2 Chronicles 6:28 Cross References - Romanian

28 Cînd vor fi în ţară foametea, ciuma, rugina în grîu, şi mălura, lăcustele de un soi sau altul, cînd vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău, în ţara lui, în cetăţile lui, cînd vor fi urgii sau boli de vreun fel:

Exodus 10:12-15

12 Domnul a zis lui Moise:,,Întinde-ţi mîna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului, şi să mănînce toată iarba pămîntului, tot ce a lăsat piatra.`` 13 Moise şi -a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vînt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vîntul dinspre răsărit adusese lăcustele. 14 Lăcustele au venit peste ţara Egiptului, şi s'au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atît de mare cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste. 15 Au acoperit toată faţa pămîntului, de nu se mai vedea pămîntul; au mîncat toată iarba depe pămînt şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n'a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe cîmp, în toată ţara Egiptului.

Leviticus 26:16

16 iată ce vă voi face atunci. Voi trimete peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, cari vor face să vi se stingă ochii, şi să piară viaţa din voi. Sămînţa o veţi sămăna în zădar, căci o vor mînca vrăjmaşii voştri.

Leviticus 26:25-26

25 Voi face să vină împotriva voastră sabie, care va răsbuna călcarea legămîntului Meu; şi cînd vă veţi strînge în cetăţile voastre, voi trimete ciuma în mijlocul vostru, şi veţi fi daţi în mînile vrăjmaşului. 26 Cînd vă voi trimete lipsă de pîne, zece femei vă vor coace pîne într'un singur cuptor, şi vi se va da pînea cu cîntarul; veţi mînca, dar nu vă veţi sătura.

