Romanian(i)
23 toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le -o voi da, şi anume, toţi cei ce M'au nesocotit, n'o vor vedea.
24 Iar pentrucă robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh, şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s'a dus, şi urmaşii lui o vor stăpîni.
25 Amaleciţii şi Canaaniţii locuiesc valea aceasta: deci mîne, întoarceţi-vă, şi plecaţi în pustie, pe calea care duce spre Marea Roşie.``
26 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:
27 ,,Pînă cînd voi lăsa această rea adunare să cîrtească împotriva Mea? Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel, cari cîrteau împotriva Mea.
28 Spune-le:,Pe viaţa Mea!` zice Domnul,,că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele.
29 Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s'a făcut, numărîndu-vă dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, şi cari aţi cîrtit împotriva Mea,
30 nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da -o s'o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.