Bible verses about "prophets" | Romanian

Deuteronomy 13:1-5

1 Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, 2 şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi -a vorbit el zicînd:,,Haidem după alţi dumnezei``, -dumnezei pe cari tu nu -i cunoşti, -,,şi să le slujim``! 3 să n'asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. 4 Voi să mergeţi după Domnul, Dumnezeul vostru, şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să -I slujiţi, şi de El să vă alipiţi. 5 Proorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răsvrătire împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, care v'a scos din ţara Egiptului şi v'a izbăvit din casa robiei, şi a voit să te abată dela calea în care ţi -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să umbli. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.

1 Corinthians 14:26-33

26 Ce este de făcut atunci, fraţilor? Cînd vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cîntare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. 27 Dacă sînt unii, cari vorbesc în altă limbă, să vorbească numai cîte doi sau cel mult trei, fiecare la rînd: şi unul să tălmăcească. 28 Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuş şi lui Dumnezeu. 29 Cît despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. 30 Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintîi să tacă. 31 Fiindcă puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul, pentruca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. 32 Duhurile proorocilor sînt supuse proorocilor; 33 căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorînduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.

Amos 3:7

7 Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci.

1 John 4:1

1 Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.

2 Peter 1:21

21 Căci nici o proorocie n'a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit dela Dumnezeu, mînaţi de Duhul Sfînt.

Hebrews 1:1-2

1 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, 2 la sfîrşitul acestor zile, ne -a vorbit prin Fiul, pe care L -a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.

Topical data is from OpenBible.info, retrieved November 11, 2013, and licensed under a Creative Commons Attribution License.