1 Kings 11:29-38

Romanian(i) 29 În vremea aceea, Ieroboam, ieşind din Ierusalim, a fost întîlnit pe drum de proorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amîndoi singuri pe cîmp. 30 Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt -o în douăsprezece bucăţi, 31 şi a zis lui Ieroboam:,,Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel:,Iată, voi rupe împărăţia din mîna lui Solomon, şi-ţi voi da zece seminţii. 32 Dar el va avea o seminţie, din pricina robului Meu David, şi din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales -o din toate seminţiile lui Israel. 33 Şi aceasta, pentrucă M'au părăsit, şi s'au închinat înaintea Astarteei, zeiţa Sidonienilor, înaintea lui Chemoş, dumnezeul Moabului, şi înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, şi pentrucă n'au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea, şi să păzească legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon. 34 Nu voi lua din mîna lui toată împărăţia, căci îl voi ţinea domn în tot timpul vieţii lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales, şi care a păzit poruncile şi legile Mele. 35 Dar voi lua împărăţia din mîna fiului său, şi-ţi voi da zece seminţii din ea; 36 voi lăsa o seminţie fiului său, pentruca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales -o să pun în ea Numele Meu. 37 Pe tine te voi lua, şi vei domni peste tot ce-ţi va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel. 38 Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele, şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel.