Numbers 20 Cross References - Romanian

1 Toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustia Ţin în luna întîi. Şi poporul s'a oprit la Cades. Acolo a murit şi a fost îngropată Maria. 2 Adunarea n'avea apă. Şi s'au răsculat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron. 3 Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis:,,Ce bine ar fi fost să fi murit noi, cînd au murit fraţii noştri înaintea Domnului! 4 Pentruce aţi adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi şi vitele noastre? 5 Pentruce ne-aţi scos din Egipt, şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de sămănat, nici smochin, nici viţă, nici rodiu, nici apă de băut?`` 6 Moise şi Aaron au plecat dela adunare şi s'au dus la uşa cortului întîlnirii. Au căzut cu faţa la pămînt, şi li s'a arătat slava Domnului. 7 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 8 ,,Ia toiagul, şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stîncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stîncă, şi să adăpi adunarea şi vitele lor.`` 9 Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul. 10 Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stîncii. Şi Moise le -a zis:,,Ascultaţi, răsvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stînca aceasta?`` 11 Apoi Moise a ridicat mîna, şi a lovit stînca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa în cît a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele. 12 Atunci Domnul a zis lui Moise:,,Pentrucă n'aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i -o dau.`` 13 Acestea sînt apele Meriba (Ceartă), unde s'au certat copiii lui Israel cu Domnul care a fost sfinţit între ei. 14 Dela Cades, Moise a trimes nişte soli la împăratul Edomului, ca să -i spună:,,Aşa vorbeşte fratele tău Israel. Tu ştii toate suferinţele prin cari am trecut. 15 Părinţii noştri s'au pogorît în Egipt, şi am locuit acolo multă vreme. Dar Egiptenii ne-au chinuit, pe noi şi pe părinţii noştri. 16 Am strigat către Domnul, şi El ne -a auzit glasul. A trimes un Înger, şi ne -a scos din Egipt. Şi iată că sîntem la Cades, cetate care se află la marginea ţinutului tău. 17 Lasă-ne să trecem prin ţara ta; nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii, şi nici nu vom bea apă din fîntîni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stînga, pînă vom trece de ţinutul tău.`` 18 Edom i -a răspuns:,,Să nu cumva să treci pela mine, căci altfel îţi voi ieşi înainte cu sabia.`` 19 Copiii lui Israel i-au zis:,,Vom merge pe drumul cel mare; şi, dacă vom bea din apa ta, eu şi turmele mele, îţi voi plăti preţul; nu-ţi cer altceva decît să trec cu picioarele!`` 20 El a răspuns:,,Să nu cumva să treci!`` Şi Edom i -a eşit înainte cu multă gloată şi cu mînă tare. 21 Astfel Edom n'a vrut să lase pe Israel să treacă prin ţinutul lui. Şi Israel s'a abătut dela el. 22 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat dela Cades, şi a ajuns la muntele Hor. 23 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron, lîngă muntele Hor, la hotarele ţării lui Edom: 24 Aaron are să fie adăugat la poporul lui; căci nu va intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel, pentrucă v'aţi împotrivit poruncii Mele, la apele Meriba. 25 Ia pe Aaron şi pe fiul său Eleazar, şi suie -i pe muntele Hor. 26 Desbracă pe Aaron de veşmintele lui, şi îmbracă pe fiul său Eleazar cu ele. Acolo va fi adăugat Aaron la poporul lui şi va muri.`` 27 Moise a făcut ce -i poruncise Domnul. S'au suit pe muntele Hor, în faţa întregei adunări. 28 Moise a desbrăcat pe Aaron de veşmintele lui, şi a îmbrăcat cu ele pe fiul său Eleazar. Aaron a murit acolo, pe vîrful muntelui. Moise şi Eleazar s'au pogorît de pe munte. 29 Toată adunarea a văzut că Aaron murise, şi toată casa lui Israel a plîns pe Aaron treizeci de zile.

Exodus 2:4

4 Sora copilului pîndea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întîmple.

Exodus 2:7

7 Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon:,,Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?``

Exodus 15:20

20 Maria, proorociţa, sora lui Aaron, a luat în mînă o timpană, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucînd.

Numbers 12:1

1 Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiane pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană.

Numbers 12:10

10 Norul s'a depărtat de pe cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s'a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră.

Numbers 12:15

15 Maria a fost închisă şapte zile afară din tabără. Şi poporul n'a pornit, pănă ce a intrat din nou Maria în tabără.

Numbers 13:21

21 Ei s'au suit, şi au iscodit ţara, dela pustia Ţin pînă la Rehob, pe drumul care duce la Hamat.

Numbers 20:16

16 Am strigat către Domnul, şi El ne -a auzit glasul. A trimes un Înger, şi ne -a scos din Egipt. Şi iată că sîntem la Cades, cetate care se află la marginea ţinutului tău.

Numbers 26:59

59 Numele nevestei lui Amram era Iochebed, fata lui Levi, care i s'a născut lui Levi, în Egipt; ea a născut lui Amram: pe Aaron, pe Moise, şi pe Maria, sora lor.

Numbers 27:14

14 pentrucă v'aţi împotrivit poruncii Mele, în pustia Ţin, cînd cu cearta adunării, şi nu M'aţi sfinţit înaintea lor cu prilejul apelor.`` (Acestea sînt apele de ceartă, la Cades, în pustia Ţin.)

Numbers 33:36

36 Au pornit din Eţion-Gheber, şi au tăbărît în pustia Ţin, adică la Cades.

Deuteronomy 1:22-23

22 Voi v'aţi apropiat cu toţii de mine, şi aţi zis:,,Să trimetem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara, şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în cari vom ajunge.`` 23 Părerea aceasta mi s'a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, cîte un om de fiecare seminţie.

Deuteronomy 2:14

14 Vremea cît au ţinut călătoriile noastre dela Cades-Barnea pînă la trecerea pîrîului Zered a fost de treizeci şi opt de ani, pînă a perit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul.

Deuteronomy 32:51

51 pentrucă aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lîngă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M'aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel.

Psalms 29:8

8 glasul Domnului face să se cutremure pustia; Domnul face să tremure pustia Cades.

Micah 6:4

4 Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei, şi am trimes înaintea ta pe Moise, Aaron şi Maria!

Exodus 15:23-24

23 Au ajuns la Mara; dar n'au putut să bea apă din Mara, pentrucă era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune). 24 Poporul a cîrtit împotriva lui Moise, zicînd:,,Ce avem să bem?``

Exodus 16:2

2 Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cîrtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron.

Exodus 16:7

7 Şi mîne dimineaţă, veţi vedea slava Domnului; pentrucă v'a auzit cîrtirile împotriva Domnului; căci ce sîntem noi, ca să cîrtiţi împotriva noastră?``

Exodus 16:12

12 ,,Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel. Spune-le:,Între cele două seri aveţi să mîncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de pîne; şi veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.``

Exodus 17:1-4

1 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice, pe cari poruncise Domnul să le facă; şi au tăbărît la Refidim. Acolo poporul n'a găsit apă de băut. 2 Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis:,,Dă-ne apă să bem!`` Moise le -a răspuns:,,Pentruce căutaţi ceartă cu mine? Pentruce ispitiţi pe Domnul?`` 3 Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cîrtea împotriva lui Moise. El zicea:,,Pentruce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre?`` 4 Moise a strigat către Domnul, şi a zis:,,Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.``

Numbers 11:1-6

1 Poporul a cîrtit în gura mare împotriva Domnului, zicînd că -i merge rău. Cînd a auzit Domnul, S'a mîniat. S'a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberii. 2 Poporul a strigat către Moise. Moise s'a rugat Domnului, şi focul s'a stins. 3 Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentrucă se aprinsese focul Domnului printre ei. 4 Adunăturii de oameni, cari se aflau în mijlocul lui Israel, i -a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plîngă, şi să zică:,,Cine ne va da carne să mîncăm? 5 Ne aducem aminte de peştii pe cari -i mîncam în Egipt, şi cari nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi. 6 Acum ni s'a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decît mana aceasta.``

Numbers 16:3

3 Ei s'au adunat împotriva lui Moise şi Aaron, şi le-au zis:,,Destul! căci toată adunarea, toţi sînt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentruce vă ridicaţi voi mai pesus de adunarea Domnului?``

Numbers 16:19

19 Şi Core a chemat toată adunarea împotriva lui Moise şi Aaron, la uşa cortului întîlnirii. Atunci slava Domnului s'a arătat întregei adunări.

