2 Chronicles 20:5-13

Romanian(i) 5 Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi. 6 Şi a zis:,,Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpîneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n'ai Tu în mînă tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi? 7 Oare n'ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău Israel, şi n'ai dat -o Tu pentru totdeauna de moştenire seminţei lui Avraam care Te iubea? 8 Ei au locuit -o şi Ţi-au zidit în ea un locaş sfînt pentru Numele Tău, zicînd: 9 ,,Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfăţişa înaintea casei acesteia şi înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strîmtorării noastre, şi Tu ne vei asculta şi ne vei mîntui! 10 Acum, iată, fiii lui Amon, şi ai lui Moab şi cei din muntele Seir, la cari n'ai îngăduit lui Israel să intre, cînd venea din ţara Egiptului, -căci s'a abătut de la ei şi nu i -a nimicit, - 11 iată -i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moştenirea Ta, pe care ne-ai dat -o în stăpînire! 12 O, Dumnezeul nostru, nu -i vei judeca Tu pe ei? Căci noi sîntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sînt îndreptaţi spre Tine!`` 13 Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor.