Proverbs 2 Cross References - Romanian

1 Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, 2 dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; 3 dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, 4 dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară, 5 atunci vei înţelege frica de Domnul, şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. 6 Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere. 7 El dă izbîndă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie. 8 Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui. 9 Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile cari duc la bine. 10 Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; 11 chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, 12 ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvîntări stricate; 13 de ceice părăsesc cărările adevărate, ca să umble pe drumuri întunecoase; 14 cari se bucură să facă răul, şi îşi pun plăcerea în răutate, 15 cari umblă pe cărări strîmbe, şi apucă pe drumuri sucite; 16 ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina, care întrebuinţează vorbe ademenitoare, 17 care părăseşte pe bărbatul tinereţei ei, şi uită legămîntul Dumnezeului ei. 18 Căci casa ei pogoară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi: 19 niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce, şi nu mai găseşte cărările vieţii. 20 De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine, şi să ţii cărările celor neprihăniţi! 21 Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămînea în ea; 22 dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.

Deuteronomy 6:6-9

6 Şi poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. 7 Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele cînd vei fi acasă, cînd vei pleca în călătorie, cînd te vei culca şi cînd te vei scula. 8 Să le legi ca un semn de aducere aminte la mîni, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. 9 Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale.

Job 23:12

12 N'am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.

Psalms 119:9-11

9 Cum îşi va ţinea tînărul curată cărarea? Îndreptîndu-se după Cuvîntul Tău. 10 Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat dela poruncile Tale. 11 Strîng Cuvîntul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!

Proverbs 1:3

3 pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire;

Proverbs 3:1

1 Fiule, nu uita învăţăturile mele, şi păstrează în inima ta sfaturile mele!

Proverbs 4:1

1 Ascultaţi, fiilor, învăţătura unui tată, şi luaţi aminte, ca să pricepeţi;

Proverbs 4:10

10 Ascultă, fiule, primeşte cuvintele mele, şi anii vieţii tale se vor înmulţi.

Proverbs 4:20-22

20 Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele! 21 Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale! 22 Căci ele sînt viaţă pentru cei ce le găsesc, şi sănătate pentru tot trupul lor.

Proverbs 6:21

21 leagă-le necurmat la inimă, atîrnă-le de gît.

Proverbs 7:1

1 Fiule, păstrează cuvintele mele, şi ţine la tine sfaturile mele.

Matthew 13:44

44 Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într -o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea.

Luke 2:19

19 Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gîndea la ele în inima ei.

Luke 2:51

51 Apoi S'a pogorît împreună cu ei, a venit la Nazaret, şi le era supus. Mamă-Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei.

Luke 9:44

44 ,,Voi ascultaţi bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mînile oamenilor!``

John 12:47-48

47 Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n'am venit să judec lumea, ci să mîntuiesc lumea. 48 Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine -l osîndi: Cuvîntul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osîndi în ziua de apoi.

1 Timothy 1:15

15 O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvîntul, care zice:,,Hristos Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi``, dintre cari cel dintîi sînt eu.

Psalms 90:12

12 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

Psalms 119:111-112

111 Învăţăturile Tale sînt moştenirea mea de veci, căci ele sînt bucuria inimii mele. 112 Îmi plec inima să împlinesc orînduirile Tale, totdeauna şi pînă la sfîrşit.

Proverbs 18:1

1 Cel ursuz caută ce -i place lui, se supără de orice lucru bun. -

Proverbs 22:17-21

17 Pleacă-ţi urechea, şi ascultă cuvintele înţelepţilor, şi ia învăţătura mea în inimă. 18 Căci este bine să le păstrezi înlăuntrul tău, şi să-ţi fie toate de odată pe buze. - 19 Pentru ca să-ţi pui încrederea în Domnul, vreau să te învăţ eu astăzi, da, pe tine. 20 N'am aşternut eu oare în scris pentru tine sfaturi şi cugetări, 21 ca să te învăţ lucruri temeinice, cuvinte adevărate, ca să răspunzi cu vorbe adevărate celui ce te trimete? -

Proverbs 23:12

12 Deschide-ţi inima la învăţătură, şi urechile la cuvintele ştiinţei.

Ecclesiastes 7:25

25 M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gînd să înţeleg, să adîncesc, şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.

Ecclesiastes 8:9

9 Toate acestea le-am văzut, şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face supt soare. Este o vreme cînd un om stăpîneşte peste alt om, ca să -l facă nenorocit.

Ecclesiastes 8:16

16 Cînd mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi -o dă omul pe pămînt-căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi nici noapte, -

Isaiah 55:3

3 Luaţi aminte, şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi: căci Eu voi încheia cu voi un legămînt vecinic, ca să întăresc îndurările Mele faţă de David.

Matthew 13:9

9 Cine are urechi de auzit, să audă.``

Acts 17:11

11 Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.

1 Kings 3:9-12

9 Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!`` 10 Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. 11 Şi Dumnezeu a zis:,,Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, 12 voi face după cuvîntul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n'a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.

1 Chronicles 22:12

12 Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere, şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea legii Domnului, Dumnezeului tău!

Psalms 25:4-5

4 Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale. 5 Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mîntuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!

Psalms 119:34

34 Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta şi s'o ţin din toată inima mea!

Psalms 119:73

73 Mîinile Tale m'au făcut, şi m'au întocmit; dă-mi pricepere, ca să învăţ poruncile Tale!

Psalms 119:125

125 Eu sînt robul tău; dă-mi pricepere, ca să cunosc învăţăturile Tale.

Psalms 119:169

169 Să ajungă strigătul meu pînă la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduinţa Ta.

Proverbs 3:6

6 Recunoaşte -L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.

Proverbs 8:17

17 Eu iubesc pe ceice mă iubesc, şi cei ce mă caută cu totdinadinsul mă găsesc.

Luke 11:13

13 Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I -L cer!``

Ephesians 1:17-18

17 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, 18 şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi,

James 1:5

5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s'o ceară dela Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.

Job 3:21

21 cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

Job 28:12-20

12 Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii? 13 Omul nu -i cunoaşte preţul, ea nu se găseşte în pămîntul celor vii. 14 Adîncul zice:,Nu este în mine`, şi marea zice:,Nu este la mine.`; 15 Ea nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cîntărindu-se cu argint; 16 nu se cîntăreşte pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir. 17 Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales. 18 Mărgeanul şi cristalul nu sînt nimic pe lîngă ea: înţelepciunea preţuieşte mai mult decît mărgăritarele. 19 Topazul din Etiopia nu este ca ea, şi aurul curat nu se cumpăneşte cu ea. 20 De unde vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii?

Psalms 19:10

10 Ele sînt mai de preţ decît aurul, decît mult aur curat; sînt mai dulci decît mierea, decît picurul din faguri.

Psalms 119:14

14 Cînd urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc'aş avea toate comorile.

Psalms 119:72

72 Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decît o mie de lucruri de aur şi de argint.

Psalms 119:127

127 De aceea, eu iubesc poruncile Tale, mai mult de cît aurul, da, mai mult decît aurul curat:

Proverbs 3:14-15

14 Căci cîştigul pe care -l aduce ea este mai bun decît al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decît aurul; 15 ea este mai de preţ decît mărgăritarele, şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.

Proverbs 8:18-19

18 Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea. 19 Rodul meu este mai bun decît aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales.

Proverbs 16:16

16 Cu cît mai mult face cîştigarea înţelepciunii decît a aurului! Cu cît este mai de dorit cîştigarea priceperii decît a argintului! -

Proverbs 23:23

23 Cumpără adevărul, şi nu -l vinde, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea.

Ecclesiastes 4:8

8 Un om este singur singurel, n'are nici fiu, nici frate, şi totuş munca lui n'are sfîrşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gîndeşte:,,Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?`` Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău.

Matthew 6:19-21

19 Nu vă strîngeţi comori pe pămînt, unde le mănîncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; 20 ci strîngeţi-vă comori în cer, unde nu le mănîncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. 21 Pentrucă unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Matthew 19:21-22

21 ,,Dacă vrei să fii desăvîrşit``, i -a zis Isus,,,du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă.`` 22 Cînd a auzit tînărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentrucă avea multe avuţii.

Matthew 19:29

29 Şi ori şi cine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa vecinică.

Luke 16:8

8 Stăpînul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentrucă lucrase înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sînt mai înţelepţi decît fiii luminii.

2 Chronicles 1:10-12

10 Dă-mi dar înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atît de mare?`` 11 Dumnezeu a zis lui Solomon:,,Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti, 12 Înţelepciunea şi priceperea îţi sînt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n'a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta, şi cum nici nu va mai avea după tine.``

Job 28:28

28 Apoi a zis omului:,Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere.`

Proverbs 1:7

7 Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.

Proverbs 9:10

10 Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea.

Jeremiah 9:24

24 Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sînt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pămînt! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.``

Jeremiah 24:7

7 Le voi da o inimă ca să înţeleagă că Eu sînt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor.

Jeremiah 31:34

34 Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicînd:,Cunoaşte pe Domnul!` Ci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.

Jeremiah 32:40-41

40 Voi încheia cu ei un legămînt vecinic, că nu Mă voi mai întoarce dela ei, ci le voi face bine, şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine. 41 Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu.``

Hosea 6:3

3 Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El se iveşte ca zorile dimineţei, şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pămîntul!`` -

Matthew 7:7-8

7 Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. 8 Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.

Matthew 11:27

27 Toate lucrurile Mi-au fost date în mîni de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i -L descopere.

Luke 10:22

22 Toate lucrurile Mi-au fost date în mîni de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i -L descopere.``

Luke 11:9-13

9 Deaceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. 10 Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. 11 Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă -i cere fiul său pîne, să -i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să -i dea un şarpe în loc de peşte? 12 Sau, dacă cere un ou, să -i dea o scorpie? 13 Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I -L cer!``

John 17:3

3 Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.

1 John 5:20

20 Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne -a dat pricepere să cunoaştem pe Celce este adevărat. Şi noi sîntem în Celce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa vecinică.

Exodus 31:3

3 Lam umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări,

1 Kings 3:9

9 Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!``

1 Kings 3:12

12 voi face după cuvîntul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n'a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.

1 Kings 4:29

29 Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere, şi cunoştinţe multe ca nisipul de pe ţărmul mării.

Job 32:8

8 Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.

Psalms 19:7

7 Legea Domnului este desăvîrşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.

Psalms 119:98

98 Poruncile Tale mă fac mai înţelept decît vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine.

Psalms 119:104

104 Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, deaceea urăsc orice cale a minciunii.

Proverbs 6:23

23 Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sînt calea vieţii.

Proverbs 8:5-9

5 Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă nebunilor! 6 Asculaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept. 7 Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna! 8 Toate cuvintele gurii mele sînt drepte, n'au nimic neadevărat nici sucit în ele. 9 Toate sînt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru ceice au găsit ştiinţa.

Isaiah 8:20

20 La lege şi la mărturie!`` Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.

Isaiah 54:13

13 Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului, şi mare va fi propăşirea fiilor tăi.

Daniel 1:17

17 Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri, şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele.

Daniel 2:21

21 El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!

Daniel 2:23

23 Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!``.

Luke 21:15

15 căci vă voi da o gură şi o înţelepciune, căreia nu -i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi protivnicii voştri.

John 6:45

45 În prooroci este scris:,Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.` Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine.

James 1:17

17 orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

Job 28:8

8 cele mai trufaşe dobitoace n'au călcat pe ea, şi leul n'a trecut niciodată pe ea.

Psalms 84:11

11 Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.

Psalms 144:2

2 Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!

Proverbs 8:14

14 Dela mine vine sfatul şi izbînda, eu sînt priceperea, a mea este puterea.

Proverbs 14:8

8 Înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă, dar nebunia celor nesocotiţi îi înşală pe ei înşişi. -

Proverbs 28:18

18 Cine umblă în neprihănire, găseşte mîntuirea, dar cine umblă pe două căi strîmbe cade într'o groapă. -

Proverbs 30:5

5 Orice cuvînt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru ceice se încred în El.

1 Corinthians 1:19

19 Căci este scris:,,Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.``

1 Corinthians 1:24

24 dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

1 Corinthians 1:30

30 Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,

1 Corinthians 2:6-7

6 Totuş ceeace propovăduim noi printre cei desăvîrşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, cari vor fi nimiciţi. 7 Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rînduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,

1 Corinthians 3:18-19

18 Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. 19 Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris:,,El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.``

Colossians 2:3

3 în care sînt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.

2 Timothy 3:15-17

15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus. 16 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, 17 pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

James 3:15-17

15 Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pămîntească, firească (Greceşte: sufletească.), drăcească. 16 Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele. 17 Înţelepciunea care vine de sus, este, întîi, curată, apoi pacinică, blîndă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.

Deuteronomy 33:3

3 Da, El iubeşte popoarele; Toţi sfinţii sînt în mîna Ta. Ei au stătut la picioarele Tale, Au primit cuvintele Tale.

Deuteronomy 33:26-29

26 Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să-ţi vină în ajutor, Trece cu măreţie pe nori. 27 Dumnezeul cel vecinic este un loc de adăpost, Şi subt braţele Lui cele vecinice este un loc de scăpare. El a izgonit pe vrăjmaş dinaintea ta, Şi a zis:,,Nimiceşte -l.`` 28 Israel este fără frică în locuinţa lui, Isvorul lui Iacov este deoparte Într'o ţară plină de grîu şi de must, Şi cerul lui picură roua. 29 Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, Un popor mîntuit de Domnul, Scutul care îţi dă ajutor, Şi sabia care te face slăvit? Vrăjmaşii tăi vor face pe prietenii înaintea ta, Şi tu vei călca peste înălţimile lor.``

1 Samuel 2:9

9 El va păzi paşii prea iubiţilor Lui, Dar cei răi vor fi nimiciţi în întunerec; Căci omul nu va birui prin putere.

Psalms 1:6

6 Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.

Psalms 23:3

3 îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Psalms 37:23-24

23 Domnul întăreşte paşii omului, cînd Îi place calea lui; 24 dacă se întîmplă să cadă, nu este doborît de tot, căci Domnul îl apucă de mînă.

Psalms 37:28

28 Căci Domnul iubeşte dreptatea, şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sînt supt paza Lui, dar sămînţa celor răi este nimicită.

Psalms 37:31

31 Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii.

Psalms 66:9

9 El ne -a păstrat sufletul cu viaţă, şi n'a îngăduit să ni se clatine piciorul.

Psalms 121:5-8

5 Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mîna ta cea dreaptă. 6 De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. 7 Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. 8 Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi pînă în veac.

Psalms 145:20

20 Domnul păzeşte pe toţi cei ce -L iubesc, şi nimiceşte pe toţi cei răi.

Proverbs 3:21-24

21 Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa! 22 Căci ele vor fi viaţa sufletului tău, şi podoaba gîtului tău. 23 Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni. 24 Cînd te vei culca, vei fi fără teamă, şi cînd vei dormi, somnul îţi va fi dulce.

Proverbs 8:20

20 Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,

Isaiah 35:9

9 Pe calea acaesta nu va fi niciun leu, şi nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întîlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.

Isaiah 49:9-10

9 să spui prinşilor de război:,Ieşiţi!` şi celor ce sînt în întunerec:,Arătaţi-vă.` Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele. 10 Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu -i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi -i va duce la izvoare de ape.

