Acts 21:39-22:5

Romanian(i) 39 ,,Eu sînt Iudeu``, a spus Pavel,,,din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.`` 40 După ce i -a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte, şi a făcut semn norodului cu mîna. S'a făcut o mare tăcere, şi Pavel le -a vorbit în limba evreiască astfel: 22 1 ,,Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi acum cuvîntul meu de apărare faţă de voi!`` 2 Cînd au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai multă linişte. Şi Pavel a zis: 3 ,,Eu sînt Iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu deamăruntul Legea părinţilor noştri, şi am fost tot atît de plin de rîvnă pentru Dumnezeu, cum sînteţi şi voi toţi azi. 4 Am prigonit pînă la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei: 5 Marele preot şi tot soborul bătrînilor îmi sînt martori. Am luat chiar şi scrisori dela ei către fraţii din Damasc, unde m'am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe ceice se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi.