Exodus 19:12-19

Romanian(i) 12 Să hotărăşti poporului anumite margini dejurîmprejur, şi să spui:,Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte, va fi pedepsit cu moartea. 13 Nici o mînă să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge, să -l omoare cu pietre, sau să -l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi.` Cînd va suna trîmbiţa, ei vor înainta spre munte.`` 14 Moise s'a pogorît de pe munte la popor: a sfinţit poporul, şi ei şi-au spălat hainele. 15 Şi a zis poporului:,,Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo femeie.`` 16 A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trîmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. 17 Moise a scos poporul din tabără, spre întîmpinarea lui Dumnezeu, şi s'au aşezat la poalele muntelui. 18 Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. 19 Trîmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.