Jeremiah 43:11 Cross References - Romanian

11 El va veni, şi va lovi ţara Egiptului: va omorî pe cei sortiţi să moară, va duce în robie pe cei sortiţi robiei, şi va ucide cu sabia pe cei sortiţi la sabie!

Job 20:29

29 Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moştenirea pe care i -o hotărăşte Dumnezeu.``

Isaiah 19:1-25

1 Proorocie împotriva Egiptului. Iată, Domnul călăreşte pe un nor repede şi vine în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea Lui, şi li se îndoaie inima Egiptenilor în ei. 2 ,,Voi înarma pe Egipteni unii împotriva altora, şi se vor bate frate cu frate, prieten cu prieten, cetate cu cetate, împărăţie cu împărăţie. 3 Duhul Egiptenilor va pieri din ei, şi le voi nimici sfatul; atunci vor întreba pe idoli şi pe vrăjitori, pe ceice cheamă morţii şi pe ghicitori. 4 Voi da Egiptul în mînile unui stăpîn aspru, şi un împărat fără milă va stăpîni peste ei, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.`` 5 Apele mării vor seca, şi rîul va seca şi se va usca, 6 rîurile se vor împuţi, canalele Egiptului vor fi goale şi uscate, pipirigul şi trestiile se vor vesteji. 7 Livezile Nilului de la îmbucătura rîului, şi toate sămănăturile din valea rîului se vor usca, se vor preface în ţărînă şi vor pieri. 8 Vor geme pescarii, se vor boci toţi cei ce aruncă undiţa în rîu, şi ceice întind mreji pe ape vor fi nemîngîiaţi. 9 Ceice lucrează inul dărăcit, şi ceice ţes ţesături albe vor fi acoperiţi, de ruşine, 10 stăpînitorii ţării vor fi întristaţi şi toţi simbriaşii vor fi cu inima amărîtă. 11 În adevăr, voivozii Ţoanului au înebunit, sfetnicii înţelepţi ai lui Faraon s'au prostit.,,Cum îndrăzniţi voi să spuneţi lui Faraon:,Noi sîntem fiii înţelepţilor, fiii străvechilor împăraţi? 12 Unde sînt înţelepţii tăi?`,Să-ţi facă descoperiri dumnezeieşti, şi să spună ce a hotărît Domnul oştirilor împotriva Egiptului. 13 Voivozii Ţoanului au înebunit, voivozii Nofului s'au înşelat, căpeteniile seminţiilor duc Egiptul în rătăcire: 14 Domnul a răspîndit în mijlocul lui un duh de ameţeală ca să facă pe Egipteni să se clatine în toate faptele lor, cum se clatină un om beat şi varsă, 15 şi Egiptul nu va avea pe nimeni, care să poată face ceva, nici cap, nici coadă, nici ramură de finic, nici trestie! 16 În ziua aceea, Egiptul va fi ca o femeie: va tremura şi se va teme, văzînd mişcarea mînei Domnului oştirilor, cînd o va ridica împotriva lui. 17 Chiar şi ţara lui Iuda va fi o groază pentru Egipt: cum i se va vorbi de ea, se va îngrozi, din pricina hotărîrii luate împotriva lui de Domnul oştirilor. 18 În vremea aceea, vor fi cinci cetăţi în ţara Egiptului, cari vor vorbi limba Canaanului, şi vor jura pe Domnul oştirilor: una din ele se va numi cetatea nimicirii! 19 Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în ţara Egiptului, şi la hotar, va fi un stîlp de aducere aminte pentru Domnul. 20 Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului. Ei vor striga către Domnul din pricina asupritorilor, şi El le va trimete un mîntuitor şi un apărător, care să -i izbăvească. 21 Atunci Domnul Se va descoperi Egiptenilor, şi Egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Vor aduce jertfe şi daruri de mîncare, vor face juruinţe Domnului şi le vor împlini. 22 Astfel, Domnul va lovi pe Egipteni, îi va lovi, dar îi va tămădui. Ei se vor întoarce la Domnul, care -i va asculta, şi -i va vindeca. 23 În aceeaş vreme, va fi un drum care va duce din Egipt în Asiria: Asirienii se vor duce în Egipt şi Egiptenii în Asiria, şi Egiptenii împreună cu Asirienii vor sluji Domnului. 24 Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvîntare în mijlocul pămîntului. 25 Domnul oştirilor îi va binecuvînta şi va zice:,,Binecuvîntat să fie Egiptul, poporul Meu, şi Asiria, lucrarea mînilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea!``

Jeremiah 15:2

2 Şi dacă-ţi vor zice:,Unde să ne ducem?` să le răspunzi:,Aşa vorbeşte Domnul:,La moarte cei sortiţi la moarte, la sabie cei sortiţi săbiei, la foamete cei sortiţi foametei, la robie, cei sortiţi robiei!

Jeremiah 25:19

19 lui Faraon, împăratul Egiptului, slujitorilor lui, căpeteniilor lui, şi tot poporului lui;

Jeremiah 44:13

13 Voi pedepsi astfel pe ceice locuiesc în ţara Egiptului, cum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete şi cu ciumă.

