit să -l mîngîie. 23 Apoi a intrat la nevastă-sa, şi ea a zămislit şi a născut un fiu; el i -a pus numele Beria (În nenorocire), pentrucă nenorocirea era în casă. 24 A avut ca fiică pe Şeera care a zidit Bet-Horonul de jos şi Bet-Horonul de sus şi pe Uzen-Şeera. 25 Refah, fiul său, şi Reşef; Telah, fiul său; Tahan, fiul său. 26 Laedan, fiul său; Amihud, fiul său; Elişama, fiul său; 27 Nun, fiul său; Iosua, fiul său. 28 Ei aveau în stăpînire şi ca locuinţă Betelul cu satele lui; la răsărit: Naaran; la apus: Ghezer cu satele lui, Sihemul cu satele lui, pînă la Gaza cu satele ei. 29 Fiii lui Manase stăpîneau Bet-Şeanul cu satele lui, Taanacul cu satele lui, Meghidoul cu satele lui, Dorul cu satele lui. În aceste cetăţi au locuit fiii lui Iosif, fiul lui Israel.

Genesis 49:27

27 Beniamin este un lup care sfăşie; Dimineaţa, mănîncă prada, Iar seara, împarte prada răpită.``

Numbers 26:38-40

38 Fiii lui Beniamin, după familiile lor: din Bela se pogoară familia Belaiţilor; din Aşbel, familia Aşbeliţilor; din Ahiram, familia Ahiramiţilor; 39 din Şufam, familia Şufamiţilor; din Hufam, familia Hufamiţilor. - 40 Fiii lui Bela au fost: Ard şi Naaman. Din Ard se pogoară familia Ardiţilor; din Naaman, familia Naamaniţilor.

Deuteronomy 33:12

12 Despre Beniamin a zis:,,El este prea iubitul Domnului, El va locui la adăpost lîngă Dînsul. Domnul îl va ocroti totdeauna, Şi se va odihni între umerii Lui.``

1 Chronicles 7:6-12

6 Fiii lui Beniamin: Bela, Becher şi Iediael, trei. 7 Fiii lui Bela: Eţbon, Uzi, Uziel, Ierimot, şi Iri, cinci căpetenii ai caselor părinţilor lor, oamenii viteji, şi scrişi în spiţele de neam în număr de douăzeci şi două de mii treizeci şi patru. - 8 Fiii lui Becher: Zemira, Ioaş, Eliezer, Elioenai, Omri, Ieremot, Abia, Anatot şi Alamet; toţi aceştia erau fii ai lui Becher, 9 şi scrişi în spiţele de neam, după neamurile lor, drept căpetenii ale caselor părinţilor lor, oameni viteji, în număr de douăzeci de mii două sute. - 10 Fiul lui Iediael: Bilhan. Fiii lui Bilhan: Ieuş, Beniamin, Ehud, Chenaana, Zetan, Tarsis şi Ahişahar; 11 toţi aceştia erau fii ai lui Iediael, căpetenii ale caselor părinţilor lor, oameni viteji, în număr de şaptesprezece mii două sute, în stare să poarte armele şi să meargă la răsboi. 12 Şupim şi Hupim, fiii lui Ir; Huşim, fiul lui Aher.

1 Chronicles 8:1-7

1 Beniamin a născut pe Bela, întîiul lui născut, pe Aşbel, al doilea, Ahrah, al treilea, 2 Noha, al patrulea, şi Rafa, al cincilea. 3 Fiii lui Bela au fost: Adar, Ghera, Abihud, 4 Abişua, Naaman, Ahoah, 5 Ghera. Şefufan şi Huram. 6 Iată fiii lui Ehud, cari erau capi de familie între locuitorii din Gheba, şi cari i-au strămutat la Manahat: 7 Naaman, Ahia şi Ghera. Ghera, care i -a strămutat, a născut pe Uza şi pe Ahihud.

Genesis 30:6

6 Rahela a zis:,,Mi -a făcut Dumnezeu dreptate, şi mi -a auzit glasul, şi mi -a dăruit un fiu.`` De aceea i -a pus numele Dan (A judecat).

Genesis 35:25

25 Fiii Bilhei, roaba Rahelii: Dan şi Neftali. -

Genesis 49:16-17

16 Dan va judeca pe poporul său, Ca una din seminţiile lui Israel. 17 Dan va fi un şarpe pe drum, O năpîrcă pe cărare, Muşcînd călcîiele calului, Făcînd să cadă călăreţul pe spate.

Numbers 1:12

12 pentru Dan: Ahiezer, fiul lui Amişadai;

Numbers 1:38-39

38 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Dan, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 39 bărbaţii din seminţia lui Dan ieşiţi la numărătoare, au fost şasezeci şi două de mii şapte sute.