John 10:28-29

28 Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea. 29 Tatăl Meu, care Mi le -a dat, este mai mare decît toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mîna Tatălui Meu.

1 Peter 1:5

5 Voi sînteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!

Jude 1:24

24 Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,

Psalms 25:8-9

8 Domnul este bun şi drept: de aceea arată El păcătoşilor calea. 9 El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.

Psalms 32:8

8 ,,Eu-zice Domnul-te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s'o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.``

Psalms 119:99

99 Sînt mai învăţat decît toţi învăţătorii mei, căci mă gîndesc la învăţăturile Tale.

Psalms 119:105

105 Cuvîntul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.

Psalms 143:8-10

8 Fă-mă să aud disdedimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul. 9 Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost. 10 Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!

Proverbs 1:2-6

2 pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii; 3 pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire; 4 ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tînărului cunoştinţă şi chibzuinţă, - 5 să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă- 6 pentru prinderea înţelesului unei pilde sau al unui cuvînt adînc, înţelesul cuvintelor înţelepţilor şi al cuvintelor lor cu tîlc.

Isaiah 35:8

8 Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfîntă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; ceice vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.

Isaiah 48:17

17 Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfîntul lui Israel:,Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos, şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!

Jeremiah 6:16

16 Aşa vorbeşte Domnul:,,Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi cari sînt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!`` Dar ei răspund:,,Nu vrem să umblăm pe ele!``

Matthew 7:13-14

13 Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea. 14 Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află.

John 14:6

6 Isus i -a zis:,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.

Psalms 104:34

34 Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

Psalms 119:97

97 Cît de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gîndesc la ea.

Psalms 119:103

103 Ce dulci sînt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decît mierea în gura mea!

Psalms 119:111

111 Învăţăturile Tale sînt moştenirea mea de veci, căci ele sînt bucuria inimii mele.

Psalms 119:162

162 Mă bucur de Cuvîntul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă.

Proverbs 14:33

33 Înţelepciunea se odihneşte într'o inimă pricepută, dar în mijlocul celor nesocotiţi ea se dă de gol. -

Proverbs 18:1-2

1 Cel ursuz caută ce -i place lui, se supără de orice lucru bun. - 2 Nebunului nu -i este de învăţătură, ci vrea să arate ce ştie el. -

Proverbs 24:13-14

13 Fiule, mănîncă miere, căci este bună, şi fagurul de miere este dulce pentru cerul gurii tale. 14 Tot aşa, şi înţelepciunea este bună pentru sufletul tău: dacă o vei găsi, ai un viitor, şi nu ţi se va tăia nădejdea. -

Jeremiah 15:16

16 Cînd am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sînt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor!

Colossians 3:16

16 Cuvîntul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, cîntînd lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră.

Psalms 25:21

21 Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, cînd îmi pun nădejdea în Tine!

Proverbs 4:6

6 N'o părăsi, şi ea te va păzi; iubeşte -o, şi te va ocroti!

Proverbs 6:22-24

22 Ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat, şi îţi vor vorbi la deşteptare! 23 Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sînt calea vieţii. 24 Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine.

Ecclesiastes 9:15-18

15 În ea se afla un om sărac dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gîndise la omul acela sărac. 16 Atunci am zis:,,Mai bună este înţelepciunea de cît tăria!`` Totuş înţelepciunea săracului este dispreţuită, şi nimeni nu -l ascultă. 17 Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sînt mai de preţ decît strigătele unuia care stăpîneşte între nebuni. 18 Înţelepciunea este mai de preţ de cît sculele de război; dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.

Ecclesiastes 10:10

10 Cînd se toceşte ferul, şi rămîne neascuţit, trebuie să-ţi îndoieşti puterile; de aceea la izbîndă ajungi prin înţelepciune.

Ephesians 5:15

15 Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.

Psalms 17:4-5

4 Cît priveşte legăturile cu oamenii, eu, după cuvîntul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori; 5 paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale, şi nu mi se clatină picioarele.

Psalms 26:4-5

4 Nu şed împreună cu oamenii mincinoşi, şi nu merg împreună cu oamenii vicleni. 5 Urăsc adunarea celor ce fac răul, şi nu stau împreună cu cei răi.

Psalms 101:4

4 Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să cunosc pe cel rău.

Psalms 141:4

4 Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii cari fac răul, şi să nu mănînc din ospeţele lor!

Proverbs 1:10-19

10 Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa cîştigat de ei! 11 Dacă-ţi vor zice:,,Vino cu noi! Haidem să întindem curse ca să vărsăm sînge, să întindem fără temei laţuri celui nevinovat; 12 haidem să -i înghiţim de vii, ca locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se pogoară în groapă; 13 vom găsi tot felul de lucruri scumpe, şi ne vom umplea casele cu pradă; 14 vei avea şi tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toţii!`` - 15 fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor! 16 Căci picioarele lor aleargă la rău, şi se grăbesc să verse sînge. 17 Dar degeaba se aruncă laţul înaintea ochilor tuturor păsărilor; 18 căci ei întind curse tocmai împotriva sîngelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri. 19 Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de cîştig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea.

