Genesis 7:8-16

Romanian(i) 8 Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se tîrăşte pe pămînt, 9 au intrat în corabie la Noe, două cîte două, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe. 10 După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pămînt. 11 În anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s'au rupt toate izvoarele Adîncului celui mare şi s'au deschis stăvilarele cerurilor. 12 Ploaia a căzut pe pămînt patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. 13 În aceeaş zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei: 14 ei, şi toate fiarele cîmpului, după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi. 15 Au intrat în corabie la Noe, două cîte două, din orice făptură care are suflare de viaţă. 16 Cele cari au intrat, erau cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.