Deuteronomy 28:21-61

21 Domnul va trimete peste tine ciuma, pînă te va nimici în ţara pe care o vei lua în stăpînire. 22 Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grîu şi cu tăciune, cari te vor urmări pînă vei pieri. 23 Cerul deasupra capului tău va fi de aramă, şi pămîntul subt tine va fi de fer. 24 Domnul va trimete ţării tale în loc de ploaie praf şi pulbere, care va cădea din cer peste tine pînă vei fi nimicit. 25 Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pămîntului. 26 Trupul tău mort va fi hrana tuturor păsărilor cerului şi fiarelor pămîntului; şi nu va fi nimeni care să le sperie. 27 Domnul te va bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la şezut, cu rîie şi cu pecingine, de cari nu vei putea să te vindeci. 28 Domnul te va lovi cu nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minţii, 29 şi vei bîjbăi pe întunerec ziua nameaza mare, ca orbul pe întunerec; nu vei avea noroc în treburile tale, şi în toate zilele vei fi apăsat, prădat, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor. 30 Vei avea logodnică, şi altul se va culca cu ea; vei zidi casă, şi n'o vei locui; vei sădi vie, şi nu vei mînca din ea. 31 Boul tău va fi junghiat subt ochii tăi, şi nu vei mînca din el; ţi se va răpi măgarul dinaintea ta, şi nu ţi se va da înapoi; oile tale vor fi date vrăjmaşilor tăi, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor. 32 Fiii tăi şi fiicele tale vor fi date ca roabe pe mîna altui popor; ţi se vor topi ochii de dor, uitîndu-te toată ziua după ei, şi mîna ta va fi fără putere. 33 Un popor, pe care nu -l cunoşti, va mînca rodul pămîntului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi sdrobit. 34 Priveliştea pe care o vei avea subt ochi te va face să înebuneşti. 35 Domnul te va lovi cu o bubă rea la genunchi şi la coapse, şi nu te vei putea vindeca de ea, te va lovi dela talpa piciorului pînă în creştetul capului. 36 Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care -l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră. 37 Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de rîs, printre toate popoarele la cari te va duce Domnul. 38 Vei sămăna multă sămînţă pe cîmpul tău, şi vei strînge puţin; căci o vor mînca toate lăcustele. 39 Vei sădi vii şi le vei lucra, dar vin nu vei bea, ba nici n'o vei culege, căci o vor mînca viermii. 40 Vei avea măslini, pe toată întinderea ţării tale: şi nu te vei unge cu untdelemn, căci măslinele vor cădea. 41 Vei naşte fii şi fiice; dar nu vor fi ai tăi, căci se vor duce în robie. 42 Omizile îţi vor mînca toţi pomii şi rodul pămîntului. 43 Străinul care va fi în mijlocul tău se va ridica tot mai sus peste tine, iar tu te vei pogorî tot mai jos; 44 el îţi va da cu împrumut, şi tu nu -i vei da cu împrumut; el va fi fruntea şi tu vei fi coada. 45 Toate blestemurile acestea vor veni peste tine, te vor urmări şi te vor ajunge pînă vei fi nimicit, pentrucă n'ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău, pentrucă n'ai păzit poruncile Lui şi legile Lui, pe cari ţi le -a dat. 46 Ele vor fi vecinic ca nişte semne şi minuni pentru tine şi sămînţa ta. 47 Pentrucă, în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n'ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie şi cu dragă inimă, 48 vei sluji în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate, vrăjmaşilor tăi, pe cari -i va trimete Domnul împotriva ta. El îţi va pune pe grumaz un jug de fer, pînă te va nimici. 49 Domnul va aduce de departe, dela marginile pămîntului, un neam care va cădea peste tine cu sbor de vultur, un neam a cărui limbă n'o vei înţelege, 50 un neam cu înfăţişarea sălbatică, şi care nu se va sfii de cel bătrîn, nici nu va avea milă de copii. 51 El va mînca rodul turmelor tale şi rodul pămîntului tău, pînă vei fi nimicit; nu-ţi va lăsa nici grîu, nici must, nici untdelemn, nici viţeii dela vaci, nici mieii de la oi, pînă te va face să pieri. 52 Te va împresura în toate cetăţile tale, pînă îţi vor cădea zidurile, aceste ziduri înalte şi tari, în cari îţi pusesei încrederea pe toată întinderea ţării tale; te va împresura în toate cetăţile tale, în toată ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău. 53 În strîmtorarea şi necazul în care te va aduce vrăjmaşul tău, vei mînca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi -i va da Domnul, Dumnezeul tău. 54 Omul cel mai gingaş şi cel mai milos dintre voi se va uita rău la fratele său, la nevasta care se odihneşte pe sînul lui, la copiii pe cari i -a cruţat: 55 nu va da nici unuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hrăneşte, fiindcă nu -i va mai rămînea nimic în mijlocul strîmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în toate cetăţile tale. 56 Femeia cea mai gingaşă şi cea mai miloasă dintre voi, care, de gingaşă şi miloasă ce era, nu ştia să calce mai uşor cu piciorul pe pămînt, va privi fără milă pe bărbatul care se odihneşte la sînul ei, pe fiul şi pe fiica ei: 57 nu le va da nimic din pieliţa noului născut, pieliţă ieşită dintre picioarele ei şi din copiii pe cari -i va naşte, căci, ducînd lipsă de toate, îi va mînca în ascuns, din pricina strîmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în cetăţile tale. 58 Dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate cuvintele legii acesteia, scrise în cartea aceasta, dacă nu te vei teme de acest Nume slăvit şi înfricoşat, adică de Domnul, Dumnezeul tău, 59 Domnul te va lovi în chip minunat, pe tine şi sămînţa ta, cu răni mari şi îndelungate, cu boli grele şi necurmate. 60 Va aduce peste tine toate bolile Egiptului de cari tremurai, şi ele se vor lipi de tine. 61 Ba încă, Domnul va aduce peste tine, pînă vei fi nimicit, toate felurile de boli şi de răni cari nu sînt pomenite în cartea legii acesteia.

Ruth 1:1

1 Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevastă-sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului.

1 Kings 8:37-40

37 Cînd foametea, ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele, de un fel sau altul, vor fi în ţară, cînd vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău în ţara lui, în cetăţile lui, cînd vor fi urgii sau boli de orice fel: 38 dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte mustrarea cugetului lui şi va întinde mînile spre casa aceasta, - 39 ascultă -l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă -l; lucrează, şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inima tuturor copiilor oamenilor, 40 ca să se teamă de Tine în tot timpul cît vor trăi în ţara pe care ai dat -o părinţilor noştri!