Numbers 10:25

25 Apoi a pornit steagul taberii fiilor lui Dan, împreună cu oştirile lui: ei erau coada tuturor taberilor. Peste oştirea lui Dan era mai mare Ahiezer, fiul lui Amişadai;

Numbers 26:42-43

42 Iată fiii lui Dan, după familiile lor: din Şuham se pogoară familia Şuhamiţilor. Acestea sînt familiile lui Dan, după familiile lor. 43 Toate familiile Şuhamiţilor, după numărătoarea lor: şasezeci şi patru de mii patru sute.

Deuteronomy 33:22

22 Despre Dan a zis:,,Dan este un pui de leu, Care s'aruncă din Basan.``

1 Chronicles 7:12

12 Şupim şi Hupim, fiii lui Ir; Huşim, fiul lui Aher.

1 Chronicles 12:35

35 Din Daniţi, înarmaţi pentru război, douăzeci şi opt de mii şase sute.

Genesis 30:7-8

7 Bilha, roaba Rahelii, a rămas iar însărcinată, şi a născut lui Iacov un al doilea fiu. 8 Rahela a zis:,,Am luptat cu Dumnezeu împotriva sorei mele, şi am biruit.`` Deaceea i -a pus numele Neftali (Luptele lui Dumnezeu).

Genesis 49:21

21 Neftali este o cerboaică slobodă: Rosteşte cuvinte frumoase.

Numbers 1:15

15 pentru Neftali: Ahira, fiul lui Enan.

Numbers 1:42-43

42 Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Neftali, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele: 43 bărbaţii din seminţia lui Neftali ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi trei de mii patru sute.

Numbers 26:48-50

48 Fiii lui Neftali, după familiile lor: din Iahţeel se pogoară familia Iahţeeliţilor; din Guni, familia Guniţilor; 49 din Ieţer, familia Ieţeriţilor; din Şilem, familia Şilemiţilor. 50 Acestea sînt familiile lui Neftali, după familiile lor şi după numărătoarea lor: patruzeci şi cinci de mii patru sute.

Deuteronomy 33:23

23 Despre Neftali a zis:,,Neftali, sătul de bunăvoinţă, Şi copleşit cu binecuvîntări dela Domnul, Ia în stăpînire partea de apus şi miazăzi!``

2 Kings 15:29

29 Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileia, toată ţara lui Neftali, şi pe locuitori i -a dus în prinsoare în Asiria.

1 Chronicles 7:13

13 Fiii lui Neftali: Iahţiel, Guni, Ieţer şi Şalum, fiii Bilhei.

1 Chronicles 12:34

34 Din Neftali, o mie de căpetenii, şi cu ei treizeci şi şapte de mii, cari purtau scutul şi suliţa.

Genesis 29:29

29 Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela, pe roaba sa Bilha.

Genesis 30:3-8

3 Ea a zis:,,Iată roaba mea Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei, şi să am şi eu copii prin ea.`` 4 Şi i -a dat de nevastă pe roaba ei Bilha; şi Iacov s'a culcat cu ea. 5 Bilha a rămas însărcinată, şi a născut lui Iacov un fiu. 6 Rahela a zis:,,Mi -a făcut Dumnezeu dreptate, şi mi -a auzit glasul, şi mi -a dăruit un fiu.`` De aceea i -a pus numele Dan (A judecat).

Genesis 35:22

22 Pe cînd locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s'a dus şi s'a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat.

Exodus 1:2

2 Ruben, Simeon, Levi, Iuda,

Judges 8:30

30 Ghedeon a avut şaptezeci de fii, ieşiţi din el, căci a avut mai multe neveste.

Exodus 24:1

1 Dumnezeu a zis lui Moise:,,Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu, şi şaptezeci de bătrîni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe, aruncîndu-vă cu faţa la pămînt.

Acts 7:14

14 Apoi Iosif a trimes să cheme pe tatăl său Iacov şi pe toată familia lui, şaptezeci şi cinci de suflete.

Genesis 31:21

21 A fugit astfel cu tot ce avea; s'a sculat, a trecut Rîul (Eufrat), şi s -a îndreptat spre muntele Galaad.

Genesis 43:8

8 Iuda a zis tatălui său Israel:,Trimete copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom muri, noi, tu şi copiii noştri.

