Genesis 24:35-67

Romanian(i) 35 Domnul a umplut de binecuvîntări pe stăpînul meu, care a ajuns la mare propăşire. I -a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari. 36 Sara, nevasta stăpînului meu, a născut, la bătrîneţă, un fiu stăpînului meu; şi lui i -a dat el tot ce are. 37 Stăpînul meu m'a pus să jur, şi a zis:,,Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în ţara cărora locuiesc; 38 ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca deacolo să iei nevastă fiului meu.`` 39 Eu am zis stăpînului meu:,,Poatecă femeia n'are să vrea să mă urmeze.`` 40 Şi el mi -a răspuns:,,Domnul, înaintea căruia umblu, va trimete pe Îngerul Său cu tine, şi-ţi va da izbîndă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu. 41 Vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi -l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi -o vor da, vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi -l faci.`` 42 Eu am ajuns azi la izvor, şi am zis:,,Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbîndă în călătoria pe care o fac, 43 iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă, şi căreia îi voi zice:,,Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta,`` 44 şi care îmi va răspunde:,,Bea tu însuţi, şi voi da de băut şi cămilelor tale,`` fata aceea să fie nevasta pe care a rînduit -o Domnul pentru fiul stăpînului meu!`` 45 Înainte de a sfîrşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s'a coborît la izvor, şi a scos apă. Eu i-am zis:,,Dă-mi să beau, te rog.`` 46 Ea s'a grăbit, şi -a plecat vadra deasupra umărului, şi a zis:,,Bea, şi voi da de băut şi cămilelor tale.`` Am băut, şi a dat de băut şi cămilelor mele. 47 Eu am întrebat -o, şi am zis:,,A cui fată eşti?`` Ea a răspuns:,,Sînt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.`` I-am pus veriga în nas, şi brăţările la mîni. 48 Apoi am plecat capul, m'am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, şi am binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, că m'a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpînului meu pentru fiul lui. 49 Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpînul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăş, ca să mă îndrept la dreapta sau la stînga.`` 50 Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis:,,Dela Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău nici bine. 51 Iată, Rebeca este înaintea ta; ia -o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpînului tău, cum a spus Domnul.`` 52 Cînd a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului. 53 Şi robul a scos scule de argint, scule de aur, şi îmbrăcăminte, pe cari le -a dat Rebecii; a dat de asemenea daruri bogate fratelui său şi mamei sale. 54 După aceea, au mîncat şi au băut, el şi oamenii cari erau împreună cu el şi s'au culcat. Dimineaţa cînd s'au sculat, robul a zis:,,Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpînul meu.`` 55 Fratele şi mama fetei au zis:,,Fata să mai rămînă cîtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.`` 56 El le -a răspuns:,,Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi -a dat izbîndă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec, şi să mă duc la stăpînul meu.`` 57 Atunci ei au răspuns:,,Să chemăm pe fată, şi s'o întrebăm.`` 58 Au chemat dar pe Rebeca, şi i-au zis:,,Vrei să te duci cu omul acesta?``,,Da, vreau,`` a răspuns ea. 59 Şi au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui. 60 Au binecuvîntat pe Rebeca, şi i-au zis:,,O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămînţa ta să stăpînească cetăţile vrăjmaşilor săi!`` 61 Rebeca s'a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile, şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca, şi a plecat. 62 Isaac se întorsese dela fîntîna,,Lahai-Roi,`` căci locuia în ţara de meazăzi. 63 Într'o seară, cînd Isaac ieşise să cugete în taină pe cîmp, a ridicat ochii, şi s'a uitat; şi iată că veneau nişte cămile. 64 Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac, şi s'a dat jos de pe cămilă. 65 Şi a zis robului:,,Cine este omul acesta, care vine înaintea noastră pe cîmp?`` Robul a răspuns:,,Este stăpînul meu!`` Atunci ea şi -a luat măhrama, şi s'a acoperit. 66 Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe cari le făcuse. 67 Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit -o. Astfel a fost mîngîiat Isaac pentru pierderea mamei sale.