Numbers 16:42

42 Pe cînd se strîngea adunarea împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, şi pe cînd îşi îndreptau privirile spre cortul întîlnirii, iată că l -a acoperit norul, şi s'a arătat slava Domnului.

Numbers 21:5

5 şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise:,,Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pîne, nici apă, şi ni s'a scîrbit sufletul de această hrană proastă.``

1 Corinthians 10:10-11

10 Să nu cîrtiţi, cum au cîrtit unii din ei, cari au fost nimiciţi de Nimicitorul. 11 Aceste lucruri li s'au întîmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfîrşiturile veacurilor.

Exodus 16:2-3

2 Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cîrtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron. 3 Copiii lui Israel le-au zis:,,Cum de n'am murit loviţi de mîna Domnului în ţara Egiptului, cînd şedeam lîngă oalele noastre cu carne, cînd mîncam pîne de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.``

Exodus 17:2

2 Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis:,,Dă-ne apă să bem!`` Moise le -a răspuns:,,Pentruce căutaţi ceartă cu mine? Pentruce ispitiţi pe Domnul?``

Numbers 11:1

1 Poporul a cîrtit în gura mare împotriva Domnului, zicînd că -i merge rău. Cînd a auzit Domnul, S'a mîniat. S'a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberii.

Numbers 11:33-34

33 Pe cînd carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S'a aprins de mînie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare. 34 Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentrucă acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.

Numbers 14:1-2

1 Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plîns în noaptea aceea. 2 Toţi copiii lui Israel au cîrtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le -a zis:,,De ce n'om fi murit noi în ţara Egiptului, sau de ce n'om fi murit în pustia aceasta?

Numbers 14:36-37

36 Bărbaţii pe cari îi trimesese Moise să iscodească ţara, şi cari, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cîrtească împotriva lui, înegrind ţara; 37 oamenii aceştia, cari înegriseră ţara, au murit acolo înaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică.

Numbers 16:31-35

31 Pe cînd isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pămîntul de subt ei s'a despicat în două. 32 Pămîntul şi -a deschis gura, şi i -a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor. 33 Şi s'au pogorît astfel de vii în locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pămîntul i -a acoperit de tot, şi au perit din mijlocul adunării. 34 Tot Israelul, care era în jurul lor, cînd au ţipat ei, a fugit; căci ziceau:,,Să fugim ca să nu ne înghită pămîntul!`` 35 Un foc a ieşit dela Domnul, şi a mistuit pe cei două sute cinci zeci de oameni cari aduceau tămîia.

Numbers 16:49

49 Patrusprezece mii şapte sute de inşi au murit de urgia aceasta, afară de ceice muriseră din pricina lui Core.

Job 3:10-11

10 Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei. 11 Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

Lamentations 4:9

9 Ceice pier ucişi de sabie sînt mai fericiţi decît ceice pier de foame, cari cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor cîmpului!

Exodus 5:21

21 Şi le-au zis:,,Să vă vadă Domnul, şi să judece! Voi ne-aţi făcut urîţi lui Faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mînă ca să ne omoare.``

Exodus 14:11-12

11 Ei au zis lui Moise:,,Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? 12 Nu-ţi spuneam noi în Egipt:,Lasă-ne să slujim ca robi Egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi Egiptenilor decît să murim în pustie?``

Exodus 16:3

3 Copiii lui Israel le-au zis:,,Cum de n'am murit loviţi de mîna Domnului în ţara Egiptului, cînd şedeam lîngă oalele noastre cu carne, cînd mîncam pîne de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.``

Exodus 17:3

3 Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cîrtea împotriva lui Moise. El zicea:,,Pentruce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre?``

Numbers 11:5

5 Ne aducem aminte de peştii pe cari -i mîncam în Egipt, şi cari nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi.

Numbers 16:13-14

13 N'ajunge că ne-ai scos dintr'o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustie, de vrei să mai şi stăpîneşti peste noi? 14 Ce bine ne-ai mai dus într'o ţară unde curge lapte şi miere, şi ce bine ne-ai mai dat în stăpînire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!``

Numbers 16:41

41 A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cîrtit împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, zicînd:,,Voi aţi omorît pe poporul Domnului!``

Psalms 106:21

21 Au uitat pe Dumnezeu, Mîntuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt,

Acts 7:35

35 Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, cînd au zis:,Cine te -a pus pe tine stăpînitor şi judecător?` Dumnezeu l -a trimes ca stăpînitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug.

Acts 7:39-40

39 Părinţii noştri n'au vrut să -l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s'au întors spre Egipt, 40 şi au zis lui Aaron:,Fă-ne nişte dumnezei, cari să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, care ne -a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s'a făcut.`

Numbers 16:14

14 Ce bine ne-ai mai dus într'o ţară unde curge lapte şi miere, şi ce bine ne-ai mai dat în stăpînire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!``

Deuteronomy 8:15

15 care te -a dus în acea pustie mare şi grozavă, unde erau şerpi înfocaţi şi scorpioni, în locuri uscate şi fără apă, care a făcut să-ţi ţîşnească apă din stînca cea mai tare,

Nehemiah 9:21

21 Patruzeci de ani, ai avut grijă să -i hrăneşti în pustie, şi n'au dus lipsă de nimic, hainele nu li s'au învechit, şi picioarele nu li s'au umflat.

Jeremiah 2:2

2 ,Du-te, şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului:,Aşa vorbeşte Domnul:,Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai cînd erai tînără, de iubirea ta, cînd erai logodită, cînd Mă urmai în pustie, într'un pămînt nesămănat.

Jeremiah 2:6

6 Ei n'au întrebat:,Unde este Domnul, care ne -a scos din ţara Egiptului, care ne -a povăţuit prin pustie, printr'un pămînt uscat şi plin de gropi, printr'un pămînt unde domneşte seceta şi umbra morţii, printr'un pămînt pe unde nimeni nu trece şi unde nu locuieşte nici un om?`

Ezekiel 20:36

36 Cum M'am judecat cu părinţii voştri în pustia ţării Egiptului, aşa Mă voi judeca şi cu voi, -zice Domnul Dumnezeu.

Exodus 16:10

10 Şi, pe cînd vorbea Aaron întregei adunări a lui Israel, s'au uitat înspre pustie, şi iată că slava Domnului s'a arătat în nor.

Exodus 17:4

4 Moise a strigat către Domnul, şi a zis:,,Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.``

Numbers 12:5

5 Domnul S'a pogorît în stîlpul de nor, şi a stătut la uşa cortului. A chemat pe Aaron şi pe Maria, şi ei s'au apropiat amîndoi.

Numbers 14:5

5 Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pămînt, în faţa întregei adunări a copiilor lui Israel care era strînsă la o laltă.

Numbers 14:10

10 Toată adunarea vorbea să -i ucidă cu pietre, cînd slava Domnului s'a arătat peste cortul întîlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.

Numbers 16:4

4 Cînd a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pămînt.

Numbers 16:22

22 Ei au căzut cu feţele la pămînt, şi au zis:,,Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mînii împotriva întregei adunări?``

Numbers 16:45

45 ,,Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi -i voi topi într'o clipă!`` Ei au căzut cu feţele la pămînt;

Joshua 7:6

6 Iosua şi -a sfîşiat hainele, şi s'a aruncat cu faţa la pămînt pînă seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrînii lui Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărînă.

1 Chronicles 21:16

16 David a ridicat ochii, şi a văzut pe îngerul Domnului stînd între pămînt şi cer, şi ţinînd în mînă sabia scoasă şi întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci David şi bătrînii, înveliţi cu saci, au căzut cu faţa la pămînt.

Psalms 109:3-4

3 mă înconjoară cu cuvîntări pline de ură, şi se războiesc cu mine fără temei. 4 Pe cînd eu îi iubesc, ei îmi sînt protivnici; dar eu alerg la rugăciune.

Matthew 26:39

39 Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pămînt, şi S'a rugat, zicînd:,,Tată, dacă este cu putinţă, depărtează dela Mine paharul acesta! Totuş nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.``

Genesis 18:14

14 Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.``

Exodus 4:2

2 Domnul i -a zis:,Ce ai în mînă?` El a răspuns:,Un toiag.`

Exodus 4:17

17 Ia în mînă toiagul acesta, cu care vei face semnele.``

Exodus 4:20

20 Moise şi -a luat nevasta şi copiii, i -a pus călări pe măgari, şi s'a întors în ţara Egiptului. Şi -a luat în mînă toiagul lui Dumnezeu.

Exodus 7:20

20 Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat toiagul, şi a lovit apele rîului, subt ochii lui Faraon şi subt ochii slujitorilor lui; şi toate apele rîului s'au prefăcut în sînge.

Exodus 14:16

16 Tu, ridică-ţi toiagul, întinde ţi mîna spre mare, şi despică -o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.

Exodus 17:5-6

5 Domnul a zis lui Moise:,,Treci înaintea poporului, şi ia cu tine vreo cîţiva din bătrînii lui Israel; ia-ţi în mînă şi toiagul cu care ai lovit rîul, şi porneşte! 6 Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stînca Horebului; vei lovi stînca, şi va ţîşni apă din ea, şi poporul va bea.`` Moise a făcut aşa, în faţa bătrînilor lui Israel.

Exodus 17:9

9 Atunci Moise a zis lui Iosua:,,Alege nişte bărbaţi, şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mîne pe vîrful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mînă.``

Numbers 20:11

11 Apoi Moise a ridicat mîna, şi a lovit stînca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa în cît a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele.

Numbers 21:15

15 Şi scurgerile şivoaielor, Cari se întind înspre Ar şi se ating cu hotarul lui Moab.``

Numbers 21:18

18 Fîntîna, pe care au săpat -o căpeteniile, Pe care au săpat -o mai marii poporului, Cu toiagul de cîrmuire, cu toiegele lor!`` Din pustia aceasta s'au dus la Matana;

Joshua 6:5

5 Cînd vor suna lung din cornul de berbece, şi cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte.``

Joshua 6:20

20 Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trîmbiţe. Cînd a auzit poporul sunetul trîmbiţei, a strigat tare, şi zidul s'a prăbuşit; poporul s'a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mîna pe cetate,

Nehemiah 9:15

15 Le-ai dat, dela înălţimea cerurilor, pîne, cînd le era foame, şi ai scos apă din stîncă, atunci cînd le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpînirea ţării pe care jurasei că le -o vei da.

Psalms 33:9

9 Căci el zice, şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.

Psalms 78:15-16

15 A despicat stînci în pustie, şi le -a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe. 16 A făcut să ţîşnească izvoare din stînci, şi să curgă ape ca nişte rîuri.

Psalms 105:41

41 A deschis stînca, şi au curs ape, cari s-au vărsat ca un rîu în locurile uscate.

Psalms 114:8

8 care preface stînca în iaz, şi cremenea în izvor de ape.

Isaiah 41:17-18

17 Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă, şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu -i voi părăsi. 18 Voi face să izvorască rîuri pe dealuri, şi izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia în iaz, şi pămîntul uscat în şivoaie de ape;

Isaiah 43:20

20 Fiarele cîmpului Mă vor slăvi, şacalii şi struţii, pentrucă voi da ape în pustie, şi rîuri în locuri secetoase, ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu cel ales,

Isaiah 48:21

21 Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în cari -i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stîncă, va despica stînca, şi va curge apa.

Matthew 21:21

21 Drept răspuns, Isus le -a zis:,,Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s'a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia:,Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare,` se va face.

Mark 11:22-24

22 Isus a luat cuvîntul, şi le -a zis:,,Aveţi credinţă în Dumnezeu! 23 Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia:,Ridică-te şi aruncă-te în mare`, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. 24 De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi -l veţi avea.

Luke 11:13

13 Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I -L cer!``

John 4:10-14

10 -Drept răspuns, Isus i -a zis:,,Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice:,Dă-Mi să beau!` tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.`` 11 ,,Doamne``, I -a zis femeia,,,n'ai cu ce să scoţi apă, şi fîntîna aste adîncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? 12 Eşti Tu oare mai mare decît părintele nostru Iacov, care ne -a dat fîntîna aceasta, şi a băut din ea el însuş şi feciorii lui şi vitele lui?`` 13 Isus i -a răspuns:,,Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăş sete. 14 Dar oricui va bea din apa, pe care i -o voi da Eu, în veac nu -i va fi sete; ba încă apa, pe care i -o voi da Eu, se va preface în el într'un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa vecinică.``

John 16:24

24 Pînă acum n'aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentruca bucuria voastră să fie deplină.

Acts 1:14

14 Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.

Acts 2:1-4

1 În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaş loc. 2 Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. 3 Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s'au aşezat cîte una pe fiecare din ei. 4 Şi toţi s'au umplut de Duh Sfînt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.

Revelation 22:1

1 Şi mi -a arătat un rîu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.

Revelation 22:17

17 Şi Duhul şi Mireasa zic:,,Vino!`` Şi cine aude, să zică:,,Vino!`` Şi celuice îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!

Numbers 17:10

10 Domnul a zis lui Moise:,,Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei, şi să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiţi, ca să pui astfel capăt înaintea Mea cîrtirilor lor, şi să nu moară.``

Genesis 40:8

8 Ei i-au răspuns:,,Am visat un vis, şi nu este nimeni care să -l tălmăcească.`` Iosif le -a zis:,,Tălmăcirile sînt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.``

Genesis 41:16

16 Iosif a răspuns lui Faraon:,,Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!``

Numbers 11:22-23

22 Putem tăia oare atîtea oi şi atîţia boi, ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?`` 23 Domnul a răspuns lui Moise:,,Nu cumva s'a scurtat oare mîna Domnului? Vei vedea acum dacă ceeace ţi-am spus se va întîmpla sau nu.``

Deuteronomy 9:24

24 V'aţi tot răsvrătit împotriva Domnului de cînd vă cunosc.

Psalms 106:32-33

32 Ei au mîniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor. 33 Căci s'au răzvrătit împotriva Duhului Lui, şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele.

Daniel 2:28-30

28 Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întîmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe cari le-ai avut în patul tău. 29 În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gînduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri; şi Celce descopere tainele ţi -a făcut cunoscut ce se va întîmpla. 30 Însă dacă mi s'a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decît a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tîlcuirea ei, şi să afli ce-ţi doreşte inima să ştii.

Matthew 5:22

22 Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său:,Prostule!` va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine -i va zice:,Nebunule`, va cădea supt pedeapsa focului gheenei.

Luke 9:54-55

54 Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, cînd au văzut lucrul acesta, au zis:,,Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să -i mistuie, cum a făcut Ilie?`` 55 Isus S'a întors spre ei, i -a certat, şi le -a zis:,,Nu ştiţi de ce duh sînteţi însufleţiţi!

Acts 3:12-16

12 Petru, cînd a văzut lucrul acesta, a luat cuvîntul, şi a zis norodului:,,Bărbaţi Israeliţi, pentruce vă miraţi de lucrul acesta? Dece vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble? 13 Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mîna lui Pilat; şi v'aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să -I dea drumul. 14 Voi v'aţi lepădat de Cel Sfînt şi Neprihănit, şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş. 15 Aţi omorît pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L -a înviat din morţi; noi sîntem martori ai Lui. 16 Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care -l vedeţi şi -l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.

Acts 14:9-15

9 El şedea jos şi asculta pe Pavel cînd vorbea. Pavel s'a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit, 10 a zis cu glas tare:,,Scoală-te drept în picioare.`` Şi el s'a sculat dintr'o săritură, şi a început să umble. 11 La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul, şi au zis în limba licaoneană:,,Zeii s'au pogorît la noi în chip omenesc.`` 12 Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel Mercur, pentrucă mînuia cuvîntul. 13 Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor, şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele. 14 Apostolii Barnaba şi Pavel, cînd au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului, şi au strigat: 15 ,,Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi sîntem oameni de aceeaş fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi dela aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele.

Acts 23:3-5

3 Atunci Pavel i -a zis:,,Te va bate Dumnezeu, părete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!`` 4 Cei ce stăteau lîngă el, i-au zis:,,Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?`` 5 Şi Pavel a zis:,,N'am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris:,Pe mai marele norodului tău să nu -l grăieşti de rău.``

Romans 15:17-19

17 Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. 18 Căci n'aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru, pe care să nu -l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvîntul meu, fie prin faptele mele, 19 fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfînt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările de primprejur, pînă la Iliric, am răspîndit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos.

1 Corinthians 3:7

7 aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.

Ephesians 4:26

26 ,,Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi``. Să n'apună soarele peste mînia voastră,

James 3:2

2 Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvîrşit, şi poate să-şi ţină în frîu tot trupul.

Exodus 17:6

6 Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stînca Horebului; vei lovi stînca, şi va ţîşni apă din ea, şi poporul va bea.`` Moise a făcut aşa, în faţa bătrînilor lui Israel.

Leviticus 10:1

1 Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămîie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li -l poruncise.

Numbers 20:8

8 ,,Ia toiagul, şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stîncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stîncă, şi să adăpi adunarea şi vitele lor.``

1 Samuel 15:13-14

13 Samuel s'a dus la Saul, şi Saul i -a zis:,,Fii binecuvîntat de Domnul! Am păzit cuvîntul Domnului``. 14 Samuel a zis:,,Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care -l aud?``

1 Samuel 15:19

19 Pentruce n'ai ascultat glasul Domnului? Pentruce te-ai aruncat asupra prăzii, şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?``

1 Samuel 15:24

24 Atunci Saul a zis lui Samuel:,,Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, şi n'am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul.

1 Kings 13:21-24

21 Şi el a strigat omului lui Dumnezeu care venise din Iuda:,,Aşa vorbeşte Domnul:,Pentrucă n'ai ascultat porunca Domnului, şi n'ai păzit porunca pe care ţi -o dăduse Domnul, Dumnezeul tău; 22 pentrucă te-ai întors, şi ai mîncat pîne şi ai băut apă, în locul despre care îţi spusese:,Să nu mănînci pîne şi să nu bei apă acolo`, -trupul tău mort nu va intra în mormîntul părinţilor tăi.`` 23 Şi, dupăce a mîncat pîne şi a băut apă proorocul pe care -l întorsese, i -a pus şaua pe măgar. 24 Omul lui Dumnezeu a plecat; şi a fost întîlnit pe drum de un leu care l -a omorît. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lîngă el, şi leul stătea şi el lîngă trup.

1 Chronicles 13:9-10

9 Cînd au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mîna să apuce chivotul, pentru că boii erau să -l răstoarne. 10 Domnul S'a aprins de mînie împotriva lui Uza, şi Domnul l -a lovit, pentrucă întinsese mîna pe chivot. Uza a murit acolo înaintea lui Dumnezeu.

1 Chronicles 15:2

2 Atunci David a zis:,,Chivotul lui Dumnezeu nu trebuie purtat decît de Leviţi, căci pe ei i -a ales Domnul să ducă chivotul lui Dumnezeu şi să -I slujească pe vecie.

1 Chronicles 15:13

13 Pentru că n'aţi fost întîiaş dată, deaceea ne -a lovit Domnul Dumnezeul nostru, căci nu L-am căutat după lege.``

Psalms 78:16

16 A făcut să ţîşnească izvoare din stînci, şi să curgă ape ca nişte rîuri.

Hosea 13:5

5 Eu te-am cunoscut în pustie, într'un pămînt fără apă.

Matthew 28:20

20 Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v'am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin

1 Corinthians 10:4

4 şi toţi au băut aceeaş băutură duhovnicească, pentrucă beau dintr'o stîncă duhovnicească ce venea după ei; şi stînca era Hristos.

James 1:20

20 căci mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.

Leviticus 10:3

3 Moise a zis lui Aaron:,,Aceasta este ce a spus Domnul, cînd a zis:,Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine, şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.`` Aaron a tăcut.

Numbers 11:15

15 Decît să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.``

Numbers 11:21-22

21 Moise a zis:,,Şase sute de mii de oameni cari merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sînt eu, şi Tu zici:,Le voi da carne, şi vor mînca o lună întreagă!` 22 Putem tăia oare atîtea oi şi atîţia boi, ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?``

Numbers 20:24

24 Aaron are să fie adăugat la poporul lui; căci nu va intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel, pentrucă v'aţi împotrivit poruncii Mele, la apele Meriba.

Deuteronomy 1:37

37 Domnul S'a mîniat şi pe mine, din pricina voastră, şi a zis:,,Nici tu nu vei intra în ea.

Deuteronomy 3:23-27

23 În vremea aceea, m'am rugat Domnului, şi am zis: 24 ,,Stăpîne Doamne! Tu ai început să arăţi robului Tău mărirea Ta şi mîna Ta cea puternică; căci care este dumnezeul acela, în cer şi pe pămînt, care să poată face lucrări ca ale Tale şi să aibă o putere ca a Ta? 25 Lasă-mă, Te rog, să trec, şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!`` 26 Dar Domnul S'a mîniat pe mine, din pricina voastră, şi nu m'a ascultat. Domnul mi -a zis:,,Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta. 27 Suie-te pe vîrful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miază noapte, spre miază zi şi spre răsărit, şi priveşte -o doar cu ochii; căci nu vei trece Iordanul acesta.

Deuteronomy 32:49-51

49 ,Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpînire copiilor lui Israel. 50 Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui, 51 pentrucă aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lîngă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M'aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel.

Deuteronomy 34:4

4 Domnul i -a zis:,,Aceasta este ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicînd:,O voi da seminţei tale.` Ţi-am arătat ca s'o vezi cu ochii tăi; dar nu vei intra în ea.``

Joshua 1:2

2 ,,Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.

2 Chronicles 20:20

20 A doua zi, au pornit disdedimineaţă spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis:,,Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti.``

Isaiah 7:9

9 Samaria va fi capitala lui Efraim, şi fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.``

Isaiah 8:13

13 Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.``

Ezekiel 20:41

41 Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut, dupăce vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari sînteţi risipiţi; şi voi fi sfinţit de voi înaintea neamurilor.

Ezekiel 36:23

23 De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-aţi pîngărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi fi sfinţit în voi supt ochii lor.

Ezekiel 38:10

10 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,,În ziua aceea, multe gînduri îţi vor veni în minte, şi vei urzi planuri rele.

Matthew 17:17

17 ,,O, neam necredincios şi pornit la rău!`` a răspuns Isus.,,Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi -l aici la Mine.``

Matthew 17:20

20 ,,Din pricina puţinei voastre credinţe``, le -a zis Isus.,,Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia:,Mută-te de aici colo`, şi s'ar muta; nimic nu v'ar fi cu neputinţă.