Genesis 44:16-34

16 Iuda a răspuns:,,Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim?`` Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi, şi acela la care s'a găsit paharul.`` 17 Dar Iosif a zis:,,Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s'a găsit paharul, va fi robul meu; dar voi, suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.`` 18 Atunci Iuda s'a apropiat de Iosif, şi a zis:,,Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu, şi să nu te mînii pe robul tău! Căci tu eşti ca Faraon. 19 Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicînd:,,Mai trăeşte tatăl vostru, şi mai aveţi vreun frate?`` 20 Noi am răspuns domnului meu:,,Avem un tată bătrîn, şi un frate tînăr, copil făcut la bătrîneţa lui; băiatul acesta avea un frate care a murit, şi care era dela aceeaş mamă; el a rămas singur, şi tatăl lui îl iubeşte.`` 21 Tu ai spus robilor tăi:,,Aduceţi -l la mine ca să -l văd cu ochii mei.`` 22 Noi am răspuns domnului meu:,,Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă -l va părăsi, tatăl său are să moară.`` 23 Tu ai spus robilor tăi:,,Dacă nu se va pogorî şi fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeţi faţa.`` 24 Cînd ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu. 25 Tatăl nostru a zis:,,Duceţi-vă iarăş să ne cumpăraţi ceva merinde.`` 26 Noi am răspuns:,,Nu putem să ne ducem; dar dacă fratele nostru cel tînăr va fi cu noi, ne vom duce; căci nu putem vedea faţa omului aceluia, de cît dacă fratele nostru cel tînăr va fi cu noi.`` 27 Robul tău, tatăl nostru, ne -a zis:,,Voi ştiţi că nevastă-mea mi -a născut doi fii. 28 Unul a ieşit dela mine, şi cred că a fost sfîşiat negreşit de fiare, căci nu l-am mai văzut pînă astăzi. 29 Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta, şi i se va întîmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi pogorî bătrîneţele în locuinţa morţilor.`` 30 Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedeslipit sufletul lui, 31 el are să moară, cînd va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor pogorî cu durere în locuinţa morţilor bătrîneţele robului tău, tatăl nostru. 32 Căci robul tău s'a pus chezăş pentru copil, şi a zis tatălui meu:,,Dacă nu -l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.`` 33 Îngăduie, dar, te rog, robului tău să rămînă în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi. 34 Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mîhnirea tatălui meu!``

Genesis 45:10

10 Vei locui în ţinutul Gosen, şi vei fi lîngă mine, tu, fiii tăi, şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi, şi tot ce este al tău.

Genesis 46:34-47:1

34 voi să răspundeţi:,,Robii tăi au crescut vite, din tinereţa noastră pînă acum, atît noi cît şi părinţii noştri.` În felul acesta, veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sînt o urîciune pentru Egipteni.``

Genesis 49:8

8 Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; Mîna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina pînă la pămînt înaintea ta.

Genesis 33:4

4 Esau a alergat înaintea lui; l -a îmbrăţişat, i s'a aruncat pe grumaz, şi l -a sărutat. Şi au plîns.

Genesis 41:43

43 L -a suit în carul care venea după al lui, şi strigau înaintea lui:,,În genunchi!`` Astfel i -a dat Faraon stăpînire peste toată ţara Egiptului.

Genesis 45:14-15

14 El s'a aruncat pe gîtul fratelui său Beniamin, şi a plîns; şi Beniamin a plîns şi el pe gîtul lui. 15 A îmbrăţişat de asemenea pe toţi fraţii lui, plîngînd. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el.

Luke 15:20

20 Şi s'a sculat, şi a plecat la tatăl său. Cînd era încă departe, tatăl său l -a văzut, şi i s'a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l -a sărutat mult.

Acts 20:37

37 Şi au izbucnit cu toţii în lacrămi, au căzut pe grumazul lui Pavel, şi l-au sărutat.

Genesis 45:28

28 Şi Israel a zis:,,Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să -l văd înainte de moarte.``

Luke 2:29-30

29 ,,Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău. 30 Căci au văzutochii mei mîntuirea Ta,

Genesis 45:16-20

16 S'a răspîndit vestea în casa lui Faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui Faraon şi slujitorilor lui. 17 Faraon a zis lui Iosif:,,Spune fraţilor tăi:,Iată ce să faceţi:,Încărcaţi-vă dobitoacele, şi plecaţi în ţara Canaanului; 18 luaţi pe tatăl vostru şi familiile voastre, şi veniţi la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului, şi veţi mînca grăsimea ţării. 19 Ai poruncă să le spui:,,Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului cară pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru, şi veniţi. 20 Să nu vă pară rău de ceeace veţi lăsa; căci tot ce este mai bun în ţara Egiptului va fi pentru voi.``

Genesis 47:1-3

1 Iosif s'a dus să înştiinţeze pe Faraon, şi i -a spus:,,Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii, şi cu tot avutul lor; şi sînt în ţinutul Gosen.`` 2 A luat pe cinci din fraţii lui, şi i -a adus înaintea lui Faraon. 3 Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif:,,Cu ce vă îndeletniciţi?`` Ei au răspuns lui Faraon:,,Robii tăi sînt păstori, cum erau şi părinţii noştri.``

Acts 18:3

3 Şi, fiindcă avea acelaş meşteşug, a rămas la ei, şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor.