2 Kings 6:25-29

25 În Samaria a fost o mare foamete, şi atît de mult au strîmtorat -o încît un cap de măgar preţuia optzeci de sicli de argint, şi un sfert de cab de găinaţ de porumbel cinci sicli de argint. 26 Şi pe cînd trecea împăratul pe zid, o femeie i -a strigat:,,Scapă-mă, împărate, domnul meu!`` 27 El a răspuns:,,Dacă nu te scapă Domnul, cu ce să te scap eu? Cu venitul ariei sau al teascului?`` 28 Şi împăratul i -a zis:,,Ce ai?`` Ea a răspuns:,,Femeia aceea mi -a zis:,Dă-mi pe fiul tău să -l mîncăm astăzi, şi mîne vom mînca pe fiul meu.` 29 Noi am fiert pe fiul meu, şi l-am mîncat. Şi în ziua următoare i-am zis:,Dă pe fiul tău să -l mîncăm.` Dar ea a ascuns pe fiul ei.``

2 Kings 8:1

1 Elisei a zis femeii pe al cărei fiu îl înviase:,,Scoală-te, du-te, tu şi casa ta, şi locuieşte pentru o vreme unde vei putea; căci Domnul va trimete o foamete de şapte ani peste ţară, şi foametea a şi început.``

2 Chronicles 12:2-5

2 În al cincilea an al domniei lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s'a suit împotriva Ierusalimului, pentrucă păcătuiseră împotriva Domnului. 3 Avea o mie două sute de cară şi şasezeci de mii de călăreţi; şi împreună cu el a venit din Egipt un popor fără număr, dintre Libieni, Suchieni şi Etiopieni. 4 A luat cetăţile întărite ale lui Iuda, şi a ajuns pînă la Ierusalim. 5 Atunci proorocul Şemaia s'a dus la Roboam şi la căpeteniile lui Iuda, cari se adunaseră în Ierusalim, la apropierea lui Şişac, şi le -a zis:,,Aşa vorbeşte Domnul:,,Voi M'aţi părăsit; vă părăsesc şi Eu, şi vă dau în mînile lui Şişac.``

2 Chronicles 20:5-13

5 Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi. 6 Şi a zis:,,Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpîneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n'ai Tu în mînă tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi? 7 Oare n'ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău Israel, şi n'ai dat -o Tu pentru totdeauna de moştenire seminţei lui Avraam care Te iubea? 8 Ei au locuit -o şi Ţi-au zidit în ea un locaş sfînt pentru Numele Tău, zicînd: 9 ,,Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfăţişa înaintea casei acesteia şi înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strîmtorării noastre, şi Tu ne vei asculta şi ne vei mîntui! 10 Acum, iată, fiii lui Amon, şi ai lui Moab şi cei din muntele Seir, la cari n'ai îngăduit lui Israel să intre, cînd venea din ţara Egiptului, -căci s'a abătut de la ei şi nu i -a nimicit, - 11 iată -i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moştenirea Ta, pe care ne-ai dat -o în stăpînire! 12 O, Dumnezeul nostru, nu -i vei judeca Tu pe ei? Căci noi sîntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sînt îndreptaţi spre Tine!`` 13 Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor.

2 Chronicles 32:1

1 După aceste lucruri şi după aceste fapte de credincioşie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda, şi a împresurat cetăţile întărite, cu gînd să pună mîna pe ele.

2 Chronicles 32:24

24 În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i -a vorbit, şi i -a dat un semn.

Joel 1:4-7

4 Ce a lăsat nemîncat lăcusta Gazam, a mîncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh, a mîncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec, a mîncat lăcusta Hasil. 5 Treziţi-vă, beţivilor, şi plîngeţi! Văitaţi-vă toţi cei ce beţi vin, căci vi s -a luat mustul dela gură! 6 Căci în ţara mea a năvălit un popor puternic şi fără număr, cu dinţi de leu, şi măsele de leoaică. 7 Mi -a pustiit via; mi -a făcut bucăţi smochinul, l -a jupuit de coajă şi l -a trîntit jos; mlădiţele de viţă au ajuns albe!

Joel 1:11

11 Înmărmuriţi, plugari, văitaţi-vă, vieri, din pricina grîului şi orzului, căci bucatele de pe cîmp sînt pierdute.

Joel 2:25

25 vă voi răsplăti astfel anii, pe cari i-au mîncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare, pe care am trimes -o împotriva voastră.

James 5:13

13 Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cînte cîntări de laudă!

Revelation 9:3-11

3 Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pămînt. Şi li s'a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pămîntului. 4 Li s'a zis să nu vatăme iarba pămîntului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, cari n'aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. 5 Li s'a dat putere nu să -i omoare, ci să -i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, cînd înţeapă pe un om. 6 În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n'o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei. 7 Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, cari păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. 8 Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. 9 Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fer; şi vuietul, pe care -l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, cari se aruncă la luptă. 10 Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. 11 Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adîncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.