Luke 1:20

20 Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, pînă în ziua cînd se vor întîmpla aceste lucruri, pentrucă n'ai crezut cuvintele mele, cari se vor împlini la vremea lor.``

Luke 1:45

45 Ferice de aceea care a crezut; pentrucă lucrurile, cari i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini.``

John 1:17

17 căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.

Romans 4:20

20 El nu s'a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

1 Peter 3:15

15 Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn." Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blîndeţă şi teamă,

Exodus 17:7

7 El a numit locul acela,,Masa şi Meriba`` (Ispită şi ceartă), căci copiii lui Israel se certaseră, şi ispitiseră pe Domnul, zicînd:,,Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?``

Deuteronomy 33:8

8 Despre Levi a zis:,Tumim şi urim au fost încredinţaţi bărbatului sfînt, Pe care l-ai ispitit la Masa, Şi cu care Te-ai certat la apele Meriba.`

Psalms 95:8

8 ,,Nu vă împetriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua dela Masa, în pustie,

Psalms 106:32-48

32 Ei au mîniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor. 33 Căci s'au răzvrătit împotriva Duhului Lui, şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele. 34 Ei n'au nimicit popoarele, pe cari le poruncise Domnul să le nimicească. 35 Ci s-au amestecat cu neamurile, şi au învăţat faptele lor, 36 au slujit idolilor lor, cari au fost o cursă pentru ei. 37 Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli, 38 au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor şi fiicelor lor, pe cari i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri. 39 S'au spurcat prin faptele lor, au desfrînat prin faptele lor. 40 Atunci Domnul S'a aprins de mînie împotriva poporului Său, şi a urît moştenirea Lui. 41 I -a dat în mînile neamurilor, cei ce îi urau au stăpînit peste ei, 42 vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi supt puterea lor. 43 El de mai multe ori i -a izbăvit, dar ei s'au arătat neascultători în planurile lor, şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor. 44 Dar El le -a văzut strîmtorarea, cînd le -a auzit strigătele. 45 Şi -a adus aminte de legămîntul Său, şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare: 46 a stîrnit pentru ei mila tuturor celor ce i ţineau prinşi de război. 47 Scapă-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi strînge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfînt, şi să ne fălim cu lauda Ta! 48 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecincie în vecinicie! Şi tot poporul să zică:,,Amin! Lăudaţi pe Domnul!``

Isaiah 5:16

16 Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul cel sfînt va fi sfinţit prin dreptate.

Ezekiel 38:16

16 Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor, care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, cînd voi fi sfinţit în tine supt ochii lor, Gog!``

Genesis 32:3-4

3 Iacov a trimes înainte nişte soli la fratele său Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom. 4 El le -a dat porunca următoare:,,Iată ce să spuneţi domnului meu Esau:,,Aşa vorbeşte robul tău Iacov:,,Am locuit la Laban, şi am rămas la el pînă acum;

Genesis 36:31-39

31 Iată împăraţii cari au împărăţit în ţara Edom, înainte de a împărăţi un împărat peste copiii lui Israel. - 32 Bela, fiul lui Beor, a împărăţit peste Edom; şi numele cetăţii lui era Dinhaba. - 33 Bela a murit; şi în locul lui a împărăţit Iobab, fiul lui Zerah din Boţra. - 34 Iobab a murit; şi în locul lui, a împărăţit Huşam, din ţara Temaniţilor. - 35 Huşam a murit; şi, în locul lui, a împărăţit Hadad, fiul lui Bedad. El a bătut pe Madian în cîmpia Moabului. Numele cetăţii lui era Avit. 36 Hadad a murit; şi, în locul lui, a împărăţit Samla, din Masreca. 37 Samla a murit; şi, în locul lui, a împărăţit Saul, din Rehobot pe Rîul. 38 Saul a murit; şi, în locul lui a împărăţit Baal-Hanan, fiul lui Acbor. 39 Baal-Hanan, fiul lui Acbor, a murit; şi, în locul lui a împărăţit Hadar. Numele cetăţii lui era Pau; şi numele nevestei lui era Mehetabeel, fata lui Matred, fata lui Mezahab.

Exodus 18:8

8 Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraon şi împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferinţele cari veniseră peste ei pe drum, şi cum îi izbăvise Domnul din ele.

Deuteronomy 2:4-25

4 Dă următoarea poruncă poporului:,,Acum aveţi să treceţi prin hotarele fraţilor voştri, copiii lui Esau, cari locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziţi bine. 5 Să nu vă încăieraţi cu ei; căci nu vă voi da în ţara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpînire lui Esau. 6 Să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint, hrana pe care o veţi mînca, şi să cumpăraţi dela ei cu preţ de argint, chiar şi apa pe care o veţi bea. 7 Căci Domnul, Dumnezeul tău, te -a binecuvîntat în tot lucrul mîinilor tale şi ţi -a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani de cînd Domnul Dumnezeul tău este cu tine, şi n'ai dus lipsă de nimic.`` 8 Am trecut pe departe de fraţii noştri, copiii lui Esau, cari locuiesc în Seir, şi pe departe de drumul care duce în cîmpie, departe de Elat şi de Eţion-Gheber; apoi ne-am întors şi am apucat spre pustia Moabului. 9 Domnul mi -a zis:,,Nu face război cu Moab, şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic să stăpîneşti în ţara lui:,Arul l-am dat în stăpînire copiilor lui Lot. 10 (Mai înainte aici locuiau Emimii: un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii. 11 Ei treceau drept Refaimiţi, ca şi Anachimii; dar Moabiţii îi numeau Emimi. 12 Seir era locuit altă dată de Horiţi; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor, şi s'au aşezat în ţara pe care o stăpîneşte şi pe care i -a dat -o Domnul.) 13 Acum sculaţi-vă şi treceţi pîrîul Zered.`` Am trecut pîrîul Zered. 14 Vremea cît au ţinut călătoriile noastre dela Cades-Barnea pînă la trecerea pîrîului Zered a fost de treizeci şi opt de ani, pînă a perit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul. 15 Mîna Domnului a fost împotriva lor ca să -i nimicească din mijlocul taberei, pînă ce au perit. 16 După ce au perit toţi bărbaţii de război, murind în mijlocul poporului, 17 Domnul mi -a vorbit şi a zis: 18 ,,Să treci azi hotarul Moabului, la cetatea Ar, 19 şi să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei, şi să nu te iei la luptă cu ei; căci nu-ţi voi da nimic de stăpînit în ţara copiilor lui Amon: am dat -o în stăpînire copiilor lui Lot. 20 Ţara aceasta trecea deasemenea ca o ţară a lui Refaim; mai înainte locuiau în ea Refaimiţii; şi Amoniţii îi numeau Zamzumimi: 21 un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii. Domnul i -a nimicit dinaintea Amoniţilor, cari i-au izgonit şi s'au aşezat în locul lor. 22 (Aşa a făcut Domnul şi pentru copiii lui Esau cari locuiesc în Seir, cînd a nimicit pe Horiţi dinaintea lor; ei i-au izgonit şi s'au aşezat în locul lor, pînă în ziua de azi. 23 Deasemenea, Aviţii, cari locuiau în sate pînă la Gaza, au fost nimiciţi de Caftoriţi, ieşiţi din Caftor, cari s'au aşezat în locul lor.) 24 Sculaţi-vă, plecaţi, şi treceţi pîrîul Arnon. Iată, îţi dau în mîini pe Sihon, împăratul Hesbonului, Amoritul, şi ţara lui. Începe cucerirea, fă război cu el! 25 De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de subt cer; şi, la auzul faimei tale, vor tremura şi se vor îngrozi de tine.``

Deuteronomy 23:7

7 Să nu urăşti pe Edomit, căci este fratele tău; să nu urăşti pe Egiptean, căci ai fost străin în ţara lui:

Joshua 9:9

9 Ei i-au răspuns:,,Robii tăi vin dintr'o ţară foarte depărtată, pentru faima Domnului, Dumnezeului tău; căci am auzit vorbindu-se de El, de tot ce a făcut în Egipt,

Judges 11:16-17

16 Căci, cînd s'a suit Israel din Egipt, a mers în pustie pînă la marea Roşie şi a ajuns la Cades. 17 Atunci Israel a trimes soli împăratului Edomului, ca să -i spună:,Lasă-mă să trec prin ţara ta.` Dar împăratul Edomului n'a voit. A trimes şi la împăratul Moabului, şi nici el n'a vrut. Şi Israel a rămas la Cades.