Jeremiah 46:1-26

1 Cuvîntul Domnului spus proorocului Ieremia asupra neamurilor: 2 asupra Egiptului, împotriva oastei lui Faraon Neco, împăratul Egiptului, care era lîngă rîul Eufratului, la Carchemiş, şi care a fost bătută de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: 3 ,,Pregătiţi scutul şi pavăza, şi mergeţi la luptă; 4 înhămaţi caii, şi încălecaţi, călăreţi; arătaţi-vă cu coifurile voastre, lustruiţi-vă suliţele, îmbrăcaţi-vă cu platoşa!... 5 Ce văd? Li -i frică, dau înapoi; vitejii lor sînt bătuţi; fug fără să se mai uite înapoi... Groaza se răspîndeşte în toate părţile-zice Domnul. - 6 Cel mai iute nu scapă prin fugă, cel mai viteaz nu poate scăpa! La miază-noapte, pe malurile Eufratului, se clatină şi cad! 7 Cine este acela care înaintează ca Nilul, şi ale cărui ape se rostogolesc ca rîurile? 8 Este Egiptul. El se umflă ca Nilul, şi apele lui se rostogolesc ca rîurile. El zice:,Mă voi sui, voi acoperi ţara, voi nimici cetăţile şi pe locuitorii lor. 9 Suiţi-vă, cai! Năpustiţi-vă, cară! Să iasă vitejii, cei din Etiopia şi din Put, cari mînuiesc scutul, şi cei din Lud, cari mînuiesc şi întind arcul! 10 Această zi este a Domnului, Dumnezeului oştirilor; este o zi de răzbunare, în care Se răzbună El pe vrăjmaşii Săi. Sabia mănîncă, se satură, şi se îmbată cu sîngele lor. Căci Domnul, Dumnezeul oştirilor, are o jertfă în ţara dela miază-noapte, pe malurile Eufratului. 11 Suie-te în Galaad, şi adu leac alinător, fecioară, fiica Egiptului! Degeaba întrebuinţezi atîtea leacuri, căci nu este vindecare pentru tine! 12 Neamurile aud ruşinea ta, şi este plin pămîntul de strigătele tale; căci războinicii se poticnesc unul de altul, cad cu toţii laolaltă.`` 13 Iată cuvîntul spus de Domnul către proorocul Ieremia, despre venirea lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, ca să lovească ţara Egiptului: 14 ,,Daţi de ştire în Egipt, daţi de veste la Migdol, şi vestiţi la Nof şi la Tahpanes! Ziceţi:,Scoală-te, pregăteşte-te, căci sabia mănîncă în jurul tău! 15 Pentruce ţi-au căzut vitejii tăi? Nu pot să ţină piept, căci Domnul îi răstoarnă! 16 El face pe mulţi să se poticnească; cad unul peste altul, şi zic:,Haidem să ne întoarcem la poporul nostru, în ţara noastră de naştere, departe de sabia nimicitorului!` 17 Acolo strigă:,Faraon, împăratul Egiptului, nu este decît un pustiu, căci a lăsat să treacă clipa potrivită.` 18 ,Pe viaţa Mea!` zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oştirilor:,Ca Taborul printre munţi, cum înaintează Carmelul în mare, aşa va veni. 19 Fă-ţi calabalîcul pentru robie, locuitoare, fiica Egiptului! Căci Noful va ajunge un pustiu, va fi pustiit şi nu va mai avea locuitori. 20 Egiptul este o juncană foarte frumoasă... Nimicitorul vine dela miază noapte peste ea... 21 Simbriaşii lui deasemenea sînt ca nişte viţei îngrăşaţi în mijlocul lui. Dar şi ei dau dosul, fug toţi fără să poată ţine pept. Căci vin peste ei ziua nenorocirii lor, ziua pedepsirii lor! 22 I se aude glasul ca fîşiitul unui şarpe! Căci ei înaintează cu o oştire, şi vin cu topoare împotriva lui, ca nişte tăietori de lemne.`` 23 ,,Tăiaţi -i pădurea, zice Domnul, măcar că este fără capăt! Căci sînt mai mulţi decît lăcustele, şi nu -i poţi număra! 24 Fiica Egiptului este acoperită de ruşine, şi este dată în mînile poporului dela mează-noapte. 25 Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, zice:,Iată, voi pedepsi pe Amon din No, pe Faraon şi Egiptul, pe dumnezeii şi împăraţii lui, pe Faraon şi pe cei ce se încred în el. 26 Îi voi da în mînile celor ce vor să -i omoare, în mînile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi în mînile slujitorilor lui. După aceea, însă, Egiptul va fi locuit ca în zilele de altă dată, zice Domnul.``

Ezekiel 5:12

12 O treime din locuitorii tăi va muri de ciumă, şi va fi nimicită de foamete în mijlocul tău: o treime va cădea ucisă de sabie în jurul tău; şi o treime o voi risipi în toate vînturile, şi voi scoate sabia după ei.