Proverbs 3:32

32 Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană.

Proverbs 4:14-17

14 Nu intra pe cărarea celor răi, şi nu umbla pe calea celor nelegiuiţi! 15 Fereşte-te de ea, nu trece pe ea; ocoleşte -o, şi treci înainte! 16 Căci ei nu dorm, dacă n'au făcut răul, le piere somnul dacă nu fac pe cineva să cadă; 17 căci ei mănîncă pîne nelegiuită, şi beau vin stors cu sila.

Proverbs 8:13

13 Frica de Domnul este urîrea răului; trufia şi mîndria, purtarea rea şi gura... mincinoasă, iată ce urăsc eu.

Proverbs 9:6

6 Lăsaţi prostia, şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!``

Proverbs 13:20

20 Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. -

Proverbs 16:28-30

28 Omul neastîmpărat stîrneşte certuri, şi pîrîtorul desbină pe cei mai buni prieteni. - 29 Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său, şi -l duce pe o cale, care nu este bună. - 30 Cine închide ochii, ca să se dedea la gînduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvîrşit răul. -

Isaiah 59:3-5

3 Căci mînile vă sînt mînjite de sînge, şi degetele de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni, şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri. 4 Niciunuia nu -i place dreptatea, niciunul nu se judecă cu dreptate; ei se bizuiesc pe lucruri deşerte şi spun neadevăruri, zămislesc răul, şi nasc nelegiuirea. 5 Clocesc ouă de basilic şi ţes pînze de păianjen. Cine mănîncă din ouăle lor, moare; şi dacă se sparge vreunul, iese o năpîrcă.

Acts 20:30

30 şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, cari vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.

1 Corinthians 15:33

33 Nu vă înşelaţi:,,Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune``.

2 Corinthians 6:17

17 Deaceea:,,Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.

Job 24:13-16

13 Alţii sînt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei. 14 Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură. 15 Ochiul preacurvarului pîndeşte amurgul:,Nimeni nu mă va vedea,` zice el, şi îşi pune o măhramă pe faţă. 16 Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.

Psalms 14:3

3 Dar toţi s'au rătăcit, toţi s'au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, niciunul măcar.

Psalms 36:3

3 Cuvintele gurii lui sînt mincinoase şi înşelătoare; nu mai vrea să lucreze cu înţelepciune şi să facă binele.

Psalms 82:5

5 Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep'nimic, ci umblă în întunerec; de aceea se clatină toate temeliile pămîntului.

Proverbs 4:19

19 Calea celor răi este ca întunerecul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.

Proverbs 21:16

16 Omul care se abate dela calea înţelepciunii, se va odihni în adunarea celor morţi. -

Ezekiel 18:26

26 Dacă cel neprihănit se abate dela neprihănirea lui şi săvîrşeşte nelegiuirea, şi moare pentru aceasta, moare din pricina nelegiuirii pe care a săvîrşit -o.

Ezekiel 33:12-13

12 Şi tu, fiul omului, spune copiilor poporului tău:,Neprihănirea celui neprihănit nu -l va mîntui în ziua fărădelegii lui, şi cel rău nu va cădea lovit de răutatea lui, în ziua cînd se va întoarce dela ea, după cum nici cel neprihănit nu va putea să trăiască prin neprihănirea lui în ziua cînd va săvîrşi o fărădelege. 13 Cînd zic celui neprihănit că va trăi negreşit, -dacă se încrede în neprihănirea lui şi săvîrşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita, şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvîrşit -o.

Zephaniah 1:6

6 pe cei ce s'au abătut dela Domnul, şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.``

Matthew 12:43-45

43 Duhul necurat, cînd a ieşit dintr'un om, umblă prin locuri fără apă, căutînd odihnă, şi n'o găseşte. 44 Atunci zice:,,Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, cînd vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. 45 Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decît el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decît cea dintîi. Tocmai aşa se va întîmpla şi cu acest neam viclean.``

John 1:6

6 A venit un om trimes de Dumnezeu: numele lui era Ioan.

John 2:9-11

9 Nunul, dupăce a gustat apa făcută vin, -el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, cari scoseseră apa, ştiau), -a chemat pe mire, 10 şi i -a zis:,,Orice om pune la masă întîi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun pînă acum.`` 11 Acest început al semnelor Lui l -a făcut Isus în Cana din Galilea. El Şi -a arătat slava Sa, şi ucenicii Lui au crezut în El.

John 3:19-20

19 Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele. 20 Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.

John 12:35

35 Isus le -a zis:,,Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii cari aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunerecul: cine umblă în întunerec, nu ştie unde merge.

Romans 1:21

21 fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s'au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s'a întunecat.

1 Thessalonians 5:5-7

5 Voi toţi sînteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu sîntem ai nopţii, nici ai întunerecului. 6 De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. 7 Căci ceice dorm, dorm noaptea; şi ceice se îmbată, se îmbată noaptea.

2 Timothy 4:10

10 Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m'a părăsit, şi a plecat la Tesalonic. Crescens s'a dus în Galatia, Tit în Dalmatia.