Obadiah 1:10-12

10 Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine, şi vei fi nimicit cu desăvîrşire pentru totdeauna. 11 Căci în ziua cînd stăteai în faţa lui, în ziua cînd străinii îi luau averea, cînd străinii intrau pe porţile lui, şi aruncau sorţul asupra Ierusalimului, şi tu erai atunci ca unul din ei! 12 Nu trebuiai să te uiţi mulţămit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuiai să te bucuri de copiii lui Iuda în ziua pieirii lor, şi nu trebuiai să vorbeşti cu semeţie în ziua strîmtorării!

Malachi 1:2

2 ,,V'am iubit, zice Domnul! Şi voi ziceţi:,Cu ce ne-ai iubit?`` Nu este Esau frate cu Iacov? zice Domnul; totuş am iubit pe Iacov,

Genesis 15:13

13 Şi Domnul a zis lui Avram:,,Să ştii hotărît că sămînţa ta va fi străină într'o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.

Genesis 46:6

6 Şi-au luat şi turmele şi averile, pe cari le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s'a dus în Egipt, cu toată familia lui.

Exodus 1:11-14

11 Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să -i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon. 12 Dar cu cît îl asupreau mai mult, cu atît se înmulţea şi creştea; şi s'au scîrbit de copiii lui Israel. 13 Atunci Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. 14 Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi, şi prin tot felul de lucrări depe cîmp: în toate muncile acestea pe cari -i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă.

Exodus 1:16

16 şi le -a zis:,,Cînd veţi împlini slujba de moaşe pe lîngă femeile Evreilor, şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să -l omorîţi; iar dacă este fată, s'o lăsaţi să trăiască.``

Exodus 1:22

22 Atunci Faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui:,,Să aruncaţi în rîu pe orice băiat care se va naşte, şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.``

Exodus 5:14

14 Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui Faraon.,,Pentruce``, li se zicea,,,n'aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi, care vă fusese hotărît?``

Exodus 12:40

40 Şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani.

Numbers 16:13

13 N'ajunge că ne-ai scos dintr'o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustie, de vrei să mai şi stăpîneşti peste noi?

Deuteronomy 26:6

6 Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie.

Acts 7:15

15 Iacov s'a pogorît în Egipt, unde a murit el şi părinţii noştri.

Acts 7:19

19 Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru, şi a chinuit pe părinţii noştri, pînă acolo ca să-şi lepede pruncii, ca să nu trăiască.

Exodus 2:23-24

23 După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte desnădăjduite. Strigătele acestea, pe cari li le smulgea robia, s'au suit pînă la Dumnezeu. 24 Dumnezeu a auzit gemetele lor, şi Şi -a adus aminte de legămîntul Său făcut cu Avraam, Isaac, şi Iacov.

Exodus 3:2-9

2 Îngerul Domnului i S'a arătat într'o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s'a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc. 3 Moise a zis:,,Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată, şi pentru ce nu se mistuie rugul.`` 4 Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l -a chemat din mijlocul rugului, şi a zis:,,Moise! Moise!`` El a răspuns:,,Iată-mă!`` 5 Dumnezeu a zis:,,Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pămînt sfînt.`` 6 Şi a adăugat:,,Eu sînt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.`` Moise şi -a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu. 7 Domnul a zis:,,Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. 8 M'am pogorît ca să -l izbăvesc din mîna Egiptenilor, şi să -l scot din ţara aceasta şi să -l duc într -o ţară bună şi întinsă, într'o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe cari le locuiesc Cananiţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii. 9 Iată că strigătele Israeliţilor au ajuns pînă la Mine, şi am văzut chinul cu care îi chinuesc Egiptenii.

Exodus 6:5

5 Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe cari -i ţin Egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legămîntul Meu.

Exodus 14:10

10 Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii, şi iată că Egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s'au spăimîntat foarte tare, şi au strigat către Domnul după ajutor.

Exodus 14:19

19 Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi -a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stîlpul de nor care mergea înaintea lor, şi -a schimbat locul, şi a stat înapoia lor.

Exodus 23:20

20 Iată, Eu trimet un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum, şi să te ducă în locul, pe care l-am pregătit.

Exodus 33:2

2 Voi trimite înaintea ta un înger, şi voi izgoni pe Cananiţi, Amoriţi, Hetiţi, Fereziţi, Heviţi şi Iebusiţi.

Numbers 21:1

1 Împăratul Aradului, un Cananit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s'a luptat împotriva lui Israel şi a luat mai mulţi prinşi de război.

Numbers 21:22-24

22 ,,Lasă-mă să trec prin ţara ta; nu vom intra nici în ogoare, nici în vii, şi nu vom bea apă din fîntîni; vom ţinea drumul împărătesc, pînă vom trece de ţinutul tău.`` 23 Sihon n'a îngăduit lui Israel să treacă prin ţinutul lui. Sihon a strîns tot poporul, şi a ieşit înaintea lui Israel, în pustie. A venit la Iahaţ, şi s'a luptat împotriva lui Israel. 24 Israel l -a bătut cu ascuţişul săbiei şi i -a cucerit ţara dela Arnon pînă la Iaboc, pînă la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era întărit.

Deuteronomy 2:1-4

1 Ne-am întors, şi am plecat în pustie, pe drumul care duce la marea Roşie, cum îmi poruncise Domnul; şi am ocolit multă vreme munte Seir. 2 Domnul mi -a zis: 3 ,,Vă ajunge de cînd ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă spre miazănoapte. 4 Dă următoarea poruncă poporului:,,Acum aveţi să treceţi prin hotarele fraţilor voştri, copiii lui Esau, cari locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziţi bine.

Deuteronomy 2:27

27 ,,Lasă-mă să trec prin ţara ta; voi ţinea drumul mare, fără să mă abat nici la dreapta nici la stînga.

Deuteronomy 2:29

29 lucru pe care mi l-au îngăduit copiii lui Esau cari locuiesc în Seir, şi Moabiţii cari locuiesc în Ar-îngăduieşte-mi şi tu lucrul acesta, pînă voi trece Iordanul ca să intru în ţara pe care ne -o dă Domnul, Dumnezeul nostru.``

Exodus 12:38

38 O mulţime de oameni de tot soiul s'au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi.

Deuteronomy 2:6

6 Să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint, hrana pe care o veţi mînca, şi să cumpăraţi dela ei cu preţ de argint, chiar şi apa pe care o veţi bea.

Deuteronomy 2:28

28 Să-mi vinzi pe preţ de argint hrana pe care o voi mînca, şi să-mi dai cu preţ de argint apa de care o voi bea; nu voi face altceva decît să trec cu piciorul, -

Genesis 27:41

41 Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvîntării, cu care -l binecuvîntase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa:,,Zilele de bocet pentru tatăl meu sînt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.``

Genesis 32:6

6 Solii s'au întors înapoi la Iacov, şi au zis:,,Ne-am dus la fratele tău Esau; şi el vine înaintea ta, cu patru sute de oameni.``

Numbers 20:18

18 Edom i -a răspuns:,,Să nu cumva să treci pela mine, căci altfel îţi voi ieşi înainte cu sabia.``

Judges 11:17

17 Atunci Israel a trimes soli împăratului Edomului, ca să -i spună:,Lasă-mă să trec prin ţara ta.` Dar împăratul Edomului n'a voit. A trimes şi la împăratul Moabului, şi nici el n'a vrut. Şi Israel a rămas la Cades.

