Romanian(i)
20 ,,Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi proorocilor! Pentrucă Dumnezeu v'a făcut dreptate, şi a judecat -o.``
21 Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat -o în mare, şi a zis:,,Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!
22 Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cîntece din instrumente, nici cîntători din fluiere, nici cîntători din trîmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.
23 Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, -pentrucă negustorii tăi erau mai marii pămîntului, pentrucă toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta,
24 şi pentrucă acolo a fost găsit sîngele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost jungheaţi pe pămînt.``
19 1 După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea:,,Aliluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mîntuirea, slava, cinstea şi puterea!
2 Pentrucă judecăţile Lui sînt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pămîntul cu curvia ei, şi a răzbunat sîngele robilor Săi, din mîna ei.``
3 Şi au zis a doua oară:,,Aliluia!.. Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!``
4 Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni şi cele patru făpturi vii s'au aruncat la pămînt şi s'au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis:,,Amin! Aliluia!``
5 Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas, care zicea:,,Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi cari vă temeţi de El, mici şi mari!``
6 Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea:,,Aliluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.
7 Să ne bucurăm, să ne veselim, şi să -I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s'a pregătit,