Psalms 76:8 Cross References - Romanian

8 Ai rostit hotărîrea dela înalţimea cerurilor; pămîntul s'a îngrozit şi a tăcut,

Exodus 19:10

10 Şi Domnul a zis lui Moise:,,Du-te la popor, sfinţeşte -i azi şi mîne, şi pune -i să-şi spele hainele.

Judges 5:20

20 Din ceruri se luptau, De pe cărările lor stelele se luptau împotriva lui Sisera,

1 Chronicles 16:30

30 Tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pămîntului! Căci lumea este întărită, şi nu se clatină.

2 Chronicles 20:29-30

29 Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile celorlalte ţări, cînd au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmaşilor lui Israel. 30 Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită, şi Dumnezeul lui i -a dat pace de jur împrejur.

2 Chronicles 32:20-22

20 Împăratul Ezechia şi proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, au început să se roage pentru lucrul acesta şi au strigat către cer. 21 Atunci Domnul a trimes un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s'a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia. 22 Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mîna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mîna tuturor, şi i -a ocrotit împotriva celor ce -i împresurau.

Psalms 46:10

10 ,,Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu: Eu stăpînesc peste neamuri, Eu stăpînesc pe pămînt. -

Ezekiel 38:20-23

20 Peştii mării şi păsările cerului vor tremura de Mine, şi fiarele cîmpului şi toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt, şi toţi oamenii cari sînt pe faţa pămîntului; munţii se vor răsturna, pereţii stîncilor se vor prăbuşi, şi toate zidurile vor cădea la pămînt. 21 Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său. 22 Îl voi judeca prin ciumă şi sînge, printr -o ploaie năpraznică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui, şi peste popoarele cele multe, cari vor fi cu el. 23 Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sînt Domnul.``

Habakkuk 2:20

20 Domnul însă este în Templul Lui cel sfînt. Tot pămîntul să tacă înaintea Lui!

Zechariah 2:13

13 Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S'a şi sculat din locaşul Lui cel sfînt!``

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.