Judges 11:20

20 Dar Sihon n'a avut încredere în Israel, ca să -l lase să treacă pe ţinutul lui; şi -a strîns tot poporul, a tăbărît la Iahat, şi a luptat împotriva lui Israel.

Psalms 120:7

7 Eu sînt pentru pace; dar deîndată ce vorbesc eu, ei sînt pentru război.

Ezekiel 35:5-11

5 Pentrucă aveai o ură vecinică, şi ai doborît cu sabia pe copiii lui Israel, în ziua necazului lor, în vremea cînd nelegiuirea era la culme, 6 de aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că te voi face sînge, şi te va urmări sîngele; fiindcă n'ai urît sîngele, de aceea sîngele te va urmări. 7 Voi preface muntele Seir într'o pustietate şi într'un pustiu, şi voi nimici cu desăvîrşire din el şi pe ceice se duc şi pe ceice se întorc. 8 Îi voi umplea munţii cu morţi; şi cei ucişi de sabie vor cădea pe dealurile tale, în văile tale şi în toate puhoaiele tale. 9 Te voi preface în nişte pustietăţi vecinice, cetăţile nu-ţi vor mai fi locuite, şi veţi şti că Eu sînt Domnul. 10 Pentrucă ai zis:,Aceste două neamuri, şi aceste două ţări vor fi ale mele, şi le vom lua în stăpînire!` măcar că Domnul era acolo, 11 de aceea pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că Mă voi purta cu tine după mînia şi urgia, pe cari le-ai arătat şi tu, în ura ta, împotriva lor; şi Mă voi face cunoscut în mijlocul lor, cînd te voi judeca.

Amos 1:11

11 Aşa vorbeşte Domnul:,,Pentru trei nelegiuiri ale Edomului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentrucă a urmărit pe fraţii săi cu sabia, înăduşindu-şi mila, a dat drumul mîniei, şi îşi ţinea într'una urgia.

Obadiah 1:10-15

10 Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine, şi vei fi nimicit cu desăvîrşire pentru totdeauna. 11 Căci în ziua cînd stăteai în faţa lui, în ziua cînd străinii îi luau averea, cînd străinii intrau pe porţile lui, şi aruncau sorţul asupra Ierusalimului, şi tu erai atunci ca unul din ei! 12 Nu trebuiai să te uiţi mulţămit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuiai să te bucuri de copiii lui Iuda în ziua pieirii lor, şi nu trebuiai să vorbeşti cu semeţie în ziua strîmtorării! 13 Nici nu trebuiai să intri pe porţile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuiai să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui, şi nu trebuiai să pui mîna pe bogăţiile lui în ziua prăpădului lui! 14 Nu trebuiai să stai la răspîntii, ca să nimiceşti pe fugarii lui, şi nici nu trebuiai să dai în mîna vrăjmaşului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului lui! 15 Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.

Deuteronomy 2:4-8

4 Dă următoarea poruncă poporului:,,Acum aveţi să treceţi prin hotarele fraţilor voştri, copiii lui Esau, cari locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziţi bine. 5 Să nu vă încăieraţi cu ei; căci nu vă voi da în ţara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpînire lui Esau. 6 Să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint, hrana pe care o veţi mînca, şi să cumpăraţi dela ei cu preţ de argint, chiar şi apa pe care o veţi bea. 7 Căci Domnul, Dumnezeul tău, te -a binecuvîntat în tot lucrul mîinilor tale şi ţi -a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani de cînd Domnul Dumnezeul tău este cu tine, şi n'ai dus lipsă de nimic.`` 8 Am trecut pe departe de fraţii noştri, copiii lui Esau, cari locuiesc în Seir, şi pe departe de drumul care duce în cîmpie, departe de Elat şi de Eţion-Gheber; apoi ne-am întors şi am apucat spre pustia Moabului.

Judges 11:18

18 Apoi a mers prin pustie, a ocolit ţara Edomului şi ţara Moabului, şi a venit la răsăritul ţării Moabului; au tăbărît dincolo de Arnon, fără să intre pe ţinutul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului.

Judges 11:24

24 Oare ce-ţi dă în stăpînire dumnezeul tău Chemoş, nu vei stăpîni? Şi tot ce ne -a dat în stăpînire Domnul, Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpînim!

Numbers 13:26

26 Au plecat şi au ajuns la Moise şi la Aaron, şi la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustia Paran. Le-au adus ştiri, lor şi întregei adunări, şi le-au arătat roadele ţării.

Numbers 20:1

1 Toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustia Ţin în luna întîi. Şi poporul s'a oprit la Cades. Acolo a murit şi a fost îngropată Maria.

Numbers 20:14

14 Dela Cades, Moise a trimes nişte soli la împăratul Edomului, ca să -i spună:,,Aşa vorbeşte fratele tău Israel. Tu ştii toate suferinţele prin cari am trecut.

Numbers 21:4

4 Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi -a perdut răbdarea pe drum

Numbers 33:36-38

36 Au pornit din Eţion-Gheber, şi au tăbărît în pustia Ţin, adică la Cades. 37 Au pornit din Cades, şi au tăbărît la muntele Hor, la marginea ţării Edomului. 38 Preotul Aaron s'a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului; şi a murit acolo, în al patruzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintîi zi a lunii.

Numbers 34:7

7 Iată care va fi hotarul vostru spre miază-noapte: începînd dela Marea cea Mare să trageţi hotarul pînă la muntele Hor;

Ezekiel 47:19

19 Hotarul de miază zi, în spre miază zi, va merge dela Tamar pînă la apele Meriba dela Cades, pînă la pîrîul Egiptului, şi pînă la Marea cea mare. Acesta va fi hotarul de miază zi.

Ezekiel 48:28

28 Lîngă hotarul lui Gad însă, pe partea de miazăzi, la miazăzi, hotarul va merge dela Tamar pînă la apele Meriba dela Cades, pînă la pîrîul Egiptului, şi pînă la marea cea mare.

Numbers 33:37

37 Au pornit din Cades, şi au tăbărît la muntele Hor, la marginea ţării Edomului.

Genesis 15:15

15 Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrîneţă fericită.

Genesis 25:8

8 Avraam şi -a dat duhul, şi a murit, după o bătrîneţă fericită, înaintat în vîrstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său.

Genesis 25:17

17 Şi iată anii vieţii lui Ismael: o sută treizeci şi şapte de ani. El şi -a dat duhul, şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său.

Genesis 35:29

29 Isaac şi -a dat duhul şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său, bătrîn şi sătul de zile. Fiii săi Esau şi Iacov l-au îngropat.

Genesis 49:29

29 Apoi le -a dat porunca următoare:,,Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul Hetitului Efron,

Genesis 49:33

33 Cînd a insprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi -a tras picioarele în pat, şi -a dat duhul, şi a fost adăugat la poporul său.

Numbers 4:27

27 În slujbele lor, fiii Gherşoniţilor să fie subt poruncile lui Aaron şi fiilor lui, pentru tot ce vor duce şi pentru toată slujba pe care vor trebui s'o facă; în grija lor să daţi tot ce au de dus.

Numbers 20:10-12

10 Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stîncii. Şi Moise le -a zis:,,Ascultaţi, răsvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stînca aceasta?`` 11 Apoi Moise a ridicat mîna, şi a lovit stînca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa în cît a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele. 12 Atunci Domnul a zis lui Moise:,,Pentrucă n'aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i -o dau.``

Numbers 27:13

13 S'o priveşti, dar şi tu vei fi adăugat la poporul tău, cum a fost adăogat fratele tău Aaron;

Numbers 31:2

2 ,,Răsbună pe copiii lui Israel împotriva Madianiţilor, apoi vei fi adăugat la poporul tău.``

Deuteronomy 32:50

50 Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui,

Judges 2:10

10 Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s'a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.