Hebrews 6:4-6

4 Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s'au făcut părtaşi Duhului Sfînt, 5 şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor- 6 şi cari totuş au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăş, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi -L dau să fie batjocorit.

2 Peter 2:20-22

20 În adevăr, dacă, dupăce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăş şi sînt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decît cea dintîi. 21 Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decît, dupăce au cunoscut -o, să se întoarcă dela porunca sfîntă, care le fusese dată. 22 Cu ei s'a întîmplat ce spune zicala adevărată:,,Cînele s'a întors la ce vărsase``, şi,,scroafa spălată s'a întors să se tăvălească iarăş în mocirlă.``

1 John 2:19

19 Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri.

Proverbs 10:23

23 Pentru cel nebun este o plăcere să facă răul, dar pentru cel înţelept este o plăcere să lucreze cu pricepere. -

Jeremiah 11:15

15 Ce ar putea să facă prea iubitul Meu popor în Casa Mea? Să facă o mulţime de nelegiuiri în ea? Vor îndepărta juruinţele şi carnea sfîntă, răutatea dinaintea ta? Atunci ai putea să te bucuri!

Hosea 7:3

3 Ei veselesc pe împărat cu răutatea lor, şi pe căpetenii cu minciunile lor.

Habakkuk 1:15

15 El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strînge în năvodul său. Deaceea se bucură şi se veseleşte.

Zephaniah 3:11

11 În ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roşeşti de toate faptele tale prin cari ai păcătuit împotriva Mea; căci atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi, şi nu te vei mai îngîmfa pe muntele Meu cel sfînt!

Luke 22:4-5

4 Iuda s'a dus să se înţeleagă cu preoţii cei mai de seamă şi cu căpeteniile străjerilor Templului cum să -L dea în mînile lor. 5 Ei s'au bucurat, şi au căzut la învoială să -i dea bani.

Romans 1:32

32 Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

1 Corinthians 13:6

6 nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,

Deuteronomy 32:5

5 Ei s'au stricat; Netrebnicia copiilor Lui, este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat!

Psalms 125:5

5 Dar pe ceice apucă pe căi lăturalnice, să -i nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău! Pacea să fie peste Israel!

Proverbs 21:8

8 Cel vinovat merge pe căi sucite, dar cel nevinovat face ce este bine.

Isaiah 30:8-13

8 ,,Du-te acum-zice Domnul-de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă, şi sapă-le într'o carte, ca să rămînă pînă în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci. 9 Scrie că:,Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii cari nu vor să asculte Legea Domnului, 10 cari zic văzătorilor:,Să nu vedeţi!` şi proorocilor:,Să nu proorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne lucruri închipuite! 11 Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfîntul lui Israel!`` 12 De aceea aşa vorbeşte Sfîntul lui Israel:,,Fiindcă lepădaţi cuvîntul acesta, şi vă încredeţi în sîlnicie şi vicleşuguri, şi vă sprijiniţi pe ele, 13 de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgîndu-se, ameninţă să cadă, şi a cărui prăbuşire vine deodată, într'o clipă:

Isaiah 59:8

8 Ei nu cunosc calea păcii, şi în căile lor nu este dreptate; apucă pe cărări sucite: oricine umblă pe ele, nu cunoaşte pacea. -

Philippians 2:15

15 ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,

Genesis 39:3-12

3 Stăpînul lui a văzut că Domnul era cu el, şi că Domnul făcea să -i meargă bine ori dece se apuca. 4 Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpînului său, care l -a luat în slujba lui, l -a pus mai mare peste casa lui, şi i -a încredinţat tot ce avea. 5 De îndată ce Potifar l -a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvîntat casa Egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvîntarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la cîmp. 6 Egipteanul a lăsat pe mînile lui Iosif tot ce avea, şi n'avea altă grijă decît să mănînce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură, şi plăcut la chip. 7 După cîtăva vreme, s'a întîmplat că nevasta stăpînului său a pus ochii pe Iosif, şi a zis:,,Culcă-te cu mine!`` 8 El n'a voit, şi a zis nevestei stăpînului său:,,Vezi că stăpînul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, şi mi -a dat pe mînă tot ce are. 9 El nu este mai mare decît mine în casa aceasta, şi nu mi -a oprit nimic, afară de tine, pentrucă eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atît de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?`` 10 Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n'a voit să se culce şi să se împreune cu ea. 11 Într'o zi, cînd intrase în casă, ca să-şi facă lucrul, şi cînd nu era acolo nici unul din oamenii casei, 12 ea l -a apucat de haină, zicînd:,,Culcă-te cu mine!`` El i -a lăsat haina în mînă, şi a fugit afară din casă.