Hebrews 2:11

11 Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr'unul. De aceea, Lui nu -I este ruşine să -i numească,,fraţi``,

Genesis 4:2

2 A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.

Genesis 9:20

20 Noe a început să fie lucrător de pămînt, şi a sădit o vie.

Genesis 31:18

18 Şi -a luat toată turma şi toate averile pe cari le avea: turma, pe care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său Isaac, în ţara Canaan.

Genesis 37:2

2 Iată istoria lui Iacov. Iosif, la vîrsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.

Genesis 46:34

34 voi să răspundeţi:,,Robii tăi au crescut vite, din tinereţa noastră pînă acum, atît noi cît şi părinţii noştri.` În felul acesta, veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sînt o urîciune pentru Egipteni.``

Genesis 47:3

3 Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif:,,Cu ce vă îndeletniciţi?`` Ei au răspuns lui Faraon:,,Robii tăi sînt păstori, cum erau şi părinţii noştri.``

Exodus 3:1

1 Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mînat turma pînă dincolo de pustie, şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.

1 Samuel 16:11

11 Apoi Samuel a zis lui Isai:,,Aceştia sînt toţi fiii tăi?``. Şi el a răspuns:,,A mai rămas cel mai tînăr, dar paşte oile.`` Atunci Samuel a zis lui Isai:,,Trimite să -l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă pînă nu va veni aici.``

1 Samuel 17:15

15 David a plecat dela Saul şi s'a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său.

1 Kings 9:27

27 Şi Hiram a trimes cu aceste corăbii, la slujitorii lui Solomon, pe înşişi slujitorii lui, marinari cari cunoşteau marea.

1 Kings 18:5-6

5 Ahab a zis lui Obadia:,,Haidem prin ţară pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate pîrîurile; poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viaţa cailor şi catîrilor, şi să n'avem nevoie să omorîm vitele.`` 6 Şi-au împărţit ţara s'o cutreere. Ahab a plecat singur pe un drum, şi Obadia a plecat singur pe un alt drum.

Psalms 78:70-72

70 A ales pe robul Său David, şi l -a luat dela staulele de oi. 71 L -a luat dindărătul oilor, cari alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, şi pe moştenirea Sa Israel. 72 Şi David i -a cîrmuit cu o inimă neprihănită, şi i -a povăţuit cu mîni pricepute.

Isaiah 40:11

11 El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blînd oile cari alăptează.``

Zechariah 13:5

5 Ci fiecare din ei va zice: ...Eu nu sînt prooroc, ci sînt plugar, căci am fost cumpărat din tinereţa mea!...

Genesis 46:32

32 Oamenii aceştia sînt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii, şi tot ce este al lor.``

Genesis 47:2-4

2 A luat pe cinci din fraţii lui, şi i -a adus înaintea lui Faraon. 3 Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif:,,Cu ce vă îndeletniciţi?`` Ei au răspuns lui Faraon:,,Robii tăi sînt păstori, cum erau şi părinţii noştri.`` 4 Şi au mai zis lui Faraon:,,Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentrucă nu mai este păşune pentru oile robilor tăi, şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.``

Jonah 1:8

8 Atunci ei i-au zis:,,Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai, şi de unde vii? Care îţi este ţara, şi din ce popor eşti?``

Genesis 30:35

35 În aceeaş zi, a pus deoparte ţapii bălţaţi şi pestriţi, toate caprele seine şi pestriţe, toate cele ce aveau alb pe ele, şi toţi mieii cari erau negri. Le -a dat în mînile fiilor săi.

Genesis 34:5

5 Iacov a aflat că -i necinstise pe fiică-sa Dina; şi fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune, Iacov a tăcut pînă la întoarcerea lor.

Genesis 37:12

12 Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor.

Genesis 43:32

32 Au adus de mîncare lui Iosif deoparte, şi fraţilor lui de o parte; Egiptenilor, cari mîncau cu el, le-au adus deasemenea mîncare de o parte; căci Egiptenii nu puteau să mănînce cu Evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urîciune.

Exodus 8:26

26 Moise a răspuns:,,Nu este deloc potrivit să facem aşa; căci am aduce Domnului, Dumnezeului nostru, jertfe, care sînt o urîciune pentru Egipteni. Şi dacă am aduce, subt ochii lor, jertfe cari sînt o urîciune pentru Egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre?

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.