2 Chronicles 34:28

28 Iată, te voi strînge lîngă părinţii tăi, vei fi adăugat în pace în mormîntul tău şi nu vei vedea cu ochii tăi toate nenorocirile pe cari le voi trimete peste locul acesta şi peste locuitorii lui.`` Ei au adus împăratului răspunsul acesta.

Numbers 33:38-39

38 Preotul Aaron s'a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului; şi a murit acolo, în al patruzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintîi zi a lunii. 39 Aaron era în vîrstă de o sută douăzeci şi trei de ani cînd a murit pe muntele Hor.

Exodus 29:29-30

29 Veşmintele sfinte ale lui Aaron vor fi după el ale fiilor lui, cari le vor pune cînd vor fi unşi şi cînd vor fi închinaţi în slujbă. 30 Vor fi purtate timp de şapte zile de acela din fiii lui, care îi va urma în slujba preoţiei, şi care va intra în cortul întîlnirii, ca să facă slujba în sfîntul locaş.

Isaiah 22:21-22

21 îl voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brîul tău, şi voi da puterea ta în mînile lui. El va fi un tată pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda. 22 Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: cînd va deschide el, nimeni nu va închide, şi cînd va închide el, nimeni nu va deschide.

Hebrews 7:11

11 Dacă, dar, desăvîrşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, -căci supt preoţia aceasta a primit poporul Legea-ce nevoie mai era să se ridice un alt preot,,după rînduiala lui Melhisedec``, şi nu după rînduiala lui Aaron?

Hebrews 7:23-24

23 Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentrucă moartea îi împiedica să rămînă pururea. 24 Dar El, fiindcă rămîne,,în veac``, are o preoţie, care nu poate trece dela unul la altul.

Numbers 20:26

26 Desbracă pe Aaron de veşmintele lui, şi îmbracă pe fiul său Eleazar cu ele. Acolo va fi adăugat Aaron la poporul lui şi va muri.``

Numbers 27:16-23

16 ,,Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să rînduiască peste adunare un om 17 care să iasă înaintea lor, şi să intre înaintea lor, care să -i scoată afară şi să -i vîre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi cari n'au păstor.`` 18 Domnul a zis lui Moise:,,Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mîna peste el. 19 Să -l aşezi înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări, şi să -i dai porunci subt ochii lor. 20 Să -l faci părtaş la dregătoria ta, pentruca toată adunarea copiilor lui Israel să -l asculte. 21 Să se înfăţişeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea Domnului; şi Iosua, toţi copiii lui Israel, împreună cu el, şi toată adunarea, să iasă după porunca lui Eleazar şi să intre după porunca lui. 22 Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. A luat pe Iosua, şi l -a pus înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări. 23 Şi -a pus mînile peste el, şi i -a dat porunci, cum spusese Domnul prin Moise.

Numbers 33:38-49

38 Preotul Aaron s'a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului; şi a murit acolo, în al patruzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintîi zi a lunii. 39 Aaron era în vîrstă de o sută douăzeci şi trei de ani cînd a murit pe muntele Hor. 40 Împăratul Aradului, Cananitul, care locuia în partea de miazăzi a ţării Canaanului, a aflat de sosirea copiilor lui Israel. 41 Au pornit dela muntele Hor, şi au tăbărît la Ţalmona. 42 Au pornit din Ţalmona, şi au tăbărît la Punon. 43 Au pornit din Punon, şi au tăbărît la Obot. 44 Au pornit din Obot, şi au tăbărît la Iie-Abarim, la hotarul Moabului. 45 Au pornit din Iie-Abarim, şi au tăbărît la Dibon-Gad: 46 Au pornit din Dibon-Gad, şi au tăbărît la Almon-Diblataim. 47 Au pornit din Almon-Diblataim, şi au tăbărît la munţii Abarim, înaintea muntelui Nebo. 48 Au pornit dela munţii Abarim, şi au tăbărît în cîmpia Moabului, lîngă Iordan, în faţa Ierihonului. 49 Au tăbărît lîngă Iordan, dela Bet-Ieşimot pînă la Abel-Sitim, în cîmpia Moabului.

Deuteronomy 10:6

6 Copiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron, şi a fost îngropat; Eleazar, fiul lui, i -a urmat în slujba preoţiei.

Deuteronomy 31:7-8

7 Moise a chemat pe Iosua, şi i -a zis în faţa întregului Israel:,,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Căci tu vei intra cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor lor că le -o va da, şi tu îi vei pune în stăpînirea ei. 8 Domnul însuş va merge înaintea ta, El însuş va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te spăimînta!``

Deuteronomy 32:49-50

49 ,Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpînire copiilor lui Israel. 50 Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui,

Deuteronomy 34:5

5 Moise, robul Domnului, a murit acolo, în ţara Moabului, după porunca Domnului.

Deuteronomy 34:9

9 Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, căci Moise îşi pusese mînile peste el. Copiii lui Israel au ascultat de el, şi au făcut potrivit cu poruncile pe cari le dăduse lui Moise Domnul.

1 Chronicles 22:11-12

11 Acum, fiule, Domnul să fie cu tine, ca să propăşeşti şi să zideşti Casa Domnului, Dumnezeului tău, cum a spus El despre tine! 12 Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere, şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea legii Domnului, Dumnezeului tău!

1 Chronicles 22:17

17 David a poruncit tuturor căpeteniilor lui Israel să vină în ajutor fiului său Solomon, zicînd:

1 Chronicles 28:5-9

5 Dintre toţi fiii mei-căci Domnul mi -a dat mulţi fii-a ales pe fiul meu Solomon, ca să -l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel. 6 El mi -a zis:,Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa şi curţile; căci l-am ales ca fiu al Meu; şi -i voi fi Tată. 7 Îi voi întări împărăţia pe vecie, dacă se va ţinea, ca astăzi, de împlinirea poruncilor şi rînduielilor Mele.` 8 Acum, înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului, şi în faţa Dumnezeului nostru care vă aude, păziţi şi puneţi-vă la inimă toate poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpîniţi această bună ţară, şi s'o lăsaţi de moştenire fiilor voştri după voi pe vecie. 9 Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău, şi slujeşte -I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gîndurile. Dacă -L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă -L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie.

Acts 20:25-29

25 Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia, în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu. 26 De aceea vă mărturisesc astăzi, că sînt curat de sîngele tuturor. 27 Căci nu m'am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. 28 Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v'a pus Duhul Sfînt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a cîştigat -o cu însuş sîngele Său. 29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vîrî între voi lupi răpitori, cari nu vor cruţa turma;

Hebrews 7:24-25

24 Dar El, fiindcă rămîne,,în veac``, are o preoţie, care nu poate trece dela unul la altul. 25 De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.

2 Peter 1:15

15 Îmi voi da osteneala dar, ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri.

Genesis 1:10

10 Dumnezeu a numit uscatul pămînt, iar grămada de ape a numit -o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Deuteronomy 34:8

8 Copiii lui Israel au plîns pe Moise treizeci de zile, în cîmpia Moabului; şi zilele acelea de plîns şi de jale pentru Moise s'au sfîrşit.

2 Chronicles 35:24-25

24 Slujitorii l-au luat din car, l-au pus într'un alt car al lui, şi l-au adus la Ierusalim. A murit, şi a fost îngropat în mormîntul părinţilor săi. Tot Iuda şi Ierusalimul au plîns pe Iosia. 25 Ieremia a făcut un cîntec de jale pentru Iosia. Toţi cîntăreţii şi toate cîntăreţele au vorbit de Iosia în cîntecele lor de jale pînă în ziua de azi, şi au ajuns o datină în Israel. Cîntările acestea sînt scrise în,,Cîntecele de jale.``

Acts 8:2

2 Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan, şi l-au jălit cu mare tînguire.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.