Ezekiel 20:5-9

Romanian(i) 5 Spune-le:,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,În ziua cînd am ales pe Israel, Mi-am ridicat mîna spre sămînţa casei lui Iacov, şi M'am arătat lor în ţara Egiptului; Mi-am ridicat mîna spre ei, şi am zis:,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru!`` 6 În ziua aceea, Mi-am ridicat mîna spre ei, ca să -i duc din ţara Egiptului într'o ţară, pe care o căutasem pentru ei, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă dintre toate ţările. 7 Atunci le-am zis:,,Lepădaţi fiecare urîciunile cari vă atrag privirile, şi nu vă spurcaţi cu idolii Egiptului! Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru!`` 8 Dar ei s'au răzvrătit împotriva Mea, şi n'au vrut să Mă asculte. Niciunul n'a lepădat urîciunile, cari îi atrăgeau privirile, şi n'au părăsit idolii Egiptului. Atunci am pus de gînd să-Mi vărs mînia peste ei, să-Mi sleiesc mînia împotriva lor, în mijlocul ţării Egiptului. 9 Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit în ochii neamurilor printre cari se aflau, şi în faţa cărora Mă arătasem lor, ca să -i scot din ţara Egiptului.