Nehemiah 13:26-27

26 Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? Nu era alt împărat ca el, în mulţimea popoarelor; el era iubit de Dumnezeul lui, şi Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuş, femeile străine l-au tîrît şi pe el în păcat. 27 Şi acum trebuie să auzim despre voi că săvîrşiţi o nelegiuire atît de mare şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru, luînd neveste străine?``

Proverbs 5:3-20

3 Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decît untdelemnul; 4 dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri. 5 Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor. 6 Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge. 7 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi nu vă abateţi dela cuvintele gurii mele: 8 depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei ei, 9 ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi; 10 ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia; 11 ca nu cumva să gemi, la urmă, cînd carnea şi trupul ţi se vor istovi, 12 şi să zici:,,Cum am putut eu să urăsc certarea, şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea? 13 Cum am putut să n'ascult glasul învăţătorilor mei, şi să nu iau aminte la ceice mă învăţau? 14 Cît pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!`` 15 Bea apă din fîntîna ta, şi din izvoarele puţului tău. 16 Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă rîurile pe pieţele de obşte? 17 Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lîngă tine. 18 Izvorul tău să fie binecuvîntat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. 19 Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! 20 Şi pentruce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute?

Proverbs 6:24

24 Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine.

Proverbs 7:5-23

5 ca să te ferească de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează cuvinte ademenitoare. 6 Stăteam la fereastra casei mele, şi mă uitam prin zăbrele. 7 Am zărit printre cei neîncercaţi, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. 8 Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una din aceste străine, şi a apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei. 9 Era în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă. 10 Şi, iată că, i -a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată. 11 Era bună de gură şi fără astîmpăr; picioarele nu -i puteau sta acasă: 12 cînd în uliţă, cînd în pieţe, pela toate colţurile stătea la pîndă. 13 Ea l -a îmbrăţişat şi l -a sărutat, şi cu o faţă fără ruşine i -a zis: 14 ,,Eram datoare cu o jertfă de mulţămire, azi mi-am împlinit juruinţele. 15 De aceea ţi-am ieşit înainte, să te caut, şi te-am şi găsit. 16 Mi-am împodobit patul cu învelitori, cu aşternut de pînzeturi din Egipt; 17 mi-am stropit aşternutul cu smirnă, aloe şi scorţişoară. 18 Vino, să ne îmbătăm de dragoste pînă dimineaţă, să ne desfătăm cu desmierdări! 19 Căci bărbatul meu nu este acasă, a plecat într'o călătorie lungă, 20 a luat cu el sacul cu bani, şi nu se va întoarce acasă decît la luna nouă.`` 21 Tot vorbindu -i, ea l -a ademenit, şi l -a atras cu buzele ei ademenitoare. 22 De odată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă, 23 ca pasărea care dă buzna în laţ, fără să ştie că o va costa viaţa, pînă ce săgeata îi străpunge ficatul.

Proverbs 22:14

14 Gura curvelor este o groapă adîncă; pe cine vrea să -l pedepsească Domnul, acela cade în ea. -

Proverbs 23:27

27 Căci curva este o groapă adîncă, şi străina o fîntînă strîmtă.

Proverbs 29:5

5 Cine linguşeşte pe aproapele său, îi întinde un laţ supt paşii lui. -

Ecclesiastes 7:26

26 Şi am găsit că mai amară de cît moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ, şi ale cărei mîni sînt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.

Proverbs 5:18

18 Izvorul tău să fie binecuvîntat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.

Jeremiah 3:4

4 Acum, nu -i aşa? strigi la Mine:,Tată! Tu ai fost Prietenul tinereţii mele!`

Ezekiel 16:8

8 Cînd am trecut Eu pe lîngă tine, M'am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoprit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legămînt cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!

Ezekiel 16:59-60

59 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,,Îţi voi face întocamai cum ai făcut şi tu, care au nesocotit jurămîntul, rupînd legămîntul! 60 Dar Îmi voi aduce aminte de legămîntul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale, şi voi face cu tine un legămînt vecinic.

Malachi 2:14-16

14 Şi dacă întrebaţi:,Pentruce?`... Pentrucă Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţa ta, căreia acum nu -i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legămînt! 15 Nu ne -a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viaţă şi ne -a păstrat -o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămînţă dumnezeiască! Luaţi seama dar în mintea voastră, şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereţa lui! 16 ,Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, -zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, -şi pe cel ce îşi acopere haina cu sîlnicie, -zice Domnul oştirilor. -De aceea, luaţi seama în mintea voastră, şi nu fiţi necredincioşi!``

Proverbs 5:4-14

4 dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri. 5 Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor. 6 Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge. 7 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi nu vă abateţi dela cuvintele gurii mele: 8 depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei ei, 9 ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi; 10 ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia; 11 ca nu cumva să gemi, la urmă, cînd carnea şi trupul ţi se vor istovi, 12 şi să zici:,,Cum am putut eu să urăsc certarea, şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea? 13 Cum am putut să n'ascult glasul învăţătorilor mei, şi să nu iau aminte la ceice mă învăţau? 14 Cît pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!``

Proverbs 6:26-35

26 Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămîne decît cu o bucată de pîne, şi femeia măritată întinde... o cursă unui suflet scump. 27 Poate cineva să ia foc în sîn, fără să i se aprindă hainele? 28 Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să -i ardă picioarele? 29 Tot aşa este şi cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său: ori cine se atinge de ea nu va rămînea nepedepsit. 30 Hoţul nu este urgisit cînd fură ca să-şi potolească foamea, căci îi este foame; 31 Şi dacă este prins, trebuie să dea înapoi înşeptit, să dea chiar tot ce are în casă. 32 Dar cel ce preacurveşte cu o femeie este un om fără minte, singur îşi pierde viaţa cine face aşa. 33 Nu va avea decît rană şi ruşine, şi ocara nu i se va şterge. 34 Căci gelozia înfurie pe un bărbat, şi n'are milă în ziua răzbunării; 35 nu se uită la niciun preţ de răscumpărare, şi nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar.

Proverbs 7:22-27

22 De odată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă, 23 ca pasărea care dă buzna în laţ, fără să ştie că o va costa viaţa, pînă ce săgeata îi străpunge ficatul. 24 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi luaţi aminte la cuvintele gurii mele. 25 Să nu ţi se abată inima spre calea unei asemenea femei, nu te rătăci pe cărările ei. 26 Căci ea a făcut să cadă multe jertfe, şi mulţi sînt cei pe cari i -a ucis ea. 27 Casa ei este drumul spre locuinţa morţilor, drumul care pogoară spre locaşurile morţii.

Proverbs 9:18

18 El nu ştie că acolo sînt morţii, şi că oaspeţii ei sînt în văile locuinţei morţilor.

1 Corinthians 6:9-11

9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, 10 nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. 11 Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

Galatians 5:19-21

19 Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Ephesians 5:5

5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n'are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.

Revelation 21:8

8 Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.``

Revelation 22:15

15 Afară sînt cînii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!

Psalms 81:12

12 Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor, şi au urmat sfaturile lor.

Proverbs 4:18

18 Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescînd pînă la miezul zilei.

Jeremiah 13:23

23 Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, cari sînteţi deprinşi să faceţi răul?

Hosea 4:14

14 Nu pot pedepsi pe fetele voastre pentrucă sînt curve, nici pe nurorile voastre pentru că sînt preacurve, căci ei înşişi se duc la oparte cu nişte curve, şi jertfesc împreună cu desfrînatele din temple. Poporul fără minte aleargă spre pieire.

Matthew 19:24-26

24 Vă mai spun iarăş că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decît să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.`` 25 Ucenicii, cînd au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot, şi au zis:,,Cine poate, atunci să fie mîntuit?`` 26 Isus S'a uitat ţintă la ei, şi le -a zis:,,La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sînt cu putinţă.``

Hebrews 6:18

18 pentruca, prin două lucruri cari nu se pot schimba, şi în cari este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,

Psalms 119:63

63 Sînt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine, şi cu cei ce păzesc poruncile Tale.

Psalms 119:115

115 Depărtaţi-vă de mine, răilor, ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu!

Song of Songs 1:7-8

7 Spune-mi tu, pe care te iubeşte inima mea, unde îţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază? Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi? - 8 Dacă nu ştii, o tu, cea mai frumoasă dintre femei, ieşi pe urmele oilor, şi paşte-ţi iezii lîngă colibele păstorilor.

Hebrews 6:12

12 aşa încît să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.

3 John 1:11

11 Prea iubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n'a văzut pe Dumnezeu.

Job 1:1

1 Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău.

Job 42:12

12 În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit dela Domnul mai multe binecuvîntări decît primise în cei dintîi. A avut patrusprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de părechi de boi, şi o mie de măgăriţe.

Psalms 37:3

3 Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.

Psalms 37:9

9 Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpîni ţara.

Psalms 37:11

11 Cei blînzi moştenesc ţara, şi au belşug de pace.

Psalms 37:22

22 Căci cei binecuvîntaţi de Domnul stăpînesc ţara, dar cei blestemaţi de El sînt nimiciţi.

Psalms 37:29

29 Cei neprihăniţi vor stăpîni ţara, şi vor locui în ea pe vecie.

Psalms 112:4-6

4 Celui fără prihană îi răsare o lumină în întunerec, El este milostiv, îndurător şi drept. 5 Ce bine -i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi care îşi rînduieşte faptele după dreptate! 6 Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci.

Proverbs 10:30

30 Cel neprihănit nu se va clătina niciodată, dar cei răi nu vor locui în ţară. -

Deuteronomy 7:22

22 Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele cîmpului împotriva ta.

Deuteronomy 28:63-64

63 După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească; şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpînire. 64 Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, dela o margine a pămîntului pînă la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe cari nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.

Job 18:16-18

16 Jos, i se usucă rădăcinile; sus îi sînt ramurile tăiate. 17 Îi piere pomenirea de pe pămînt, numele lui nu mai este pe uliţă. 18 Este împins din lumină în întunerec, şi este izgonit din lume.

Job 21:30

30 Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruţat, şi în ziua mîniei, el scapă.

Psalms 37:20

20 Dar cei răi pier, şi vrăjmaşii Domnului sînt ca cele mai frumoase păşune: pier, pier ca fumul.

Psalms 37:37-38

37 Uită-te bine la cel fără prihană, şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori. 38 Dar cei răzvrătiţi sînt nimiciţi cu toţii, sămînţa celor răi este prăpădită.

Psalms 52:5

5 De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău, şi te va desrădăcina din pămîntul celor vii. -

Psalms 104:35

35 Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!

Proverbs 5:22-23

22 Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui. 23 El va muri din lipsă de înfrînare, se va poticni din prea multa lui nebunie.

Isaiah 3:10-11

10 Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui. 11 Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.