Ezekiel 29:19-20

19 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,Iată că dau lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, ţara Egiptului; el îi va ridica bogăţiile, o va prăda, şi o va jăfui; aceasta va fi plata oastei lui! 20 Ca plată pentru slujba făcută împotriva Tirului, îi dau ţara Egiptului; căci pentru Mine s'au ostenit, zice Domnul Dumnezeu.

Ezekiel 30:1-26

1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel: 2 ,Fiul omului, prooroceşte, şi spune:,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,,Văitaţi-vă!... Nenorocită zi! 3 Căci se apropie ziua, se apropie ziua Domnului, zi întunecoasă: aceasta va fi vremea neamurilor. 4 Sabia va pătrunde în Egipt, şi în Etiopia va fi groază, cînd vor cădea morţii în Egipt, cînd i se vor ridica bogăţiile, şi i se vor răsturna temeliile. 5 Etiopia, Put, Lud, toată Arabia, Cub, şi fiii ţării unite cu ele, vor cădea împreună cu ei loviţi de sabie.` 6 Aşa vorbeşte Domnul:,Sprijinitorii Egiptului vor cădea, şi mîndria tăriei lui se va prăbuşi! Din Migdol pînă la Siene vor cădea loviţi de sabie, zice Domnul Dumnezeu.` 7 ,Vor fi pustiiţi între alte ţări pustiite, şi cetăţile lui vor fi nimicite în mijlocul altor cetăţi nimicite. 8 Şi vor şti că Eu sînt Domnul, cînd voi pune foc în Egipt, şi cînd toţi sprijinitorii lui vor fi zdrobiţi. 9 În ziua aceea nişte soli se vor duce din partea mea cu corăbiile să turbure Etiopia în liniştea ei; şi -i va apuca spaimă mare în ziua Egiptului; căci iată că lucrurile acestea se întîmplă!` 10 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,Voi pierde mulţimea Egiptului, prin mîna lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului. 11 El şi poporul lui cu el, cel mai grozav dintre popoare, vor fi trimeşi să nimicească ţara. Vor scoate sabia împotriva Egiptului, şi vor umplea ţara de morţi. 12 Canalurile le voi seca, voi da ţara în mînile celor răi; voi pustii ţara cu tot ce cuprinde ea, prin mîna străinilor. Eu, Domnul, am vorbit!` - 13 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,Voi nimici idolii, şi voi stîrpi din Nof chipurile deşerte. Nu va mai fi niciun voivod din ţara Egiptului, şi voi răspîndi groaza în ţara Egiptului. 14 Voi pustii Patrosul, voi pune foc Ţoanului, şi-Mi voi aduce la îndeplinire judecăţile asupra Noului. 15 Îmi voi vărsa urgia asupra Sinului, cetăţuia Egiptului, şi voi nimici cu desăvîrşire mulţimea din No. 16 Voi pune foc Egiptului; Sinul va fi cuprins de spaimă. No va fi deschis prin spărtură, şi Noful cucerit ziua nameaza mare de vrăjmaşi. 17 Tinerii din On şi din Pi-Beset vor cădea ucişi de sabie, şi cetăţile acestea se vor duce în robie. 18 La Tahpanes se va întuneca ziua, cînd voi sfărîma jugul Egiptului, şi cînd se va sfîrşi mîndria tăriei lui; un nor va acoperi Tahpanesul, şi cetăţile lui vor merge în robie. 19 Îmi voi aduce astfel la îndeplinire judecăţile asupra Egiptului, şi vor şti că Eu sînt Domnul.` 20 În anul al unsprezecelea, în ziua a şaptea a lunii întîi, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 21 ,Fiul omului, am frînt braţul lui Faraon, împăratul Egiptului; şi iată că nu -i vor lega rana ca să se vindece, nu -l vor obloji cu legături, nu -l vor lega ca să se întremeze, şi să poată mîntui sabia.` 22 De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe Faraon, împăratul Egiptului, şi -i voi rupe braţele, pe cel tare şi pe cel frînt, ca să -i cadă sabia din mînă. 23 Iar pe Egipteni îi voi împrăştia printre neamuri, şi -i voi risipi în felurite ţări. 24 În schimb, voi întări braţele împăratului Babilonului, şi -i voi pune o sabie în mînă; iar braţele lui Faraon le voi frînge, ca să geamă înaintea lui cum gem cei răniţi de moarte. 25 Dar voi întări braţele împăratului Babilonului, iar braţele lui Faraon vor cădea. Şi vor şti că Eu sînt Domnul, cînd voi pune sabia Mea în mîna împăratului Babilonului, şi cînd o va întoarce împotriva ţării Egiptului. 26 Voi împrăştia pe Egipteni printre neamuri, îi voi risipi în felurite ţări, şi vor şti că Eu sînt Domnul.``

Zechariah 11:9

9 Şi am zis: ...Nu vă mai pot paşte! Cea care are să moară, să moară, cea care are să piară să piară, şi cele ce mai rămîn, să se mănînce unele pe altele!...

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.